BOLSHAKOVA v. RUSSIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Inadmissible
BOLSHAKOVA v. RUSSIA (CtEDO, 2016)
Decizia nr. 50952/11 Tatyana Dmitriyevna BOLSHAKOVA împotriva Rusiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care așezează la 6 decembrie 2016 în calitate de comitet compus din: Branko Lubarda, președinte, Pere Pastor Vilanova, Georgios A. Serghides, judecători și Fatoș Aracı, secretar adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 16 iulie 2011, Având în vedere observațiile prezentate de Guvernul contestat și răspunsul prezentat de solicitant, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dna Tatyana Dmitriyevna Bolshakova, este un național rus care s-a născut în 1988 și trăiește în Chita. Ea a fost reprezentată în fața Curții de către dna O. Shcherbina, un avocat practicant în Krasnodar. Guvernul Rusiei („Guvernul”) a fost reprezentat de dl G. Matyushkin, reprezentant al Federației Ruse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul s-a născut în 1988 și trăiește în Chita. La 26 aprilie 2007, reclamantul a fost arestat pe baza suspiciunilor de asasinare și incendiere. La 28 aprilie 2007, a fost retrasă în custodie. La 28 decembrie 2007, a fost eliberată cu o întreprindere de a nu părăsi locul de reședință. La 8 decembrie 2008, Curtea de District Ingodinskiy din regiunea Chita a condamnat reclamantul incendiului și i-a dat o condamnare de doi ani suspendată a închisoarei. În același timp, a fost achitată de omor. La 16 martie 2009, Curtea regională Chita a susținut condamnarea reclamantului pentru incendiu în apel, a anulat achitarea de omor și a ordonat un proces de redresare asupra acestei acuzații. La 31 august 2009, Curtea de District a condamnat reclamantul de asasinat și a condamnat-o la șapte ani de închisoare. La 10 decembrie 2009, Curtea Regională Zabaykalskiy a susținut hotărârea privind recursul. La 17 martie 2011, Presidium al Curții Regionale, în urma unei plângeri de control de către reclamant, a anulat hotărârea de la 31 martie 2011. August 2009 și hotărârea privind recursul din 10 decembrie 2009 și a remis cazul reclamantului pentru o proaspătă examinare. Reclamantul a fost ordonat să rămână în custodie în așteptarea reexaminării din cauza faptului că a fost acuzată de infracțiuni grave. Referindu-se la gravitatea acuzațiilor, tribunalele și-au prelungit detenția anterioară, menționând că ea ar putea revoca, abscond sau amenința martorii. La 5 mai 2012, Curtea de District a returnat cazul procurorului și a eliberat reclamantul. La 10 august 2012, procedurile penale împotriva ei au fost întrerupte. Reclamantul a fost informat despre dreptul ei la reabilitare, inclusiv dreptul de a primi compensare pentru urmărirea penală împotriva ei. Prin decizia din 3 decembrie 2012, susținută în apel, Curtea de district Tsentralniy din Chita i-a acordat 500.000 de ruble ruse (RUB) în compensare pentru prejudiciu moral, după cum urmează: „... Curtea constată că [reclamantul] a fost judecat și reținut ilegal ... instanța consideră că o astfel de lungă perioadă de detenție anterioară (aproximativ trei ani și jumătate), ... ancheta penală, interogatoriu, condamnare și închisoare au cauzat suferințe [reclamantului].” Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 5 § 3 din Convenția privind detenția pre judecătorească lungă și nejustificată. HOTĂRÂREA Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 5 § 3 din Convenție că detenția anterioară a fost excesiv de lungă și nu s-a bazat pe motive relevante și suficiente. art. 5 § 3 prevede următoarele: „Toată persoana arestată sau reținută în conformitate cu dispozițiile alineatului (1) litera (c) din prezentul articol are ... dreptul la proces într-un timp rezonabil sau la eliberarea în așteptarea procesului. Eliberarea poate fi condiționată prin garanții de a apărea pentru proces.” Guvernul a susținut că reclamantul și-a pierdut statutul de victimă a unei încălcări a drepturilor sale, deoarece autoritățile interne au recunoscut că detenția sa înainte de proces a fost lungă și că a primit o compensație suficientă. De asemenea, ei au declarat că reclamantul nu a informat Curtea cu privire la evoluția cazului său. Reclamantul a menținut plângerea. Curtea reiterează că o decizie sau o măsură favorabilă unei reclamante nu este, în principiu, suficientă pentru a-l priva de statutul de „victima”, cu excepția cazului în care autoritățile naționale au recunoscut, fie în mod expres, fie în substanță, și apoi au oferit o soluție pentru o încălcare a Convenției (a se vedea Amuur c. Franța , 25 iunie 1996, § 36, Raporturi de hotărâri și decizii 1996-III și Dalban c. România [GC], nr. 28114/95, § 44, CEDO 1999 VI). În acest caz, procurorul a întrerupt procedura penală împotriva reclamantului și a informat-o despre dreptul ei la reabilitare. Decembrie 2012 instanța internă a acordat compensația reclamantului, declarând că a fost urmărită ilegal și că detenția sa preliminară a fost excesiv de mult timp. Prin urmare, Curtea constată că instanța internă a recunoscut fără echivoc faptul că detenția anterioară a reclamantului a fost excesivă pe parcursul perioadei sale. Curtea remarcă că reclamantul a fost acordat RUB 500.000 (aproximativ 12.440 euro) pentru suferința ei, suma care depășește suma compensației atribuite de obicei de Curte în cazuri similare. O astfel de atribuire poate fi considerată ca fiind o soluție pentru încălcarea dreptului convenției susținut de ea în prezenta cerere. Rezultă că reclamantul nu mai poate pretinde că este o „victima” a unei încălcări a drepturilor sale în temeiul articolului 5 § 3 din Convenție și că cererea ei trebuie respinsă în temeiul articolului 35 § 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea declara în unanimitate cererea inadmisibilă. Președintele adjunct al grefierului