STEȚCO v. THE REPUBLIC OF MOLDOVA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Struck out of the list
STEȚCO v. THE REPUBLIC OF MOLDOVA (CtEDO, 2016)
Decizia nr. 8189/09 Valentina STEȚCO împotriva Republicii Moldova Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care a stat la 8 noiembrie 2016 în calitate de comitet compus din: Paul Lemmens, președinte, Ksenija Turković, Jon Fridrik Kjølbro, judecători și Hasan Bakırcı, secretar adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 6 februarie 2009, având în vedere declarația prezentată de guvernul contestat la 23 martie 2011 și 7 februarie 2012 cere Curtea să scoată cererea din lista cazurilor și răspunsurile reclamantului la această declarație, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDURĂ Reclamantul, Valentina Stețco, este un național moldovenesc, născut în 1966 și locuiește în Chișinău. Ea a fost reprezentată în fața Curții de către dl V. Nagacevschi, un avocat practicant în Chișinău. Guvernul moldoven (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl L. Apostol. La 22 februarie 2007, Curtea Supremă de Justiție a eliberat o finală Hotărârea în favoarea reclamantului. Curtea a recunoscut reclamantul ca unic acționar al N., o societate încorporată în temeiul dreptului moldovenesc, și a respins afirmațiile altor părți care pretind că sunt co proprietare a N. La 25 decembrie 2008, Curtea Supremă de Justiție a susținut cererea de revizuire a altor părți, a anulat hotărârea finală din 22 februarie 2007 și a remis cazul pentru o nouă examinare a fondului. În cadrul procedurii redeschise, celelalte părți au depus noi cereri în ceea ce privește reclamantul și instanța a ordonat măsuri intermediare. În fața Curții, reclamantul s-a plâns în legătură cu anularea abuzivă a hotărârii finale în favoarea ei. Cererea a fost comunicată guvernului la 23 iunie 2010 După comunicare, Procurorul General, în urma unei cereri de la agentul Guvernului, a depus o cerere de revizuire la Curtea Supremă de Justiție, cerând redeschiderea procedurilor și redresarea drepturilor reclamantului. La 13 octombrie 2011, Curtea Supremă de Justiție a constatat o încălcare a drepturilor reclamantului ca urmare a anulării finalului Hotărârea în favoarea ei și anularea hotărârii din 25 decembrie 2008, adoptată în încălcarea principiului certitudinii juridice. Prin urmare, hotărârea finală în favoarea reclamantului a fost restituită. La 11 ianuarie 2012, reclamantul a solicitat Curții de District Economic să întrerupă procedura civilă redeschisă și să anuleze măsurile intermediare legate de acestea. La 6 februarie 2012, Curtea Economică de District a întrerupt procedura civilă în ceea ce privește cererile reglementate prin hotărârea finală din 22 februarie 2007, dar a continuat cu examinarea noilor cereri depuse de celelalte părți și a menținut măsurile intermediare legate de această procedură. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, cu privire la anularea abuzivă a hotărârii finale în favoarea ei. După eșecul încercărilor de a ajunge la o soluție prietenoasă, prin scrisori din 23 Martie 2011 si 7 februarie 2012 Guvernul a informat Curtea ca au propus sa faca o declaratie unilaterala in vederea solutiei problemei formulate de cerere. Ei au solicitat in continuare Curtea sa elimine cererea in conformitate cu art. 37 din conventie. Declaratia prevăzuta in continuare: „Guvernul recunoaște că au existat încălcări ale drepturilor reclamantului în temeiul articolului 6 din Convenție și al articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție ca urmare a anulării unei hotărâri finale în favoarea reclamantului. Guvernul ... [să] plătește reclamantului 2.000 de euro (2 mii de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale ... și 700 de euro (sette sute de euro) pentru costuri și cheltuieli legale. ...[Sumele de mai sus ... va fi convertit în Lei moldovenesc la data aplicabilă la data de plată și va fi liber de orice impozite care ar putea fi aplicabile. Acestea vor fi plătite în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care nu s-a plătit această sumă în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de împrumut a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Plata va constitui rezoluția finală a cazului.” Prin scrisorile din 27 aprilie 2011 și 30 august 2012, reclamantul a indicat că nu a fost satisfăcută cu termenii declarației unilaterale din cauza faptului că procedurile nu au fost întrerupte în ceea ce privește toate creanțele depuse în ceea ce privește ea și că compensarea propusă a prejudiciilor este insuficientă. Ea a solicitat 20,250 euro (EUR) ca prejudiciu material, reprezentând veniturile pierdute din cauza măsurilor intermediare impuse în cursul procedurii redeschise, 5.000 EUR ca prejudiciu moral și 1.315 EUR ca costuri și cheltuieli. Curtea reiterează că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate, în temeiul alineatului (1) litera (a), (b) sau (c). art. 37 § (c) permite Curții, în special, să scoată o probă din lista sa, dacă: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reiterează că, în anumite circumstanțe, aceasta poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea a examinat declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia (obiecții preliminare) [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI; WAZA Sp. z o.o. c. Polonia (dec.), nr. 11602/02, 26 iunie 2007; și Sulwińska c. Polonia (dec.), nr. 28953/03, 18 septembrie 2007). Curtea a înființat în mai multe cazuri, inclusiv cele aduse împotriva Republicii Moldova, practica sa privind plângerile cu privire la încălcarea principiului securității juridice (a se vedea, de exemplu, Popov c. Moldova (n. 2), nr. 19960/04, §§ 52-58, 6 decembrie 2005; Oferta Plus SRL c. Moldova , nr. 14385/04, §§ 104-107 și 112-115, 19 decembrie 2006; Melnic c. Moldova , nr. 6923/03, §§ 38-44, 14 noiembrie 2006; Istratul v. Moldova , nr. 53773/00, §§ 46-61, 13 iunie 2006). Având în vedere natura admiterilor incluse în declarația Guvernului, precum și valoarea compensației propuse – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare –, Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 alineatul (1) litera (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în amendă) În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale, cererea ar putea fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se scoată cazul din listă. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, ia act de termenele declarației guvernului contestat în conformitate cu art. 6 din Convenție și cu art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția privind modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectiva Convenție; hotărăște să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 1 decembrie 2016. Hasan Bakırcı Paul Lemmens Președintele adjunct al grefierului