CtEDO 15.11.2016 AI

AFFAIRE HAMDEMİR ET AUTRES c. TURQUIE

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
15.11.2016
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation de l'article 2 - Droit à la vie (Article 2 - Obligations positives;Article 2-1 - Vie) (Volet matériel)
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2016
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
AFFAIRE HAMDEMİR ET AUTRES c. TURQUIE (CtEDO, 2016)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A DOUA

CAUZA

HAMDEMİR ȘI ALȚII c. TURCIA

(Cererea nr

o

41896/08)

15 noiembrie 2016

15/02/2017

Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 § 2 din Convenție. Ea poate fi supusă unor corecții de formă.

În cauza Hamdemir și alții c. Turcia,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), constittuită în Cameră compusă din:

:

Julia Laffranque,

președintă,

Ișıl Karakaș,

Nebojša Vučinić,

Valeriu Grițco,

Ksenija Turković,

Jon Fridrik Kjølbro,

Georges Ravarani,

judecători,

și Stanley Naismith,

grefier

de secțiune

După ce a deliberat în ședință închisă pe 11 octombrie 2016,

Adoptă următoarea hotărâre, pronunțată la această dată

:

1.

La originea cauzei se află o cerere (nr

o

41896/08) împotriva Republicii Turcia de către doisprezece cetățeni ai acestui stat ale căror nume apar în anexa I («

reclamanții

»), care au sesizat Curtea pe 27

august 2008 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale («

Convenția

»).

2.

Reclamanții au fost reprezentați de Mmes

O.

Aslan, B.

Timtik, T.

Tanay, E. Timtik și B. Așçı, avocate la Istanbul. Guvernul turc («

Guvernul

») a fost reprezentat de agentul său.

3.

Reclamanții se plângeau de o violare a articolului 2 din Convenție din cauza intervenției sangeroase a forțelor de ordine în penitenciarul Bayrampașa. Se plângeau, de altfel, de insuficiența investigațiilor penale efectuate cu privire la plângerile lor.

4.

Pe 7 februarie 2011, cererea a fost comunicată Guvernului.

I.

5.

În octombrie 2000, un număr considerabil de deținuți în diferite stabilimente penitenciare din Turcia au inceput o grevă a foamei și un «

post al morții

», în esență pentru a protesta împotriva proiectului de penitenciare de «

tip F

», care viza să instaureze unități de viață mai mici pentru deținuți.

6.

În cursul lunii decembrie 2000, o echipă de mediatori, compusă din deputați, reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale și un grup de artiști și intelectuali cunoscuți, s-a întâlnit cu greviștii foamei. O delegație a Comitetului european pentru prevenirea torturii și a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante (CPT) s-a deplasat și ea în Turcia, la invitația guvernului turc, pentru a conduce discuții. Cu toate acestea, nu s-a putut găsi nici o soluție.

7.

Pe 18 decembrie 2000, directorul penitenciarului Bayrampașa a depus parhetului Istanbul o cerere de intervenție a forțelor de ordine. A explicat că patruzeci și cinci de deținuți observau «

postul morții

» și refuzau examinările medicale cotidiene efectuate de medicii penitenciarului și îngrijirile propuse de ei. Deținuții nu ar fi renunțat la continuarea postului lor chiar și după intervenția mediatorilor, a familiilor și a medicilor. Pe 15 decembrie 2000, deținuții ar fi refuzat să fie examinați de medici trimisi de Ordinul medicilor. Aceștia ar fi constatat totuși o pierdere alarmantă de greutate la acești deținuți, precum și o deteriorare a sănătății lor, și ar fi observat că, în zilele următoare, funcțiile vitale ale interesaților ar fi fost afectate și că primele decese ar fi survenit. Pentru directorul penitenciarului, o intervenție a forțelor de ordine ar fi permis administrarea deținuților a îngrijirilor necesare și prevenirea deceselor.

A.

Intervenția forțelor de ordine în penitenciarul Bayrampașa

8.

Pe 19 decembrie 2000, forțele de ordine au intervenit simultan în aproximativ douăzeci de stabilimente penitenciare, inclusiv penitenciarul Bayrampașa unde erau deținuți rudele reclamanților.

În cursul acestei operații, denumită «

revenire la viață

» (

hayata dönüș

), au survenite violente ciocniri între forțele de ordine și deținuți.

9.

La penitenciarul Bayrampașa, operația a vizat blocul C, compus din optsprezece dormitoare. În cursul acesteia, doisprezece deținuți și-au pierdut viața printre care rudele reclamanților, și aproximativ cincizeci de deținuți au fost răniți, dintre care unii de armă de foc.

10.

Conform procesuluzi-verbal de opt pagini întocmit după operație, intervenția s-a desfășurat aproximativ de la orele 5 dimineața pentru a se termina către orele 20

h

30 în seara. După apelul la predare lansat de forțele de ordine, unii deținuți ocupând anumite dormitoare au acceptat evacuarea fără a opune rezistență. Alți deținuți au construit baricade în spatele ușilor dormitoriilor și au continuat rezistența și atacurile lor folosind arme de foc, lansatoare de flacără, cocktailuri Molotov și materiale inflamabile. Forțele de ordine au lansat bombe lacrimogene pentru a neutraliza răsculații și au folosit armele de foc doar în caz de necesitate (pentru o descriere mai detaliată a desfășurării faptelor după cum sunt expuse în acest proces-verbal, a se vedea cauza

İsmail Altun c. Turcia

, nr

o

22932/02, §§

9

19, 21

septembrie 2010).

11.

Conform unui raport întocmit de pompieri, se estima că un incendiu fusese declanșat de punerea pe foc, de deținuți, a saltelelor și a lenjeriei. Flăcările s-ar fi propagat apoi în întreg dormitorul.

12.

După rapoartele de autopsie, rudele reclamanților, Șefinur Tezgel, Yazgülü Güder, Seyhan Doğan, Gülser Tuzcu, Özlem Ercan, Nilüfer Alcan și Așur Korkmaz, au murit din otrăvire cu dioxid de carbon, și Fırat Tavuk, Cengiz Çalıkopan, Ali Ateș și Mustafa Yılmaz au fost uciși prin armă de foc și explozivi.

B.

Investigațiile și procedurile penale privind evenimentele din penitenciarul Bayrampașa

1.

Investigația și procedura penală deschise pentru rănile și decesele survenite în curs de operație «

revenire la viață

»

13.

Pe 21 decembrie 2000, forțele de ordine au efectuat o percheziție a blocului C.

Conform procesuluzi-verbal de percheziție, forțele de ordine descoperiseră la această ocazie un fuzil de asalt de tip Kalachnikov cu patru încărcătoare, precum și 78 de gloanțe și 57 de țevi corespunzând acestei arme. Găsiseră și patru pistoale cu încărcătoarele și gloanțele lor, aproximativ o sută de obiecte tăioase, o antenă și un receptor satelit, încărcătoare, adaptoare, arcuri și numeroase săgeți fabricate cu seringi, unsprezece dispozitive explozive improvizate, o mașină de găurit, ferăstraie, 58 de măști de gaz improvizate, fiole de acid și materiale inflamabile, masă, echipamente de sunet, arme false, precum și un număr foarte mare de documentații, obiecte și înregistrări audio și video privind organizații ilegale.

14.

Pe 22 decembrie 2000 și 19 ianuarie 2001, mai mulți experți din institutul medicolegal au procedat, la cererea procuraturii Eyüp, la cercetări în penitenciarul Bayrampașa în scopuri de expertiză. La vizita lor, au observat mai întâi că locurile nu mai erau în starea în care se găseau la terminarea operației, din cauza operațiunilor de percheziție generală efectuate de jandarmi. Au efectuat apoi ridicarea impacturilor de gloanțe și a deteriorării în coridorul central și dormitoare, și au adunat pe loc zeci de bombe lacrimogene.

15.

În raportul lor întocmit pe 14 februarie 2001, experții au observat că bombele cu gaz lacrimogen conțineau 35 de grame de gaz CS (clorobenziliden malonitrile) și 0,21 grame de exploziv. Experții au concluzionat, ținând seama de suprafața dormitorului respectiv (C1) și de numărul de bombe găsite pe loc (patruzeci și cinci), că cantitatea de gaz lacrimogen folosit în dormitorul în cauză era cu mult mai mare decât pragul mortal.

Au precizat, în sfârșit, că era imposibil să se determine cu exactitate originea incendiilor, care ar fi putut fi cauzate de utilizarea excesivă de bombe lacrimogene într-un spațiu conținând materiale inflamabile sau ar fi putut fi fapta deținuților (auto

immolații sau incendii voluntare).

16.

Pe 16 mai 2002, comandamentul regional al jandarmeriei Istanbul a furnizat informații parhetului Eyüp cu privire la planul de intervenție al forțelor de ordine. A precizat că intervenția fusese realizată în patru etape, a indicat ce unități participaseră la operație și a dat explicații asupra misiunii atribuite fiecăreia.

17.

Pe 8 mai 2003, procurorul Republicii Eyüp a sesizat prefectul Istanbul cu o cerere de autorizare a urmăririi împotriva agenților forțelor de ordine care participaseră la operație în penitenciarul Bayrampașa.

18.

Pe 25 august 2003, prefectul a refuzat acordarea autorizării solicitate.

19.

Pe 16 martie 2004, tribunalul administrativ Istanbul («

tribunalul administrativ

») a anulat decizia litigioasă pe temeiuri că identitatea agenților care participaseră la operație nu fusese determinată și că depozițiile lor nu fusese culese.

20.

Pe 2 aprilie 2005, prefectul și-a reiterata refuzul de a autoriza urmărirea. Pe 28 iunie 2005, tribunalul administrativ a anulat și această decizie din aceleași temeiuri ca cele anterior reținute, și a retrimis cauza prefectului.

21.

Pe 10 aprilie 2006, prefectul și-a reiterata refuzul de a autoriza urmărirea.

22.

Pe 21 septembrie 2006, tribunalul administrativ a anulat și decizia prefectului din 10 aprilie 2006. A observat că, conform articolului 2 din legea nr

o

4483 privind urmărirea funcționarilor, nu era necesar să se obțină autorizarea ierarhiei pentru a urmări funcționarii pentru infracțiuni de tortură și abuz. A estimat că decizia prefectului era contrară legii și procedurii, și a retrimis dosarul prefecturii în vederea transmiterii la parhet pentru investigația cauzei.

24.

Pe 1

aprilie 2010, procurorul Republicii Eyüp, observând că identitatea anumitor jandarmi care participaseră la operație nu fusese încă determinată, a hotărât să despartă partea investigației care-i privea din restul investigației.

24.

Pe 2 aprilie 2010, el a emis o ordonanță de neîncepere a urmăririi privind 214

jandarmi care nu fusesera trimiși la penitenciarul Bayrampașa sau care asiguraseră doar transferurile deținuților spre penitenciare și spitale. În aceeași zi, procurorul Republicii Eyüp a transmis dosarul de investigație parhetului Bakırköy pentru deschiderea unei acțiuni penale împotriva treizeci și nouă de jandarmi identificați ca având participat la operație.

25.

Pe 20 aprilie 2010, procurorul Republicii Bakırköy a inculpat treizeci și nouă de jandarmi în cauză de omor și tentativă de omor în exercițiul funcțiunilor. I-a acuzat că depășiseră puterile pe care le-au conferit funcțiunile prin folosire excesivă a forței și armelor, utilizare care provocase moartea a doisprezece

deținuți și ocazionaseleziuni a douăzeci și nouă de deținuți.

26.

Procesul s-a deschis în fața curții de asiselor Bakırköy.

27.

În ședințele ținute pe 6 aprilie și 27 iulie 2011, curtea de asisese Bakırköy continuă audiția acuzaților, plângeților și martorilor. Ea versa în dosarul depozițiile culese pe comision rogatorie și reitera actele de procedură neexecutate încă.

28.

Procesul penal este încă în curs.

2.

Procedurile penale menite împotriva personalului de supraveghere a penitenciarului pentru abuz de putere și împotriva jandarmi intervenind la evacuarea deținuților pentru abuz de putere și rău.

29.

Pe 16 iulie 2001, procurorul Republicii a inculpat 155

membri ai personalului penitenciarului – paznici ai penitenciarului, jandarmi în funcție la penitenciar și responsabili ai detectorul de raze X – pentru abuz de putere, pe motiv că permiteau introducerea armelor de foc în stabilimentul penitenciar. A inculpat și 1

460 de jandarmi care procesaseră la evacuarea deținuților la terminarea operației, reprochând abuse de putere și infligerea abuzurilor deținuților în cazul evacuării lor.

30.

Pe 2 februarie 2007, tribunalul penal Eyüp a separat partea procedurii intentate împotriva personalului penitenciarului de cea privind 1

460 de jandarmi implicați în evacuarea deținuților.

31.

Pe 23 iunie 2008, tribunalul penal, în două sentințe separate, a declarat stinsă pentru prescripție acțiunea penală intentată împotriva jandarmi și împotriva personalului penitenciarului. Pe 31 mai 2011, prin confirmarea Curții de Casație, sentințele au devenit definitive.

II.

32.

Dreptul și practica interne relevante în speță, în vigoare la epoca faptelor, sunt descrise în hotărârile

Gömi și alții c.

Turcia

(nr

o

35962/97

, §§ 42-45, 21 decembrie 2006), și

Leyla Alp și alți c.

Turcia

(nr

o

29675/02, §§ 54-56, 10 decembrie 2013).

33.

O delegație a Comitetului european pentru prevenirea torturii și a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante (CPT) s-a deplasat în Turcia, la invitația guvernului turc, în scopuri de a conduce discuții cu deținuții. Cu toate acestea, nu s-a putut găsi nici o soluție.

Raportul pe care CPT-ul îl redactase după aceste întâlniri cu deținuții mai multor stabilimente penitenciare turce, în decembrie 2001, figura în hotărârea

İsmail Altun

(nr

o

22932/02, § 57, precitată).

I.

34.

Reclamanții reproșează autorităților că au făcut, în cursul operației «

Revenire la viață

» menite în penitenciarul Bayrampașa, o utilizare a forței excesivă și disproporționată. Invocă articolele 2 și

3 din Convenție.

Pe terenul articolului 13 din Convenție, se plâng de a fi fost lipsit de un recurs efectiv, niciun act judiciar nefiind de spus realizat în ani. Susțin în sfârșit că autoritățile au distrus deliberat dovezile operației ca responsabilii acesteia

ci să nu fie deranjați.

35.

Guvernul contestă acuzațiile reclamanților.

36.

Curtea, maestrul calificării faptelor, decide să examineze motivele doar din unghiul articolului 2 din Convenție, formulat după cum urmează în părțile sale relevante în speță

:

art. 2

«

1.

Dreptul fiecărei persoane la viață este protejat de lege. Nimeni nu poate fi ucis în mod deliberat, cu excepția executării unei pedeapsi capitale pronunțate de un tribunal în caz că delictul este pedepsit cu această pedeapsă de lege.

2.

Moartea nu este considerată infligită în încălcare a acestui articol în cazurile în care ar rezulta din recurs la forță făcut absolut necesar

:

a)

pentru a asigura apărarea oricărei persoane împotriva violenței ilegale

;

(...)

c)

pentru a represa, în conformitate cu legea, o revoltă sau o insurecție.

»

A.

Privind admisibilitatea

37.

Pe prima mână, Guvernul invită Curtea să respingă prezenta cerere pentru neepuizare a căilor de atac interne. Indică că procedura penală intentată împotriva 1

460 de jandarmi pentru abuz de putere și rău este în prezent în curs în fața Curții de Casație.

Pe a doua mână, Guvernul indică că acțiunea penală intentată împotriva treizeci

nouă de jandarmi relativă la conducerea operației litigioase este încă în curs în fața curții de asisese Bakırköy, și adaugă că o investigație a fost deschisă de parchetul Eyüp împotriva jandarmi ale căror identitate rămase nedeterminată și că rămâne în prezent în curs.

38.

Reclamanții contestă argumentele Guvernului.

39.

Privitor mai întâi la prima ramură a excepției preliminare, privind procedura penală intentată împotriva jandarmi pentru abuz de putere și rău, Curtea observă că, pe 23

iunie 2008, tribunalul penal a pus capăt acțiunii penale pentru motiv de prescripție și că, pe 31 mai 2011, Curtea de Casație a confirmat sentința tribunalului penal. La aceasta, Curtea reamintește că tolera că ultime schimb a căilor de atac interne să fie atins puțin după depunerea cererii, dar înainte ca ea să fie solicitată să se pronunțe asupra admisibilității acesteia (a se vedea, printre altele,

Karoussiotis c.

Portugalia

, nr

o

23205/08, § 57, CEDO 2011 (extrase), și

Özçelebi c.

Turcia

, nr

o

34823/05, § 35, 23 iunie 2015). Prin urmare, Curtea respinge excepția Guvernului pe acest punct.

40.

Cu privire la a doua ramură a excepției preliminare, Curtea estimează că vorba e de o chestiune strâns legată de efectivitatea investigației și a procedurii în cauză, deci la fondul motivelor bazate pe alegatul mancat de autorități al obligațiilor procedurale impuse de art. 2 din Convenție (a se vedea, de exemplu,

Perișan și alții c. Turcia

, nr

o

12336/03, § 66, 20 mai 2010). Prin urmare, Curtea unește la fond a doua ramură a excepției preliminare ridicată de Guvern. Constată că cererea nu se lovește de nici o altă clauză de inadmisibilitate.

B.

Privind fondul

1.

Tezele părților

41.

Reclamanții sunt convinși că rudele lor și-au pierdut viața în cadrul unui masacru planificat și, având în vedere rănile infligite acestora, că au fost folosite arme chimice. De altfel, estimează că Statul nu s-a achitat de obligația de a proteja viața deținuților în penitenciare, plasați sub responsabilitate.

42.

Guvernul afirmă că intervenția forțelor de ordine era justificată de necesitate de a restabili autoritatea Statului în penitenciar, de a securiza acest loc și de a îngriți deținuții pe care ceilalți codeti îi forțau să urmeze un «

post al morții

». La acest punct, argumentează că era urgență și că operația vizabotezat în special protejarea vieții greviștilor foamei. Adaugă că eforturile autorităților de a debloca situația prin dialog s-au dovedit vane, și că chiar CPT-ul, invitat de Guvern, nu putusese rezolva criza.

43.

De altfel, Guvernul asigură că, în curs de operație, au fost luate toate măsurile vizând protejarea vieții deținuților. Forțele de securitate ar fi lansat mai mulți apeluri la predare înainte de a interveni și ar fi făcut uz de gaz lacrimogen. Deținuții anumitor dormitoare s-ar fi conformat apelului autorităților fără a opune rezistență, în timp ce alți deținuți continuaseră să reziste

; aceștia din urmă ar fi construit baricide, deschisesere focul asupra forțelor de ordine, aruncat asupra lor materiale inflamabile și explozive și dat foc dormitoriilor și coridoarelor. La aceasta, Guvernul face referință la raportul experților conform căruia incendiul putusese fi declanșat voluntar de mutini.

2.

Aprecierea Curții

a.

Principii generale

44.

Curtea se referă la principiile generale aplicabile în materie, conform apariției în hotărârile

Mustafa Tunç și Fecire Tunç c.

Turcia

([Marea Cameră], nr

o

24014/05, §§ 169-182, 14 aprilie 2015), și

Kavaklıoğlu și alții c.

Turcia

(nr

o

15397/02, §§ 168-175, 6 octombrie 2015).

b.

Aplicarea principiilor generale la prezenta speță

45.

Curtea reamintește că, în caz de persoane rănite în timp ce se găseau sub control al autorităților sau agenților Statului –

de exemplu în curs de operații polițienești sau militare

–, povara probei revine în principal guvernului pârât; deci, acestuia

i aparține să refute, prin mijloace apropiate și convingătoare, acuzațiile formulate la adresa sa, și mai ales

a fortiori

când autoritățile sau agenții în cauză sunt reputați fi singurii, pe de-o parte, care cunosc desfășurarea exactă a faptelor incriminate și, pe de altă parte, care au acces la informații capabile, precis, de a confirma sau de a refuta acuzații (

Mansuroğlu c. Turcia

, nr

o

43443/98, §§

77

78, 26

februarie 2008, și referințele figuring acolo, și

Keser și Kömürcü c.

Turcia

, nr

o

5981/03, §

60, 23 iunie 2009). La opinia Curții, aceste principii se aplică

mutatis mutandis

operațiunilor forțelor de ordine în centrele penitenciare care sunt plasate sub control strict al Statului (

İsmail Altun c. Turcia

, nr

o

22932/02, § 69, 21 septembrie 2010, și

Kars și alții c. Turcia

, nr

o

66568/09, § 78, 22 martie 2016).

46.

În prezenta cauză, pentru a verifica dacă Guvernul s-a achitat în mod satisfăcător de povara probei, Curtea va examina dacă investigația și procedura menite de autoritățile naționale au fost capabile să stabilească circumstanțele exacte la originea deceselor rudelor reclamanților.

47.

Curtea reamintește că s-a pronunțat deja din unghiul articolului

2 din Convenție asupra operației militare conduse pe 19

decembrie 2000, ca urmare a rebeliunii din penitenciarul Bayrampașa, în special a blocului C al penitenciarului, în cadrul hotărârilor

İsmail Altun

(precitată),

Düzova c.

Turcia

(nr

o

40310/06, 5 iunie 2012),

Șat c.

Turcia

(nr

o

14547/04, 10 iulie 2012),

Erol Arıkan și alții c.

Turcia

(nr

o

19262/09, 20 noiembrie 2012),

Songül İnce

și alții c.

Turcia

(nr

os

34252/10 și 25595/08, 26 mai 2015), și mai recent,

Kars și alții

c.

Turcia

(precitată). În aceste hotărâri, a concluzionat că forța folosită în curs de operație nu era «

absolut necesară

» în sensul articolului 2 § 2 din Convenție. Pentru a face aceasta, a observat că reclamanții în cauză au fost răniți în timp ce se găseau sub responsabilitate al Statului, și a constatat că Guvernul nu era în măsură să explice suficient originea rănilor lor nici să stabilească cu certitudine că interesații au fost victime a recurei la forță legitimă în sensul articolului 2 din Convenție.

48.

După ce a examinat prezenta cauză, ținând seama de faptul că vorba e despre aceeași operație și aceeași procedură penală, Curtea nu vede circumstanțe particulare capabile să conducă la o concluzie diferită.

49.

Observă de altfel că intervenția autorității administrative, anume prefectul, a împiedicat timp de mai mulți ani deschiderea unei investigații penale eficace, independente și capabile să stabilească circumstanțele în care s-a desfășurat operația litigioasă. Nu decât în 2010 o procedură penală a fost intentată, adică aproximativ zece ani după fapte. Pentru Curte, o durată atât de lungă este factor susceptibil să complice, pentru autoritățile naționale, colectarea probelor și stabilirea faptelor.

50.

Observă apoi că treizeci și nouă de jandarmi sunt în curs de judecată în fața instanțelor judiciare, pentru omor și tentativă de omor în exercițiul funcțiunilor. După examinarea ansamblului elementelor pe care le deține și fără a prejudeca rezultatul procedurii penale în curs, Curtea estimează că lumina încă nu a fost făcută asupra desfășurării exacte a operației în cauză și asupra circumstanțelor în care rudele reclamanților și-au pierdut viața.

51.

La lumina a ceea ce precede, Curtea observă că, pân-acum, investigația și procedura penală nu au permis încă să se stabilească circumstanțele care au înconjurat decesele rudelor reclamanților în timp ce se găseau sub responsabilitate al Statului. Deci, Guvernul nu este în măsură să explice suficient originea deceselor rudelor reclamanților și să stabilească cu certitudine că aceștia au fost victime a recurei la forță legitimă, în sensul articolului 2 din Convenție.

52.

Prin urmare, Curtea respinge excepția Guvernului bazată pe neepuizare a căilor de atac interne.

53.

Ținând seama de ansamblul circumstanțelor, în prezenta Curte conchide că forța folosită împotriva rudelor reclamanților nu era «

absolut necesară

» în sensul articolului 2 § 2 din Convenție.

54.

De altfel, Curtea observă că prezenta cauză, ca și alte similare menționate mai sus, și-are originea în pierderea de control și de supraveghere al Statului în penitenciare, ceea ce rezultase din introducerea produselor foarte periculoase și a diverselor materiale de muniție în interiorul stabilimentului. Pentru Curte, circulația muniției în interiorul unui penitenciar trebuie să fie luată cel mai serios, din cauza amenințării pe care aceasta o reprezintă pentru protecția deținuților.

55.

Ceea ce explică de altfel că, după operație, paznici și alți membri ai personalului de supraveghere au fost puși în cauză pentru abuz de putere din cauza circulației armelor în sânul stabilimentului (§29 mai sus). Toate acestea demonstrează că autoritățile permituse de ceva timp deja, o situație foarte periculoasă pentru viața deținuților fără a căuta să-i remedieze.

56.

Privitor la obligația pozitivă care pesează Statului pe baza articolului 2 din Convenție, și ținând seama de previzibilitate, Curtea consideră că autoritățile erau pe deplin conștiente de nesiguranța care domnea în aceste stabilimente penitenciare.

57.

Curtea reafirmă că pierderea controlului efectiv al Statului asupra unuia din penitenciarele sale este rezultat direct dintr-o defecțiune în organizare sau în funcționarea normală a serviciului public al cărui unic Stat poate fi considerat responsabil (

İsmail Altun

, precitată, § 70

; a se vedea de altfel

Makbule Akbaba și alții c. Turcia

, nr

o

48887/06

, § 36, 10 iulie 2012).

58.

De altfel, acțiunea publică întreprinsă la adresa paznicilor și altor personaluri penitenciare în fața jurisdicției penale fiindultima fost declarată stinsă prin prescripție, nici o responsabilitate nu a putut fi examinată penal.

59.

La aceasta, Curtea repetă că sistemul penal nu poate avea nici o forță dissuasivă proprie la asigurarea prevenției eficace a actelor ilegale când, la terminarea procedurilor penale, autorii acestor acte beneficiază de prescripție a acțiunii publice din cauza inactivității autorităților statale (

Öztünç c. Turcia

, nr

o

14777/08, § 72, 9

februarie 2016).

60.

Ținând seama de ansamblul circumstanțelor prezentei spețe, Curtea estimează că Guvernul mancat de asemenea la obligația, în sensul articolului 2 din Convenție, de a lua măsuri preventive pentru a proteja viața persoane plasate sub responsabilitate în penitenciarul Bayrampașa.

61.

Prin urmare, Curtea conchide la violare a articolului 2 din Convenție din cauza forței folosite în curs de operație militară împotriva rudelor reclamanților și pentru a mancat la obligația de a proteja persoane plasate sub responsabilitate al Statului în penitenciare (paragrafele

53 și

60 mai sus). Ținând seama de această constatare de violare, Curtea nu estimează necesar să examineze separat motivul (§34 mai sus) privind distrugerea dovezilor operației ca responsabilii acesteia nu fussent deranjați.

II.

62.

Potrivit articolului 41 din Convenție,

«

Dacă Curtea declară că a existat o violare a Convenției sau a Protocoalelor sale, și dacă dreptul intern al Partidei contractante nu permite a șterge decât imperfect consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții perjudecate, dacă se cuvine, o satisfacție echitabilă.

»

63.

Reclamanții declară că nu au dorit să formuleze o cerere de satisfacție echitabilă. Prin urmare, Curtea estimează că nu este locul să le ocorde o sumă la acest titlu.

1.

Declară

cererea admisibilă

;

2.

Declară

că a existat o violare a articolului 2 din Convenție.

Întocmit în limba franceză, apoi comunicat în scris pe

15 noiembrie 2016, în aplicarea articolului 77 §§ 2 și 3 al regulamentului Curții.

Stanley Naismith

Julia Laffranque

Grefier

Președintă

ANEXĂ

Lista reclamanților

Semra HAMDEMİR născută în 1969

Fatma ALCAN născută în 1942

Türkay ALCAN născut în 1932

Ahmet ATEȘ născut în 1943

Ali ÇALIKOPARAN

Halis ERCAN

Müslüm GÜDER născut în 1956

Kenan GÜNYEL născut în 1974

Lütfiye KAYIM născută în 1979

Hüseyin KORKMAZ născut în 1953

Fadime TEZGEL născută în 1949

Serpil TUZCU născută în 1970

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2016-02-02
0,96
AFFAIRE ERDENER c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE ERDENER c. TURQUIE (Requête n o 23497/05) ARRÊT STRASBOURG 2 février 2016 DÉFINITIF 02/05/2016 Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En l
CtEDO 2016-05-24
0,96
AFFAIRE ABDULGAFUR BATMAZ c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE ABDULGAFUR BATMAZ c. TURQUIE (Requête n o 44023/09) ARRÊT STRASBOURG 24 mai 2016 DÉFINITIF 24/08/2016 Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de form
CtEDO 2016-01-26
0,95
AFFAIRE ALPAR c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE ALPAR c. TURQUIE (Requête n o 22643/07) ARRÊT STRASBOURG 26 janvier 2016 DÉFINITIF 26/04/2016 Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En l’
CtEDO 2016-05-31
0,95
AFFAIRE KAHYAOĞLU ET AUTRES c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE KAHYAOĞLU ET AUTRES c. TURQUIE (Requête n o 37203/05) ARRÊT STRASBOURG 31 mai 2016 DÉFINITIF 31/08/2016 Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de fo
CtEDO 2016-10-04
0,95
AFFAIRE ÜRÜN c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE ÜRÜN c. TURQUIE (Requête n o 36618/06) ARRÊT STRASBOURG 4 octobre 2016 DÉFINITIF 04/01/2017 Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En l’af
Sursă