Comunicat la 21 noiembrie 2016 SECȚIUNE TERZă Cerere nr. 3959/14 Yekaterina Ivanovna KHUDOROSHKO împotriva Rusiei depusă la 19 decembrie 2013 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dna Yekaterina Ivanovna Khudoroshko, este un național rus, născut în 1973 și locuiește în Ust-Tarka, o așezare în regiunea Novosibirsk. Ea este reprezentată în fața Curții de către dna Sladkova, avocat practicant la Moscova. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum a fost prezentat de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. La 9 noiembrie 2010, fiul reclamantului, S.Kh., a fost redactat pentru serviciul militar obligatoriu. Teste psihologice efectuate la 1 noiembrie și 14 noiembrie. Decembrie 2010 nu a arătat tendințe suicidare. Din 6 ianuarie 2011 S.Kh. a servit în unitatea militară nr. 09762 situată pe peninsula Kamchatka. Pe 28 aprilie 2011 la aproximativ 14.00 S.Kh. a fost găsit mort într-un subsol agățat dintr-un nuc făcut cu o centură. Potrivit unei anchete administrative cu privire la motivele sinuciderii S.Kh., în ianuarie 2011 el s-a plâns la mama sa de bullying și i-a cerut pentru 1000 de ruble ruse (RUB) pentru a da unui conscript de senior, Pte. Ch. Unele alte soldați juniori au cerut, de asemenea, bani pentru a da conscripte senior. Întrebarea a menționat că, în perioada între ianuarie și martie 2011, asistenții medicali au prezentat comanda unității mai multe rapoarte privind vânătăile găsite pe corpul conscriselor mai tinere în timpul verificărilor medicale. Totuși, comanda unității nu a reușit să investigheze originea vânătăilor sau să ia orice alte măsuri. De asemenea, ancheta a observat încălcări ale disciplinei militare în cazul în care S.Kh. a fost în măsură să părăsească postul său și să intre într-un subsol deschis negarat. Ancheta a concluzionat că ofițerii comandanți nu a asigurat ordinea, disciplina și un mediu sigur pentru militari. La rezultatele anchetei administrative, la 30 aprilie 2011 Cdr. a concluzionat că comanda unității nu s-a conformat cu normele de organizare a transferurilor de bani către personalul militar, care a permis extorcarea neprevăzută a banilor de la conscripții juniori. El a constatat, de asemenea, că ofițerii comandanți ai unității militare nu au luat măsuri generale sau individuale pentru prevenirea sinuciderilor în rândul serviciilor. La 1 iulie 2011, procurorul militar al Biroului Petropavlovsk-Kamchatsk Garrison a solicitat ca comanda militară să remedieze încălcarea legii. În special, au subliniat că nu au fost efectuate în mod corespunzător verificările medicale – datele privind leziunile nu au fost introduse în jurnal; comanda unității nu a monitorizat menținerea jurnalului; informațiile despre vânătăi găsite asupra unor soldați nu au fost abordate. Potrivit biroului procurorului militar, în timpul verificărilor medicale pe 30 de ani Martie si 14 aprilie 2011 asistentul medical al unitatii militare a gasit si a raportat vânatele pe corpul S.Kh.. Cu toate acestea, comanda unitatii nu a reușit sa ia orice actiune in acest sens. La 1 noiembrie 2011 experții medicali au emis un raport psihologic post-mortem cu privire la S.Kh. Ei au concluzionat că S.Kh. nu suferise de nici o tulburare psihologică. În opinia lor, S.Kh. a comis sinucidere datorită presiunii puse pe el de Pte. Ch. La 10 septembrie 2012, Curtea militară Garrison („Curtea Garrison”) a constatat că S.Kh. a fost supusă unor ritualuri de înghițire în unitatea sa militară. În special, el a fost forțat “să tragă o sută” ( тשнуть сотку ) – o tradiție care impune unui soldat mai tânăr să respecte toate cererile, inclusiv cererile de bani, de un soldat mai mare în ultimele sute de zile înainte de descărcarea armatei. Curtea Garrison a găsit Pte. Ch. vinovat de extorcare și de încălcarea relațiilor legale dintre personalul militar cu consecințe grave. Curtea Garrison a respins cererile civile ale reclamantului împotriva statului pentru prejudiciu moral datorită decesului fiului său. Curtea Garrison a susținut că nu a putut examina cererile împotriva statului pentru neasigurarea unei disciplinări militare adecvate (eliminarea ritualelor de hazing) în cadrul procedurii penale împotriva Pte. Ch. Curtea Garrison a constatat, de asemenea, că statul nu a fost responsabil pentru acțiunile lui Pte. Ch., deoarece el nu a acționat pe ordinele de la comanda unității. La 9 noiembrie 2012, Curtea militară de flotă Tikhookeanskiy („TFMC”) a anulat hotărârea din 10 septembrie 2011 pentru încălcarea dreptului lui Pte. Ch. la asistență juridică și a remis cazul de re judecată. La 19 martie 2013, un al doilea raport privind starea psihologică a S.Kh. înainte de moartea sa a fost pregătit. Raportul a concluzionat că acțiunile lui Pte. Ch. nu ar fi putut fi singurul motiv pentru sinuciderea S.Kh.. La 23 aprilie 2013, Curtea Garrison nu a găsit nicio legătură cauzală directă între acțiunile Pte. Ch. și sinuciderea S.Kh., se bazează pe ultimul raport psihologic. Curtea de Garrison a respins cererile civile ale reclamantului împotriva statului pentru prejudiciu moral. La 28 iunie 2013, TFMC a avut o audiere de apel. Acesta nu este de acord cu Curtea de Garrison și a susținut că acțiunile ilegale ale lui Pte Ch. au cauzat sinuciderea lui S.Kh. Prin urmare, TFMC a găsit Pte. Ch. vinovat de extorcare și de încălcarea relațiilor legale dintre personalul militar cu consecințe grave. Pte Ch. a fost condamnat la cinci ani de închisoare. TMFC a respins acțiunea civilă a reclamantului pentru daune împotriva statului din cauza faptului că sinuciderea S.Kh. a fost rezultată din acțiunile ilegale ale lui Pte. Ch., care nu au acționat sub ordinea comandăului unității. Reclamantul a depus o plângere de casă împotriva deciziei de recurs din 28 iunie 2013. Ea s-a plâns, în special, cu privire la concedierea cererilor sale de daune. La 28 octombrie 2013, un singur judecător al TMFMC a refuzat să se înscrie la instanța de casă. În ceea ce privește cererile de daune, judecătorul a considerat că reclamantul nu a demonstrat că nu a asigurat o disciplină militară adecvată a cauzat direct daunele reclamate. La 31 iulie 2014, un singur judecător al Curții Supreme a Federației Ruse a examinat o a doua plângere de cassare a reclamantului. El a considerat meritos argumentul că statul ar trebui să fie responsabil pentru acțiunile serviciului militar activ al acestuia și a trimis plângerea de cassare la Presidium al TMFC pentru examinare. La 8 octombrie 2014, Presidiumul TFMC a respins plângerea de cassare a reclamantului din cauza faptului că Pte. Ch. și-a comis acțiunile ilegale nu în interesul sau în ordinea statului. Presidium a susținut că nerespectarea disciplinării militare nu poate fi motivul unei obligații din partea autorităților militare de a plăti compensații. La 25 decembrie 2015 Curtea Supremă a Federației Ruse a susținut decizia TMFC din 8 octombrie 2014. COMPLAINTĂ Reclamantul se plânge în temeiul articolelor 2 și 3 din Convenția privind maltraturile și moartea fiului său în timpul serviciului militar. Reclamantul plânge în continuare, în conformitate cu art. 13 coroborat cu articolele 2 și 3 din Convenție, că instanța internă și-a respins cererile împotriva statului pentru prejudiciu moral. , nr. 40145/98, § 41, 7 iunie 2005; Beker v. Turcia , nr. 27866/03 , § 41-42, 24 martie 2009; Mosendz v. Ucraina , nr. 52013/08 , § 91, 92 și 98, 17 ianuarie 2013; Perevedentsevy v. Rusia , nr. 39583/05 , §§ 93-94, 24 aprilie 2014; și Tikhonova v. Rusia , nr. 13596/05 , § 68, 30 Aprilie 2014)? Statul știa sau ar fi trebuit să fi știut despre existența unui risc real și imediat pentru viața fiului reclamantului? Dacă da, ce măsuri a luat autoritățile interne pentru a preveni acest risc? Fiul reclamantului a fost supus torturei sau tratamente sau pedepsei inumane sau degradante, în încălcarea articolului 3 din Convenție? Având în vedere refuzul compensației, reclamantul dispune de căi de recurs interne eficace în ceea ce privește plângerile sale în temeiul articolelor 2 și 3, conform articolului 13 din Convenție? Guvernul este invitat să furnizeze copii ale deciziilor din instanța internă pentru a demonstra eficacitatea măsurilor sugerate.
Communicated on 21 November 2016
Application no. 3959/14
Yekaterina Ivanovna KHUDOROSHKO
against Russia
lodged on 19 December 2013
The applicant, Ms Yekaterina Ivanovna Khudoroshko, is a Russian national, who was born in 1973 and lives in Ust-Tarka, a settlement in Novosibirsk Region. She is represented before the Court by Ms
T.
Sladkova, a lawyer practising in Moscow.
The circumstances of the case
The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows.
On 9 November 2010 the applicant’s son, S.Kh., was drafted for compulsory military service. Psychological tests performed on 1 November and 14
December 2010 did not show suicidal tendencies. From 6 January 2011 S.Kh. served in military unit no. 09762 located on the Kamchatka peninsula.
On 28 April 2011 at about 2 p.m. S.Kh. was found dead in a basement hanging from a noose made with a belt.
According to an administrative inquiry into the reasons for S.Kh.’s suicide, in January 2011 he complained to his mother of bullying and asked her for 1,000 Russian roubles (RUB) to give to a senior conscript, Pte. Ch. Certain other junior soldiers also asked their parents for money to give to senior conscripts. The inquiry mentioned that during the period between January and March 2011 medical assistants had submitted to the unit command several reports regarding bruises found on the bodies of younger conscripts during their medical check-ups. However, the unit command had failed to investigate the origin of the bruises or to take any other steps. The inquiry also noted breaches of military discipline in that S.Kh. had been able to leave his post and to enter an unguarded open basement. The inquiry concluded that the commanding officers had failed to ensure order, discipline and a safe environment for military servicemen.
Upon the results of the administrative inquiry, on 30
April 2011 Cdr. M. concluded that the unit command had failed to comply with the rules of organisation of money transfers to military personnel which had allowed unhampered extortion of money from junior conscripts. He also found that the commanding officers of the military unit had failed to take general or individual measures to prevent suicides among the servicemen. Certain officers were subjected to disciplinary procedures.
On 1
July 2011 the military prosecutor’s office of the Petropavlovsk-Kamchatsk Garrison requested that the military command rectify breaches of law. In particular, they pointed out that medical check-ups had not been performed properly – the data about injuries had not been entered into the journal; the unit command had not monitored the keeping of the journal; the information about bruises found on some soldiers had not been addressed. According to the military prosecutor’s office, during medical check-ups on 30
March and 14 April 2011 the medical assistant of the military unit found and reported bruises on S.Kh.’s body. However, the unit command failed to take any actions in that connection.
On 1 November 2011 medical experts issued a post-mortem psychological report in respect of S.Kh. They concluded that S.Kh. had not been suffering from any psychological disorder. In their opinion, S.Kh. had committed suicide due to pressure put on him by Pte. Ch.
On 10 September 2012 the 35th Garrison Military Court (“the Garrison Court”) found that S.Kh. had been subjected to hazing rituals in his military unit. In particular, he had been forced “to pull a hundred” (
тянуть сотку
) – a tradition requiring a younger soldier to comply with all requests, including demands for money, of a senior soldier during the latter’s last hundred days before discharge from the army. The Garrison Court found Pte. Ch. guilty of extortion and of breaches of the statutory relationships between military personnel with serious consequences. The Garrison Court rejected the applicant’s civil claims against the State for non-pecuniary damages owing to the death of her son. The Garrison Court held that it could not examine claims against the State for the failure to ensure proper military discipline (eliminate hazing rituals) within the framework of the criminal proceedings against Pte. Ch. The Garrison Court also found that the State was not liable for Pte. Ch.’s actions as he had not been acting upon the orders from the unit command.
On 9 November 2012 the Tikhookeanskiy Fleet Military Court (“the TFMC”) quashed the judgment of 10 September 2011 for violation of Pte. Ch.’s right to legal assistance and remitted the case for retrial.
On 19 March 2013 a second report on S.Kh.’s psychological state before his death was prepared. The report concluded that Pte. Ch.’s actions could not have been the only reason for S.Kh.’s suicide.
On 23 April 2013 the Garrison Court found no direct causal link between Pte. Ch.’s actions only and S.Kh.’s suicide, relying on the latest psychological report. It convicted Pte. Ch. of extortion and of a simple breach of statutory relationships between military personnel without serious consequences. The Garrison Court dismissed the applicant’s civil claims against the State for non-pecuniary damages. It held that the authorities’ alleged failure to act had not been the subject of the examination of the criminal charges against Pte. Ch.
On 28 June 2013 the TFMC held an appeal hearing. It disagreed with the Garrison Court and held that Pte. Ch.’s unlawful actions had caused S.Kh.’s suicide. The TFMC thus found Pte. Ch. guilty of extortion and of breaches of statutory relationships between military personnel with serious consequences. Pte. Ch. was sentenced to five years’ imprisonment. The TFMC rejected the applicant’s civil action for damages against the State on the grounds that S.Kh.’s suicide had resulted from the unlawful actions of Pte.
Ch., who had not been acting under the orders of the unit command.
The applicant lodged a cassation complaint against the appeal decision of 28
June 2013. She complained, in particular, about the dismissal of her damages’ claims.
On 28 October 2013 a single judge of the TFMC refused to refer the case for consideration to the cassation instance court. As for the claims for damages, the judge considered that the applicant had failed to demonstrate that the failure to ensure proper military discipline had directly caused the claimed damage.
On 31 July 2014 a single judge of the Supreme Court of the Russian Federation examined a second cassation complaint by the applicant. He found meritorious the argument that the State should be responsible for the actions of its active military serviceman and referred the cassation complaint to the Presidium of the TFMC for examination. On 8 October 2014 the Presidium of the TFMC rejected the applicant’s cassation complaint on the grounds that Pte. Ch. had committed his unlawful actions not in the interests or under orders of the State. The Presidium held that the failure to ensure military discipline cannot be grounds for an obligation on the part of the military authorities to pay compensation. On 25 December 2015 the Supreme Court of the Russian Federation upheld the TFMC’s decision of 8 October 2014.
The applicant complains under Articles 2 and 3 of the Convention of her son’s ill-treatment and death during his military service.
The applicant further complains, under Article 13 in conjunction with Articles 2 and 3 of the Convention, that the domestic courts dismissed her claims against the State for non-pecuniary damages.
1.
Having regard to the special position of conscripts, did the Government meet their obligation to protect the applicant’s son’s life (see
Kılınç and Others v. Turkey
, no. 40145/98, § 41, 7 June 2005;
Beker v.
Turkey
, no.
27866/03, §§ 41-42, 24 March 2009;
Mosendz v. Ukraine
, no.
52013/08, §§
91, 92 and 98, 17 January 2013;
Perevedentsevy v. Russia
, no. 39583/05, §§
93-94, 24 April 2014; and
Tikhonova v. Russia
, no.
13596/05, §
68, 30
April 2014)? Did the State know or should it have known about the existence of a real and immediate risk to the life of the applicant’s son? If so, what steps did the domestic authorities undertake to prevent that risk?
2.
Was the applicant’s son subjected to torture or inhuman or degrading treatment or punishment, in breach of Article 3 of the Convention?
3.
Given the refusal of compensation, did the applicant have effective domestic remedies at her disposal in respect of her complaints under Articles
2 and 3, as required by Article 13 of the Convention? The Government are invited to provide copies of domestic court decisions to demonstrate the effectiveness of the suggested remedies.