Comunicat la 12 decembrie 2016 Secțiunea a doua Cerere nr. 242445/09 Süleyman BACAKSIZ împotriva Turciei introdusă la 3 aprilie 2009 EXPOSAT DE FAPTĂ Reclamantul, dl Süleyman Bacaks Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: la 3 martie 2000, mașina condusă de reclamant a fost implicată cu alte două mașini într-un accident rutier. Printr-un act de punere sub acuzare din 25 octombrie 2000, o procedură penală a fost pronunțată împotriva conducătorilor auto, inclusiv a reclamantului, al șefului loviturilor și rănirilor din greșeală. La 29 aprilie 2004, tribunalul corecțional al lui Selequek (inclusiv instanța corecțională) a informat reclamantul că nu i s-a putut atribui nici o greșeală în accidentul în cauză. La 9 aprilie 2001, compania de asigurări a unuia dintre conducătorii auto implicați în accident a intentat o procedură civilă, în special împotriva reclamantului, în vederea obținerii unor daune-interese care corespundeau cu dreptul pe care îl plătise șoferului în cauză. Procedura civilă a început la 7 mai 2001 în fața tribunalului de mari instanțe din Torbal Tribunalul de Mare Instanță le-a citat pe pârâte să se prezinte la următoarea instanță și le-a cerut să-și prezinte memoriile în apărare. Scrisoarea a fost returnată Tribunalului de Mare Instanță. În formularul său de cerere în fața Curții, reclamantul precizează că, în cazul în care nu a primit această notificare, aceasta se datorează faptului că a locuit mai mult la adresa indicată pentru corespondența în documentele dosarului. La 9 iulie 2001, Tribunalul de Mare Instanță a solicitat prefecturii de Poliție din Denizli adresa reclamantului. La 24 iulie 2001, prefectura de poliție din Denizli a comunicat Tribunalului de Mare Instanță adresele domiciliului și locului de muncă al reclamantului. La 11 octombrie 2001, Tribunalul de Mare Instanță a trimis din nou scrisoarea la adresa domiciliului indicat de prefectura de poliție. Reclamantul nu a primit nici această scrisoare. Aceaceasta a fost returnată Tribunalului de Mare Instanță. Întrucât noua adresă a reclamantului nu este cunoscută, la 8 februarie 2002, în conformitate cu art. 35 din Legea privind notificările, notificarea a fost făcută pe poarta imobilului situat la adresa La 17 august 2002, a fost trimis un raport de experiență solicitat de instanța de judecată de mare instanță la adresa datată a reclamantului și s-a considerat, de asemenea, că acest transport a fost notificat în conformitate cu modalitățile prevăzute la art. 35 din Legea privind notificările. La 26 decembrie 2002, Tribunalul de Mare Instanță și-a dat hotărârea în absența reclamantului și a considerat că acesta era responsabil de 75% din accidentul rutier în cauză și a condamnat instanța să plătească despăgubiri părții solicitante. Reclamantul susține că a luat cunoștință de procedură prin intermediul unei persoane care locuia la adresa de mai sus. Această persoană ar fi găsit pe ușa clădirii la plic care conține raportul de expertiză menționat anterior. La 5 martie 2003, avocata reclamantului a scris instanței de judecată în instanță pentru informații pe care intenționa să le reprezinte pe reclamant în procedură și pentru a-i comunica noua adresă a clientului său. La 31 octombrie 2006, hotărârea instanței de mari instanțe a fost notificată avocatului reclamantului. În aceeași zi, avocata reclamantului s-a ocupat de casare. Aceasta a susținut că reclamantul nu a avut posibilitatea de a participa la procedură din cauza faptului că nu a primit o notificare în mod corespunzător, susținând că instanța de judecată din statul membru în cauză a fost neglijentă în căutarea noii adrese a reclamantului, pe motiv că aceasta putea fi obținută de la procurorul Republicii. De asemenea, Curtea a declarat că nu a luat în considerare decizia Tribunalului corecțional, care nu ar fi atribuit nicio vină reclamantului în accidentul în cauză. La 28 februarie 2008, Curtea de Casație, considerând că dosarul penal referitor la accident era relevant pentru aprecierea procedurii civile, care i-a fost transmis. La 9 octombrie 2008, Curtea de Casație a confirmat hotărârea Tribunalului de Mare Instanță. Înalta instanță nu a constatat nicio eroare în aprecierea probelor de către instanța de judecată de mari instanțe și a considerat că, în ceea ce privește răspunderea civilă, judecătorul civil nu era obligat de decizia judecătorului penal de a delibera instanța penală. Această hotărâre a fost notificată reclamantului la 26 octombrie 2008. Dreptul intern relevant În conformitate cu art. 35 din Legea nr. 7201 din 11 februarie 1959 privind notificările, în cazul în care o persoană își schimbă adresa fără a informa autoritățile implicate și această nouă adresă nu poate fi găsită de către agentul de notificare, o copie a documentului care trebuie notificat se depune pe poarta clădirii situate la adresa anterioară, iar data la care se consideră că este data notificării. GRIFS Invocând art. 1 și 6 din Convenție, reclamantul se plânge de o încălcare a dreptului său de a avea acces la o instanță de judecată și consideră în această privință că nerespectarea procedurii de notificare împiedică participarea la procedura civilă în fața instanței de mari instanțe. Acesta reproșează tribunalului de mari instanțe că nu a efectuat nici o cercetare la diferite administrații pentru a-și descoperi noua adresă și susține, de asemenea, că o declarație la adresa locului său de muncă furnizată de prefectura de poliție i-ar fi permis să fie informată cu privire la procedura în cauză. De asemenea, el reproșează Curții de Casație că nu a luat în considerare neregulile de notificare. ) În special, a fost notificat statul membru în cauză cu privire la actele de procedură astfel încât acesta să poată participa efectiv la procedura de procedură
Communiquée le 12 décembre 2016
Requête n
o
24245/09
Süleyman BACAKSIZ
contre la Turquie
introduite le 3 April 2009
Le requérant, M. Süleyman Bacaksız, est un ressortissant turc né en 1960 et résidant à Denizli. Il est représenté devant la Cour par M
e
A.
Nalbant, avocat à Denizli.
A.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
Le 3 mars 2000, la voiture conduite par le requérant fut impliquée avec deux autres voitures dans un accident de la route.
Par un acte d’accusation du 25 octobre 2000, une procédure pénale fut diligentée contre les conducteurs des voitures, y compris le requérant, du chef de coups et blessures par inadvertance.
Le 29 avril 2004, le tribunal correctionnel de Selçuk («
le tribunal correctionnel
») acquitta le requérant au motif qu’aucune faute ne pouvait lui être attribuée dans l’accident en question.
Le 9 avril 2001, la compagnie d’assurances de l’un des conducteurs impliqués dans l’accident intenta une procédure civile notamment contre le requérant en vue d’obtenir des dommages et intérêts correspondant à l’indemnité qu’elle avait versée au conducteur en question.
La procédure civile débuta le 7 mai 2001 devant le tribunal de grande instance de Torbalı («
le tribunal de grande instance
»). Le tribunal de grande instance cita les parties défenderesses à comparaître à l’audience suivante et leur demanda de présenter leur mémoire en défense.
La lettre fut retournée au tribunal de grande instance. Dans son formulaire de requête devant la Cour, le requérant indique que, s’il n’a pas reçu cette notification, c’est parce qu’il n’habitait plus à l’adresse indiquée pour la correspondance dans les pièces du dossier.
Le 9 juillet 2001, le tribunal de grande instance demanda à la préfecture de police de Denizli l’adresse du requérant.
Le 24 juillet 2001, la préfecture de police de Denizli communiqua au tribunal de grande instance les adresses du domicile et du lieu de travail du requérant. L’adresse du domicile indiquée était celle à laquelle la notification avait été envoyée.
Le 11 octobre 2001, le tribunal de grande instance fit envoyer une nouvelle fois la lettre à l’adresse du domicile indiquée par la préfecture de police. Le requérant n’a pas reçu cette lettre non plus. Celle-ci fut à nouveau retournée au tribunal de grande instance.
La nouvelle adresse du requérant n’étant pas connue, le 8 février 2002, en application de l’article 35 de la loi sur les notifications, la notification fut apposée sur la porte de l’immeuble situé à l’adresse présumée de l’intéressé.
Le tribunal de grande instance poursuivit la procédure en l’absence du requérant.
Le 17 août 2002, un rapport d’expertise demandé par le tribunal de grande instance fut envoyé à l’adresse présumée du requérant. Cet envoi fut aussi réputé avoir été notifié selon les modalités prévues à l’article 35 de la loi sur les notifications.
Le 26 décembre 2002, le tribunal de grande instance rendit son jugement en l’absence du requérant. Il considéra que celui-ci était responsable à 75 % dans l’accident de la route en question et il condamna l’intéressé à payer des dommages et intérêts à la partie demanderesse.
Le requérant indique avoir pris connaissance de la procédure par le biais d’une personne qui habitait à l’adresse d’envoi. Cette personne aurait trouvé sur la porte du bâtiment l’enveloppe contenant le rapport d’expertise précité.
Le 5 mars 2003, l’avocate du requérant écrivit au tribunal de grande instance pour l’informer qu’elle souhaitait représenter le requérant dans la procédure et pour lui communiquer la nouvelle adresse de son client.
Le 31 octobre 2006, le jugement du tribunal de grande instance fut notifié à l’avocate du requérant.
Le même jour, l’avocate du requérant se pourvut en cassation. Elle indiquait que le requérant n’avait pas eu la possibilité de participer à la procédure faute d’une notification en bonne et due forme. Elle alléguait que le tribunal de grande instance s’était montré négligent dans sa recherche de la nouvelle adresse du requérant au motif que celle-ci pouvait être obtenue auprès du procureur de la République. Elle dénonçait aussi l’absence de prise en compte de la décision du tribunal correctionnel, laquelle n’aurait attribué aucune faute au requérant dans l’accident en cause.
Le 28 février 2008, la Cour de cassation, estimant que le dossier pénal relatif à l’accident était pertinent pour l’appréciation de la procédure civile, demanda qu’il lui fût transmis.
Le 9 octobre 2008, la Cour de cassation confirma le jugement du tribunal de grande instance. La haute cour ne décela aucune erreur dans l’appréciation des preuves par le tribunal de grande instance et considéra que, en ce qui concernait la responsabilité civile, le juge civil n’était pas lié par la décision d’acquittement du juge pénal.
Cet arrêt fut notifié au requérant le 26 octobre 2008.
B.
Le droit interne pertinent
Selon l’article 35 de la loi n
o
7201 du 11 février 1959 sur les notifications, si une personne change d’adresse sans en informer les instances concernées et que cette nouvelle adresse ne peut être trouvée par l’agent de notification, une copie du document à notifier est apposée sur la porte du bâtiment situé à l’ancienne adresse et la date de l’apposition est réputée être la date de notification.
Invoquant les articles 1 et 6 de la Convention, le requérant se plaint d’une atteinte à son droit d’accès à un tribunal. Il estime à cet égard que des manquements dans la procédure de notification l’ont empêché de participer à la procédure civile devant le tribunal de grande instance. Il reproche au tribunal de grande instance de ne pas avoir effectué de recherche auprès de diverses administrations pour découvrir sa nouvelle adresse. Il soutient en outre qu’un envoi de la notification à l’adresse de son lieu de travail fournie par la préfecture de police lui aurait permis d’être informé de la procédure en cause. Il reproche aussi à la Cour de cassation de ne pas avoir pris en compte les irrégularités de notification.
La contestation sur les droits et obligations de caractère civil du requérant a-t-elle été entendue équitablement, comme l’exige l’article 6 § 1 de la Convention
? En particulier, l’intéressé a-t-il reçu notification des actes de procédure de manière à lui permettre de participer effectivement à celle-ci
?