STEȚCO v. THE REPUBLIC OF MOLDOVA

Decizia nr. 8189/09 Valentina STEȚCO împotriva Republicii Moldova Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care a stat la 8 noiembrie 2016 în calitate de comitet compus din: Paul Lemmens, președinte, Ksenija Turković, Jon Fridrik Kjølbro, judecători și Hasan Bakırcı, secretar adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 6 februarie 2009, având în vedere declarația prezentată de guvernul contestat la 23 martie 2011 și 7 februarie 2012 cere Curtea să scoată cererea din lista cazurilor și răspunsurile reclamantului la această declarație, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDURĂ Reclamantul, Valentina Stețco, este un național moldovenesc, născut în 1966 și locuiește în Chișinău. Ea a fost reprezentată în fața Curții de către dl V. Nagacevschi, un avocat practicant în Chișinău. Guvernul moldoven (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl L. Apostol. La 22 februarie 2007, Curtea Supremă de Justiție a eliberat o finală Hotărârea în favoarea reclamantului. Curtea a recunoscut reclamantul ca unic acționar al N., o societate încorporată în temeiul dreptului moldovenesc, și a respins afirmațiile altor părți care pretind că sunt co proprietare a N. La 25 decembrie 2008, Curtea Supremă de Justiție a susținut cererea de revizuire a altor părți, a anulat hotărârea finală din 22 februarie 2007 și a remis cazul pentru o nouă examinare a fondului. În cadrul procedurii redeschise, celelalte părți au depus noi cereri în ceea ce privește reclamantul și instanța a ordonat măsuri intermediare. În fața Curții, reclamantul s-a plâns în legătură cu anularea abuzivă a hotărârii finale în favoarea ei. Cererea a fost comunicată guvernului la 23 iunie 2010 După comunicare, Procurorul General, în urma unei cereri de la agentul Guvernului, a depus o cerere de revizuire la Curtea Supremă de Justiție, cerând redeschiderea procedurilor și redresarea drepturilor reclamantului. La 13 octombrie 2011, Curtea Supremă de Justiție a constatat o încălcare a drepturilor reclamantului ca urmare a anulării finalului Hotărârea în favoarea ei și anularea hotărârii din 25 decembrie 2008, adoptată în încălcarea principiului certitudinii juridice. Prin urmare, hotărârea finală în favoarea reclamantului a fost restituită. La 11 ianuarie 2012, reclamantul a solicitat Curții de District Economic să întrerupă procedura civilă redeschisă și să anuleze măsurile intermediare legate de acestea. La 6 februarie 2012, Curtea Economică de District a întrerupt procedura civilă în ceea ce privește cererile reglementate prin hotărârea finală din 22 februarie 2007, dar a continuat cu examinarea noilor cereri depuse de celelalte părți și a menținut măsurile intermediare legate de această procedură. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, cu privire la anularea abuzivă a hotărârii finale în favoarea ei. După eșecul încercărilor de a ajunge la o soluție prietenoasă, prin scrisori din 23 Martie 2011 si 7 februarie 2012 Guvernul a informat Curtea ca au propus sa faca o declaratie unilaterala in vederea solutiei problemei formulate de cerere. Ei au solicitat in continuare Curtea sa elimine cererea in conformitate cu art. 37 din conventie. Declaratia prevăzuta in continuare: „Guvernul recunoaște că au existat încălcări ale drepturilor reclamantului în temeiul articolului 6 din Convenție și al articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție ca urmare a anulării unei hotărâri finale în favoarea reclamantului. Guvernul ... [să] plătește reclamantului 2.000 de euro (2 mii de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale ... și 700 de euro (sette sute de euro) pentru costuri și cheltuieli legale. ...[Sumele de mai sus ... va fi convertit în Lei moldovenesc la data aplicabilă la data de plată și va fi liber de orice impozite care ar putea fi aplicabile. Acestea vor fi plătite în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care nu s-a plătit această sumă în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de împrumut a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Plata va constitui rezoluția finală a cazului.” Prin scrisorile din 27 aprilie 2011 și 30 august 2012, reclamantul a indicat că nu a fost satisfăcută cu termenii declarației unilaterale din cauza faptului că procedurile nu au fost întrerupte în ceea ce privește toate creanțele depuse în ceea ce privește ea și că compensarea propusă a prejudiciilor este insuficientă. Ea a solicitat 20,250 euro (EUR) ca prejudiciu material, reprezentând veniturile pierdute din cauza măsurilor intermediare impuse în cursul procedurii redeschise, 5.000 EUR ca prejudiciu moral și 1.315 EUR ca costuri și cheltuieli. Curtea reiterează că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate, în temeiul alineatului (1) litera (a), (b) sau (c). art. 37 § (c) permite Curții, în special, să scoată o probă din lista sa, dacă: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reiterează că, în anumite circumstanțe, aceasta poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea a examinat declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia (obiecții preliminare) [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI; WAZA Sp. z o.o. c. Polonia (dec.), nr. 11602/02, 26 iunie 2007; și Sulwińska c. Polonia (dec.), nr. 28953/03, 18 septembrie 2007). Curtea a înființat în mai multe cazuri, inclusiv cele aduse împotriva Republicii Moldova, practica sa privind plângerile cu privire la încălcarea principiului securității juridice (a se vedea, de exemplu, Popov c. Moldova (n. 2), nr. 19960/04, §§ 52-58, 6 decembrie 2005; Oferta Plus SRL c. Moldova , nr. 14385/04, §§ 104-107 și 112-115, 19 decembrie 2006; Melnic c. Moldova , nr. 6923/03, §§ 38-44, 14 noiembrie 2006; Istratul v. Moldova , nr. 53773/00, §§ 46-61, 13 iunie 2006). Având în vedere natura admiterilor incluse în declarația Guvernului, precum și valoarea compensației propuse – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare –, Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 alineatul (1) litera (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în amendă) În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale, cererea ar putea fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se scoată cazul din listă. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, ia act de termenele declarației guvernului contestat în conformitate cu art. 6 din Convenție și cu art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția privind modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectiva Convenție; hotărăște să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 1 decembrie 2016. Hasan Bakırcı Paul Lemmens Președintele adjunct al grefierului

SECOND SECTION

DECISION

Application no. 8189/09

Valentina STEȚCO

against the Republic of Moldova

The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 8

November 2016 as a Committee composed of:

Paul Lemmens,

President,

Ksenija Turković,

Jon Fridrik Kjølbro,

judges,

and Hasan Bakırcı,

Deputy Section Registrar,

Having regard to the above application lodged on 6 February 2009,

Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 23 March 2011 and 7 February 2012 requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicant’s replies to that declaration,

Having deliberated, decides as follows:

FACTS AND PROCEDURE

The applicant, Ms Valentina Stețco, is a Moldovan national, who was born in 1966 and lives in Chișinău. She was represented before the Court by Mr V. Nagacevschi, a lawyer practising in Chișinău.

The Moldovan Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr L. Apostol.

On 22 February 2007 the Supreme Court of Justice delivered a final

judgment in the applicant’s favour. The court acknowledged the applicant as the sole shareholder of N., a company incorporated under Moldovan law, and rejected the claims of other parties claiming to be co

‑

owners of N.

On 25 December 2008 the Supreme Court of Justice upheld the revision request of other parties, quashed the final judgment of 22 February 2007 and remitted the case for a fresh examination on the merits. In the course of reopened proceedings, the other parties lodged new claims in respect of the applicant and the court ordered interim measures.

Before the Court, the applicant complained about the abusive quashing of the final judgment in her favour.

The application had been communicated to the Government on 23

June

2010

.

After communication, the Prosecutor General, following a request from the Government Agent, lodged a revision request with the Supreme Court of Justice, seeking the reopening of proceedings and the redress of the applicant’s rights. On 13 October 2011 the Supreme Court of Justice found a violation of the applicant’s rights as a result of the quashing of the final

judgment in her favour and quashed the judgment of 25

December 2008, adopted in breach of the principle of legal certainty. As a result, the final judgment in the applicant’s favour was restored.

On 11 January 2012 the applicant requested the Economic District Court to discontinue the reopened civil proceedings and to annul the interim measures related to them. On 6 February 2012 the Economic District Court discontinued the civil proceedings in respect of the claims settled by the final judgment of 22 February 2007 but continued with the examination of the new claims lodged by the other parties and maintained the interim measures related to those proceedings.

THE LAW

The applicant complained under Article 6 of the Convention and under Article

1 of Protocol No. 1 to the Convention, about the abusive quashing of the final judgment in her favour.

After the failure of attempts to reach a friendly settlement, by letters of 23

March 2011 and 7 February 2012 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by the application. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention.

The declaration provided as follows:

“The Government acknowledge that there have been violations of the applicant’s rights under Article 6 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention as a result of the quashing of a final judgment in the applicant’s favour.

The Government ... [shall] pay the applicant 2,000 euros (two thousand euros) in respect of non-pecuniary damage ... and 700 euros (seven hundred euros) for legal costs and expenses.

...[The above] sums ... will be converted into Moldovan Lei at the date applicable on the date of payment and will be free of any taxes that may be applicable. They will be payable within three months of the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. In the event of a failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it, from the expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. The payment will constitute the final resolution of the case.”

By letters of 27 April 2011 and 30 August 2012, the applicant indicated that she was not satisfied with the terms of the unilateral declaration on the ground that proceedings were not discontinued in respect of all claims lodged in her respect and that the proposed compensation of damage was insufficient. She claimed 20,250 euros (EUR) as pecuniary damage, representing revenue lost due to the interim measures imposed in the course of reopened proceedings, EUR 5,000 as non-pecuniary damage and EUR

1,315 as costs and expenses.

The Court reiterates that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified, under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article

37 §

1

(c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if:

“for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.

It also reiterates that in certain circumstances, it may strike out an application under Article 37 § 1

(c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued.

To this end, the Court has examined the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular the

Tahsin Acar

judgment (

Tahsin Acar v. Turkey

(preliminary objections) [GC], no.

26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI;

WAZA Sp. z o.o. v. Poland

(dec.), no.

11602/02, 26

June

2007; and

Sulwińska v. Poland

(dec.), no. 28953/03, 18

September

2007).

The Court has established in a number of cases, including those brought against the Republic of Moldova, its practice concerning complaints about the violation of the principle of legal certainty (see, for example

Popov v.

Moldova (no. 2)

, no. 19960/04, §§ 52-58, 6 December 2005;

Oferta Plus SRL v. Moldova

, no. 14385/04, §§ 104-107 and 112-115, 19

December 2006;

Melnic v. Moldova

, no. 6923/03, §§ 38-44, 14

November 2006;

Istrate v. Moldova

, no. 53773/00, §§ 46-61, 13

June

2006).

Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed – which is consistent with the amounts awarded in similar cases – the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article 37 § 1

(c)).

Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article 37 § 1

in fine

).

Finally, the Court emphasises that, should the Government fail to comply with the terms of their unilateral declaration, the application could be restored to the list in accordance with Article

37 § 2 of the Convention (

Josipović v. Serbia

(dec.), no. 18369/07, 4

March 2008).

In view of the above, it is appropriate to strike the case out of the list.

For these reasons, the Court, unanimously,

Takes note

of the terms of the respondent Government’s declaration under Article 6 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;

Decides

to strike the application out of its list of cases in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention.

Done in English and notified in writing on 1 December 2016.

Hasan Bakırcı

Paul Lemmens

Deputy Registrar

President