DECIZIE A SEGUNDEI DECIZIE Nr. 77434/12 Mehmet ADANMIȘ împotriva Turciei Curții Europene a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care așeză la 24 ianuarie 2017 în calitate de comitet compus din: Ksenija Turković, președinte, Jon Fridrik Kjølbro, Georges Ravarani, judecători și Hasan Bakırcı, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 18 septembrie 2012, Având în vedere declarația prezentată de guvernul contestat la 6 septembrie 2016 cere Curtea să excludă aplicarea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDURĂ Reclamantul, dl Mehmet Adanmıș, este un cetățean turc, născut în 1994 și locuiește la Istanbul. El a fost reprezentat în fața Curții de către dna E. Șeker, un avocat care practică la Istanbul. Guvernul turc (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor. Faptele cazului, prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 27 august 2011, reclamantul a fost deținut în detenție pentru suspiciune de a fi membru al unei organizații teroriste. La 4 octombrie 2011, procurorul public Bakırköy a depus o acuzație la Curtea de Juveni Bakırköy, acuzând reclamantul infracțiunii menționate mai sus. La 16 iulie 2012, la cererea de eliberare a candidatului de audiere a fost respinsă. Reclamantul a depus o opoziție împotriva acestei decizii. La 26 iulie 2012, 1 Camera de Curtea de Tineret Bakırköy a respins obiecția În prezentarea hotărârilor sale, Curtea a luat în considerare avizul scris al procurorilor publici, care nu a fost comunicat reclamantului sau reprezentantului său. La 13 septembrie 2013, 2 Camera Tribunalului pentru Juvenile Bakırköy a condamnat reclamantul și l-a condamnat la treisprezece ani și patru luni de închisoare. În aceeași zi, reclamantul a fost eliberat din detenție în reținere. COMPLAINTS Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 5 §§ § 4 și 5 din Convenție că nu are un remediu eficace pentru a contesta legalitatea detenției sale din cauza necomunicației avizului scris al procurorului și a lipsei de compensare în temeiul legislației interne în ceea ce privește lipsa unui remediu eficace. Reclamantul s-a plâns de necomunicarea a avizului procurorului public în timpul procedurii de a contesta legalitatea detenției și dreptul de compensare în temeiul legislației interne în ceea ce privește această plângere. El s-a bazat pe art. 5 §§ 4 și 5 din Convenție. 11. După eșuarea încercărilor de a ajunge la o soluție prietenoasă, prin scrisoarea din 6 septembrie 2016, Guvernul a informat Curtea că au propus să facă o declarație unilaterală în vederea rezolvării chestiunilor planteate de cerere. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „Guvernul Republicii Turciei dorește să exprese prin declarație unilaterală recunoașterea acesteia că drepturile reclamantului la libertate și securitatea Mehmet Adanmıș nu au îndeplinit standardele consemnate la art. 5 din Convenție. Declar că, în consecință, Guvernul oferă reclamantului 170 (o sută șaptezeci) de euro (EUR) să acopere orice și toate prejudiciu material și moral și 170 (o sută șaptezeci) EUR pentru a acoperi orice cost și cheltuieli, precum și orice impozit care poate fi taxat reclamantului. Prin urmare, Guvernul invită Curtea să încheie acest caz din lista cazurilor, propune că prezenta declarație ar putea fi acceptată de Curte ca „alte motive” pentru a justifica soarta din lista cazurilor din Curte, astfel cum se menționează la art. 37§1 litera (c) din Convenție. Suma menționată anterior va fi convertită în Lira turcă la rata aplicabilă la data plății și va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte pentru a elimina situația din lista cazurilor/în cazul în care nu s-a plătit această sumă în termen de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Prin scrisoarea din 28 noiembrie 2016, reclamantul a indicat că nu a fost satisfăcut cu termenii declarației unilaterale. 13. Curtea reiterează că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate, în temeiul alineatului (1) litera (a), (b) sau (c). art. 37 § (c) permite Curții, în special, să scoată o probă din lista sa, dacă: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. 14. De asemenea, acesta reiterează că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. 15. În acest scop, Curtea a examinat declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia (obiecții preliminare) [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI; WAZA Sp. z o.o. c. Polonia (dec.), nr. 11602/02, 26 iunie 2007; și Sulwińska c. Polonia (dec.), nr. 28953/03, 18 septembrie 2007). 16. Curtea a stabilit, în o serie de cazuri, inclusiv cele aduse împotriva Turciei, practica sa privind plângerea cu privire la necomunicarea avizului procurorului public în timpul procedurii de a contesta legalitatea detenției și dreptul la compensare în temeiul legislației interne în ceea ce privește această plângere (a se vedea, de exemplu, Altınok c. Turcia) , nr. 31610/08, §§ 57-61, 29 noiembrie 2011, și Ceviz v. Turcia , nr. 8140/08, §§ 51-60, 17 iulie 2012). 17. având în vedere natura admiterilor conținute în declarația Guvernului, precum și cuantumul compensației propuse – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare. – Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 litera (c)). 18. În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 din amenda 19. Curtea consideră că aceste sume ar trebui convertite în moneda statului contestat la rata aplicabilă la data plății și plătite în termen de trei luni de la data notificării hotărârii Curții emise în conformitate cu art. 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul nerespectării acestei perioade, dobânzile simple se plătesc pe sumele în cauză la o rată egală cu rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. 20. În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care Guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale, cererea ar putea fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). 21. Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se scoată cazul din listă. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, ia act de termenii declarației guvernului contestat în conformitate cu art. 5 §§ § 4 și 5 din Convenție și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectivul regulament; decide să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 §§ 1 litera (c) din Convenție. Adoptată în limba engleză și notificată în scris la 16 februarie 2017. Hasan Bakırcı Președintele adjunct al grefierului Ksenija Turković
Application no. 77434/12
Mehmet ADANMIȘ
against Turkey
The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 24
January 2017 as a Committee composed of:
Ksenija Turković,
President,
Jon Fridrik Kjølbro,
Georges Ravarani,
judges,
and Hasan Bakırcı,
Deputy Section Registrar,
Having regard to the above application lodged on 18 September 2012,
Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 6 September 2016 requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicant’s reply to that declaration,
Having deliberated, decides as follows:
FACTS AND PROCEDURE
1.
The applicant, Mr Mehmet Adanmıș, is a Turkish national, who was born in 1994 and lives in Istanbul. He was represented before the Court by Ms
2.
The Turkish Government (“the Government”) were represented by their Agent.
3.
The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.
4.
On 27 August 2011 the applicant was placed in detention on suspicion of membership of a terrorist organization.
5.
On 4 October 2011 the Bakırköy public prosecutor filed an indictment with Bakırköy Juvenile Court accusing the applicant of the above
‑
mentioned crime.
6.
On 16 July 2012 at the hearing applicant’s release request was rejected. The applicant filed an objection against this decision.
7.
On 26 July 2012 the 1
st
Chamber of Bakırköy Juvenile Court dismissed the objection
.
In delivering its decisions, the court took into consideration the written opinion of the public prosecutors, which had not been communicated to the applicant or his representative.
8.
On 13 September 2013 the 2
nd
Chamber of Bakırköy Juvenile Court convicted the applicant and sentenced him to thirteen years and four months’ imprisonment. On the same day the applicant was released from detention on remand.
9.
The applicant complained under Article 5 §§ 4 and 5 of the Convention that he did not have an effective remedy to challenge the lawfulness of his detention on account of the non-communication of the prosecutor’s written opinion and the lack of compensation under domestic law in respect of the lack of an effective remedy.
10.
The applicant complained about the non-communication of the public prosecutor’s opinion during the proceedings to challenge the lawfulness of the detention and the right to compensation under domestic law in respect of this complaint. He relied on Article 5 §§ 4 and 5 of the Convention.
11.
After the failure of attempts to reach a friendly settlement, by a letter of 6 September 2016 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by the application. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention.
The declaration provided as follows:
“The Government of the Republic of Turkey hereby wishes to express by way of unilateral declaration its acknowledgement that the applicant Mehmet Adanmıș’s rights to liberty and security did not meet the standards enshrined in Article 5 of the Convention.
I declare that the Government accordingly offer to pay to the applicant 170 (one hundred seventy) euros (EUR) to cover any and all pecuniary and non-pecuniary damages and EUR 170 (one hundred seventy) to cover any and all cost and expenses, plus any tax that may be chargeable to the applicant.
The Government therefore invites the court to strike the present case out of the list of cases. It states suggests that the present declaration might be accepted by the Court as “any other reason” to justify the striking out of the case of the Court’s list of cases, as referred in Article 37§1 (c) of the Convention.
The above mentioned sum will be converted into Turkish Liras at the rate applicable on the date of payment, and will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court to strike the case out of its list of cases/in the event of failure to pay this sum within said three-month period, the Government undertakes to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. The payment will constitute the final resolution of the case.”
12.
By a letter of 28 November 2016, the applicant indicated that he was not satisfied with the terms of the unilateral declaration.
13.
The Court reiterates that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified, under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article
37 §
1
(c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if:
“for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.
14.
It also reiterates that in certain circumstances, it may strike out an application under Article 37 § 1 (c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued.
15.
To this end, the Court has examined the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular the
Tahsin Acar
judgment (
Tahsin Acar v. Turkey
(preliminary objections) [GC], no.
WAZA Sp. z o.o. v. Poland
(dec.), no.
11602/02, 26 June 2007; and
Sulwińska v. Poland
(dec.), no. 28953/03, 18
September 2007).
16.
The Court has established in a number of cases, including those brought against Turkey, its practice concerning complaint about the non-communication of the public prosecutor’s opinion during the proceedings to challenge the lawfulness of the detention and right to compensation under domestic law in respect of this complaint (see, for example,
Altınok v.
Turkey
, no. 31610/08, §§ 57-61, 29 November 2011, and
Ceviz v.
Turkey
, no.
8140/08, §§ 51-60, 17 July 2012).
17.
Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed –
which is consistent with the amounts awarded in similar cases
– the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article 37 §
1
(c)).
18.
Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article
37 § 1
in fine
).
19.
The Court considers that these amounts should be converted into currency of respondent State at the rate applicable at the date of payment, and paid within three months from the date of notification of the Court’s decision issued in accordance with Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. In the event of failure to settle within this period, simple interest shall be payable on the amounts in question at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank plus three percentage points.
20.
Finally, the Court emphasises that, should the Government fail to comply with the terms of their unilateral declaration, the application could be restored to the list in accordance with Article 37 § 2 of the Convention (
Josipović v. Serbia
(dec.), no. 18369/07, 4 March 2008).
21.
In view of the above, it is appropriate to strike the case out of the list.
For these reasons, the Court, unanimously,
Takes note
of the terms of the respondent Government’s declaration under Article 5 §§ 4 and 5 of the Convention and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;
Decides
to strike the application out of its list of cases in accordance with Article
37 § 1 (c) of the Convention.
Done in English and notified in writing on 16 February 2017.
Hasan Bakırcı
Ksenija Turković
Deputy Registrar
President