N.A. AND OTHERS v. THE REPUBLIC OF MOLDOVA

SEGUNDA SECȚIUNE DECIZIE Nr. 56510/09 N.A. și alții împotriva Republicii Moldova Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care așeză la 15 decembrie 2020 în calitate de comitet compus din: Branko Lubarda, președinte, Valeriu Grițco, Pauliine Koskelo, judecători și Hasan Bakırcı, secretar adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 8 octombrie 2009, Având în vedere observațiile prezentate de Guvernul respondent și observațiile prezentate în răspuns de solicitanți, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE O listă a reclamanților este prezentată în apendice. Guvernul Moldovei (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl O. Rotari. Reclamanții au fost reprezentați de M. Cebotari. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după ce au obținut statutul de refugiat pe teritoriul Moldovei, reclamanții au solicitat documente de călătorie. Întrucât autoritățile nu le-au eliberat astfel de documente din cauza faptului că statul nu le-a tipărit încă, reclamanții au inițiat acțiuni judiciare împotriva acestora. Prin hotărârea finală a 8 Aprilie 2009, Curtea Supremă de Justiție a susținut acțiunea reclamanților și a ordonat autorităților relevante să le elibereze cu documentele de călătorie solicitate. Hotărârea de mai sus a fost pusă în aplicare în ceea ce privește primul, al doilea și al patrulea reclamant numai la 25 februarie 2016. Al treilea reclamant a obținut naționalitatea moldovenească la 27 iunie 2011 cadru juridic relevant Potrivit Legii nr. 87 din 21 aprilie 2011, oricine care consideră că este o victimă a unei încălcări a dreptului de a examina un caz sau a unei hotărâri finale executate într-un termen rezonabil are dreptul să se aplice unei instanțe pentru recunoașterea unei astfel de încălcări și a unei astfel de compensații. Potrivit articolului 1 din lege, legea ar trebui interpretată și aplicată în conformitate cu legislația națională, cu Convenția și cu jurisprudența Curții. În conformitate cu art. 4 din lege, tribunalele sunt obligate să trateze cererile depuse în temeiul legii în termen de trei luni. Secțiunea 5 din lege prevede că, în cazul în care o încălcare a dreptului de a face obiectul examinării unei cauze sau a unei hotărâri finale executate într-un termen rezonabil, o instanță constată o compensare pentru prejudiciu material, prejudiciu moral și costurile și cheltuielile trebuie acordate reclamantului. Secțiunea 6 din lege simplifică procedura de executare a hotărârilor adoptate în temeiul legii, astfel încât nu ar trebui să fie necesare noi cereri sau formalități din partea reclamanților. În temeiul articolului 7 din lege, toate persoanele care s-au plâns la Curtea Europeană a Drepturilor Omului că dreptul lor la un proces într-un termen rezonabil sau la executarea unei hotărâri într-un termen rezonabil poate solicita compensații în instanța internă în termen de șase luni de la intrarea în vigoare a noului lege, cu condiția ca Curtea Europeană să nu declare admisibilitatea și meritul plângerii. Ținând cont de aplicarea întârziere a hotărârii Curții Supreme de Justiție în favoarea lor, reclamanții au plâns în temeiul articolului 8 din Convenție și al articolului 2 din Protocolul nr. 4 că drepturile lor de a respecta viața privată și de familie și libertatea lor de circulație au fost încălcate. Reclamanții s-au plâns de încălcarea articolului 8 din Convenție și a articolului 2 din Protocolul nr. 4 la Convenție, care a citit după cum urmează: art. 8. Dreptul de a respecta viața privată și de familie „1. Fiecare are dreptul de a respecta viața sa privată și de familie, domiciliul și corespondența sa. Nu va exista nici o interferență de către o autoritate publică în exercitarea acestui drept, cu excepția celor în conformitate cu legea și este necesară într-o societate democratică în interesul securității naționale, al siguranței publice sau al bunăstanței economice a țării, al prevenirii tulburărilor sau al criminalității, al protecției sănătății sau morale sau al protecției drepturilor și libertăților altora.” art. 2 din Protocolul nr. 4 Libertatea de circulație „1. Toată lumea legală pe teritoriul unui stat are, pe teritoriul acestui teritoriu, dreptul la libertatea de circulație și libertatea de a alege reședința sa. Toată lumea este liberă să părăsească orice țară, inclusiv propria sa. Nu se impun restricții privind exercitarea acestor drepturi, altele decât cele care sunt conforme cu legea și sunt necesare într-o societate democratică în interesul securității naționale sau al siguranței publice, pentru menținerea ordinului public, pentru prevenirea crimei, pentru protecția sănătății sau a moralității sau pentru protecția drepturilor și libertăților altora. Drepturile prevăzute la alineatul (1) pot fi supuse, în special, restricțiilor impuse în conformitate cu legea și justificate de interesul public într-o societate democratică.” Guvernul a susținut că cererea ar trebui declarată inadmisibilă pentru incapacitatea de a evacua remedierea prevăzută în Legea nr. 87. Reclamanții nu au formulat observații cu privire la obiecția de mai sus, ci au susținut că au existat încălcarea drepturilor lor garantate de art. 8 din Convenție și de art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenție. Curtea constată că documentele în posesia sa nu conțin nici o indicație că reclamanții au inițiat proceduri interne în conformitate cu Legea nr. 87. Acesta reiterează că scopul regulii de epuizare este de a permite statelor contractante posibilitatea de a preveni sau de a pune drept – de obicei prin intermediul instanțelor – încălcările presupuse împotriva acestora înainte de prezentarea acestor acuzații la Curte. În consecință, statele sunt dispensate de a răspunde pentru actele lor în fața unui organism internațional înainte de a avea posibilitatea de a pune lucrurile drept prin propriul sistem juridic (a se vedea Balan c. Moldova , 44746/08, (dec.), 24 ianuarie 2012). Întrucât reclamanții nu au reușit să recurgă la remedierea prevăzută prin Legea nr. 87, cererea trebuie respinsă în temeiul articolului 35 §§ 1 și 4 din Convenția pentru neepuziunea remediilor interne. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Adoptată în limba engleză și notificată în scris la 21 ianuarie 2021. Hasan Bakırcı Branko Lubarda Președintele adjunct al Registrului Apendicele nr. Anul de naștere al reclamantului Nationalitate Locul de reședință N.A. 1967 Palestinian Chișinău M.A. 1973 Sudan Hârtopul Mic M.E. 1968 Moldovan, sudanez Hulboaca W.S. 1972 Irakian Chișinău

SECOND SECTION

DECISION

Application no. 56510/09

N.A. and Others

against the Republic of Moldova

The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 15

December 2020 as a Committee composed of:

Branko Lubarda,

President,

Valeriu Grițco,

Pauliine Koskelo,

judges,

and Hasan Bakırcı,

Deputy Section Registrar,

Having regard to the above application lodged on 8 October 2009,

Having regard to the observations submitted by the respondent Government and the observations in reply submitted by the applicants,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

A list of the applicants is set out in the appendix.

The Moldovan Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr O. Rotari. The applicants were represented by M. Cebotari.

The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.

After obtaining refugee status on the territory of Moldova the applicants applied for travel documents. Since the authorities failed to deliver them such documents on the ground that the State had not yet had them printed, the applicants initiated court actions against them. By a final judgment of 8

April 2009, the Supreme Court of Justice upheld the applicants’ action and ordered the relevant authorities to issue them with the requested travel documents.

The above judgment was enforced in respect of the first, second and fourth applicants only on 25 February 2016. The third applicant obtained Moldovan nationality on 27 June 2011.

relevant legal framework

According to Law no. 87 of 21 April 2011, anyone who considers him or herself to be a victim of a breach of the right to have a case examined or a final judgment enforced within a reasonable time is entitled to apply to a court for the acknowledgement of such a breach and claim compensation. According to section 1 of the law, the law should be interpreted and applied in accordance with the national law, the Convention and the Court’s case-law. According to section 4 of the law the courts are obliged to deal with applications lodged under the law within three months.

Section 5 of the law states that if a breach of the right to have a case examined or a final judgment enforced within a reasonable time is found by a court, compensation for pecuniary damage, non-pecuniary damage and costs and expenses have to be awarded to the applicant.

Section 6 of the law simplifies the procedure of enforcement of judgments adopted under the law so as no further applications or formalities should be required from the part of the applicants.

Under section 7 of the law all individuals who have complained to the European Court of Human Rights that their right to a trial within a reasonable time or to enforcement of a judgment within a reasonable time has been violated may claim compensation in domestic courts within six months of the entry into force of the new law, provided that the European Court has not ruled on the admissibility and merits of the complaint.

COMPLAINTS

In view of the late enforcement of the judgment of the Supreme Court of Justice in their favour, the applicants complained under Article 8 of the Convention and Article 2 of Protocol No. 4 that their rights to respect for their private and family life and their freedom of movement were breached.

THE LAW

The applicants complained of a breach of Article 8 of the Convention and Article 2 of Protocol No. 4 to the Convention, which read as follows:

Article 8. Right to respect for private and family life

“1.

Everyone has the right to respect for his private and family life, his home and his correspondence.

2.

There shall be no interference by a public authority with the exercise of this right except such as is in accordance with the law and is necessary in a democratic society in the interests of national security, public safety or the economic well-being of the country, for the prevention of disorder or crime, for the protection of health or morals, or for the protection of the rights and freedoms of others.”

Article 2 of Protocol No. 4. Freedom of movement

“1.

Everyone lawfully within the territory of a State shall, within that territory, have the right to liberty of movement and freedom to choose his residence.

2.

Everyone shall be free to leave any country, including his own.

3.

No restrictions shall be placed on the exercise of these rights other than such as are in accordance with law and are necessary in a democratic society in the interests of national security or public safety, for the maintenance of public order, for the prevention of crime, for the protection of health or morals, or for the protection of the rights and freedoms of others.

4.

The rights set forth in paragraph 1 may also be subject, in particular areas, to restrictions imposed in accordance with law and justified by the public interest in a democratic society.”

The Government argued that the application should be declared inadmissible for failure to exhaust the remedy provided for by Law No. 87.

The applicants did not comment on the above objection but argued that there had been a breach of their rights guaranteed by Article 8 of the Convention and Article 2 of Protocol No. 4 to the Convention.

The Court notes that the documents in its possession do not contain any indication that the applicants had initiated domestic proceedings in accordance with Law No. 87.

It reiterates that the purpose of the exhaustion rule is to afford the Contracting States the opportunity of preventing or putting right – usually through the courts – the violations alleged against them before those allegations are submitted to the Court. Consequently, States are dispensed from answering for their acts before an international body before they have had the opportunity to put matters right through their own legal system (see

Balan v. Moldova

, 44746/08, (dec.), 24 January 2012).

Since the applicants failed to avail themselves of the remedy provided by Law No. 87, the application must be rejected pursuant to Article 35 §§

1 and

4 of the Convention for non-exhaustion of domestic remedies.

For these reasons, the Court, unanimously,

Declares

the application inadmissible.

Done in English and notified in writing on 21 January 2021.

Hasan Bakırcı

Branko Lubarda

Deputy Registrar

President

Appendix

No.

Applicant’s Name

Birth year

Nationality

Place of residence

1

N.A.

1967

Palestinian

Chișinău

2

M.A.

1973

Sudanese

Hârtopul Mic

3

M.E.

1968

Moldovan, Sudanese

Hulboaca

4

W.S.

1972

Iraqi

Chișinău