ALTUN v. TURKEY
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Partly inadmissible
ALTUN v. TURKEY (CtEDO, 2016)
SEGUNDA DECIZIE DECIZIE Nr. 4353/16 Cemil ALTUN împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care așezează la 6 decembrie 2016 în calitate de Cameră compusă din: Julia Laffranque, Președintele, Ișıl Karakaș, Paul Lemmens, Valeriu Grițco, Ksenija Turković, Jon Fridrik Kjølbro, Georges Ravarani, judecători și Hasan Bakırcı, secretar adjunct al secțiunii; având în vedere cererea depusă la 19 ianuarie 2016, având în vedere măsura intermediară indicată guvernului contestat în temeiul articolului 39 din Regulamentul Curții la 19 ianuarie 2016 și hotărârea de a ridica această măsură intermediară la 28 ianuarie 2016, având în vedere decizia de a acorda prioritate cererii de mai sus în temeiul articolului 41 din Regulamentul Curții, Având în vedere informațiile prezentate de guvernul contestat la 21 și 26 ianuarie 2016 și de solicitant la 20, 22 și 26 ianuarie și 3 și 16 februarie 2016, după ce a deliberat, decide după cum urmează: Cererea a fost introdusă de dl Serhat Altun, un național turc născut în 1997 și care a trăit în Van. El a fost reprezentat în fața Curții de dl Ramazan Demir, un avocat practicant la Istanbul. După decesul dlui Serhat Altun la 20 ianuarie 2016, fratele său, dl Cemil Altun, și-a exprimat intenția de a continua cererea și a prezentat un formular de cerere. Dl Cemil Altun, care va fi numit reclamant, este un cetățean turc. El s-a născut în 1991 și trăiește în Van. El este reprezentat în fața Curții de dl Ramazan Demir. Circumstanțele cazului Reclamantul Faptele cazului, astfel cum a fost depus de reclamant și după cum apar din documentele depuse de el și de fratele său decedat, Serhat Altun, pot fi rezumate după cum urmează. Contextul evenimentelor care dau naștere cererii Din august 2015 au fost impuse în anumite orașe și orașe din sud-estul Turciei, guvernatorilor locali. Obiectivul afirmat al șederilor era să elibereze tranșele dezgropate și explozivii plantați de membrii unor organizații ilegale, precum și să protejeze civilii împotriva violenței. Unele dintre aceste șederi au fost ridicate și apoi re-impozate în diferite date. La 14 decembrie 2015 a fost impusă o stare de asediu în orașul Cizre, interzicând oamenilor să părăsească casele lor în orice moment al zilei. Asemenea de 24 de ore din Cizre a continuat până la modificarea acesteia la 2 martie 2016, prin care oamenii au fost autorizați să părăsească casele între ora 5 a.m. și a.m. 19:30. O altă modificare a modalităților de asediare a asediilor realizate la 28 martie 2016 a permis oamenilor să părăsească casele între ora 16:30 și ora 9:30 și o modificare finală efectuată la 5 iunie 2016 a limitat orele de asediare a sediului la ora 11:00 și 14:30. Potrivit unui raport publicat de Fundația pentru Drepturile Omului din Turcia la 6 februarie 2016, numărul civililor uciși între august 2015 și 5 februarie 2016 în zonele aflate în starea de asediu – inclusiv Cizre – a fost cel puțin 300. Dintre cei 300 decedați, 42 au fost copii, 31 au fost femei și 30 au fost de 60 de ani. Următoarele afirmații au fost prezentate într-o informație de la Amnesty International, intitulată „Turcia: Încheierea operațiunilor abuzive în condițiile de așteptare nedefinite” (indicele AI: 44/3230/2016), publicată la 21 ianuarie 2016: „Operațiile poliției și militarilor din zonele [curfew] au fost caracterizate prin utilizarea abuzivă a forței, inclusiv prin împușcarea armelor grele în cartierele rezidențiale. Guvernul turc trebuie să se asigure că orice utilizare a armelor de foc respectă drepturile omului și nu duce la moartea și rănirea rezidenților neînarmați. Mai mult de 150 de locuitori au fost uciși în timp ce forțele de stat s-au confruntat cu Mișcarea Patriotică Revoluționară a Tineretului (YDG-H), aripa tinerilor din Partidul Muncitorilor Kurdistan (PKK). Morții includ femeile, copiii tineri și vârstnicii care pun îndoieli serioase asupra afirmațiilor guvernului că foarte puțini dintre cei morți nu au fost înarmați.” Fratele solicitant, Serhat Altun, a fost un student universitariu care, împreună cu 40-50 din colegii săi, s-a dus la Cizre înainte de a fi impusă asediul la 14 decembrie 2015 pentru a oferi sprijin rezidenților locali. Când a fost impusă asedierea la 14 decembrie 2015, Serhat Altun și ceilalți studenți au devenit incapabili să părăsească orașul. Unul dintre elevi a fost ulterior ucis de forțele de securitate și un număr de alții a fost împușcat și rănit. 10. În seara din 18 ianuarie 2016 Serhat Altun a fost, de asemenea, împușcat de forțele de securitate și rănit. În acel moment el a fost pe Siti Hayat Street, în cartierul Cudi din Cizre. A reușit să intre într-o grădină a unei case de unde a fost capabil să informeze locuitorii caselor din împrejurimi – strigând – că a fost rănit și a pierdut mult sânge. Forțele de securitate din zonă nu au permis oricine să se apropie de el și a deschis foc indiscriminat. Deși câțiva localnici și dl Faysal Sarıyıldız, care este deputat al Parlamentului pentru Șırnak și care erau în Cizre atunci, au numit serviciile de urgență de mai multe ori și au cerut ca o ambulanță să fie trimisă pentru Serhat Altun, au fost informate că nu erau permise ambulanțe în stradă din cauza preocupărilor legate de securitate. Serviciile de urgență au informat apelanții că dacă l-au dus pe Serhat Altun la Dörtyol – o locație la un kilometru și jumătate distanță – ar putea să-l ia de acolo. 11. Cu toate acestea, nu existau persoane în apropiere dispuse să-l ducă pe Serhat Altun la acea locație. În o serie de incidente similare în trecut, civilii care luau persoane rănite la ambulanțe au fost împușcați de forțele de securitate și, ca urmare, oamenii erau prea speriați să ofere Serhat Altun orice asistență. Într-un astfel de incident bunicii unui copil de trei luni, care fusese împușcat și rănit de un glonț, făceau o încercare de a duce copilul la spital când au ajuns sub foc, atât bebelușul, cât și bunicul ei au murit și bunica au supraviețuit cu răni. 12. La 19 ianuarie 2016, avocatul reclamantului, care a fost informat despre incidentul dlui Sarıyıldız, a depus o cerere în fața Curții și a solicitat să-i indice guvernului turc, în conformitate cu art. 39 din Regulamentul de procedură, că acestea ar trebui să permită Serhat Altun accesul imediat la un spital. 13. În aceeași zi Curtea a aderat la cerere și a arătat guvernului turc că ar trebui să ia toate măsurile în cadrul competențelor lor de a proteja viața Serhat Altun și integritatea fizică. 14. Cu toate acestea, Guvernul nu a luat nici o măsură pentru a lua fratele reclamantului la spital. 15. Fratele solicitant a pierdut viața lui la 20 ianuarie 2016. 16. În aceeași zi, dl Sarıyıldız a informat guvernatorul Cizre că el, împreună cu primarul Cizre și cu aproximativ 30 de rude ale persoanelor rănite sau ucise în Cizre, urma să meargă în cartierul Cudi pentru a recupera o serie de persoane rănite și corpul persoanelor decedate. Odată în vecinătatea Cudi, grupul a găsit și recuperat organismele unor persoane, inclusiv cea a fratelui solicitant, Serhat Altun, și a corpurilor Ahmet Tunç și Mehmet Kaplan (depunerile pentru aceste două persoane decedate sunt în prezent în așteptare în fața Curții; a se vedea Adem Tunç c. Turcia , nr. 4552/16, și Abdullah Kaplan c. Turcia , nr. 4159/16). Pe calea lor de întoarcere, grupul a fost ars de vehicule blindate, în timpul cărora doi dintre membrii grupului au fost uciși și un număr de alții au fost răniți, inclusiv un cameraman care filma incidentul. 17. Acest incident a fost criticat de Înaltul Comisar al Organizației Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului în raportul său 1 Februarie 2016. Înaltul Comisar al ONU, Zeid Ra’ad Al Hussein, „a pus autoritățile turce să respecte drepturile fundamentale ale civililor în operațiunile sale de securitate și să investigheze în mod prompt supus împușcării unui grup de oameni neînarmați în orașul de sud-est din Cizre, după imagini video șocătoare ale evenimentului a apărut săptămâna trecută.” 18. Un examen post mortem a fost efectuat pe corpul fratelui solicitant în seara de 20 ianuarie 2016. Medicii au remarcat că a fost împușcat cu trei gloanțe. 19. Fratele solicitant a fost îngropat în orașul său de origine, Erciș, pe 22 ianuarie 2016. 20. La 28 ianuarie 2016, Curtea a hotărât, având în vedere informațiile furnizate de părți cu privire la moartea Serhat Altun, ridicarea măsurii intermediare indicate anterior la 19 ianuarie 2016 în temeiul articolului 39 din Regulamentul de procedură. Arestarea și detenția reprezentantului legal al reclamantului 21. În primele ore din 16 martie 2016, casa reprezentantului legal al reclamantului Ramazan Demir din Istanbul a fost atacată de ofițeri din departamentul antiterrorist al poliției și a fost luat în custodie. 22. În seara din 17 martie 2016, un procuror a vrut să-l interogheze la secția de poliție. Dl Demir a refuzat să răspundă la întrebările procurorului, declarând că, în conformitate cu procedura aplicabilă, el a putut fi interogat numai la o casă de judecată și nu la o secție de poliție. 23. În timpul întrebării, procurorul a întrebat-o pe dl Demir cum ar fi dacă a fost vreodată închis pentru o infracțiune legată de PKK; dacă a avut rude care avea legături cu PKK sau care era în închisoare pentru activitățile legate de PKK; dacă a vizitat rude sau oricare dintre clienții săi în închisoare; dacă a fost membru al unei asociații; dacă a folosit media socială; și detalii privind toate liniile telefonice pe care le-a avut. 24. Dl Demir nu a răspuns la niciuna dintre întrebări. În aceeași declarație procurorul a acuzat, de asemenea, dl Demir de următoarele: „... Se consideră că [domnul Demir] se va întâlni și va efectua interviuri cu o persoană, pe care a numit-o Delegasyon, ca parte a activităților sale de propagandă și agitație și ca parte a activităților sale de slăbire a țării noastre în interiorul și pe arena internațională, prin acuzații de tortură și acuzații de încălcări ale drepturilor omului.” 25. După interogarea menționată mai sus, domnul Demir a continuat să fie reținut la secția de poliție până când a fost adus la judecător la 19 martie 2016 și eliberarea sa pe cauțiune a fost ordonată de către judecătorul respectiv. Demir și avocații care l-au reprezentat au făcut referire la acuzația menționată anterior de procuror și au susținut că motivul real al arestării sale a fost să-l împiedice să reprezinte solicitanți în fața Curții Europene a Drepturilor Omului în cazurile referitoare la condițiile de securizare, susținând că acest lucru a fost încălcat de art. 34 din Convenția. 26. După eliberarea sa, procurorul a contestat eliberarea dlui Demir și a fost emis un mandat de arestare pentru dl Demir la 22 martie 2016. 27. La 6 aprilie 2016, dl Demir s-a dus la tribunal și a informat judecătorul că motivul pentru care nu s-a predat imediat după eliberarea mandatului de arestare la 22 martie 2016 a fost pentru că a trebuit să completeze un număr de formulare de cerere și să le prezinte Curtei, deoarece datorează clienților săi o obligație de a face acest lucru. În 20 aprilie 2016, dl Demir și-a autorizat reprezentantul legal dna Ayșe Demir-Bingöl să acționeze în numele său în fața Curții cu privire la un total de 16 cereri - inclusiv în prezent. Dl Demir a fost eliberat din închisoare pe cauțiune la 7 septembrie 2016. Guvernul 29. La 21 și 26 ianuarie 2016, Guvernul a furnizat informații și comentarii cu privire la acuzațiile reclamantului și la măsura intermediară indicată de Curte. Materiale internaționale relevante 30. La 2 decembrie 2016, Comisarul Consiliului Europei pentru Drepturile Omului și-a publicat memorandumul privind „Implementările Drepturilor Omului privind operațiunile antiterroriste în Turcia de Sud-Est” [CommDH(2016)39]. Concluziile și recomandările memorandumului sunt următoarele: „5. Concluzii și recomandări 118. Comisarul este pe deplin conștient de amploarea amenințării teroriste cu care se confruntă Turcia și recunoaște dreptul și datoria statului turc de a lupta împotriva terorismului în toate formele sale. Comisarul înțelege, de asemenea, circumstanțele din Turcia de Sud-Est, unde o organizație înarmată și separatistă, recunoscută ca teroristă de UE, NATO și multe țări, a folosit sistematic violența și terorul într-un conflict de decenii care a declanșat zeci de mii de vieți. Nimic din acest memorandum nu ar trebui considerat ca justificarea acțiunilor PKK sau a oricărei alte activități teroriste din Turcia de Sud-Est. 119. În același timp, răspunsul statului turc, în conformitate cu obligațiile sale internaționale, trebuie să respecte principiile statului de drept și standardele drepturilor omului, care impun să fie definite în drept orice ingerință în drepturile omului de bază, necesară într-o societate democratică și strict proporțională cu obiectivul urmărit. În acest sens, Turcia are un record foarte lung de încălcări extrem de grave ale drepturilor omului recunoscute ca atare de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cu cele mai severe forme de încălcare care au avut loc în SUA Turcia în anii 1990. După o perioadă de pace relativă în timpul așa-numitului „proces de soluție”, comisarul regretă profund reluarea ostilităților și accelerarea lor rapidă în Turcia de Sud-Est. 120. În sensul prezentului memorandum, comisarul a examinat răspunsul autorităților turce la situația din Sud-Est din vara anului 2015, care a luat în principal forma de declarație a șederilor de asediu însoțite de operațiunile de poliție și/sau militare. Având în vedere această examinare prevăzută în organismul prezentului memorandum și având în vedere standardele internaționale și europene aplicabile, precum și restricțiile enorme privind bucuria drepturilor umane de bază pe care le-au impus, comisarul consideră că aceste măsuri nu au fost legale, în sensul de a fi suficient de previzibile și definite în lege, și nici roportionate la obiectivul legitim urmărit de Turcia. 121. Prin urmare, în opinia Comisarului, răspunsul dezvoltat de autoritățile turce din august 2015, caracterizat de declarația a afecțiunilor deschise de 24 de ore, au cauzat o serie de încălcări foarte grave a drepturilor omului, pur și simplu prin impunerea populațiilor locale afectate. Comisarul solicită autorităților turce să pună capăt imediat acestei practici. Orice măsuri viitoare desfășurate în regiune trebuie să demonstreze un respect mult mai mare față de drepturile omului populației civile locale atunci când le echilibrați impotriva imperativului luptei împotriva terorismului. 122. În ceea ce privește numeroase acuzații de încălcare a drepturilor omului comise de forțele de securitate, comisarul consideră că acestea sunt extrem de grave și coerente. El consideră că multe dintre aceste acuzații sunt credibile, având în vedere sursele lor și având în vedere modelele anterioare de încălcări ale drepturilor omului comise de forțele de securitate turce în timpul operațiunilor antiterroriste în Sud-Est, precum și eforturile autorităților turce pentru a consolida imunitatea forțelor de securitate din cauza urmăririi judiciare în această perioadă. În orice caz, având în vedere faptul că aceste acuzații se referă la încălcări în zonele îndepărtate din lume în timpul operațiunilor care erau sub controlul complet al autorităților, autoritățile turce dovedesc convingător că acestea sunt nefondate. 123. Comisarul observă că autoritățile turce nu au demonstrat doar că nu au fost dispuse să abordeze problema de lungă durată a impunității și să pună în aplicare recomandările recurente ale Oficiului comisar cu privire la această chestiune, ci că modelele care au condus la grave încălcări ale drepturilor omului în trecut au rămas în vigoare în timpul perioadei în cauză. Toate dovezile indică faptul că autoritățile nu au tratat cu gravitatea necesară acuzațiile de încălcare a drepturilor omului, nici nu au efectuat investigații penale ex officio asupra vieților pierdute în timpul operațiunilor într-un mod care ar putea să aprindă evenimentele. Prioritatea pare să fi fost mai degrabă să se asigure și să se protejeze de urmărirea penală a forțelor de securitate, care au fost supuse doar sancțiunilor disciplinare pentru forme deosebit de grave de încălcare, cu excepția cazurilor foarte puține în care membrii forțelor de securitate au fost tratați ca suspecți, în același timp în care au insultat ONG-urile și avocații pentru drepturile omului care au adus aceste acuzații. În opinia comisarului, această situație nu este în mare măsură în ceea ce privește obligațiile internaționale ale Turciei. 124. În cazul în care investigațiile privind aceste acuzații ar fi trebuit să fie considerate eficace, acestea ar fi trebuit să fie imediate, diligente și exhaustive. Din păcate, având în vedere timpul transcurs de la unele dintre operațiuni, faptul că dovezile ar fi putut fi distruse în mod activ cu utilaje grele în zonele afectate, precum și atitudinea generală a procurorilor, pare foarte improbabilă că orice investigație viitoare va satisface pe deplin criteriile de eficacitate. Prin urmare, autoritățile turce vor trebui să se confrunte cu faptul că Turcia va fi presupusă că a comis multe încălcări grave ale drepturilor omului, inclusiv încălcări ale dreptului la viață, în perioada în cauză. 125. Această situație aduce la cale urgența unei schimbări de mentalitate în Turcia în ceea ce privește răspunderea agenților de stat. Comisarul consideră că impunitatea a fost o influență negativă în întreaga istorie recentă a Turciei, legitimarea și promovarea comportamentului fundamental în contravenție cu drepturile omului și subminarea tuturor eforturilor de protecție și promovare a acestora. Este adevărat că autoritățile au luat măsuri rapide pentru a pedepsi agenții de stat suspectați de implicare în încercarea de lovitură de stat din 15 iulie 2016, dar comisarul regretă că una dintre primele măsuri luate în acest sens a fost de a acorda imunitate administrativă, juridică și penală altor agenți de stat care aplică decretele de urgență. În opinia comisarului, un test crucial pentru drepturile omului în Turcia este dacă se poate demonstra aceeași diligență atunci când acțiunile nu sunt îndreptate împotriva statului, ci drepturile omului cetățenilor săi individuali. 126. Dl comisar solicită încă o dată Turcia în termeni mai puternici posibili să se ocupe în cele din urmă de numeroase cauze rădăcini ale impunității din Turcia (a se vedea punctul 83 de mai sus) și să pună în aplicare recomandările făcute în repetate rânduri Turciei pentru combaterea acesteia. 127. Având în vedere examinarea prevăzută în acest memorandum, comisarul consideră că numeroase drepturi omului ale unei populații foarte mari din Turcia de Sud-Est au fost încălcate în contextul operațiunilor antiterroriste desfășurate din august 2015. Prin urmare, prioritatea Turciei trebuie să fie să abandoneze abordarea care a dus la această situație, urmată de demonstrarea unei voințe clare de remediere a efectelor sale. 128. Acest lucru presupune, în primul rând, recunoașterea publică de către autoritățile a greșelilor și a încălcărilor drepturilor omului comise. Acest lucru trebuie să fie însoțit de eforturi serioase de compensare a daunelor morale și materiale suferite de persoanele în cauză, fie din cauza eșecului statului turc să le protejeze de terorism sau a efectului direct al operațiunilor împotriva terorismului înșiși. Comisarul a câștigat impresia că autoritățile turce nu înțeleg amploarea eforturilor necesare în acest sens și cadrul actual de compensare pare clar insuficient în multe privințe. În ceea ce privește abordarea expropriarii populației locale din anumite orașe afectate de operațiuni, comisarul consideră că o astfel de măsură ar reprezenta o pedeapsă dublă pentru persoanele afectate și nu poate fi considerată o formă de remediere. 129. Comisarul dorește să sublinieze dorința sa de a continua dialogul său constructiv cu autoritățile turce și de a oferi asistența și sprijinul său pentru eforturile lor de îmbunătățire a protecției și promovării drepturilor omului în Turcia.” COMPLAINTE 31. Reclamantul se plânge în temeiul articolului 2 din Convenție că, deși autoritățile cunoșteau locația fratelui său și îi datorează o datorie de îngrijire în temeiul dreptului național, ei nu au intervenit pentru a-și salva viața. În acest sens, el se referă la obligația pozitivă prevăzută la art. 2 din Convenție și susține că, dacă autoritățile ar fi știut sau ar fi trebuit să cunoască existența unui risc pentru viața unei persoane, dar nu au luat măsuri pentru a preveni faptul că riscul este materializat, acestea vor fi acționate în încălcarea dreptului la viață. 32. În conformitate cu aceeași dispoziție, reclamantul se plânge în continuare că, în afară de a efectua o examinare post mortem, procurorul nu a luat nici un pas în ancheta privind moartea fratelui său. 33. Reclamantul susține că după ce a fost împușcat și rănit, fratele său a trebuit să aștepte mult timp și nimeni nu a îndrăznit să se apropie de el pentru a-l ajuta. Suferința fratelui său, în opinia reclamantului, a constituit un tratament bolnav în sensul art. 3 din Convenție. 34. Reclamantul susține că toaleta de asediu a fost executată atât de strict încât corpul fratelui său nu a putut fi recuperat imediat din locul în care și-a pierdut viața, și susține că aceasta a fost încălcarea dreptului fratelui său la libertate și securitate în sensul articolului 5 din Convenție. El adaugă că locuitorii din întregul oraș din Cizre au fost închiși efectiv în casele lor pentru că forțele de securitate au împușcat și ucis pe oricine a văzut pe străzi. 35. În baza articolelor 1 și 34 din Convenție, reclamantul se plânge că statul pârât nu a respectat măsura intermediară indicată de Curte prin nu adoptarea unor măsuri de protecție a integrității și a vieții fizice a fratelui său și prin împiedicarea altor persoane de a oferi fratelui său orice asistență. În acest scop, reclamantul susține că scuza guvernului, și anume că conflicturile armate continuau în zona în acel moment, nu a absolvit guvernul de la obligațiile lor. 36. În sfârșit, în temeiul articolului 34 din Convenție, reclamantul susține, de asemenea, că motivul real al arestării și detenției reprezentantului său juridic, Ramazan Demir, a fost reprezentarea sa a reclamanților din zonele de asediu și plânge că arestarea și detenția dlui Demir constituie o ingerință gravă în dreptul său de cerere individuală. Denumirea în temeiul articolelor 2, 3 și 34 din Convenția 37. Reclamantul se plâng în temeiul articolului 2 din Convenție că fratele său și-a pierdut viața ca urmare a faptului că autoritățile naționale nu l-au dus la spital după ce a fost împușcat și grav rănit și, de asemenea, că autoritățile naționale nu au efectuat o anchetă eficace privind moartea sa. El se plânge, de asemenea, că suferința fratelui său din cauza faptului că autoritățile naționale nu l-au ajutat în timp ce pierdea sângel a constituit tratamente rele în sensul art. 3 din Convenție. 38. În sfârșit, reclamantul se plânge că guvernul nu respectă măsurile intermediare și arestează și deținerea reprezentantului său juridic a acționat în încălcarea obligațiilor care le revin în temeiul articolului 34 din Convenție. 39. Curtea consideră că, pe baza dosarului, nu poate determina admisibilitatea acestor plângeri și că, prin urmare, este necesar, în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul de procedură, să anunțe guvernul contestat. În baza articolului 5 din Convenție, reclamantul se plânge că, ca urmare a aplicării stricte a toaletei de asediu, corpul fratelui său nu a putut fi recuperat imediat și că locuitorii întregului oraș Cizre au fost închiși efectiv în casele lor, deoarece forțele de securitate au împușcat și ucis pe oricine a văzut pe străzi. 41. Având în vedere tot materialul în posesia sa și, în măsura în care această plângere intră în competența sa, Curtea constată că nu există nicio încălcare a dispoziției invocate. Prin urmare, această parte a cererii trebuie respinsă vădit nefondat, în conformitate cu art. 35 § § § 3 litera (a) și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate de a suspenda examinarea plângerilor reclamantului în temeiul articolelor 2, 3 și 34 din Convenție; declară restul cererii inadmisibil. Adoptată în limba engleză și notificată în scris la 15 decembrie 2016. Hasan Bakırcı Julia Laffranque Președintele Adjunct Registrului