SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere nr. 16354/10 E Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de recurent, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOAREA reclamantului, E.Itim ve Bilim Emekçileri Sendikas A fost reprezentat de agentul său. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 6 august 2004, prefectul Sinop a adoptat un decret de stabilire a condițiilor și locurilor publice în care pot fi ținute declarațiile de presă la Sinop. La 26 august 2004, E.I.im-Sen sesizează Tribunalul Administrativ cu privire la o acțiune care intenționa să suprasolicite executarea și anularea lacului prefectului. La 4 noiembrie 2004, Tribunalul Administrativ de Samsun a respins toate pretențiile reclamantului. La 5 iulie 2005, Consiliul de Stat a infirmat decizia Tribunalului Administrativ pentru Vice de Forma. La 12 mai 2006, Tribunalul Administrativ de la Samsun și-a confirmat decizia anterioară. La 12 iunie 2009, Consiliul de Stat a confirmat decizia Tribunalului Administrativ după anularea articolului 4 § c din la mai a prefectului în litigiu. Această decizie a fost notificată reclamantului la 27 august 2009. Latte al prefectului Sinop din 6 august 2004 stabilește condițiile și locurile publice în care pot fi ținute declarațiile de presă la Sinop pentru a menține, pe de o parte, dreptul la libertatea de exprimare și de exprimare și, pe de altă parte, securitatea publică în mod democratic. Invocând articolele 8, 10 și 11 din Convenție, reclamantul denunță o încălcare a dreptului său la libertatea de exprimare și la libertatea de întrunire. ÎN JUST Invocând articolele 8, 10 și 11 din Convenție, reclamantul denunță o încălcare a drepturilor sale la libertatea de exprimare și de întrunire. Curtea va examina obiecțiile reclamantului numai din perspectiva articolului 11 din Convenție, astfel cum este formulat în partea sa relevantă în speță Orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire pașnică și la libertatea de asociere, inclusiv dreptul de a se fonda împreună cu alte sindicate și de a se ocupa de sindicate pentru apărarea intereselor sale. (...) În conformitate cu art. 34 din Convenție, guvernul ridică o excepție de la obligația de a nu fi victimă a reclamantului. În ceea ce privește jurisprudența Curții, acesta susține că reclamantul nu a fost afectat personal și direct de dispozițiile din art. 34 din Convenție. Astfel, acesta susține în special că reclamantul nu a primit nicio sancțiune în calitatea sa de sindicat pentru că a încălcat dispozițiile acestui decret sau pentru că a fost împiedicat să facă acest lucru. Reclamantul a contestat excepția guvernului și își reiterează afirmațiile. Potrivit jurisprudenței constante a Curții, Convenția nu recunoaște actulio (uau) și Curtea nu a fost, în mod normal, o sarcină de a informa în legătură cu legislația și practica relevantă, ci de a verifica dacă modul în care au fost aplicate reclamantului sau le-au fost afectate a condus la o încălcare a Convenției (a se vedea, printre altele, N.C. Italia [GC], nr. 24952/94, § 56, CEDH 2002 Krone Verlag GmbH & Co. KG c. Austria (n, n. 72331/01, § 26, 9 noiembrie 2006); și Centrul de resurse juridice în numele Valentine Câmpeanu c. România [GC], n 47848/08, § 101, CEDH 2014. Prin urmare, pentru a putea introduce o cale de atac în temeiul articolului 34, o persoană trebuie să poată demonstra că a suferit în mod direct efectele Această condiție este necesară pentru inițierea mecanismului de protecție prevăzut de convenție, chiar dacă acest criteriu nu trebuie să se aplice în mod rigid, mecanic și inflexibil pe tot parcursul procedurii ( Roman Zakharov c. Rusia [GC], n 47143/06, § 164, CEDH 2015). În speță, Curtea arată că reclamantul în calitatea sa de sindicat a solicitat anularea la data de 6 august 2004 de către prefectul Sinop. Acest decret a stabilit condițiile și locurile publice în care pot fi ținute declarațiile de presă la Sinop pentru a menține, pe de o parte, dreptul la libertatea de exprimare și de exprimare a cetățenilor și, pe de altă parte, siguranța publică în mod democratic. Curtea constată că instanțele administrative, după examinarea pretențiilor reclamantului în lumina dispozițiilor din dreptul prefectal în litigiu, au anulat art. 4 § c din decretul menționat anterior pe motiv că a încălcat dreptul la libertatea de a manifesta într-o societate democratică. Ele au validat restul dispozițiilor din dreptul prefectal. Curtea ia notă de faptul că, din informațiile furnizate de părți și din documentele depuse la dosar, rezultă că autoritățile naționale competente nu au aplicat reclamantului, în calitatea sa de sindicat, nicio sancțiune din cauza organizării unui protest sau a oricărui alt eveniment din Sinop, pe baza Curtea concluzionează că Özbent și alții c. Turcia, nr. 56395/08 și nr. 58241/08, § 38, 9 iunie 2015, E Curtea arată că reclamantul se plânge în general de adoptarea de către reclamant a unei decizii prefectale din 4 august 2004 care reglementează la Sinop dreptul de întrunire pașnică într-o societate democratică, în conformitate cu art. 11 din convenție. Spre deosebire de alte persoane pe care le-a examinat (Akarsubașe c. Turcia, n 70396/11, §§ 10, 26, 45 și 46, 21 În iulie 2015, în ceea ce privește introducerea unei amenzi în fața reclamantului pentru participarea la un protest într-o poziție neautorizată de către prefectul d'Adana, reclamantul nu a fost, prin urmare, afectat personal și direct în dreptul său de a exercita libertatea de a manifesta din cauza oricărei sancțiuni care i-a fost impusă pentru organizarea unei astfel de acțiuni în necunoaștere a caracterului prefectal din 6 august 2004. Prin urmare, având în vedere că reclamantul nu a suferit în mod direct efectele măsurii în cauză, Curtea concluzionează că art. 34 din Convenția nr. 34 nu permite să se plângă în abstract de la încălcarea convenției. În consecință, cererea este incompatibilă rațional personae cu dispozițiile Convenției în sensul art. 35 alin. (3) lit. (a) și trebuie respinsă în temeiul art. 35 Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Făcut în franceză și comunicat în scris la 19 septembrie 2019. Hasan Bak
Requête n
o
16354/10
contre la Turquie
La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 27 août 2019 en un comité composé de
:
Julia Laffranque,
présidente,
Ivana Jelić,
Arnfinn Bårdsen,
juges,
et de Hasan Bakırcı,
greffier adjoint de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 19 février 2010,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, Eğitim ve Bilim Emekçileri Sendikası («
Eğitim-Sen
»), est un syndicat dont le siège se trouve à Ankara. Il a été représenté devant la Cour par M
e
M.N. Eldem, avocat exerçant à Ankara.
Le gouvernement turc («
le Gouvernement
») a été représenté par son agent.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
Le 6 août 2004, le préfet de Sinop adopta un arrêté fixant les conditions et les lieux publics où peuvent se tenir des déclarations de presse à Sinop.
Le 26 août 2004, Eğitim-Sen saisit le Tribunal administratif d’une action tendant à sursoir à l’exécution et à l’annulation de l’arrêté du préfet litigieux.
Le 4 novembre 2004, le Tribunal administratif de Samsun rejeta toutes les prétentions du requérant.
Le 5 juillet 2005, le Conseil d’État infirma la décision du Tribunal administratif pour vice de forme.
Le 12 mai 2006, le Tribunal administratif de Samsun confirma sa précédente décision.
Le 12 juin 2009, le Conseil d’État confirma la décision du Tribunal administratif après avoir annulé l’article 4 § c de l’arrêté du préfet litigieux. Cette décision fut notifiée au requérant le 27 août 2009.
Le droit interne pertinent
L’arrêté du préfet de Sinop du 6 août 2004 fixe les conditions et les lieux publics où peuvent se tenir des déclarations de presse à Sinop afin de maintenir, d’une part, le droit à la liberté de manifester et d’expression et, d’autre part, la sûreté publique de manière démocratique.
Invoquant les articles 8, 10 et 11 de la Convention, le requérant dénonce une atteinte à son droit à la liberté d’expression et à la liberté de réunion.
Invoquant les articles 8, 10 et 11 de la Convention, le requérant dénonce une atteinte à ses droits à la liberté d’expression et de réunion. La Cour examinera les griefs du requérant uniquement sous l’angle de l’article
11 de la Convention, ainsi libellé en sa partie pertinente en l’espèce
:
«
1.
Toute personne a droit à la liberté de réunion pacifique et à la liberté d’association, y compris le droit de fonder avec d’autres des syndicats et de s’affilier à des syndicats pour la défense de ses intérêts. (...)
»
Le Gouvernement soulève une exception d’irrecevabilité tirée de l’absence de qualité de victime du requérant, conformément à l’article
34 de la Convention. En se référant à la jurisprudence de la Cour, il soutient que le requérant n’a pas été personnellement et directement touché par les dispositions de l’arrêté préfectoral litigieux. Ainsi, il soutient en particulier que le requérant n’a pas reçu de sanction en sa qualité de syndicat pour avoir agi en méconnaissance des dispositions de cet arrêté ou bien qu’il en a été empêché de le faire.
Le requérant conteste l’exception du Gouvernement et réitère ses allégations.
Selon la jurisprudence constante de la Cour, la Convention ne reconnaît pas l’
actio popularis
et la Cour
n’a pas normalement pour tâche d’examiner dans l’abstrait la législation et la pratique pertinentes, mais de rechercher si la manière dont elles ont été appliquées au requérant ou l’ont touché a donné lieu à une violation de la Convention (voir, entre autres,
N.C. c.
Italie
[GC], n
o
‑
X,
Krone Verlag GmbH & Co. KG c.
Autriche (n
o
4)
, n
o
72331/01, §
26, 9 novembre 2006, et
Centre de ressources juridiques au nom de Valentin Câmpeanu c.
Roumanie
[GC], n
o
47848/08, § 101, CEDH 2014). Il s’ensuit que
pour pouvoir introduire une requête en vertu de l’article 34, une personne doit pouvoir démontrer qu’elle a «
subi directement les effets
» de la mesure litigieuse. Cette condition est nécessaire pour que soit enclenché le mécanisme de protection prévu par la Convention, même si ce critère ne doit pas s’appliquer de façon rigide, mécanique et inflexible tout au long de la procédure (
Roman Zakharov
c. Russie
[GC], n
o
En l’espèce, la Cour relève que le requérant en sa qualité de syndicat a demandé l’annulation de l’arrêté adopté le 6 août 2004 par le préfet de Sinop. Cet arrêté fixait les conditions et les lieux publics où peuvent se tenir des déclarations de presse à Sinop afin de maintenir, d’une part, le droit à la liberté de manifester et d’expression des citoyens et, d’autre part, la sûreté publique de manière démocratique. La Cour constate que les juridictions administratives, après avoir examiné les prétentions du requérant à la lumière des dispositions de l’arrêté préfectoral litigieux, ont annulé l’article
4 § c dudit arrêté au motif qu’il portait atteinte au droit à la liberté de manifester dans une société démocratique. Elles ont validé le restant des dispositions de l’arrêté préfectoral.
La Cour note qu’il ressort des informations données par les parties et des documents versés au dossier que les autorités nationales compétentes n’ont pas infligé au requérant, en sa qualité de syndicat, une quelconque sanction en raison de l’organisation d’une manifestation ou de tout autre évènement à Sinop, sur le fondement de l’arrêté préfectoral litigieux. La Cour conclut qu’il n’y a pas eu d’ingérence dans le droit à la liberté de manifester du requérant (
Özbent et autres c. Turquie
, n
os
56395/08 et 58241/08, §
38, 9
juin 2015,
Eğitim ve Bilim Emekçileri Sendikası
et autres c.
Turquie
, n
o
20347/07, § 87, 5 juillet 2016, et
Mutluay et
Eğitim ve Bilim Emekçileri Sendikası (Eğitim-Sen) c. Turquie
(déc.) [comité], n
o
81688/12, 20
novembre 2018).
La Cour relève que le requérant se plaint de manière générale de l’adoption de l’arrêté préfectoral du 4 août 2004 qui règlemente à Sinop le droit de réunion pacifique dans une société démocratique, conformément à l’article
11 de la Convention. Contrairement à d’autres requêtes qu’elle avait examinées (
Akarsubașı c. Turquie
, n
o
70396/11, §§ 10, 26, 45 et 46, 21
juillet 2015, concernant l’infliction d’une amende au requérant pour avoir participé à une manifestation sur une place non autorisée par l’arrêté du préfet d’Adana), le requérant n’a donc pas été touché personnellement et directement dans son droit à exercer la liberté de manifester en raison d’une quelconque sanction qui lui a été infligée pour avoir organisé une telle action en méconnaissance de l’arrêté préfectoral du 6 août 2004.
Partant, le requérant n’ayant pas «
subi directement les effets
» de la mesure litigieuse, la Cour conclut que l’article 34 de la Convention n’autorise pas à se plaindre
in abstracto
de violations de la Convention. Il s’ensuit que la requête est incompatible
ratione personae
avec les dispositions de la Convention au sens de l’article 35 § 3 a) et doit être rejeté en application de l’article 35
§
4.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.
Fait en français puis communiqué par écrit le 19 septembre 2019.
Hasan Bakırcı
Julia Laffranque
Greffier adjoint
Présidente