AFFAIRE BERGHEA ET TURAN c. ROUMANIE

RESPONDENT

ROU

HOTĂRÂRE

08.11.2016

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'article 3 - Interdiction de la torture (Article 3 - Traitement dégradant) (Volet matériel)

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2016
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE BERGHEA ET TURAN c. ROUMANIE (CtEDO, 2016)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A PATRA CAUZA BERGHEA ȘI TURAN c. ROMÂNIA (Cercetările nr. 7242/14 și 7853/14) HOTĂRÂREA STRASBURG 8 noiembrie 2016 Această hotărâre este definitivă. Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Berghea și Turan c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care se află într-un comitet compus din Paulo Pinto de Albuquerque, președinte, Iulia Motoc, Marko Bošnjak, judecători; și de Andrea Tamietti, grefier adjunct al secțiunii După ce a deliberat în camera consiliului la 11 octombrie 2016, a pronunțat o hotărâre, adoptată la această dată de procedură La originea cauzei se găsesc două cereri (n 7242/14 și 7853/14) îndreptate împotriva României, inclusiv un resortisant al acestui stat, domnul Gheorghe Berghea ( cel de-al doilea reclamant mai întâi a sesizat Curtea la 19 decembrie 2013 și, respectiv, 17 februarie 2014, în conformitate cu articolul din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (inclusiv Convenția privind drepturile omului). Primul reclamant a fost reprezentat de domnul V. Schenk, avocat în Hamburg. Al doilea reclamant a fost reprezentat de domnul I.M. Peter, avocat în București. Guvernul român ( La 15 aprilie 2015, guvernul turc, căruia i-a fost comunicată o copie a cererii nr. 7853/14 în temeiul articolului 44 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul de procedură al Curții, nu a dorit să își prezinte punctul de vedere cu privire la cauza. CIRCUMSTANȚE DE L În momentul depunerii cererii sale în fața Curții, primul reclamant a fost deținut în închisoarea din Aiud începând cu 16 decembrie 2010. În septembrie 2014, acesta a fost transferat la închisoarea din Bistrița, de unde a fost eliberat la 21 ianuarie 2015. Primul reclamant indică faptul că este o mărturisire iudaică. El susține că a solicitat de mai multe ori pentru a vedea un rabin în închisoare și că: el a indicat autorităților ui că a fost dispus să-și asume costurile pentru o astfel de deplasare, dar că cererile sale au fost refuzate. El a vărsat la dosar o copie a unei luni a cererilor sale adresate conducerii închisorii dal'Aiud la 8 Martie 2013 Răspunsul manuscris al conducerii se citește astfel Dreptul la libertatea de conștiință sine ui în mod individual. Puteți contacta comunitatea evreilor d mailba Iulia la adresa: (...) Reclamantul a declarat că preotul ortodox al închisorii i-a cerut de mai multe ori să se convertească. Cererea nr. 7853/14 La 18 iunie 2013, cel de-al doilea reclamant, care a fost acuzat de evaziune fiscală, a fost arestat. La 19 iunie 2013, acesta a fost pus în detenție provizorie printr-o decizie înainte de a declara drept al tribunalului județ din București. În momentul introducerii cererii sale în fața Curții, procedura penală împotriva sa a fost pendinte în fața instanței de primă instanță. Al doilea reclamant nu a dat detalii cu privire la încheierea acestei proceduri. 10. A fost deținut în perioada 19 iunie-27 august 2013 în spațiile de detenție ale poliției din București (centrul de rețetă și arestare preventivă nr. 1). La 27 august 2013, a fost transferat la închisoarea din București Rahova. La 22 septembrie 2014, i s-a acordat detenție la domiciliu. Versiunea celui de-al doilea reclamant 11. Cel de-al doilea reclamant afirmă că a fost reținut, în spațiile de detenție ale poliției, într-o celulă de 12 suprapopulată pe care trebuia să o împartă cu alți patru deținuți și uneori mai mult. Potrivit acestuia, celula conținea opt paturi suprapuse. Ea ar fi fost iluminată în timpul nopții și sursa de lumină, situată deasupra patului său, ar fi împiedicat să doarmă. Cel de-al doilea reclamant adaugă că celula nu era bine aerisit, că ceilalți deținuți fumau și că toaletele nu erau separate de spațiul de viață. 12. El susținea că condițiile sale de detenție la închisoarea București Rahova erau similare. El arată că, în una dintre celulele pe care le ocupase în această închisoare, paturile erau suprapuse pe trei dintre ele. El a spus că această celulă era nesănătoasă, că saltelele erau murdare și infestate cu paraziți, în special cu ploșnițe de pat. În cele din urmă, el declară că celula n a fost încălzită doar între două și patru ore pe zi în timpul iernii și că nu a fost aerisit corespunzător în timpul verii. Versiunea guvernului 13. Guvernul arată că cel de-al doilea reclamant a beneficiat de condiții materiale de detenție adecvate în spațiile de detenție ale poliției din București, în special în ceea ce privește iluminarea și amenajarea. Acesta indică faptul că reclamantul are un spațiu de viață de 1,75 dar că capacitatea maximă a celulei pe care o ocupa el nu fusese niciodată atinsă în timpul șederii sale. El adaugă că condițiile de igienă erau, de asemenea, adecvate. 14. În ceea ce privește închisoarea București-Rahova, guvernul susține că spațiul de viață de care a beneficiat cel de-al doilea reclamant a variat între 2,44 m și 3,51 m El arată că celula menționată de acesta conținea paturi suprapuse pe două niveluri și că curățenia celulelor era responsabilitatea persoanelor deținute, care, în opinia sa, primeau în mod regulat produse de întreținere pentru a face curățenie acolo. El adaugă că celulele ocupate de solicitant au făcut obiectul a trei sesiuni de dezinsectizare și că ventilația și încălzirea celulelor închisorii au avut loc în condiții satisfăcătoare. Cel de-al doilea reclamant este musulman și susține că mesele care i-au fost furnizate în timpul detenției sale nu au fost conforme cu cerințele de religie a acestuia; ei au fost preparate cu carne sau grăsime de porc. II. LEGĂTURA INTERNĂ ȘI PRACTICA INTERNAȚIONALĂ PERTINENTS 16. Dispozițiile relevante ale Legii nr. 275/2006 privind drepturile persoanelor fizice ( Legea nr. 275/2006 mai mult) este descrisă în cauza Cucu c. România 22362/06, § 56, 13 noiembrie 2012. Această lege a fost abrogată la 1 februarie 2014, prin intrarea în vigoare a Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate ( 275/2006 în ceea ce privește responsabilitatea instanței de supraveghere a executării pedepselor (judecătorul de supraveghere a privareii de libertate) d a asigura respectarea drepturilor persoanelor condamnate (art. 57). În temeiul Legii nr. 254/2013, acesta rămâne competent să examineze contestațiile persoanelor condamnate cu privire la exercitarea drepturilor lor (art. 9 § 2 și art. 56) și deciziile sale sunt susceptibile de a face recurs la instanța de primă instanță [articolul § 9). 17. Legea nr. 254/2013 conține, de asemenea, următoarele dispoziții art. 50 În conformitate cu standardele de igienă a alimentelor, în funcție de vârstă, administrarea fiecărei unități de detenție asigură condiții adecvate pentru pregătirea, distribuția și serviciul de mese, în funcție de starea de sănătate, natura muncii efectuate [și] respectând convingerile religioase ale persoanei condamnate printr-o declarație pe propria răspundere ( art. 58 Libertatea de conștiință și a opiniilor, precum și libertatea convingerilor religioase ale persoanelor condamnate nu pot fi restrânse (...) Persoanele condamnate pot participa, pe baza liberului consimțământ, la serviciile și întrunirile religioase organizate în penitenciare, să primească vizitele reprezentanților cultului respectiv și să poată procura și deține publicații religioase, precum și obiecte de cult. 18. Rapoartele internaționale relevante, inclusiv cele ale Comitetului european pentru prevenirea torturii și a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante, sunt descrise în cauza Iacov Stanciu c. România 35972/05, §§ 125-129, 24 iulie 2012). În special, concluziile CPT pronunțate ca urmare a vizitelor efectuate în 2010 în spațiile de detenție ale poliției din București sunt rezumate în cauza Cașuneanu c. România 22018/10, § 43, 16 aprilie 2013). Având în vedere similitudinea cererilor cu privire la faptele și aspectele de fond pe care le ridică, Curtea decide să le alăture, astfel cum îi permite art. 42 alineatul (1) din Regulamentul său de procedură. II. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ LA ARTICOLUL 3 DIN CONVENȚIE ÎN CEEA CE PRIVEȘTE RECURSAREA N 7853/14 20. Cel de-al doilea reclamant se plânge de condițiile sale de detenție în spațiile de detenție ale poliției din București și în închisoarea București Rahova. El a luat art. 3 din Convenție, astfel încât nimeni nu poate fi supus torturii sau pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante. Cu privire la admisibilitatea 21. Constatând că nu este în mod evident întemeiat greșit în sensul articolului 35 alineatul (3) litera (a) din convenție și că nu se confruntă cu niciun alt motiv d Guvernul solicită Curții să ia în considerare demersurile constante ale autorităților naționale pentru a îmbunătăți condițiile materiale de detenție ale celor încarcerați. 24. Curtea amintește că art. 3 din convenție impune autorităților o obligație pozitivă care constă în a se asigura că toți deținuții sunt reținuți în condiții care sunt compatibile cu respectarea demnității umane și că normele de executare a măsurii în cauză nu supun o dificultate sau o pedeapsă de intensitate care depășește nivelul inevitabil de suferință inerent detenției ( Kudła c. Polonia [GC], n 30210/96, § 94, CEDO 2000 XI și Enășoaie c. România, n 36513/12, § 46, 4 noiembrie 2014). În ceea ce privește condițiile de detenție, Curtea ia în considerare efectele cumulative ale acestora, precum și afirmațiile specifice ale reclamantului (Bahnă c. România, n 75985/12, § 44, 13 noiembrie 2014 și Dougoz c. Grecia; 40907/98, § 46, CEDH 2001 368/II. În cazul în care suprapopularea penitenciară atinge un anumit nivel, Curtea consideră că lipsa de spațiu într-o instituție în cauză poate constitui elementul central care trebuie luat în considerare în aprecierea conformității unei situații date la art. 3 din Convenție (a se vedea, în acest sens, Karalevičius c. Lituania, nr. 53254/99, § 39, 7 aprilie 2005). 25. Îndreptându-se spre faptele din speță, Curtea constată că al doilea reclamant se plânge de suprapopularea spațiilor de detenție ale poliției din București și ale închisorii din București Rahova. Ea constată că ãsta nu și-a contrazis afirmațiile. Astfel, conform informațiilor pe care le-a furnizat în observațiile sale, al doilea reclamant a beneficiat în spațiile de detenție ale poliției din București un spațiu de viață mai mic de 2 (punctul 13 de mai sus). La închisoarea din București Rahova, acest spațiu a variat între 2,44 m și 3,51 m (punctul 14 de mai sus). 26. Curtea subliniază că, pe lângă problema suprapopulației penitenciare, afirmațiile celui de-al doilea reclamant cu privire la condițiile de igienă corespund constatărilor Curții în cauze similare referitoare la închisoarea București-Rahova (Geanopol c. România, n 1777/06, § 62, 5 martie 2013 și Constantin Aurelian Burlacu c. România, n 513/93/12, § 27, 10 iunie 2014).În ceea ce privește condițiile de igienă din spațiile de detenție ale poliției din București, Curtea consideră că afirmațiile celui de-al doilea reclamant sunt plauzibile și reflectă realitățile descrise de CPT în raportul său prezentat în urma vizitelor efectuate în 2010 în spațiile de detenție ale poliției din București (punctul 18 de mai sus27). Prin urmare, Curtea consideră că condițiile de detenție în cauză l-au supus pe cel de-al doilea reclamant unei probe de intensitate care depășește nivelul inevitabil de suferință inerent detenției (a se vedea mutatis mutandis Kaja c. Grecia, n 32272/03, § 49, 27 iulie 2006). 28. Având în vedere cele de mai sus, Curtea concluzionează că a existat o încălcare a articolului 3 din Convenția respectivului șef 29. Având în vedere această constatare, Curtea consideră că nu este necesar să se ia în considerare partea referitoare la prezența deținuților fumători în celulele din spațiile de detenție ale poliției din București unde a fost deținut cel de-al doilea reclamant (Cucolaș c. România, n 17044/03, ê 99, 26 octombrie 2010). III. CU PRIVIRE LA VIOLAȚIA DE LA ARTICOLUL 9 DIN CONVENȚIE ÎN CEEA CE PRIVEȘTE DOUĂ RESPECTE 30. Reclamanții susțin că au fost împiedicați să-și practice religia prin intermediul administrației . Ei sunt: art. 9 din Convenție, astfel de cuvinte: Orice persoană are dreptul la libertatea de gândire, de conștiință și de religie ; acest drept implică libertatea de a-și schimba religia sau convingerea, precum și libertatea de a-și manifesta religia sau convingerea în mod individual sau colectiv, în public sau în privat, prin cult, prin educație, prin practici și prin îndeplinirea ritualurilor. Libertatea de a-și manifesta religia sau convingerile nu poate face obiectul altor restricții decât cele care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, siguranței publice, protecției ordinii, sănătății sau moralității publice, sau protecției drepturilor și libertăților care decurg din aceasta. 31. Guvernul excită de la nu Excesul de căi de atac interne. El susține că instanța de supraveghere nu a sesizat instanța de executare a pedepselor, competentă, în temeiul Legii nr. 254/2013 (punctele 16 și 17 de mai sus), pentru a examina plângerile persoanelor deținute care consideră că drepturile lor garantate prin lege au fost încălcate de autoritățile penitenciare. 254/2013 reia dispozițiile Legii nr. 275/2006 (punctul 16 de mai sus), deja examinată de Curte și cu privire la care aceasta a concluzionat că garantează dreptul persoanelor care au dreptul să își exercite religia în detenție Sanatkar c. România 74721/12, § 32, 16 iulie 2015). 32. Primul reclamant nu a prezentat observații cu privire la acest subiect. 33. Cel de-al doilea reclamant susține că a prezentat personalului restant plângerile sale cu privire la exercitarea religiei sale în detenție, dar că aceste plângeri nu au fost înregistrate. Cu toate acestea, nu a furnizat dovezi în acest sens. 34. Curtea amintește că, în temeiul articolului 35 alineatul (1) din convenție, aceasta nu poate fi sesizată decât după epuizarea căilor de atac interne. Orice solicitant trebuie să fi acordat instanțelor interne posibilitatea ca această dispoziție să aibă drept scop, în principiu, ca statele contractante să evite sau să corecteze presupusele încălcări ale acestora ( McFarlane c. Irlanda [GC], 31333/06, § 107, 10 septembrie 2010). 35. În speță, Curtea subliniază că a încheiat deja, într-o cauză similară împotriva României, o plângere întemeiată pe legea nr. 275/2006 adresată judecătorului delegat pentru executarea pedepselor reprezenta o cale de atac efectivă pe care reclamanții trebuiau să o exercite înainte de luarea în custodie a unei persoane în temeiul articolului 9 din convenție (Snatkar , citată anterior, § 32). 275/2006, în special cele referitoare la competența instanței de supraveghere a executării pedepselor pentru a examina plângerile persoanelor deținute cu privire la exercitarea drepturilor lor în detenție. 254/2013 conține în special dispoziții precise care recunosc persoanelor deținute dreptul de a-și exercita religia prin oferirea unor mese conforme cu normele religiei lor sau prin posibilitatea de a se întâlni cu reprezentanți ai cultului lor (punctul de mai sus). Curtea concluzionează că calea de atac prevăzută de legea nr. 254/2013 prezintă eficiența impusă de art. 35 alin. (1) din Convenție și consideră că reclamanții erau obligați să își exercite obligația înainte de a introduce o cale de atac în temeiul art. 9 din Convenție. 36. Cu toate acestea, Comisia observă că, potrivit informațiilor de care dispune, nu este evident că reclamanții au sesizat judecătorul de supraveghere cu privire la executarea pedepselor pentru a se plânge de o lipsă de cunoaștere de către administrația Õ de dreptul lor de a-și exercita religia. Comisia constată, în special, că acuzațiile celui de-al doilea reclamant conform cărora plângerile sale la personal nu au fost înregistrate (punctul 33 de mai sus) nu sunt susținute de niciun element de probă. 37. În consecință, acest aspect trebuie respins pentru neechivocarea căilor de atac interne, în conformitate cu art. 35 alineatul (1) și cu art. 4 din Convenția IV. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se șteargă că sunt imprecise consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care a încălcat, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Al doilea reclamant solicită 8 000 EUR (EUR) pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit. 40. Guvernul consideră că suma solicitată este excesivă în raport cu jurisprudența Curții în această privință. 41. Curtea, hotărând în echitate, consideră că este necesar să se acorde celui de-al doilea reclamant 3 500 EUR pentru prejudiciul moral. Cel de-al doilea reclamant nu solicită rambursarea cheltuielilor și a cheltuielilor de judecată pe care l-ar fi angajat în fața Curții. Prin urmare, Curtea consideră că nu este necesar să se pronunțe asupra acestui punct. Interese moratorii 43. Curtea consideră că este adecvat să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii pe rata dobânzii a facilității de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. Prin aceste motive, Curtea, la L.UNANIMITATE, hotărăște să se alăture cererilor nr. 7242/14 și 7853/14 Declara cererea nr. 7242/14 inadmisibilă Declara cererea nr. 7853/14 admisibilă în ceea ce privește Ö Õ art. 3 din Convenție și inadmisibilă pentru surplusul declarat Õ a fost încălcată art. 3 din Convenție în ceea ce privește cererea nr. 7853/14 Dit că statul pârât trebuie să plătească reclamantului cererii nr. 7853/14, în termen de trei luni, 3 500 EUR (trei mii cinci sute EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, care trebuie convertită în moneda statului pârât, la rata aplicabilă la data regulamentului, pentru daune morale de la data expirării termenului respectiv și până la data de plată, această sumă va crește de la un interes simplu la o rată egală cu cea a facilității de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale respinge cererea de satisfacție echitabilă prezentată în cadrul cererii de plată nr. 7853/14 pentru surplus. Adoptată în limba franceză, apoi comunicat în scris la 8 noiembrie 2016, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură al Curții. Andrea Tamietti Paulo Pinto de Albuquerque Grefier Adjunct Președinte