BIDIK c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

22.11.2016

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Irrecevable

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2016
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

BIDIK c. TURQUIE (CtEDO, 2016)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere nr. 452222/15 Dilek BIDIK împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află la 22 noiembrie 2016 într-o Cameră compusă din Julia Laffranque, președintă, Iș . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 27 august 2015, După ce a deliberat în acest sens, face ca următoarea decizie să o facă pe reclamantă, dl Dilek B Recurenta a fost profesoară de liceu din 1994. În 2004, a fost repartizată în funcție de funcția de director al unui liceu public. De la această dată și până la 12 septembrie 2014, a fost însărcinată cu conducerea succesoare a diferitelor liceuri. La 1 martie 2014, Legea nr. 6528 de modificare a dispozițiilor legii fundamentale privind învățământul național și a anumitor decrete Legea a fost publicată în Jurnalul Oficial. La art. 22 din această lege limita durata funcției de director de școală sau de instituție la patru ani reînnoibil. În temeiul articolului 25 alineatul (8) din aceeași lege, funcția directorilor de școală sau instituție care au suportat această sarcină timp de patru ani sau mai mult a încetat automat la sfârșitul anului școlar 2013 2014. La 12 septembrie 2014, în urma adoptării Legii nr. 6528 și în temeiul acesteia, recurenta a părăsit funcția de director al liceului Anatolia de la Șehzadeler Gediz pe care o subscrie de mai bine de patru ani și a devenit profesoară în același liceu. Dreptul și practica internă relevante L În cazul în care Curtea Constituțională a respins o acțiune de constituționalitate introdusă împotriva unei dispoziții legale după efectuarea unei examinări pe fond, nu se poate introduce din nou o acțiune de constituționalitate împotriva aceleiași dispoziții înainte de data la care a fost introdusă o perioadă de zece ani de la publicarea hotărârii sale în Jurnalul Oficial. Chiar dacă art. 152 alineatul (4) din Constituție împiedică introducerea unei noi acțiuni de constituționalitate timp de zece ani în urma unei hotărâri a Curții Constituționale, justițiabilii au posibilitatea de a formula o acțiune individuală împotriva actelor individuale luate în temeiul unor astfel de legi considerate conforme cu Constituția. Într-adevăr, într-o cauză privind refuzul autorităților naționale de a acorda unei femei autorizația de a-și purta numai numele de fată după căsătorie, Curtea Constituțională a ajuns la concluzia că drepturile individuale sunt încălcate (Sevim Akat Eksi, 2013/2187, 19 decembrie 2013), cu excepția faptului că a considerat deja că dispoziția în cauză era conformă cu Constituția printr-o hotărâre adoptată la 10 martie 2011 (E. 2009/85, K. 2011/49, publicată în Jurnalul Oficial la 21 octombrie 2011). Înainte de modificarea intervenită la 1 martie 2014 prin Legea nr. 6528, art. 37 alineatul (8) din Decretul-lege nr. 652 era astfel formulat. Directorii de școală și instituție sunt numiți de către prefecti la propunerea directorului academic al serviciilor de educație națională (el millie e.itim müdürü) cu condiția ca candidații să fi reușit concursul scris și/sau oral (...) și ținând cont de vechimea lor, performanțele și capacitățile lor (...) Lai art. 37 § 8 din Decretul-lege nr. 652 a fost modificat prin art. 25 8 din Legea nr. 6528 din 1 martie 2014. Acum se citește după cum urmează Directorii de școală și instituție sunt numiți pentru o perioadă de patru ani de către prefecti la propunerea directorului academic al serviciilor de educație națională (...) 10. O dispoziție provizorie, formulată după cum urmează, a fost introdusă și în art. 25 din Decretul-lege nr. 652 prin Legea nr. 6528: Mandatul directorilor de școală sau de instituție și al directorilor adjuncți care exercită această funcție de cel puțin patru ani, în momentul în care prezentul articol intră în vigoare la sfârșitul anului școlar 2013-2014, fără a mai fi necesar niciun alt act. Mandatul celor care dețin aceste funcții de mai puțin de patru ani se încheie la sfârșitul anului școlar care încheie această durată [patru ani] fără a mai fi nevoie de alte acte. 11. În urma unei acțiuni introduse de 121 de deputați, Curtea Constituțională a examinat constituționalitatea legii nr. 6528. În hotărârea sa din 13 iulie 2015, publicată în Jurnalul Oficial la 24 iulie 2015, Comisia a declarat în unanimitate că dispozițiile în cauză sunt conforme cu Constituția. În așteptările sale, aceasta a luat în considerare, în special, următoarele 130. (...) art. 88, intitulat "Acționarii și funcțiile legii privind funcția publică" [Prin urmare,] funcția managerială constituie o funcție secundară care decurge dintr-o alocare. 131. În dispoziția în cauză, durata mandatului de director de școală [sau de stabilire] este limitată la patru ani. Limitarea duratei unui astfel de mandat care nu constituie o funcție legată de un post este condiționată de marja de apreciere a legiuitorului în conformitate cu principiul generalității legilor și nu există nicio dispoziție constituțională care să interzică instituirea unor astfel de limitări. În mod similar, având în vedere că mandatul în cauză este o funcție secundară și că [profesorul continuă să facă parte din corpul didactic], faptul că acești manageri trebuie să își reintegreze postul de profesor la sfârșitul mandatului nu poate fi considerat pierderea unui drept. În orice caz, este posibil să se numească din nou managerii în acest post chiar dacă au fost deja ocupați anterior timp de patru ani (...) 140. În ceea ce privește drepturile profesorilor care și-au asumat pentru o perioadă de timp funcția de director de școală [sau de instituție], încheierea mandatului nu creează un drept dobândit pentru numirea sau promovarea lor (...) 142. Nu există nicio diferență de tratament pentru funcția [de director de școală și de instituție] și cea de profesor], deoarece funcția de director de școală [sau de instituție] nu este subordonată unui post. În schimb, o anumită remunerație este prevăzută pentru ore suplimentare, chiar dacă [directorii de școală] nu acordă un curs. Remunerarea pentru ore suplimentare nu poate crea un drept dobândit, deoarece, în principiu, această formă de remunerare este condiționată de ore suplimentare efectuate efectiv. 143. Prin urmare, dispoziția în litigiu nu poate fi considerată o interferență în drepturile dobândite ale persoanelor vizate (...) 12. În numeroase hotărâri adoptate la 9 aprilie 2015 și la 14 octombrie 2015 (a se vedea, printre altele, E. 2014/ 2015/4060, E. 2015/4897, K. 2015/7964), Consiliul de Stat a infirmat hotărârile adoptate de instanțele administrative care erau declarate incompetente pentru a cunoaște fondul acțiunilor în anulare introduse de foști directori de școală [sau de stabilire] împotriva măsurilor luate în temeiul Legii nr. 6528. În așteptările sale, Consiliul de Stat a considerat că, chiar dacă încetarea mandatului acestor directori ar avea loc direct dintr-o lege, administrația ar trebui să adopte un act administrativ individual pentru a pune în aplicare această lege. În opinia Consiliului de Stat, astfel de acte administrative erau supuse controlului jurisdicțional în temeiul principiului separării competențelor. Prin urmare, Consiliul de Stat a considerat că tribunalele administrative au competența de a cunoaște fondul acțiunilor în cauză și că aceste cazuri sunt încă în curs de desfășurare în fața instanțelor administrative. Invocând articolele 6 și 13 din convenție, recurenta se plânge că nu are acces la o instanță pentru a-și exercita drepturile în ceea ce privește încetarea mandatului de director al instituției. Aceasta arată că mandatul său s-a încheiat prin aplicarea directă a unei legi prin care să se stabilească că nu era necesar niciun alt act legislativ și că aceaceasta a fost, prin urmare, privată de orice posibilitate de a solicita controlul încetării mandatului în cauză de către o instanță, inclusiv de către Curtea Constituțională. În special, aceasta susține că, în urma hotărârii Curții Constituționale din 13 aprilie 2008, În iulie 2015, nu se poate introduce nicio acțiune constituțională împotriva acestei legi înainte de a se ajunge la un termen de 10 ani de la publicarea hotărârii respective. Invocând în special art. 14 din Convenție, precum și Declarația Universală a Drepturilor Omului și Carta Socială Europeană, reclamanta susține că încetarea mandatului său ca urmare a aplicării directe a unei legi a avut efecte negative asupra vieții sale private și asupra situației sale pecuniare și că aceasta constituie, de asemenea, discriminare sindicală. Recurenta susține că aplicarea automată a unei legi adoptate de Parlament a împiedicat să-și aducă obiecțiunile în fața unei instanțe și se plânge în special de repercusiunile pe care le-ar fi avut încetarea mandatului său de director de liceu în aplicarea directă a unei legi. Aceasta denunță o încălcare a articolelor 6, 13 și 14 din Convenție, precum și a anumitor dispoziții ale Declarației Universale a Drepturilor Omului și ale Cartei Sociale Europene 15. Curtea amintește că, în conformitate cu art. 35 alineatul (1) din convenție, aceasta nu poate fi sesizată decât după epuizarea căilor de atac interne și în termen de șase luni de la decizia internă definitivă, având în vedere că aceasta trebuie să fi efectuat o utilizare normală a căilor de atac interne foarte eficiente și suficiente ( Moreira Barbosa c. Portugalia (dec.), 65681/01, CEDO 2004-V (extracturi)). Pentru a putea fi considerată eficientă, o cale de atac trebuie să poată remedia în mod direct situația incriminată și să prezinte perspective rezonabile de succes. Cu toate acestea, simplul fapt de a nutri îndoieli cu privire la perspectivele de succes ale unei căi de atac date care nu este în mod evident condamnată la eșec nu constituie un motiv întemeiat pentru neutilizarea acțiunii în cauză Vučković și alții c. Serbia (cu excepția preliminară) [GC], n 17153/11 și 29 alții, § 71, 25 martie 2014 16. În speță, Curtea arată că reclamanta și-a prezentat cererea în fața Curții, fără a fi sesizat în prealabil instanțele naționale. Pentru a justifica această încălcare, aceasta se bazează pe hotărârea Curții Constituționale din 13 iulie 2015, susținând, printre altele, că măsura în cauză implică o lege care a fost considerată conformă cu Constituția Aceasta se referă în special la art. 152 alineatul (4) din Constituție, potrivit căruia, atunci când Curtea Constituțională a respins, după o examinare pe fond, o acțiune de constituționalitate introdusă împotriva unei dispoziții legale, nu poate fi introdusă o nouă acțiune de constituționalitate împotriva aceleiași dispoziții înainte de data la care Curtea Constituțională a respins un termen de zece ani de la publicarea hotărârii Curții Constituționale în Jurnalul Oficial (punctul 6 de mai sus). 17. Curtea nu împărtășește această analiză. În primul rând, constată că mulți justițiabili care se află în aceeași situație cu recurenta au introdus acțiuni în anulare în fața instanțelor administrative împotriva măsurilor denunțate. Chiar dacă tribunalele administrative au fost în primul rând declarate incompetente pentru a afla din spatele acestor acțiuni, trebuie subliniat faptul că Consiliul de Stat a infirmat aceste hotărâri, considerând că instanțele în cauză trebuiau, în temeiul principiului separării puterilor, să efectueze o examinare de fond (punctul 12 de mai sus). Curtea nu poate specula pe marginea acestor acțiuni care sunt în curs de desfășurare în fața instanțelor naționale. Cu toate acestea, Curtea arată că nu s-a demonstrat, la momentul respectiv, că calea de acțiune administrativă nu era efectiv accesibilă recurentei pentru ca aceasta să-și poată exercita pretențiile. 18. Curtea reamintește, de asemenea, că, în decizia sa Hasan Uzun c. Turcia 10755/13, 30 aprilie 2013), Comisia a considerat, după examinarea principalelor aspecte ale căii de atac individuale nou deschise în fața Curții Constituționale turce, că nu dispune de niciun element care să îi permită să afirme că această nouă acțiune nu prezenta perspective de redresare corespunzătoare a obiecțiunilor trase din convenție. Prin urmare, Comisia a concluzionat că aceasta era în mod clar o victimă care a fost obligată să testeze limitele acestei protecții (Hasan Uzun, decizia menționată anterior, § 69). Curtea ia act de contestația recurentei, care consideră că o acțiune în fața Curții Constituționale nu era efectivă, pe motiv că Înalta Curte este deja menționată asupra constituționalității acestei legi în cadrul unei acțiuni de constituționalitate și că aceasta l-a considerat conform Constituției. Pentru reclamantă, ținând seama de art. 152 Õ 4 din Constituție, o acțiune la Curtea nu oferea perspective rezonabile de succes. Or, Curtea nu este convinsă că introducerea de către tribunal a unei acțiuni individuale în fața Curții Constituționale a fost deșartă. Întradevăr, faptul că Înalta Curte este pronunțată asupra constituționalității unei legi în cadrul unei acțiuni de constituționalitate nu constituie un obstacol în calea ca justițiabilii să introducă o acțiune individuală în fața acestei instanțe împotriva actelor individuale luate în temeiul acestor dispoziții. În acest sens, activitatea Curții Constituționale demonstrează că art. 152 alineatul (4) din Constituție împiedică numai introducerea unei noi acțiuni constituționale și nu introducerea unei acțiuni individuale (punctul 7 de mai sus 20). Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că nu s-a stabilit că cele două acțiuni examinate mai sus nu erau accesibile recurentei și ar putea să îi ofere o perspectivă rezonabilă de succes în ceea ce privește obiecțiunile sale. Într-o ordine juridică în care drepturile fundamentale sunt protejate prin lege, aceasta îi revine persoanei lezate de o astfel de protecție, cu condiția ca instanțele naționale să aibă posibilitatea de a evolua aceste drepturi (a se vedea mutatis mutandis Vučković și altele, menționate anterior, § 84). Curtea reiterează acest lucru, simplul fapt de a nutri îndoieli cu privire la perspectivele de succes ale unei căi de atac date care nu este în mod evident condamnată la eșec nu constituie un motiv întemeiat pentru a justifica neutilizarea acțiunii în cauză. Prin urmare, Comisia nu are nicio circumstanță specială care ar fi putut scuti reclamanta de obligația de a exercita acțiunile interne puse la dispoziția sa de dreptul turc. În aceste condiții, Comisia consideră că nu a făcut ceea ce era necesar pentru a permite instanțelor interne să își joace rolul fundamental în mecanismul de salvgardare instituit prin convenție, cel al Curții având un caracter subsidiar față de al lor (Vučković și alții, citată anterior, punctul 90). Prin urmare, cererea trebuie respinsă pentru neobosirea căilor de atac interne, în temeiul articolului 35 alineatul (1) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 15 decembrie 2016. Stanley Naismith Julia Laffranque Președinte