CtEDO 10.01.2017 Auto

TÜRKEȘ AND KAPLAN v. TURKEY

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
10.01.2017
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Struck out of the list
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2017
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
TÜRKEȘ AND KAPLAN v. TURKEY (CtEDO, 2017)
HUDOC · oficial

SEGUNDA DECIZIE DE SECȚIUNE Această versiune a fost rectificată la 7 februarie 2017 în temeiul articolului 81 din Regulamentul de procedură. Cererea nr. 23700/12 Mehmet TÜRKEȘ și Mevlüt KAPLAN împotriva Turciei Curții Europene a Drepturilor Omului (a doua secțiune), ședința la 10 ianuarie 2017 în calitate de comitet compus din: Valeriu Grițco, președinte, Stéphanie Mourou-Vikström, Georges Ravarani, judecători și Hasan Bakırcı, Registratorul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 2 martie 2012, având în vedere declarația depusă de guvernul contestat la 13 iulie 2016 cere Curții să elimine cererea din lista cazurilor și răspunsul reclamanților la această declarație, după deliberare, hotărăște după cum urmează: Reclamanții, dl Mehmet Türkeș și dl Mevlüt Kaplan, sunt resortisanți turci, care s-au născut în 1994 și, respectiv, 1995 și trăiesc în Diyarbakır. Ele au fost reprezentate în fața Curții de către dna K. Yılmaz și dna Yalçındağ Baydemir, avocați care practică în Diyarbakır. Guvernul turc (“Guvernul”) au fost reprezentați de agentul lor. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 20 aprilie 2011, reclamanții au fost arestați pe suspectul de a fi afiliați la o organizație teroristă. În acel moment, amândoi erau minori. La 24 aprilie 2011, reclamanții au fost adusi în fața Curții Magistratelor Diyarbakır, care le-a ordonat detenția în reținere. La 10 mai 2011, procurorul public Diyarbakır a depus o acuzație împotriva reclamanților. La 6 aprilie 2012, reclamanții au fost eliberați de la detenție în timpul procesului în suspensie. La 5 martie 2013, Tribunalul Juvenil Diyarbakır Assize a condamnat reclamanții și a decis să suspende pronunțarea hotărârii. La 13 martie 2013, această decizie a devenit finală. Reclamanții se plângeau în temeiul articolului 5 § 3 din Convenție cu privire la durata detenției lor anterioare. HOTĂRÂREA 10. Respectând art. 5 § 3 din Convenție, reclamanții se plângeau că durata de detenție anterioară a acestora a fost excesivă. 11. După incapacitatea încercărilor de a ajunge la o soluție prietenoasă, prin scrisoarea din 13 iulie 2016, Guvernul a informat Curtea că au propus să facă o declarație unilaterală în vederea rezolvării chestiunilor planteate de cerere și a solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. 12. Declarația prevăzută după cum urmează: „Declar că Guvernul propune să plătească ex grație fiecărui reclamant 1.250 (o mie două sute cincizeci) de euro (EUR) pentru a acoperi oricare și toate daunele și 400 (4 sute) EUR în comun pentru a acoperi toate costurile și cheltuielile, precum și orice impozit care poate fi percepubil pentru solicitanți. Aceste sume, care sunt considerate adecvate în funcție de jurisprudența Curții, acoperă orice prejudiciu material și moral, precum și costuri, și sunt plătite în lira turcă, fără orice impozit care ar putea fi aplicabil. Aceste sume sunt plătite în termen de trei luni de la data eliberării hotărârii Curții în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. Plata va constitui rezoluția finală a cauzei. Guvernul consideră că, în cazul în cauză, durata detenției reclamanților în reținere nu a fost conformă cu cerințele stabilite de jurisprudența Curții, nu a respectat standardele prevăzute la art. 5 § 3 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului (Cahit Demirel c. Turcia, nr. 18623/03, 7 iulie 2009). Guvernul invită în mod respectuos Curtea să declare că nu mai este justificat să continue examinarea cererii și să elimine cazul din listele sale în conformitate cu art. 37 din Convenție.” 13. Prin scrisoarea din 10 octombrie 2016, avocatul reclamantului a indicat că nu au fost satisfăcuți cu termenii declarației unilaterale. 14. Curtea reiterează că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile specificate, în temeiul alineatului (1) litera (a), (b) sau (c) din respectivul articol. „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. 15. De asemenea, acesta reiterează că, în anumite circumstanțe, aceasta poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. 16. În acest scop, Curtea a examinat cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia (obiecții preliminare) [GC], nr. 26307/95, § 75-77, CEDH 2003 VI; WAZA SP. z o.o. c. Polonia (dec.), nr. 11602/02, 26 iunie 2007; și Sulwińska c. Polonia (dec.), nr. 28953/03, 18 septembrie 2007). 17. Curtea a stabilit în mai multe cazuri, inclusiv cele aduse împotriva Turciei, practica sa privind plângerile privind durata detenției (a se vedea, de exemplu, Nart c. Turcia , nr. 20817/04, §§ 28-35, 6 mai 2008) 18. având în vedere natura admiterilor conținute în declarația Guvernului, precum și cuantumul compensației propuse – care este în conformitate cu sumele atribuite în cazuri similare – Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 alineatul (c)). 19. În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o solicită să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 din amenda 20. Curtea consideră că această sumă ar trebui convertită în moneda statului contestat la rata aplicabilă la data plății și plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii Curții emise în conformitate cu art. 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul nerespectării acestei perioade, dobânzile simple se plătesc cu valoarea în cauză la o rată egală cu rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. 21. În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care Guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale, cererea ar putea fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). 22. Având în vedere cele de mai sus, este oportun să se scoată cazul din listă. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, ia act de termenele declarației guvernului contestat în temeiul articolului 5 § 3 [1] din Convenție și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectivul regulament; decide să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție. Adoptată în limba engleză și notificată în scris la 2 februarie 2017. Hasan Bakırcı Președintele adjunct al grefierului Valeriu Grițco [1] Rectificat la 7 februarie 2017: textul a fost „art. 5 § 4

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă