A DOUA SECȚIUNE DECIZIE Cerere nr. 2175/13 Ali maiNAN împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 2 iulie 2019 într-un comitet compus din Julia Laffranque, președinte, Ivana Jelić, Arnfin Bårdsen, judecători, și din Hasan Bak Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie DE FAPT recurentul, dl Ali mainan, este un resortisant turc născut în 1957 și are reședința în Yalova. Guvernul turc ( Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. La momentul faptelor, reclamantul a fost directorul de învățământ național la Yalova Termal. La 28 aprilie 2008, el a depus o cerere de la administrația publică pentru a fi numit la unul dintre posturile de director de educație națională a celor cinci subprefecturi de la Istanbul. La o dată nespecificată, reclamantul sesizează Tribunalul Administrativ din Bursa, tribunalul din Bursa, tribunalul din Bursa, cu privire la o acțiune în anulare a respingerii implicite a cererii sale și a numirilor efectuate la posturile în cauză. La 30 aprilie 2009, tribunalul administrativ i-a acordat recurentului un câștig parțial și a anulat numirea directorului pentru educația națională a subprefecturii din Șișli, precum și respingerea implicită a cererii reclamantului în ceea ce privește aceasta din urmă. La 15 iulie 2011, în recursul administrației pârâte, Consiliul de Stat al statului a infirmat partea din hotărârea instanței administrative care privește anularea numirii efectuate la postul directorului pentru învățământul național al subprefecturii din Șișli și a respingerii implicite a reclamantului în ceea ce privește aceasta din urmă. S-a considerat că, în cazul în care respingerea implicită a cererii reclamantului ar intra în sfera de competență rațională a instanțelor din Bursa, cererea privind anularea numirii efectuate la postul directorului pentru landuri naționale al subprelucrării din Șișli intră în sfera de competență a tribunalelor din Istanbul. 10. La o dată nespecificată, tribunalul administrativ, hotărând cu trimitere, s-a conformat la hotărârea de casare și l-a decăzut pe reclamant pe motiv că acesta trebuia să inițieze proceduri separate pentru cererile sale. 11. La o dată nespecificată, recurentul sesizează instanța administrativă cu privire la o nouă cerere de anulare a respingerii implicite a cererii sale de către administrație și a introdus, de asemenea, o acțiune în despăgubire pentru a obține executarea hotărârii din 30 aprilie 2009. 12. Prin două decizii din 25 iunie 2012, Tribunalul l-a exonerat pe reclamant de cererile sale. 13. La 21 noiembrie 2013, Consiliul de Stat a confirmat aceste două decizii. 14. Între timp, înainte ca hotărârea din 30 aprilie 2009 să fi fost infirmată de Consiliul de Stat, reclamantul sesizează instanțele administrative cu privire la mai multe cereri de anulare a aruncării capturilor înapoi în mare din partea administrației să-l numească în funcția directorului de la¶Educație națională a subprefecturii din Șișli, precum și cu privire la cererile de despăgubire pentru 15. În cadrul unora dintre aceste proceduri, instanțele administrative de primă instanță au pronunțat decizii în favoarea reclamantului, care au fost apoi infirmate de Consiliul de Stat 16. La 15 decembrie 2014, reclamantul sesizează Curtea Constituțională cu privire la o cale de atac individuală și, printre altele, a denunțat o încălcare a dreptului său la un proces echitabil din cauza executării hotărârilor judecătorești pronunțate în favoarea sa. 17. La 12 decembrie 2017, Curtea Constituțională a declarat recursul reclamantului inadmisibil pentru lipsa vădită de temei. GRIEF 18. Invocând articolele 1, 6, 13, 14 și 17 din Convenție, reclamantul se plânge de executarea hotărârilor judecătorești pronunțate în favoarea sa. Recurentul consideră că administrația nu a executat hotărârile judecătorești pronunțate în favoarea sa, aceasta din urmă nefiind numit la postul directorului pentru învățământul național al subprefecturii din Șișli. În acest sens, se referă în special la hotărârea din 30 aprilie 2009, precum și la un număr de hotărâri pronunțate în favoarea sa de instanțele administrative de primă instanță Tribunalul (punctul 15 de mai sus). 20. Guvernul observă că cererile reclamantului au fost respinse definitiv de instanțele administrative. 49144/99, 18 aprilie 2002), consideră că art. 6 din Convenție nu protejează punerea în aplicare a unor hotărâri judecătorești care pot fi supuse controlului în mai mare măsură și, eventual, infirmate. 21. Curtea consideră că este necesar să se ia în considerare spătarul reclamantului în mod exclusiv la art. 6 alineatul (1) din Convenție (a se vedea, printre altele, Okyay și alte c. Turcia, 36220/97, § 72, CEDO 2005 VII). 22. Curtea constată că executarea unei hotărâri sau a unei hotărâri, din orice jurisdicție, trebuie considerată ca făcând parte integrantă din Cu toate acestea, Comisia reamintește, așa cum a făcut guvernul, că nu poate admite că art. 6 protejează nu numai punerea în aplicare a hotărârilor judecătorești definitive și obligatorii, ci și a deciziilor care pot fi supuse controlului în mai mare măsură și, eventual, infirmate (Ouzunis și altele, menționate anterior, alineatul 21). În speță, Curtea constată că hotărârile judecătorești pronunțate în favoarea reclamantului, a căror hotărâre din 30 aprilie 2009, nu au fost definitive, întrucât acestea erau pronunțate în primă instanță și erau susceptibile să fie infirmate, ceea ce a fost, de altfel, cazul (punctele 9 și 15 de mai sus). În aceste condiții, având în vedere faptul că Consiliul de Stat al lalului infirmă deciziile pe care recurentul își fundamenta pretențiile, Curtea nu poate considera contrară cerințelor articolului 6 alineatul (1) din convenție presupusa omisiune a administrației de a se supune acestor decizii, presupunând că chiar și în temeiul dreptului intern aceaceasta a fost obligată să le execute (Ouzouni și alții) , citată anterior, § 21). 25. Prin urmare, rezultă că cererea este în mod evident greșit întemeiată și că aceasta trebuie respinsă, în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Făcută în franceză și comunicat în scris la 5 septembrie 2019. Hasan Bak
Requête n
o
2175/13
Ali İNAN
contre la Turquie
La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 2 juillet 2019 en un comité composé de
:
Julia Laffranque,
présidente,
Ivana Jelić,
Arnfinn Bårdsen,
juges,
et de Hasan Bakırcı,
greffier adjoint de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 14 décembre 2012,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
1.
Le requérant, M. Ali İnan, est un ressortissant turc né en 1957 et résidant à Yalova.
2.
Le gouvernement turc («
le Gouvernement
») a été représenté par son agent.
3.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
4.
À l’époque des faits, le requérant était le directeur de l’Éducation nationale à Yalova Termal.
5.
Le 28 avril 2008, il fit une demande auprès de l’administration afin d’être nommé à l’un des postes de directeur de l’Éducation nationale des cinq sous-préfectures d’Istanbul.
6.
L’administration garda le silence, ce qui valait rejet implicite de la demande.
7.
À une date non précisée, le requérant saisit le tribunal administratif de Bursa («
le tribunal
») d’une action en annulation du rejet implicite de sa demande et des nominations effectuées aux postes en cause.
8.
Le 30 avril 2009, le tribunal administratif donna partiellement gain de cause au requérant. Il annula la nomination effectuée au poste du directeur de l’Éducation nationale de la sous-préfecture de Șișli, ainsi que le rejet implicite de la demande du requérant relativement à cette dernière. Il débouta le requérant pour le reste.
9.
Le 15 juillet 2011, sur pourvoi de l’administration défenderesse, le Conseil de l’État infirma la partie du jugement du tribunal administratif qui concernait l’annulation de la nomination effectuée au poste du directeur de l’Éducation nationale de la sous-préfecture de Șișli et du rejet implicite du requérant relativement à cette dernière. Il estima que si le rejet implicite de la demande du requérant relevait de la compétence
ratione loci
des tribunaux de Bursa, la demande concernant l’annulation de la nomination effectuée au poste du directeur de l’Éducation nationale de la sous
‑
préfecture de Șișli relevait elle de la compétence des tribunaux d’Istanbul.
10.
À une date non précisée, le tribunal administratif, statuant sur renvoi, se conforma à l’arrêt de cassation
et débouta le requérant au motif que celui
‑
ci devait engager des procédures séparées pour ses demandes.
11.
À une date non précisée, le requérant saisit le tribunal administratif d’une nouvelle demande en annulation du rejet implicite de sa demande par l’administration. Il introduisit également une action en indemnisation pour l’impossibilité d’obtenir l’exécution du jugement du 30 avril 2009.
12.
Par deux décisions datées du 25 juin 2012, le tribunal débouta le requérant de ses demandes.
13.
Le 21 novembre 2013, le Conseil de l’État confirma ces deux
décisions.
14.
Entre-temps, avant que le jugement du 30 avril 2009 n’ait été infirmé par le Conseil de l’État, le requérant saisit les tribunaux administratifs de plusieurs demandes en annulation des rejets subséquents de l’administration de le nommer au poste du directeur de l’Éducation nationale de la sous-préfecture de Șișli, ainsi que de demandes en indemnisation pour l’impossibilité d’obtenir l’exécution des jugements non définitifs rendus en sa faveur, dont le jugement du 30 avril 2009.
15.
Dans le cadre de certaines de ces procédures, les tribunaux administratifs de première instance rendirent des décisions en faveur du requérant, qui furent ensuite infirmées par le Conseil de l’État.
16.
Le 15 décembre 2014, le requérant saisit la Cour constitutionnelle d’un recours individuel. Il dénonçait notamment une violation de son droit à un procès équitable en raison de l’inexécution des décisions judiciaires rendues en sa faveur.
17.
Le 12 décembre 2017, la Cour constitutionnelle déclara le recours du requérant irrecevable pour défaut manifeste de fondement.
GRIEF
18.
Invoquant les articles 1, 6, 13, 14 et 17 de la Convention, le requérant se plaint de l’inexécution des décisions judiciaires rendues en sa faveur.
19.
Le requérant estime que l’administration n’a pas exécuté les décisions judiciaires rendues en sa faveur, celle-ci n’ayant pas le nommé au poste du directeur de l’Éducation nationale de la sous-préfecture de Șișli. À cet égard, il se réfère notamment au jugement du 30 avril 2009 ainsi qu’un nombre des décisions rendues en sa faveur par les tribunaux administratifs de première
instance (paragraphe 15 ci-dessus).
20.
Le Gouvernement fait observer que les demandes du requérant furent définitivement rejetées par les juridictions administratives. Se référant à l’affaire
Ouzounis et autres c. Grèce
(n
o
49144/99, 18 avril 2002), il estime que l’article 6 de la Convention ne protège pas la mise en œuvre de décisions judiciaires qui peuvent être soumises au contrôle de plus hautes instances et, éventuellement, infirmées.
21.
La Cour estime qu’il convient d’examiner le grief du requérant sous l’angle exclusif de l’article 6 § 1
de la Convention (voir, entre autres,
Okyay et autres c. Turquie
, n
o
2005
‑
VII).
22.
La Cour note que l’exécution d’un jugement ou arrêt, de quelque juridiction que ce soit, doit être considérée comme faisant partie intégrante du «
procès
» au sens de l’article 6 de la Convention (
ibidem
). Cela dit, elle rappelle, comme l’a fait le Gouvernement, qu’elle ne saurait admettre que l’article 6 protège non seulement la mise en œuvre de décisions judiciaires définitives et obligatoires, mais aussi celle de décisions qui peuvent être soumises au contrôle de plus hautes instances et, éventuellement, infirmées (
Ouzounis et autres
, précité, § 21).
23.
En l’espèce, la Cour observe que les décisions judiciaires rendues en faveur du requérant, dont le jugement du 30 avril 2009, n’étaient pas définitives car elles étaient rendues en première instance et étaient susceptibles d’être infirmées, ce qui a d’ailleurs été le cas (paragraphes
9 et
15 ci-dessus).
24.
Dans ces conditions, eu égard au fait que le Conseil de l’État infirma les décisions sur lesquelles le requérant fondait ses prétentions, la Cour ne saurait juger contraire aux exigences de l’article 6 § 1 de la Convention la prétendue omission de l’administration de se plier à ces décisions, à supposer même qu’en vertu du droit interne celle-ci ait été tenue de les exécuter (
Ouzounis et autres
, précité, §
21).
25.
Il s’ensuit que la requête est manifestement mal fondée et qu’elle doit être rejetée, en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.
Fait en français puis communiqué par écrit le 5 septembre 2019.
Hasan Bakırcı
Julia Laffranque
Greffier adjoint
Présidente