CASE OF CHERNYKH v. RUSSIA

CAUZA TERZĂ A SECȚIUNEI DE CHERNYKH c. RUSSIA (Documentul nr. 32719/09 JUDGMENT STRASBOURG 24 noiembrie 2016 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Chernykh c. Rusia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), ședința ca compusă din: Helena Jäderblom, președinte, Dmitry Dedov, Branko Lubarda, judecători și Hasan Bakırcı Registrul adjunct al secțiunii, deliberat în particular la 3 noiembrie 2016, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 32719/09) împotriva Federației Ruse depusă Curții în temeiul art. 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale (nr. 32719/09) de către un național rus, dl Sergey Vladimirovich Chernykh (nr. 6 aprilie 2009). Cererea a fost comunicată guvernului rus (nr. „Guvernului”). Detaliile relevante ale cererii sunt prezentate în tabelul adăugat. Reclamantul se plângea de condițiile inadecvate ale detenției sale. De asemenea, el a formulat o plângere în temeiul art. 13 din Convenție. Reclamantul s-a plâns în principal de condițiile inadecvate ale detenției sale și s-a bazat pe art. 3 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „Nimeni nu va fi supus la tortură sau la tratamente sau pedepsei inumane sau degradante.” Guvernul a informat Curtea că au propus să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării problemelor legate de plângerea reclamantului în temeiul articolului 3. Guvernul a recunoscut condițiile inadecvate de detenție. Acestea au oferit reclamantului să plătească suma detaliată în tabelul adăugat și au invitat Curtea să elimine cererea din lista cazurilor în conformitate cu art. 37 alineatul (1) litera (c) din convenție. Suma ar fi convertită în moneda statului interesat la rata aplicabilă la data plății și ar fi plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii Curții. În cazul în care nu s-a plătit suma în termenul de trei luni menționat anterior, guvernul s-a angajat să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Plățile vor constitui rezoluția finală a cauzei în ceea ce privește plângerea privind condițiile de deținere slabe. Curtea nu a primit niciun răspuns din partea reclamantului care acceptă termenii declarației unilaterale. Curtea observă că art. 37 § 1 litera (c) îi permite eliminarea unei cauze din lista sa în cazul în care: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat continuarea examinării cererilor”. Astfel, aceasta poate elimina cererile în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamanții doresc să continue examinarea cazurilor (a se vedea principiile care iese din jurisprudența Curții, în special Tahsin Acar c. Turcia (obiecții preliminare) ([GC], nr. 26307/95, § 75-77, ECHR 2003-VI)). 10. Curtea a stabilit jurisprudența clară și extinsă privind plângerile referitoare la condițiile inadecvate de detenție (a se vedea, de exemplu, Ananiev și alții c. Rusia, nos. 42525/07 și 60800/08, 10 ianuarie 2012 și Butko c. Rusia, nr. 32036/10, §§§ 54-64, 12 noiembrie 2015). 11. Remarcarea admiterii conținute în declarația guvernului, precum și cuantumul compensației propuse – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare – consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii în ceea ce privește plângerea reclamantului cu privire la condițiile proaste ale detenției sale (art. 37 § 1 litera (c)). 12. Având în vedere considerentele de mai sus, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție și în Protocolurile sale, nu impune ca aceasta să continue examinarea acestei părți a cererii (art. 37 § 1 din amenzile 13. În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale, cererea din această parte poate fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). 14. În consecință, în ceea ce privește plângerea în temeiul articolului 3 privind condițiile de detenție a reclamantului, această parte a cererii ar trebui eliminată din lista. II. ÎNCĂLCAREA ALEGATĂ A ARTICOLUL 13 AL CONVENȚII 15. În conformitate cu art. 13 din Convenție, reclamantul a susținut, de asemenea, că nu dispune de un remediu intern eficace pentru a se plânge de condițiile de detenție slabe. 16. Guvernul nu a formulat comentarii, numai prin prezentarea declarației unilaterale care au tratat exclusiv plângerea reclamantului în temeiul articolului 3 (a se vedea punctul 6 de mai sus). 17. Cazul (citat mai sus, § 119), Curtea a constatat deja că sistemul juridic rus nu a furnizat un remediu eficace care ar putea fi utilizat pentru a preveni presupusa încălcare sau continuarea acesteia și a furnizat reclamanților un recurs adecvat și suficient în legătură cu o plângere privind condițiile inadecvate de detenție. Guvernul nu a prezentat argumente sau dovezi care să permită Curtea să ajungă la o concluzie diferită în cazul în cauză. Având în vedere recunoașterea guvernului în ceea ce privește plângerea reclamantului în temeiul articolului 3 din Convenția privind condițiile de detenție (a se vedea punctul 6 de mai sus), confirmand astfel caracterul său „argumentabil”, Curtea concluzionează că plângerea în temeiul articolului 13 este admisibilă. În plus, constată că reclamantul nu a avut nici un remediu intern eficace la dispoziția sa în ceea ce privește plângerea sa privind condițiile de detenție. 18. Prin urmare, s-a constatat o încălcare a articolului 13 din Convenție. III. APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 AL CONVENȚIEI 19. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale, și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea oferă, dacă este necesar, satisfacție echitabilă părții vătămate.” 20. Respectând documentele în posesie și jurisprudența sa (a se vedea, în special, Ananyev și alții c. Rusia, nr. 42525/07 și 60800/08, 10 ianuarie 2012 și Butko c. Rusia, nr. 32036/10, 68, 12 noiembrie 2015), precum și angajamentul Guvernului stabilit în declarația lor unilaterală, Curtea consideră că constatarea unei încălcări în temeiul articolului 13 din Convenție constituie suficientă satisfacție în acest caz. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL, UNANIMUS, Decide , având în vedere termenii declarației guvernului și modalitatea de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în acest articol, să elimine aplicarea din lista sa de cazuri, în conformitate cu art. 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție, în măsura în care se referă la plângerea în temeiul articolului 3 din Convenția privind condițiile inadecvate ale detenției reclamantului; Declară admisibilă plângerea reclamantului cu privire la lipsa unui remediu intern eficace pentru a se plânge de condițiile inadecvate de detenție; Deține că a existat o încălcare a articolului 13 din Convenție; Deține că constatarea unei încălcări constituie în sine o satisfacție suficientă pentru orice prejudiciu moral suportate de reclamant în vederea încălcării articolului 13 din convenție. Adoptată în limba engleză și notificată în scris la 24 noiembrie 2016, în conformitate cu articolele 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Hasan Bakırcı Helena Jäderblom Președintele secretar adjunct APENDIX Cererea de depunere a plângerilor în temeiul articolului 3 din Convenție (condiții necorespunzătoare de detenție) nr. Cerere nr. Data introducerii Denumirea reclamantului Data nașterii Denumire reprezentativă și locație Facilitatea de începere și încheiere Durata Sq. m. per deținut Acuzații specifice Alte plângeri în cadrul jurisprudenței bine stabilite Sumele acordate pentru prejudiciu material și moral și costuri și cheltuielile per reclamant (în euro) [1] 32719/09 06/04/2009 Sergey Vladimirovich CHERNYKH 02/10/1979 Belokopytov Vladimir Vasilievich Novorossiysk IZ-23/3 Novorossiysk 15/10/2007-19/2009 1 an(s) și 3 luni(s) și 5 zile(s) 2,6 m2 Reclamantul nu a fost furnizat cu un loc de dormit individual și a trebuit să împărtășească unul cu deținuți, lumina electrică pe 24/7, lipsa ventilației, aerul grele cu fum de țigară, toaleta nu separat de zona de viață. Art. 13 - lipsa unui remediu eficace în ceea ce privește condițiile inadecvate de detenție 5.875 [1] Plus orice impozit care poate fi imputabil reclamanților.

THIRD SECTION

CASE OF CHERNYKH v. RUSSIA

(Application no. 32719/09

)

JUDGMENT

STRASBOURG

24 November 2016

This judgment is final but it may be subject to editorial revision.

In the case of Chernykh v. Russia,

The European Court of Human Rights (Third Section), sitting as a Committee composed of:

Helena Jäderblom,

President,

Dmitry Dedov,

Branko Lubarda,

judges,

and Hasan Bakırcı

Deputy Section Registrar,

Having deliberated in private on 3 November 2016,

Delivers the following judgment, which was adopted on that date:

PROCEDURE

1.

The case originated in an application (no. 32719/09) against the Russian Federation lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Russian national, Mr Sergey Vladimirovich Chernykh (“the applicant”), on 6 April 2009.

2.

The application was communicated to the Russian Government (“the Government”).

THE FACTS

3.

The relevant details of the application are set out in the appended table.

4.

The applicant complained of the inadequate conditions of his detention. He also raised a complaint under Article 13 of the Convention.

THE LAW

I.

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE

3 OF THE CONVENTION

5.

The applicant complained principally of the inadequate conditions of his detention. He relied on Article 3 of the Convention, which reads as follows:

Article 3

“No one shall be subjected to torture or to inhuman or degrading treatment or punishment.”

6.

The Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issues raised by the applicant’s complaint under Article 3. The Government acknowledged the inadequate conditions of detention. They offered to pay the applicant the amount detailed in the appended table and invited the Court to strike the application out of the list of cases in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention. The amount would be converted into the currency of the respondent State at the rate applicable on the date of payment, and would be payable within three months from the date of notification of the Court’s judgment. In the event of failure to pay the amount within the abovementioned three-month period, the Government undertook to pay simple interest on it, from the expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. The payment will constitute the final resolution of the case insofar as it concerned the complaint about the poor conditions of detention.

7.

The Court has not received any response from the applicant which accepts the terms of the unilateral declaration.

8.

The Court observes that Article 37 § 1 (c) enables it to strike a case out of its list if:

“for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the applications”.

9.

Thus, it may strike out applications under Article 37 § 1 (c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicants wish the examination of the cases to be continued (see the principles emerging from the Court’s case-law, and in particular the

Tahsin

Acar v. Turkey

(preliminary objections) ([GC], no. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI)).

10.

The Court has established clear and extensive case-law concerning complaints relating to the inadequate conditions of detention (see, for example,

Ananyev and Others v. Russia,

nos. 42525/07 and 60800/08, 10

January 2012 and

Butko v. Russia, no. 32036/10,

§§ 54-64, 12 November 2015).

11.

Noting the admission contained in the Government’s declaration as well as the amount of compensation proposed – which is consistent with the amounts awarded in similar cases – the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application insofar as it concerned the applicant’s complaint about the poor conditions of his detention (Article 37 § 1 (c)).

12.

In the light of the above considerations, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of this part of the application (Article 37 § 1

in fine

).

13.

Finally, the Court emphasises that, should the Government fail to comply with the terms of their unilateral declaration, the application in this part may be restored to the list in accordance with Article 37 § 2 of the Convention (

Josipović v. Serbia

(dec.), no. 18369/07, 4 March 2008).

14.

Accordingly, in so far as the complaint under Article 3 about the conditions of the applicant’s detention is concerned, this part of the application should be struck out of the list.

II. ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 13 OF THE CONVENTION

15.

The applicant also argued under Article 13 of the Convention that he did not have at his disposal an effective domestic remedy to complain about the poor conditions of detention.

16.

The Government did not comment, having only submitted the unilateral declaration which dealt exclusively with the applicant’s complaint under Article 3 (see paragraph 6 above).

17.

In

Ananyev and Others

case (cited above, § 119), the Court has already found that the Russian legal system did not provide an effective remedy that could be used to prevent the alleged violation or its continuation and provide applicants with adequate and sufficient redress in connection with a complaint about inadequate conditions of detention. The Government presented no arguments or evidence to enable the Court to reach a different conclusion in the case at hand. In the light of the Government’s acknowledgement in respect of the applicant’s complaint under Article 3 of the Convention pertaining to the conditions of his detention (see paragraph 6 above), thus confirming its “arguable” nature, the Court concludes that the complaint under Article 13 is admissible. It further finds that the applicant had no effective domestic remedy at his disposal in respect of his complaint concerning the conditions of detention.

18.

There has accordingly been a violation of Article 13 of the Convention.

III.

APPLICATION OF ARTICLE

41 OF THE CONVENTION

19.

Article

41 of the Convention provides:

“If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.”

20.

Regard being had to the documents in its possession and to its case

‑

law (see, in particular,

Ananyev and Others v. Russia,

nos.

42525/07

and 60800/08, 10 January 2012 and

Butko v. Russia, no.

32036/10,

§

68, 12

November 2015), and the Government’s undertaking laid down in their

unilateral declaration, the Court considers that the finding of a violation

under Article 13 of the Convention constitutes sufficient just satisfaction in

the present case.

FOR THESE REASONS, THE COURT, UNANIMOUSLY,

1.

Decides

, having regard to the terms of the Government’s declaration,

and

the arrangement for ensuring compliance with the undertakings referred

to therein, to strike the application out of its list of cases in accordance

with Article 37 § 1 (c) of the Convention in so far as it concerns the

complaint under Article 3 of the Convention about the inadequate

conditions of the applicant’s detention;

2.

Declares

admissible the applicant’s complaint about the lack of an effective domestic remedy to complain about the inadequate conditions of detention;

3.

Holds

that there was a breach of Article 13 of the Convention;

4.

Holds

that the finding of a violation constitutes in itself sufficient just satisfaction for any non-pecuniary damage sustained by the applicant in view of the breach of Article 13 of the Convention.

Done in English, and notified in writing on 24 November 2016, pursuant to Rule

77

§§

2 and

3 of the Rules of Court.

Hasan Bakırcı

Helena Jäderblom

Deputy Registrar

President

APPENDIX

Application raising complaints under Article 3 of the Convention

(inadequate conditions of detention)

No.

Application no.

Date of introduction

Applicant name

Date of birth

Representative name and location

Facility

Start and end date

Duration

Sq. m. per inmate

Specific grievances

Other complaints under well-established case-law

Amount awarded for pecuniary and non-pecuniary damage and costs and expenses

per applicant

(in euros)

[1]

32719/09

06/04/2009

Sergey Vladimirovich CHERNYKH

02/10/1979

Belokopytov Vladimir Vasilyevich

Novorossiysk

IZ-23/3 Novorossiysk

15/10/2007 to

19/01/2009

1 year(s) and 3 month(s) and 5 day(s)

2.6 m²

The applicant was not provided with an individual sleeping place and had to share one with inmates, electric light on 24/7, lack of ventilation, the air heavy with cigarette smoke, toilet not separated from living area.

Art. 13 - lack of any effective remedy in respect of inadequate conditions of detention

5,875

[1]

Plus any tax that may be chargeable to the applicants.