CtEDO 08.11.2016 Auto

EMREM AND DURAN v. TURKEY

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
08.11.2016
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2016
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
EMREM AND DURAN v. TURKEY (CtEDO, 2016)
HUDOC · oficial

Decizia nr. 13155/05 de la SECȚIUNEA DECIZIE nr. 13155/05 Mustafa EMREM și Mehmet DURAN împotriva Turciei Curții Europene a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care așeză la 8 noiembrie 2016 în calitate de comitet compus din: Paul Lemmens, președinte, Ksenija Turković, Jon Fridrik Kjølbro, judecători și Hasan Bakırcı, secretar adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 28 martie 2005, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul contestat și observațiile transmise de solicitanți, după deliberare, hotărăște după cum urmează: Reclamanții, dl Mustafa Emrem și dl Mehmet Duran, sunt resortisanți turci, care au fost amândoi născuți în 1953 și trăiesc în Kütahya. Ele au fost reprezentate în fața Curții de dl İ. Durmaz, un avocat practicant în Kütahya. Guvernul turc („Guvernul”) au fost reprezentate de agentul lor. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. În 2001, Universitatea Dumlupınar a expropriat o parcelă de terenuri aparținând reclamanților (nr. 6/205 în Satul Civli, provincia Kütahya). În continuare, în temeiul articolului 10 din Legea nr. 2942 a fost inițiată în fața Curții Civile Kütahya de Jurisdicție Generală pentru a determina cuantumul compensației care ar trebui atribuite reclamanților. Pe baza rapoartelor de experți, la 18 iunie 2003, Curtea Civilă Kütahya și-a pronunțat hotărârea și a determinat suma compensației care urmează să fie plătită reclamanților pentru expropriarea terenurilor lor. La 17 martie 2004, Curtea de Casație a susținut hotărârea instanței de primă instanță. Nu s-a aplicat niciun dobânzi la suma plătită. O descriere a dreptului intern cu privire la noul remediu introdus prin Legea nr. 6384 poate fi găsită în Turgut și alții c. Turcia (dec.), nr. 4860/09, 26 martie 2013; Demiroğlu c. Turcia (dec.), nr. 56125/10, 4 iunie 2013; și Yıldız și Yanak c. Turcia (dec.), nr. 44013/07, 27 mai 2014. COMPLAINTE Considerând art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamanții se plângeau în principal că compensația acordată pentru expropriarea terenurilor lor s-a depreciat în mod considerabil din cauza procedurii prelungite și că instanța internă nu a aplicat cea mai mare rată de dobânzi pentru datoriile de stat prevăzute la art. 46 din Constituție, în încălcarea dreptului lor la proprietate. Reclamanții se plângeau, de asemenea, că instanțele interne au eșuat în clasificarea tipului de teren și în calculul premiilor. În baza articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, reclamanții se plângeau de pierderea financiară pe care le-au suferit ca urmare a întârzierii plăților cu valoarea expropriației. Guvernul a remarcat că, în temeiul Legii nr. 6384, s-a înființat o nouă comisie de compensare pentru a face față cererilor privind durata procedurilor și neexecuția hotărârilor. În plus, au remarcat că competența Comisiei de compensare a fost ulterior extinsă printr-un decret adoptat la 16 martie 2014 pentru examinarea plângerilor referitoare, printre altele, la presupusa pierdere a valorii compensației expropriate din cauza efectelor inflației și a lungii procedurii. În consecință, acestea au susținut că reclamanții nu au epuizat căile de recurs interne, deoarece nu au formulat nici o cerere Comisiei de compensare. Curtea observă că, după cum a subliniat guvernul, în Turcia a fost instituit un nou remediu intern în urma aplicării procedurii de hotărâre pilot în cazul Ümmühan Kaplan c. Turcia (nu. 24240/07, 20 martie 2012). În decizia sa în cazul Yıldız și Yanak v. Turcia (dec.), nr. 44013/07, 27 mai 2014), Curtea a declarat o cerere inadmisibilă din cauza faptului că reclamanții nu au epuizat căile de recurs interne, adică noul remediu. În acest sens, Curtea a considerat în special că acest nou remediu a fost a priori 10 - Curtea constată că, în decizia sa în cazul Ümmühan Kaplan (citată mai sus, § 77), aceaceasta ar putea, totuși, să examineze, în cadrul procedurii sale normale, cererile de acest tip care au fost deja comunicate guvernului. 11. Cu toate acestea, ținând cont de obiecția preliminară a Guvernului în ceea ce privește neutilizarea noului remediu intern instituit prin Legea nr. 6384, Curtea își reiterează concluzia în cazul Yıldız și Yanak , citată mai sus. 12. Având în vedere cele de mai sus, Curtea concluzionează că această parte a cererilor ar trebui respinsă în temeiul articolului 35 §§ § 1 și 4 din Convenție pentru neepuizare a căilor de recurs interne. În baza articolului 1 din Protocolul 1 la Convenție, reclamanții s-au plâns de inadecvarea compensației care au fost acordate de instanțe interne și de clasificarea presupusă falsă a tipului de teren al acestora. 14. Având în vedere materialul în posesia sa și în măsura în care chestiunile reclamate sunt în competența sa, Curtea constată că aceste plângeri nu dezvăluie nici o apariție a încălcării drepturilor și libertăților prevăzute în Convenția sau în Protocolurile sale. 15. înființată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 § 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea declara în unanimitate cererea inadmisibilă. Adoptată în engleză și notificată în scris la 1 decembrie 2016. Hasan Bakırcı Paul Lemmens Președintele adjunct al grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă