PAKSOY v. TURKEY
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Partly inadmissible
PAKSOY v. TURKEY (CtEDO, 2016)
SEGUNDA SECȚIUNE DECIZIE Cererea nr. 3758/16 Zehide PAKSOY și alții împotriva Turciei Curții Europene a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care așezează la 6 decembrie 2016 în calitate de Cameră compusă din: Julia Laffranque, Președinte, Ișıl Karakaș, Paul Lemmens, Valeriu Grițco, Ksenija Turković, Jon Fridrik Kjølbro, Georges Ravarani, judecători și Hasan Bakırcı, secretar adjunct al secțiunii; având în vedere cererea depusă la 16 ianuarie 2016, având în vedere măsura intermediară indicată guvernului contestat în temeiul articolului 39 din Regulamentul de procedură la 18 ianuarie 2016 și hotărârea de a ridica această măsură intermediară la 28 ianuarie 2016, având în vedere decizia de a acorda prioritate cererii în temeiul articolului 41 din Regulamentul de procedură, Având în vedere informațiile prezentate de guvernul contestat la 21 și 25 ianuarie 2016 și de solicitant la 21 ianuarie 2016, după deliberare, hotărăște după cum urmează: Cererea a fost introdusă de dl Hüseyin Paksoy, un național turc născut în 1999 și care a trăit în orașul Cizre în cadrul jurisdicției administrative a provinciei Șırnak. El a fost reprezentat în fața Curții de către dna Nuray Özdoğan, un avocat practicant în Ankara. După decesul Hüseyin Paksoy la 18 ianuarie 2016, mama sa, dna. Zehide Paksoy, tatăl său, dl Mehmet Paksoy și fratele său dl Mesut Paksoy și-au exprimat intenția de a urmări cererea și de a prezenta un formular de cerere. Zehide Paksoy, Mehmet Paksoy și Mesut Paksoy, care vor fi numite reclamanți, sunt resortisanți turci. Ei s-au născut în 1952, 1949 și, respectiv, 1979 și trăiesc în Cizre. Ele sunt reprezentate în fața Curții de către dna Nuray Özdoğan. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitanți și după cum apar din documentele prezentate de acestea, pot fi rezumate după cum urmează. Din august 2015 au fost impuse în anumite orașe și orașe din sud-estul Turciei, guvernatorilor locali. Obiectivul afirmat al șederilor era să elibereze tranșele dezgropate și explozivii plantați de membrii unor organizații ilegale, precum și să protejeze civilii împotriva violenței. Unele dintre aceste șederi au fost ridicate și apoi re-impozate în diferite date. La 14 decembrie 2015 a fost impusă o stare de asediu în orașul Cizre, interzicând oamenilor să părăsească casele lor în orice moment al zilei. Asemenea de 24 de ore din Cizre a continuat până la modificarea acesteia la 2 martie 2016, prin care oamenii au fost autorizați să părăsească casele între ora 5 a.m. și a.m. 19:30. O altă modificare a modalităților de asediare a asediilor realizate la 28 martie 2016 a permis oamenilor să părăsească casele între ora 16:30 și ora 9:30 și o modificare finală efectuată la 5 iunie 2016 a limitat orele de asediare a sediului la ora 11:00 și 14:30. Potrivit unui raport publicat de Fundația pentru Drepturile Omului din Turcia la 6 februarie 2016, numărul civililor uciși între august 2015 și 5 februarie 2016 în zonele aflate în starea de asediu – inclusiv Cizre – a fost cel puțin 300. Dintre cei 300 decedați, 42 au fost copii, 31 au fost femei și 30 au fost de 60 de ani. Următoarele afirmații au fost prezentate într-o informație de la Amnesty International, intitulată „Turcia: Încheierea operațiunilor abuzive în condițiile de așteptare nedefinite” (indicele AI: 44/3230/2016), publicată la 21 ianuarie 2016: „Operațiile poliției și militarilor din zonele [curfew] au fost caracterizate prin utilizarea abuzivă a forței, inclusiv prin împușcarea armelor grele în cartierele rezidențiale. Guvernul turc trebuie să se asigure că orice utilizare a armelor de foc respectă drepturile omului și nu duce la moartea și rănirea rezidenților neînarmați. Mai mult de 150 de locuitori au fost uciși în timp ce forțele de stat s-au confruntat cu Mișcarea Patriotică Revoluționară a Tineretului (YDG-H), aripa tinerilor din Partidul Muncitorilor Kurdistan (PKK). Morții includ femeile, copiii tineri și vârstnicii care pun îndoieli serioase asupra afirmațiilor guvernului că foarte puțini dintre cei morți nu au fost înarmați.” Reclamanții și fiul și fratele lor de 16 ani, Hüseyin Paksoy, locuiau în orașul Cizre. Când conflicturile armate s-au intensificat în vecinătatea casei lor, reclamanții au părăsit casa lor și s-au mutat în orașul din apropiere, Uludere, care nu a fost sub toaletă, la 13 ianuarie 2016. Hüseyin Paksoy a stat în spatele lui Cizre în casa familiei. 10. Pe la ora 16:30 sau 17:00. la 15 ianuarie 2016 reclamanții au fost informați prin telefon că Hüseyin Paksoy a fost împușcat în picior și a pierdut o mulțime de sânge. Apelanții au sugerat reclamanților că ar putea duce Hüseyin Paksoy la o stație de benzină din apropiere de unde ar putea fi luat de o ambulanță. Reclamanții au contactat apoi serviciile de urgență și au cerut o ambulanță. Ei li s-a spus să aștepte. Când nu au mai auzit nimic din serviciul ambulanței, au contactat poliția, dar au fost informați că poliția nu are de ce să se ocupe. Când reclamanții au contactat serviciul ambulanței încă o dată, au fost informați că ambulanța nu a putut fi trimisă în zonă din cauza problemelor de securitate. Deputatul local al Parlamentului, dl Faysal Sarıyıldız, care se afla în acea zonă, a vorbit cu guvernatorul local de o serie de ori, dar nu a reușit să obțină ajutor. 11. La 16 ianuarie 2016, reprezentantul juridic al reclamanților a depus o cerere în fața Curții și a cerut Guvernului turc, în temeiul articolului 39 din Regulamentul de procedură, ca acestea să permită accesul imediat al Hüseyin Paksoy la un spital. 12. La 18 ianuarie 2016, Curtea a aderat la cerere și la 11.49 în aceeași zi a arătat guvernului turc că ar trebui să ia toate măsurile în cadrul competențelor lor de a proteja viața și integritatea fizică a Hüseyin Paksoy. 13. Potrivit unui raport elaborat de patru ofițeri de poliție și pus la dispoziția Curții de către guvern la 25 ianuarie 2016, la miezul nopții 18 Ofițerii de poliție au fost la o adresă în cartierul Nur din Cizre pentru a efectua o căutare într-o casă în conformitate cu o decizie luată de procurorul Cizre în aceeași zi. La etajul de jos al clădirii au găsit corpul unei persoane pe care le-au considerat a fi de aproximativ 18-20 de ani. Piciorul stâng al corpului a fost bandat și ofițerii au găsit o mare cantitate de echipamente medicale în clădire. Corpul a fost dus la spitalul Cizre și căutarea a fost finalizată la ora 14:00. Nu a fost cunoscut la momentul în care corpul a aparținut Hüseyin Paksoy. 14. La ora 17:00. în aceeași zi procurorul Cizre a mers la spital și a efectuat o examinare preliminară a corpului împreună cu un medic. Medicul a remarcat în raport că rigor mortis se afla și a considerat că moartea a avut loc în ultimele 12-24 de ore. Medicul a remarcat, de asemenea, în raport o serie de leziuni, unele dintre care au fost cauzate de gloanțe, pe brațe și picioare. A fost luată o decizie de a efectua o examinare mai completă post mortem pentru a stabili cauza decesului. 15. Examinarea post mortem a fost efectuată în dimineața 19 ianuarie 2016. Potrivit raportului post mortem, al treilea reclamant, dl Mesut Paksoy, a fost prezent la spital și a identificat oficial organismul ca cel al fratelui său Hüseyin Paksoy. El a informat, de asemenea, procurorul că familia sa a decis să părăsească Cizre pentru Uludere după ce casa lor a fost lovită de un mortar, dar că fratele său Hüseyin Paksoy a rămas în urmă. Când au fost câteva zile mai târziu, Hüseyin Paksoy a încercat, de asemenea, să părăsească orașul, a fost împușcat și rănit. 16. În conformitate cu raportul examinării post mortem, Hüseyin Paksoy a fost împușcat în piciorul stâng și a murit ca urmare a pierderii de sânge. 17. În scrisoarea lor din 21 ianuarie 2016, reclamanții au informat Curtea că Hüseyin Paksoy și-a pierdut viața și au afirmat că aceasta se datorează nerespectării măsurilor interioare în timp util. 18. La 28 ianuarie 2016, Curtea a hotărât, având în vedere informațiile furnizate de părți cu privire la moartea Hüseyin Paksoy, să ridice măsura intermediară indicată anterior la 18 ianuarie 2016 în temeiul articolului 39 din Regulamentul de procedură. Guvernul 19. La 21 și 25 ianuarie 2016, Guvernul a furnizat informații și comentarii cu privire la acuzațiile reclamanților și la măsura intermediară indicată de Curte. Materiale internaționale relevante 20. La 2 decembrie 2016, Comisarul Consiliului Europei pentru Drepturile Omului și-a publicat memorandumul privind „Implementările Drepturilor Omului privind operațiunile antiterroriste în Turcia de Sud-Est” [CommDH(2016)39]. Concluziile și recomandările memorandumului sunt următoarele: „5. Concluzii și recomandări 118. Comisarul este pe deplin conștient de amploarea amenințării teroriste cu care se confruntă Turcia și recunoaște dreptul și datoria statului turc de a lupta împotriva terorismului în toate formele sale. Comisarul înțelege, de asemenea, circumstanțele din Turcia de Sud-Est, unde o organizație înarmată și separatistă, recunoscută ca teroristă de UE, NATO și multe țări, a folosit sistematic violența și terorul într-un conflict de decenii care a declanșat zeci de mii de vieți. Nimic din acest memorandum nu ar trebui considerat ca justificarea acțiunilor PKK sau a oricărei alte activități teroriste din Turcia de Sud-Est. 119. În același timp, răspunsul statului turc, în conformitate cu obligațiile sale internaționale, trebuie să respecte principiile statului de drept și standardele drepturilor omului, care impun să fie definite în drept orice ingerință în drepturile omului de bază, necesară într-o societate democratică și strict proporțională cu obiectivul urmărit. În acest sens, Turcia are un record foarte lung de încălcări extrem de grave ale drepturilor omului recunoscute ca atare de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cu cele mai severe forme de încălcare care au avut loc în SUA Turcia în anii 1990. După o perioadă de pace relativă în timpul așa-numitului „proces de soluție”, comisarul regretă profund reluarea ostilităților și accelerarea lor rapidă în Turcia de Sud-Est. 120. În sensul prezentului memorandum, comisarul a examinat răspunsul autorităților turce la situația din Sud-Est din vara anului 2015, care a luat în principal forma de declarație a șederilor de asediu însoțite de operațiunile de poliție și/sau militare. Având în vedere această examinare prevăzută în organismul prezentului memorandum și având în vedere standardele internaționale și europene aplicabile, precum și restricțiile enorme privind bucuria drepturilor umane de bază pe care le-au impus, comisarul consideră că aceste măsuri nu au fost legale, în sensul de a fi suficient de previzibile și definite în lege, și nici roportionate la obiectivul legitim urmărit de Turcia. 121. Prin urmare, în opinia Comisarului, răspunsul dezvoltat de autoritățile turce din august 2015, caracterizat de declarația a afecțiunilor deschise de 24 de ore, au cauzat o serie de încălcări foarte grave a drepturilor omului, pur și simplu prin impunerea populațiilor locale afectate. Comisarul solicită autorităților turce să pună capăt imediat acestei practici. Orice măsuri viitoare desfășurate în regiune trebuie să demonstreze un respect mult mai mare față de drepturile omului populației civile locale atunci când le echilibrați impotriva imperativului luptei împotriva terorismului. 122. În ceea ce privește numeroase acuzații de încălcare a drepturilor omului comise de forțele de securitate, comisarul consideră că acestea sunt extrem de grave și coerente. El consideră că multe dintre aceste acuzații sunt credibile, având în vedere sursele lor și având în vedere modelele anterioare de încălcări ale drepturilor omului comise de forțele de securitate turce în timpul operațiunilor antiterroriste în Sud-Est, precum și eforturile autorităților turce pentru a consolida imunitatea forțelor de securitate din cauza urmăririi judiciare în această perioadă. În orice caz, având în vedere faptul că aceste acuzații se referă la încălcări în zonele îndepărtate din lume în timpul operațiunilor care erau sub controlul complet al autorităților, autoritățile turce dovedesc convingător că acestea sunt nefondate. 123. Comisarul observă că autoritățile turce nu au demonstrat doar că nu au fost dispuse să abordeze problema de lungă durată a impunității și să pună în aplicare recomandările recurente ale Oficiului comisar cu privire la această chestiune, ci că modelele care au condus la grave încălcări ale drepturilor omului în trecut au rămas în vigoare în timpul perioadei în cauză. Toate dovezile indică faptul că autoritățile nu au tratat cu gravitatea necesară acuzațiile de încălcare a drepturilor omului, nici nu au efectuat investigații penale ex officio asupra vieților pierdute în timpul operațiunilor într-un mod care ar putea să aprindă evenimentele. Prioritatea pare să fi fost mai degrabă să se asigure și să se protejeze de urmărirea penală a forțelor de securitate, care au fost supuse doar sancțiunilor disciplinare pentru forme deosebit de grave de încălcare, cu excepția cazurilor foarte puține în care membrii forțelor de securitate au fost tratați ca suspecți, în același timp în care au insultat ONG-urile și avocații pentru drepturile omului care au adus aceste acuzații. În opinia comisarului, această situație nu este în mare măsură în ceea ce privește obligațiile internaționale ale Turciei. 124. În cazul în care investigațiile privind aceste acuzații ar fi trebuit să fie considerate eficace, acestea ar fi trebuit să fie imediate, diligente și exhaustive. Din păcate, având în vedere timpul transcurs de la unele dintre operațiuni, faptul că dovezile ar fi putut fi distruse în mod activ cu utilaje grele în zonele afectate, precum și atitudinea generală a procurorilor, pare foarte improbabilă că orice investigație viitoare va satisface pe deplin criteriile de eficacitate. Prin urmare, autoritățile turce vor trebui să se confrunte cu faptul că Turcia va fi presupusă că a comis multe încălcări grave ale drepturilor omului, inclusiv încălcări ale dreptului la viață, în perioada în cauză. 125. Această situație aduce la cale urgența unei schimbări de mentalitate în Turcia în ceea ce privește răspunderea agenților de stat. Comisarul consideră că impunitatea a fost o influență negativă în întreaga istorie recentă a Turciei, legitimarea și promovarea comportamentului fundamental în contravenție cu drepturile omului și subminarea tuturor eforturilor de protecție și promovare a acestora. Este adevărat că autoritățile au luat măsuri rapide pentru a pedepsi agenții de stat suspectați de implicare în încercarea de lovitură de stat din 15 iulie 2016, dar comisarul regretă că una dintre primele măsuri luate în acest sens a fost de a acorda imunitate administrativă, juridică și penală altor agenți de stat care aplică decretele de urgență. În opinia comisarului, un test crucial pentru drepturile omului în Turcia este dacă se poate demonstra aceeași diligență atunci când acțiunile nu sunt îndreptate împotriva statului, ci drepturile omului cetățenilor săi individuali. 126. Dl comisar solicită încă o dată Turcia în termeni mai puternici posibili să se ocupe în cele din urmă de numeroase cauze rădăcini ale impunității din Turcia (a se vedea punctul 83 de mai sus) și să pună în aplicare recomandările făcute în repetate rânduri Turciei pentru combaterea acesteia. 127. Având în vedere examinarea prevăzută în acest memorandum, comisarul consideră că numeroase drepturi omului ale unei populații foarte mari din Turcia de Sud-Est au fost încălcate în contextul operațiunilor antiterroriste desfășurate din august 2015. Prin urmare, prioritatea Turciei trebuie să fie să abandoneze abordarea care a dus la această situație, urmată de demonstrarea unei voințe clare de remediere a efectelor sale. 128. Acest lucru presupune, în primul rând, recunoașterea publică de către autoritățile a greșelilor și a încălcărilor drepturilor omului comise. Acest lucru trebuie să fie însoțit de eforturi serioase de compensare a daunelor morale și materiale suferite de persoanele în cauză, fie din cauza eșecului statului turc să le protejeze de terorism sau a efectului direct al operațiunilor împotriva terorismului înșiși. Comisarul a câștigat impresia că autoritățile turce nu înțeleg amploarea eforturilor necesare în acest sens și cadrul actual de compensare pare clar insuficient în multe privințe. În ceea ce privește abordarea expropriarii populației locale din anumite orașe afectate de operațiuni, comisarul consideră că o astfel de măsură ar reprezenta o pedeapsă dublă pentru persoanele afectate și nu poate fi considerată o formă de remediere. 129. Comisarul dorește să sublinieze dorința sa de a continua dialogul său constructiv cu autoritățile turce și de a oferi asistența și sprijinul său pentru eforturile lor de îmbunătățire a protecției și promovării drepturilor omului în Turcia.” COMPLAINTE 21. Reclamanții se plâng, în temeiul articolului 2 din Convenție, că Hüseyin Paksoy și-a pierdut viața ca urmare a faptului că Statul pârât nu a luat măsuri pentru a-și proteja dreptul la viață. În acest sens, ei susțin că serviciile de urgență erau conștienți de faptul că Hüseyin Paksoy a fost rănit și are nevoie de intervenții medicale urgente, dar că nu au trimis o ambulanță și nu au făcut nici o încercare reală de a-l ajuta. În ceea ce privește motivul oficial pentru care nu a trimis o ambulanță la Hüseyin Paksoy, și anume din motive de securitate, reclamanții se referă la raportul sumarizat anterior elaborat de patru ofițeri de poliție cu privire la descoperirea organismului lui Hüseyin Paksoy, susținând că raportul respectiv ilustrează că ar fi fost posibil să-l găsească fără probleme de securitate la adresa indicată. 22. În baza articolului 13 din Convenție, reclamanții se plâng că nu a fost efectuată nicio investigație eficace privind moartea lui Hüseyin Paksoy, subliniind în acest sens în special faptul că nu au fost efectuate examinări la locul în care a fost descoperit organismul său și că examenele post mortem efectuate nu au fost adecvate și au lăsat multe întrebări fără răspuns. 23. Reclamanții susțin că după ce a fost împușcat și rănit, Hüseyin Paksoy a trebuit să aștepte un timp lung pentru ajutor și în acel timp el trebuie să fi suferit durere insuportabilă. Suferința sa, în opinia reclamanților, a constituit tratamente rele în sensul articolului 3 din Convenție. 24. Reclamanții susțin că propriul lor drept la libertate în sensul art. 5 din Convenție a fost încălcat din cauza afecțiunilor de asediu. Ei susțin că nu au fost luate precauții și că autoritățile nu au făcut nicio planificare în vederea protejării populației civile. Rezidenții din Cizre au fost rugați să părăsească orașul, dar cei care au încercat să facă acest lucru au fost vizați de lunetiști. Acasele celor care au refuzat să plece, pe de altă parte, au fost atacate cu arme grele și civilii din interiorul lor au fost uciși. Utilizarea forței disproporționate și deplasarea întregii orașe cu tancuri au dus la forțarea sutelor de persoane să se adăpostească în subsolurile clădirilor și în vase de animale și, prin urmare, au încălcat dreptul la libertate și securitate. 25. În cele din urmă, în conformitate cu aceeași dispoziție, reclamanții se plâng, de asemenea, că autoritățile nu au asigurat dreptul Hüseyin Paksoy la libertate și securitate în sensul articolului 5 din Convenție prin nu luarea unor măsuri semnificative pentru a-l găsi și a-l salva din cauza aplicării stricte a nopții de securitate. Articolele 2, 3, 5 și 13 din Convenția 26. Reclamanții susțin că fiul și fratele lor, Hüseyin Paksoy, în temeiul articolelor 2, 3 și 13 din Convenție, au fost încălcate din cauza faptului că autoritățile naționale nu i-au acordat asistență după ce a fost rănit și pentru a-și investiga moartea. 27. Reclamanții susțin, de asemenea, că au fost privați de libertate în încălcarea articolului 5 din Convenție, din cauza impunerii aferenților hotărârii. 28. Curtea consideră că, pe baza dosarului, nu poate determina admisibilitatea acestor plângeri și că, prin urmare, este necesar, în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul de procedură, să anunțe guvernul contestat. art. 5 din Convenția în ceea ce privește Hüseyin Paksoy 29. În baza articolului 5 din Convenție, reclamanții se plâng că autoritățile nu au asigurat că fiul și fratele lor Hüseyin Paksoy are dreptul la libertate și la securitate prin nu luarea unor măsuri semnificative pentru a-l găsi și pentru a-l salva din cauza aplicării stricte a holka. 30. Având în vedere tot materialul în posesia sa și, în măsura în care această plângere intră în competența sa, Curtea constată că nu există nicio încălcare a dispoziției invocate. Prin urmare, această parte a cererii trebuie respinsă vădit nefondat, în conformitate cu art. 35 § § § 3 litera (a) și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate de a suspenda examinarea plângerilor reclamanților în temeiul articolelor 2, 3 și 13 din Convenție privind moartea Hüseyin Paksoy și plângerea în temeiul articolului 5 din Convenție privind presupusa privare de libertate a reclamanților; declară restul cererii inadmisibilă. Președintele adjunct al grefierului