EDZGVERADZE v. GEORGIA

Comunicat la 9 noiembrie 2016 CUARTĂ SECȚIUNE Cererea nr. 59333/16 Zizi EDZGVERADZE împotriva Georgiei depusă la 23 septembrie 2016 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dna Zizi Edzgveradze, este un național georgian născut în 1982 și trăiește în Tbilisi. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. La 5 iulie 2013 soțul îndepărtat al reclamantului, dl M.M., a fost interogat de poliție și se presupune că a fost forțat să depună mărturie împotriva prietenului său în ceea ce privește posesia acestuia de cannabis. Mai târziu, el a spus colegilor și soția sa că ofițerii de poliție l-au supus la presiune fizică și l-au forțat să semneze o declarație împotriva prietenului său. La 6 iulie 2013 dl M.M. i-a spus unui prieten într-o conversație telefonică despre încercarea lui de a se sinucide prin înecarea în marea Tbilisi și că a cumpărat o frânghie pentru a se spânzura în schimb. Reclamantul și prietenul în cauză au mers pe site și au chemat poliția de patrulare pentru ajutor în eforturile lor de căutare. Ei au informat ofițerii poliției de patrulare că dl M.M. este un risc de sinucidere. Ofițerii nu au lansat o operațiune de căutare care să spună reclamantului că ea a fost obligată să meargă la secția de poliție pentru a iniția formal procedurile de căutare relevante. Informații privind sinuciderea domnului M.M. a fost primită în timp ce reclamantul depune o cerere oficială la secția de poliție. În aceeași zi a fost deschisă o anchetă în temeiul articolului 115 din Codul Penal (aducând o persoană la punctul sinuciderii). Autoritățile investigatoare nu au descoperit semne de violență fizică sau presiune asupra soțului reclamantului. Dl. Prietenul condamnat al M.M., care a fost prezent în timpul interogatoriului, a mărturisit că ofițerii de poliție nu au infligit nici o formă de presiune în timpul procesului. Ancheta s-a încheiat la 25 martie 2016 din cauza lipsei unei infracțiuni, odată nu s-a găsit nicio legătură directă între acțiunile ofițerilor de poliție în timpul interogarii dlui M.M. și sinuciderea sa. La 16 iunie 2016, reclamantul a apelat împotriva ordinului de a pune capăt anchetei. Ea s-a plâns de răspunsul ineficient al poliției de patrulare, având în vedere riscul iminent pentru viața soțului ei întârziat. Ea s-a mai plâns de ineficacitatea anchetei în sensul că se presupune că s-a concentrat exclusiv pe absența semnelor de abuz fizic, jucând în același timp în jos importanța posibilului presiune psihologică ce se presupune că i-a influat soțului său îndepărtat. Reclamantul a făcut trimitere la declarațiile martorilor colegilor soțului său demodat care, la întoarcerea sa de la secția de poliție, dl M.M. le-a spus că a fost forțat să dea o declarație împotriva prietenului său. Ea a afirmat, de asemenea, că urmărirea penală nu a pus la îndoială unele dintre martori și se bazase exclusiv pe acțiunile de investigație efectuate de inspecția generală a Ministerului Afacerilor Interne. Procesul a fost respins la 22 iunie 2016 din cauza lipsei de statut în temeiul articolului 106 § 1 alineatul (1) din Codul de Procedință Penală, deoarece o decizie de încheiere nu poate fi invocată decât de o victimă și reclamantul nu a fost acordat statutul de victimă în cursul anchetei. Legea internă relevantă art. 115 din Codul Penal prevede că: „Introducerea pe cineva la punctul sinuciderii sau încercarea de sinucidere prin intimidare sau tratament violent, sau prin abuzul sistematic de onoare sau demnitate a victimei, este pedepsită cu o restricție de libertate de până la trei ani sau prin închisoare timp de până la cinci ani.” COMPLAINT 10. Reclamantul se plâng în temeiul articolului 2 din Convenție că autoritățile nu au efectuat o investigație eficace cu privire la circumstanțele decesului soțului ei. Întrebări către părți Are dreptul soțului reclamant la viață, asigurat de art. 2 din Convenția, încălcat în acest caz? În special, (a) Având în vedere obligația pozitivă a statelor în temeiul articolului 2 din Convenție, citiți coroborat cu art. 1, nu numai să se abțină de la luarea „intențională” a vieții, ci și să ia măsuri adecvate pentru a salva viața celor care se află sub jurisdicția sa (a se vedea L.C.B. c. Regatul Unit , 9 iunie 1998, § 36, Raporturi de hotărâri și decizii 1998 III L), a știut autoritățile interne sau ar fi trebuit să fi știut că soțul reclamantului a constituit un risc real și imediat de sinucidere și, în acest caz, au făcut tot ceea ce ar fi putut fi considerat rezonabil de la ei pentru a preveni acest risc, această plângere fiind ridicată de oficiu de către Curte? (b) având în vedere protecția procedurală a dreptului la viață (a se vedea Mikayil Mammadov c. Azerbaidjan) , nr. 4762/05, §§ 101-105, 17 decembrie 2009), a fost ancheta în acest caz de către autoritățile interne în încălcarea articolului 2 din Convenție?

Communicated on 9 November 2016

FOURTH SECTION

Application no. 59333/16

Zizi EDZGVERADZE

against Georgia

lodged on 23 September 2016

STATEMENT OF FACTS

1.

The applicant, Ms Zizi Edzgveradze, is a Georgian national who was born in 1982 and lives in Tbilisi.

A.

The circumstances of the case

2.

The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows.

3.

On 5 July 2013 the applicant’s late husband, Mr M.M., was questioned by the police and allegedly forced to give testimony against his friend regarding the latter’s possession of cannabis. Later he told his colleagues and his wife that the police officers had subjected him to physical pressure and forced him to sign a statement against his friend.

4.

On 6 July 2013 Mr. M.M. told a friend in a telephone conversation about his failed attempt to commit suicide by drowning in the Tbilisi sea and that he had bought a rope in order to hang himself instead. The applicant and the friend in question went to the site and called the patrol police for help in their search efforts. They informed the patrol police officers about Mr M.M. being a suicide risk. The officers did not launch a search operation telling the applicant that she was required to go to the police station to formally initiate the relevant search proceedings. Information regarding Mr M.M.’s suicide was received while the applicant was lodging a formal request at the police station.

5.

An investigation under Article 115 of the Criminal Code (bringing a person to the point of suicide) was opened on the same day. The investigating authorities discovered no signs of physical violence or pressure upon the applicant’s husband. Mr. M.M.’s convicted friend, who had been present during the questioning, testified that the police officers had not inflicted any form of pressure during the process.

6.

The investigation was terminated on 25 March 2016 on account of the lack of a crime once no direct link between the police officers’ actions during Mr M.M.’s questioning and his suicide was found.

7.

On 16 June 2016 the applicant appealed against the order to terminate the investigation. She complained about the inefficient response by the patrol police in view of the imminent risk to her late husband’s life. She further complained about the ineffectiveness of the investigation in that it had allegedly concentrated exclusively on the absence of signs of physical abuse while playing down the importance of the possible psychological pressure allegedly inflicted upon her late husband. The applicant referred to the witness statements of her late husband’s colleagues that upon his return from the police station Mr M.M. had told them that he had been forced to give a statement against his friend. She also alleged that the prosecution had failed to question some of the witnesses and had relied exclusively on the investigative actions carried out by the general inspection of the Ministry of Internal Affairs.

8.

The appeal was dismissed on 22 June 2016 owing to a lack of standing under Article 106 § 1(1) of the Code of Criminal Procedure as a termination order may only be appealed against by a victim and the applicant had not been granted victim status in the course of the investigation.

B.

Relevant domestic law

9.

Article 115 of the Criminal Code provides that:

“Bringing someone to the point of suicide or attempted suicide by intimidation or violent treatment, or by systematically abusing the honour or dignity of the victim, shall be punishable by up to three years’ restriction of freedom or by imprisonment for up to five years.”

COMPLAINT

10.

The applicant complains under Article 2 of the Convention that the authorities failed to conduct an effective investigation into the circumstances of her husband’s death.

QUESTIONS TO THE PARTIES

Has the applicant’s husband’s right to life, ensured by Article 2 of the Convention, been violated in the present case? In particular,

(a)

In view of the States’ positive obligation under Article 2 of the Convention, read in conjunction with Article 1, not only to refrain from the “intentional” taking of life, but also to take appropriate steps to safeguard the lives of those within its jurisdiction (see

L.C.B. v. the United Kingdom

, 9

June 1998, § 36,

Reports of Judgments and Decisions

1998

‑

III L), did the domestic authorities know or ought to have known that the applicant’s husband posed a real and immediate risk of suicide and, if so, did they do all that could reasonably have been expected of them to prevent that risk, this complaint being raised

ex officio

by the Court?

(b)

Having regard to the procedural protection of the right to life (see

Mikayil Mammadov v. Azerbaijan

, no. 4762/05, §§ 101-105, 17 December 2009), was the investigation in the present case by the domestic authorities in breach of Article 2 of the Convention?