CASE OF M.D.A. AND OTHERS v. HUNGARY
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation of Article 3 - Prohibition of torture (Article 3 - Degrading treatment) (Substantive aspect);Violation of Article 5 - Right to liberty and security (Article 5-1 - Lawful arrest or detention;Procedure prescribed by law);Violation of Article 5 - Right to liberty and security (Article 5-4 - Review of lawfulness of detention)
CASE OF M.D.A. AND OTHERS v. HUNGARY (CtEDO, 2024)
A cincea secțiune CAUZĂ DE M.D.A. ȘI ALȚII v. HUNGARY (Depunerea nr. 16217/19) HOTĂRÂREA STASBOURG 19 decembrie 2024 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul M.D.A. și alții v. Ungaria, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A Cincea Secțiune), care stă în calitate de comitet compus din: Stéphanie Mourou-Vikström , Președintele Gilberto Felici, Kateřina Šimáčková , judecători și Sophie Piquet, grefierul adjunct al secțiunii interioare, având în vedere: cererea (nu. 16217/19) împotriva Ungariei depuse Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) la 26 martie 2019 de șase resortisanți afgani, a căror detalii sunt enumerate în tabelul adăugat („reclamanții”), reprezentați de dna G. Matevžič, ofițer legal superior la Comitetul ungar de Helsinki din Budapesta; hotărârea de a anunța cererea către Guvernul maghiar („Guvernul”), reprezentată de agentul lor, dl Z. Tallódi, al Ministerului Justiției; observațiile părților; după ce a deliberat în particular la 28 noiembrie 2024, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: Reclamanții sunt o familie de șase persoane. Primul și al doilea reclamant (tată și mama) sunt originare din Afganistan. Copiii lor (al treilea, al patrulea, al cincilea și al șaselea solicitant) s-au născut în Iran. Familia a fugit din Iran în 2016. Călătoresc prin mai multe țări, au ajuns în zona de tranzit Röszke în Ungaria la 9 În aceeași zi, autoritatea de azil a ordonat ca reclamanții să fie găzduiți în zona de tranzit Röszke în așteptarea procedurii de azil. La 12 februarie 2019, autoritatea de azil a respins cererile de azil ale reclamanților ca fiind inadmisibilă și a ordonat expulziarea lor din Ungaria. Reclamanții au solicitat revizuirea judiciară a deciziei. Februarie 2019 Tribunalul Administrativ și Muncii din Budapesta și-a respins cererea privind hotărârea de inadmisibilitate. În același timp, a anulat decizia autorității de a plasa reclamanții în zona de tranzit, cu efect de la 6 februarie 2019. Curtea a susținut că plasarea lor a fost ilegală începând cu data respectivă, deoarece depășește perioada de patru săptămâni permisă de art. 43 alineatul (2) din Directiva 2013/32/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2013 privind procedurile comune de acordare și retragere a protecției internaționale (reformă). La 26 martie 2019, reclamanții au solicitat Curții să acorde o măsură intermediară urgentă în temeiul articolului 39 din Regulamentul Curții. În aceeași zi, Curtea a arătat Guvernului să ia toate măsurile necesare pentru a se asigura că mediul în care familia a fost plasată trebuie să respecte cerințele articolului 3 din Convenție, ținând seama de prezența minorilor. Decizia autorității de azil privind expulzarea reclamanților a devenit finală, autoritatea de imigrare a inițiat proceduri de imigrare în vederea reîntorsului reclamanților în Serbia. Prin decizia sa din 28 martie 2019 locul lor de reședință desemnat a rămas zona de tranzit Röszke, dar acestea au fost mutate în sectorul poliției extraterestre (deportare). plasarea lor a fost ordonată pe baza articolului 62 alineatul (1) litera (f) și 62 alineatul (3)a din Legea nr. II din 2007 privind admiterea și dreptul de reședință a naționalilor țărilor terțe („Legea privind imigrația”). Acestea au susținut că primii și al doilea reclamant nu au primit nici un aliment în seara de 28 martie. A doua zi au prezentat o cerere în temeiul articolului 39 din Regulamentul Curții, care solicită Curții să informeze guvernului maghiar că trebuie furnizate alimente de către autoritățile în timpul șederii lor în zona de tranzit. Primul și al doilea reclamant au primit din nou alimente de la autoritățile din acea seară. La 1 aprilie, Curtea a arătat guvernului măsura solicitată de solicitanți. Acestea au stat în zona de tranzit până la 7 mai 2019 când au fost îndepărtate în Serbia de către autoritățile maghiare. În acest caz, reclamanții s-au plâns de condițiile în care au fost ținuți în zona de tranzit și de lipsa unui remediu eficace în acest sens. 8 din Convenție, luată singur și în conjuncție cu art. 13. De asemenea, ei se plângeau de închiderea lor în zona de tranzit în temeiul articolelor §§ 1 și 4 din Convenție. În cele din urmă, au plâns în temeiul articolului 34 din Convenție pentru lipsa măsurilor luate de Guvern ca răspuns la indicația Curții din 26 martie 2019 în temeiul articolului 39 din Regulamentul Curții. Curtea constată că această plângere nu este, vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 litera (a) din Convenție sau inadmisibilă pe niciun alt motiv. Prin urmare, aceasta trebuie să fie declarată admisibilă. 11. Principiile generale referitoare la consilierea și condițiile de viață ale reclamanților de azil au fost rezumate în Khlaifia și alții v. Italia (nr. 16483/12, §§ 158-69, 15 decembrie 2016) și în ceea ce privește închiderea minorilor în S.F. și alții v. Bulgaria , (nr. 8138/16, § 78-83, 7 decembrie 2017), M.H. și alții v. Croația , (nr. 156770/18 și 43115/18, §§ 183-186, 18 noiembrie 2021), R.R. și alții (nr. 36037/17, § 49, 2 martie 2021). 12. R.R. și alții v. Ungaria (citat mai sus, § 52, 60-64) Curtea a examinat deja condițiile fizice din zona de tranzit Röszke, idoneitatea instalațiilor pentru adulți și copii și furnizarea de servicii medicale la momentul material. Acesta a concluzionat că aceste condiții ar putea să nu atingă pragul de severitate necesar pentru angajarea articolului 3, în cazul în care închiderea a fost de scurtă durată, cu toate acestea, în cazul unei perioade mai lungi, repetarea și acumularea lor ar avea neapărat consecințe dăunătoare pentru cei expuși la acestea (ibid., § 64). Curtea a susținut în mod repetat în acest sens că trecerea timpului este de prima importanță pentru aplicarea articolului 3 din Convenție (ibid., § 64 și a se vedea, de asemenea, M.H. și alții, citate mai sus, § 199). 13. În ceea ce privește reclamanții al treilea, al patrulea, al cincilea și al șaselea, care aveau 17 ani, treisprezece, șase și patru ani la momentul respectiv, prezentul caz este similar cu cel de la R.R. și alții . În acest caz, Curtea a constatat o încălcare a articolului 3 din cauza condițiilor la care copiii solicitanți au fost supuși în timpul șederii lor de aproape patru luni în zona de tranzit Röszke (a se vedea R.R. și alții , citat mai sus, §§ 58-60 și 63-65). În acest caz, în cazul în care cei patru solicitanți minori au rămas în zona de tranzit Röszke pentru aceeași perioadă de timp cu reclamanții minori din R.R. și alții , Curtea nu vede motive de a găsi altfel și concluzionează că a existat o încălcare a articolului 3 în acest sens. 14. Curtea constată, de asemenea, că părinții susținuți nu au primit nici un aliment de către autoritățile din 28 martie până în seara 29 martie 2019. Guvernul a formulat declarații contradictorii privind dacă refuzul alimentelor a afectat doar primul reclamant sau ambele. Cu toate acestea, au confirmat că refuzul de a furniza masă a acoperit o perioadă între perioada de prânzul de 28 martie și ora de cină de la 29 martie 2019. Au susținut că facilitățile comerciale au fost disponibile în zona de tranzit și reclamanții au fost autorizați să obțină alimente pe propriile cheltuieli. În cazul R.R. și alții Curtea a constatat o încălcare a articolului 3 în ceea ce privește tatăl reclamant care nu a fost furnizată cu alimente de câteva săptămâni de către autoritățile, menționând că argumentele guvernamentale (semilar cele prezentate în acest caz) nu au putut modifica faptul că autoritățile interne nu au furnizat alimente în ciuda stării de dependență în care a trăit în zona de tranzit (citată mai sus, §) 57). În mod similar, în S.AB. și S.AR. c. Ungaria ([Comitetul] nr. 17089/19, § 17, 30 noiembrie 2023), Curtea a constatat o încălcare a articolului 3 din cauza privației de alimente timp de trei zile și în A.P. c. Ungaria ([Comitetul] nr. 18581/19, § 14, 3 Octombrie 2024) timp de aproape două zile. În acest caz, Curtea consideră că refuzând să furnizeze primele și a doua solicitanți alimente pentru mai mult de 24 de ore (compară S.F. și alții c. Bulgaria , citate mai sus § 87), autoritățile nu au avut în mod corespunzător cont de starea de dependență în care au trăit în această perioadă (a se vedea R.R. și alții , citate mai sus § ) 57) și le-a supus tratamentului care depășește pragul de severitate necesar pentru angajarea art. 3 din Convenție (ibid). 15. În consecință, a existat o încălcare a art. 3 din Convenție cu privire la primul și al doilea reclamant, având în vedere negarea alimentelor. Guvernul a susținut că șederea reclamanților în zona de tranzit în timpul procedurii de azil și procedura de poliție extraterestră nu a constituit privare de libertate. 17. În ceea ce privește plasarea reclamanților în zona de tranzit în timpul procedurii de azil, Curtea constată că plângerea lor că au fost limitate la zona de tranzit în încălcarea articolului 1 și 4 din Convenție este similar cu cel examinat în cazul R.R. și alții. În acest caz, Curtea a constatat că șederea reclamanților timp de aproape patru luni în zona de tranzit a constituit o privare de facto a libertății (citată mai sus, §§ 83). Curtea, având în vedere toate circumstanțele, nu consideră că acest caz justifică o concluzie diferită. În ceea ce privește plasarea reclamanților în zona de tranzit în timpul procedurii de poliție extraterestră, Curtea constată că se bazează pe secțiunea (1) litera (f) și 62 (3a) din Legea privind imigrația. (f), autoritatea de imigrare poate ordona unui cetățen al țării terțe să locuiască într-un loc specific atunci când persoana respectivă a fost ordonată să fie expulzată din țară și nu are nici resurse financiare, nici cazare. Secțiunea (3)a) permite desemnarea unei zone de tranzit ca un loc specific de ședere în timpul situației de criză legate de migrația în masă. Astfel, plasarea zonei de tranzit ale reclamanților în timpul procedurii de poliție extraterestră a avut un scop diferit și s-a bazat pe o dispoziție juridică diferită a plasării zonei de tranzit în timpul procedurii de azil. În ceea ce privește aplicabilitatea articolului 5 din Convenție, detenția acestora a fost totuși similară în aspectele relevante privind detenția azilului reclamanților în R.R. și alții Având în vedere faptul că reclamanții au fost escortați în sectorul poliției extraterestre de către ofițeri de poliție în aplicarea unei decizii de expulzare; lipsa unor dispoziții juridice interne care fixează durata maximă a închiderei lor; durata excesivă a șederii lor (patru luni) și condițiile în care au fost reținute, Curtea consideră că – indiferent de clasificarea în dreptul intern – reclamanții au fost privați de libertate în sensul articolului 5 în zona de tranzit în sectorul poliției extraterestre (compare) R.R. și alții , citat mai sus § 83 . Prin urmare, art. 5 § 1 este aplicabil. 19. Această parte a cererii, care nu este în mod manifestant nefondată în sensul articolului 35 § 3 litera (a) din Convenție și nici inadmisibilă din alte motive, trebuie, prin urmare, declarată admisibilă. 20. În ceea ce privește plasarea reclamanților în zona de tranzit în cadrul procedurii de azil, Curtea constată că, la 27 februarie 2019, Tribunalul administrativ și de muncă din Budapesta a constatat că detenția reclamanților a fost ilegală începând cu 6 februarie 2019 (a se vedea punctul 4 de mai sus) ( mutatis mutandis X.Y. c. Ungaria , nr. 43888/08, §§ 28‐29, 19 Martie 2013). Prin urmare, această perioadă de detenție nu a avut loc „în conformitate cu o procedură prevăzută de lege”. 21. În ceea ce privește plasarea reclamanților în zona de tranzit în timpul procedurii de poliție extraterestră, chiar dacă ordinul de plasare în conformitate cu art. (1) f) și 62 (3a) din Legea privind imigrația a determinat faptul lor deținerea (a se vedea punctul 18 de mai sus), aceste dispoziții nu prevăd suficiente garanții împotriva arbitrației. Prin desemnarea unei zone de tranzit ca loc obligatoriu de ședere, de facto, reclamanții detenția ar putea fi provocată fără o decizie formală și motivată privind detenția lor și, în absența unei dispoziții care să stabilească o limită la lungimea acestui loc, pentru un timp indeterminat (a se vedea Louled Massoud c. Malta , nr. 24340/08, § 71, 27 iulie 2010 și în ceea ce privește detenția în zona de tranzit în timpul procedurii de azil, a se vedea R.R. și alții , citat mai sus, §§ 88-90). În plus, în ceea ce privește revizuirea judiciară a deciziei de plasare, Curtea observă că numai un eșec de către autoritatea care ordonă să respecte obligația sa de a furniza informații persoanei cu privire la drepturile și obligațiile sale ar putea fi contestat în fața instanțelor, nu substanța deciziei. În consecință, dreptul intern nu a oferit reclamanților posibilitatea de a contesta legalitatea și durata deținerii lor (a se vedea Louled Massoud , citat mai sus § 71) și, astfel, nu a furnizat reclamanților garanții eficace împotriva arbitrației. 22. Aceste considerații sunt suficiente pentru a permite Curții să concluzioneze că a existat o încălcare a articolului 5 §§ 1 și 4 din Convenția privind șederea reclamanților în zona de tranzit în timpul procedurii de azil și a procedurii de poliție extraterestră. ALTE COMPLAINTE 23. Reclamanții se plâng în continuare în temeiul articolului 8 și art. 13 citit coroborat cu articolele 3 și 8 din condițiile de detenție a acestora și lipsa unui remediu eficace în acest sens. De asemenea, acestea au formulat plângeri în temeiul articolului 34 (a se vedea punctul 9 mai sus). Având în vedere faptele cauzei, argumentele părților și concluziile sale de mai sus, Curtea consideră că a abordat principalele întrebări juridice formulate de acest caz și că nu este necesar să examineze încă plângeri (a se vedea Centrul pentru Resurse Juridiale în numele Valentin Câmpeanu c. România [GC], nr. 47848/08, § 156, CEDO 2014). APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI 24. Reclamanții au solicitat în comun 15.000 de euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciile morale. Ei nu au prezentat nici o cerere în ceea ce privește costurile pentru procedurile dinainte de Curte. 25. Guvernul a considerat că pretinderea reclamanților este excesivă. 26. Având în vedere circumstanțele prezentei cauze și evaluarea sa echitabilă, Curtea atribuie reclamanților 10 000 EUR în comun în ceea ce privește prejudiciile morale, precum și orice impozit care poate fi imputabil. PENTRU ACTIVITATEA, CURTEA, UNANIMOUS, declară reclamațiile în temeiul articolului 3 și al articolului 5 §§ 1 și 4 din convenție admisibile; declară că a existat o încălcare a articolului 3 din Convenție; declară că a existat o încălcare a articolului 5 §§ § 1 și 4 din Convenție; depune că nu este necesară examinarea separată a admisibilității și a meritelor celorlalte plângeri; depune (a) că statul pârât trebuie să plătească reclamanților, în comun, în termen de trei luni, la rata aplicabilă la data decontare, EUR 10 000 (o mie de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciile morale; (b) cel de la expirarea celor trei luni menționate mai sus, până la decontarea dobânzilor simple se achită pe sumele de mai sus, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale; Rezultatul cererii de satisfacție a reclamanților. Efectuat în limba engleză și notificat în scris la 19 decembrie 2024, în conformitate cu articolele 2 și 3 din Regulamentul Curții. Sophie Piquet Stéphanie Mourou-Vikström Președintele adjunct al Registrului interimar APENDIX Lista reclamanților: Nr. Anul de naștere al reclamantului M.D.A. 1978 Germania S.A. 1988 Germania M.A.A. 2002 Germania R.A. 2006 Germania M.A. 2013 Germania A.A.A. 2015 Germania