CtEDO 21.11.2017 Auto

SAYAN AND AKGÜL v. TURKEY

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
21.11.2017
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2017
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
SAYAN AND AKGÜL v. TURKEY (CtEDO, 2017)
HUDOC · oficial

Decizia nr. 23475/10 Sinan CATAN și Nesrin AKGÜL împotriva Turciei Curții Europene a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care așezează la 21 noiembrie 2017 în calitate de comitet compus din: Ledi Bianku, președinte, Valeriu Grițco, Stéphanie Mourou-Vikström, judecători și Hasan Bakırcı, secretar adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 30 martie 2010, având în vedere decizia din 19 iunie 2012, având în vedere observațiile prezentate de guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de solicitanți, după deliberare, hotărăște după cum urmează: Reclamanții, dna Sinan Sayan și dna Nesrin Akgül, sunt resortisanți turci, care s-au născut în 1966 și, respectiv, 1981. Primul reclamant locuiește în Diyarbakır și al doilea reclamant este reținut în închisoarea Diyarbakır. Ele au fost reprezentate în fața Curții de către dna Yalçındağ Baydemir, un avocat care practică în Diyarbakır. Guvernul turc (“Guvernul”) au fost reprezentate de agentul lor. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. La 6 noiembrie 2008, reclamanții au fost preluați în custodie de poliție în Van cu suspiciune de a fi afiliați la o organizație teroristă. La 10 noiembrie 2008, reclamanții au fost reținuți în reținere în reținere în conformitate cu ordinea Curții din Diyarbakır Assize. Procedura penală a fost interzisă împotriva reclamanților în acuzații de aderare la o organizație teroristă. ulterior, la 6 mai 2010, primul reclamant a fost eliberat în așteptarea procesului prin decizia Curții Malatya Assize. La 16 mai 2016 Curtea Ankara Batı Assize a condamnat reclamanții ca fiind acuzate. Potrivit celor mai recente informații din dosar, procedurile sunt încă în așteptare în fața Curții de Casație. Legea internă relevantă Se poate găsi o descriere a dreptului și practicii interne relevante în Turgut și alții c. Turcia (dec.), nr. 4860/09, §§ 19-26, 26 martie 2013); Koçintar c. Turcia (dec.), nr. 77429/12, § 9-26, 39, 1 iulie 2014); și A. Ș. c. Turcia (n. 58271/10, § 34-35, 13 septembrie 2016). Reclamanții au afirmat în continuare, în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, că procedurile penale împotriva acestora nu au fost încheiate într-un timp rezonabil. Guvernul a susținut că reclamanții nu au epuizat căile de recurs interne. În ceea ce privește primul reclamant, se referă la posibilitatea de a solicita compensații pentru detenție ilegală în temeiul articolului 141 § 1 (d) din Codul de procedură penală („CCP”), Guvernul a solicitat Curtea să respingă această parte a cererii. În ceea ce privește al doilea reclamant, Guvernul a declarat că, întrucât ea a fost încă în detenție la 23 septembrie 2012, al doilea reclamant ar fi trebuit să se fi adresat Curții Constituționale. 12. În ceea ce privește primul reclamant, Curtea observă că remedierea internă în aplicarea articolului 141 § 1 literele (d) din CCP în ceea ce privește durata deținerii în reținere a reținutului a fost examinată în cazul Demir v. Turcia , (dec.), nr. 51770/07, §§ 17-35, 16 octombrie 2012) și A. Ș. v. Turcia (n. 58271/10, § 85-95, 13 septembrie 2016). (citată mai sus) Curtea a afirmat că acest remediu trebuia să fie epuizat de către reclamanții a căror condamnare a devenit definitivă. În plus, a stat în hotărârea sa A.Ș. (citată mai sus, § 92) că, începând din iunie 2015, remediul intern prevăzut la art. 141 § 1 litera (d) din CCP trebuia să fie epuizat de către reclamanții chiar înainte ca procedura să devină finală. 13. Prin urmare, Curtea observă că reclamantul avea dreptul să solicite compensații în temeiul articolului 141 § 1 litera (d) din CCP. Cu toate acestea, nu a reușit să facă acest lucru. 14. În ceea ce privește cel de-al doilea reclamant, Curtea reiterează că, după examinarea principalelor aspecte ale noului recurs în fața Curții Constituționale Turce, Curtea a constatat că Parlamentul turc i-a încredințat instanței competențe care i-au permis, în principiu, să furnizeze soluții directe și rapide pentru încălcarea drepturilor și libertăților protejate de convenție, în ceea ce privește toate deciziile care au devenit finale după 23 de ani. Septembrie 2012, și a declarat că este un remediu care urmează să fie utilizat (a se vedea Uzun Turcia , (dec.), nr. 10755/13, §§ 68-71, 30 aprilie 2013). Curtea constată în continuare că jurisdicția Tribunalului Constituțional ratione temporis a început la 23 septembrie 2012 și că din hotărârile deja pronunțate că a acceptat o prelungire a jurisdicției sale ratione temporis în situațiile care implică o încălcare continuă care a început înainte de introducerea dreptului de cerere individuală și care a avut loc după această dată. 15. În acest caz, detenția celui de-al doilea reclamant a început 6 noiembrie 2008 și s-a încheiat la 16 mai 2016 prin hotărârea condamnării ei. În consecință, detenția celui de-al doilea reclamant, inclusiv perioada înainte de 23 Septembrie 2012, a intrat în jurisdicția temporală a Curții Constituționale (a se vedea Koçintar c. Turcia (dec.), nr. 77429/12, §§ 15-26, 39, 1 iulie 2014, și Levent Bektaș Turcia , nr. 70026/10, §§ 40-42, 16 iunie 2015). 16. Curtea reiterează că evaluarea dacă căile de recurs interne au fost epuizate este efectuată în mod normal cu referire la data în care cererea a fost depusă la Curte. Cu toate acestea, după cum a depus Curtea în multe ocazii, această regulă este supusă excepțiilor, care pot fi justificate de circumstanțele specifice ale fiecărei cauze (a se vedea İçyer c. Turcia) (dec.), nr. 18888/02, § 72, CEDH 2006 I). Curtea a depărtat anterior de această regulă în cazurile cu privire la remedierea menționată mai sus în ceea ce privește durata detenției, care a devenit aplicabilă după decizia finală privind procedura penală (a se vedea, printre altele, Tutal și altele c. Turcia) (dec.), nr. 11929/12, 28 ianuarie 2014). Curtea consideră că excepția ar trebui aplicată și în cazul în cauză. 17. Prin urmare, ținând seama de obiecțiile guvernamentale, Curtea concluzionează că această parte a cererii trebuie respinsă în temeiul articolului 35 §§ 1 și 4 din Convenția pentru neepuizarea recoursurilor interne. art. 6 din Convenția 18. Guvernul a remarcat că, în temeiul Legii nr. 6384, s-a înființat o comisie de compensare pentru a face față cererilor privind durata procedurilor și neexecuția hotărârilor, susținând că reclamanții trebuie să se aplice Comisiei de compensare pentru a epuiza căile de recurs interne. 19. Curtea remarcă că, după cum a subliniat Guvernul, s-a instituit în Turcia un remediu intern în urma aplicării procedurii de hotărâre pilot în cazul Ümmühan Kaplan c. Turcia (n. 24240/07, 20 martie 2012). Ulterior, în decizia sa în cazul Turgut și alții c. Turcia (dec.), nr. 4860/09, 26 martie 2013), Curtea a declarat o nouă cerere inadmisibilă din cauza faptului că reclamanții nu au epuizat căile de recurs interne, adică noul remediu. În acest sens, Curtea a considerat în special că acest nou remediu a fost a priori accesibil și capabil de a oferi o perspectivă rezonabilă de remediere a plângerilor privind durata procedurii. 20. Curtea constată că, în hotărârea sa din cauza Ümmühan Kaplan (citată mai sus, § 77), acesta a subliniat că ar putea, totuși, să examineze, în cadrul procedurii sale normale, cererile de acest tip care au fost deja comunicate guvernului. 21. Cu toate acestea, ținând cont de obiecția preliminară a Guvernului în ceea ce privește neutilizarea noului remediu intern instituit prin Legea nr. 6384, Curtea își reiterează concluzia în cazul Turgut și alții (citată mai sus). 22. Prin urmare, această parte a cererii trebuie respinsă în temeiul articolului 35 §§ § 1 și 4 din Convenție pentru neepuizarea recourslor interne. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate restul cererii inadmisibilă. Adoptată în limba engleză și notificată în scris la 14 decembrie 2017. Hasan Bakırcı Ledi Bianku Președintele Adjunct Registrului Bianku

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă