CtEDO 10.01.2017 Auto

YEȘİL c. TURQUIE

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
10.01.2017
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2017
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
YEȘİL c. TURQUIE (CtEDO, 2017)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere nr. 45064/10 Cihan YEȘ.L împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 10 ianuarie 2017 într-un comitet compus din Valeriu Grițco, președinte, Stephanie Morou-Vikström, Georges Ravarani, judecători, și din Hasan Bak Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de către reclamant, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACE recurentul, domnul Cihan Yeșil, este un resortisant turc născut în 1976 și deținut în închisoarea Tekirda. El a fost reprezentat în fața Curții de către domnul Sulak, avocat la Diyarbak. Guvernul turc ( mai mult decât atât). A fost reprezentat de agentul său. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 14 martie 2000, reclamantul, cu responsabilitate de a fi membru al organizației ilegale Hezbollah, a fost arestat și reținut la Diyarbakr, în cadrul unei operațiuni împotriva acestei organizații. El a fost pus în arest provizoriu la 24 martie 2000 și apoi a fost reținut de către șeful de travaliu la organizație. Procesul său a început în fața instanței de securitate a statului Diyarbakar. La 31 mai 2000, mama reclamantului, care pretindea că fiul său fusese supus unor abuzuri în timpul arestării sale, a depus o plângere în fața procurorului districtual al Republicii Diyarbakir. În cadrul anchetei penale desfășurate în această privință, Parchetul a colectat declarațiile reclamantului și ale mamei sale. La 6 iunie 2000, reclamantul a declarat în fața Curții de Securitate a statului că a fost supus unor tratamente abuzive la sediul poliției și a contestat declarația pe care a făcut-o în timpul custodiei sale. La 19 februarie 2001, procurorul Republicii a emis un ordin de nejudiciare. S-a menționat că raportul întocmit la sfârșitul arestării reclamantului, și anume 24 martie 2000, nu menționa nici o urmă de lovituri și rănire pe corpul lui Iehova, ci observa că, la audierea sa de către procuror și judecător, reclamantul nu se plângea de rele tratamente. El a considerat astfel că acuzațiile de maltratare nu au fost stabilite. La 13 martie 2001 li s-a comunicat la domiciliul reclamantului și al mamei sale o ordonanță de nejudiciare. În cursul procesului, judecătorii din fond au fost de acord cu ancheta penală referitoare la acuzațiile de maltratare. În timpul luării în custodie din 25 mai 2007, în prezența reclamantului, ei au primit o hotărâre de nejudiciare și au depus o plângere la dosar. La 10 aprilie 2008, reclamantul a fost găsit vinovat de faptele care i-au fost reproșate și condamnate. La 26 ianuarie 2010, Curtea de Casație a confirmat condamnarea sa. Invocând art. 3 din Convenție, reclamantul denunță relele tratamente pe care le-ar fi suferit în mâinile poliției, în timpul arestării sale, precum și o absență a unei anchete efective în acest sens, contestă, de asemenea, fiabilitatea rapoartelor medicale care îl privesc. Pe baza articolului 6 din Convenție, reclamantul se plânge că martorii apărării nu au fost ascultați de instanța de judecată. În temeiul articolului 3 din Convenție, reclamantul declară că a fost supus unor abuzuri în timpul custodiei sale și că nu a beneficiat de o anchetă efectivă cu privire la afirmațiile sale. Guvernul invită Curtea să declare această cauză inadmisibilă pentru neobosirea căilor de atac interne pe motiv că reclamantul nu a atacat ordinul de nejudiciare în fața instanței judecătorești. Reclamantul susține că notificarea ordonanței a fost efectuată la domiciliul părinților săi și că nu a primit nicio notificare în închisoare. Curtea amintește că regula privind epuizarea căilor de atac interne prevăzută la art. 35 alineatul (1) din Convenție impune întreprinderilor care au obligația de a utiliza în primul rând căile de atac disponibile și suficiente în sistemul juridic al țării lor pentru a le permite să obțină despăgubiri pentru încălcările pe care le denunță. Aceste acțiuni trebuie să existe într-un grad suficient de certitudine, în practică și în teorie, altfel le lipsesc eficiența și accesibilitatea dorite; această regulă nu impune, prin urmare, ca acțiunile care sunt adecvate și efective (Ilhan c. Turcia [GC], nr 22277/93, § 58, CEDH 2000-VII). În speță, Curtea constată că o anchetă penală a fost pronunțată de procurorul republicii în urma plângerii depuse de mama reclamantului. La încheierea acestei anchete, procurorul Republicii a emis un ordin de nejudiciare, după ce a considerat că acuzațiile de maltratare nu erau stabilite. Începând cu notificarea acestei ordonanțe, la mai puțin de 15 zile și la mai puțin de 15 zile de la mama sa pentru a formula opoziție în fața instanței de judecată. Cu toate acestea, nici una, nici alta nu au făcut uz de acest motiv. În cazul în care recurentul susține că nu a primit notificarea din cauza ordonanței de nejudiciare în închisoare, Curtea constată că a luat cunoștință de această ordonanță până la data de 25 mai 2007 cel târziu și că nu a căutat să se opună acestei decizii după această dată. Curtea a afirmat deja în repetate rânduri că calea de drept în cauză, așa cum o cunoaște sistemul judiciar turc, nu putea trece ca fiind lipsită de orice șansă de a nu fi onorată și că, prin urmare, ar fi trebuit să fie pusă în aplicare (a se vedea, printre altele, Epözdemir c. Turcia, nr. 57039/00, 31 ianuarie 2002, Șen c. Turcia, nr 41478/98, 30 aprilie 2002 și Kanl 32244/96, 28 aprilie 2005). În acest sens, este suficient să se reamintească faptul că, în numeroase cauze comparabile de care a avut de-a face, Curtea a putut observa că exercitarea acestei acțiuni a permis inițierea unor acțiuni penale împotriva agenților statului (a se vedea, de exemplu, Fidan c. Turcia (dec.), n 24209/94, 29 februarie 2000 și Toktaș c. Turcia, n 38382/97, 5 martie 2002). Prin urmare, Curtea consideră că, în speță, reclamantul are dreptul la o cale de atac penală care i-ar putea oferi redresarea cauzei în cauză și care prezintă perspective rezonabile de succes. Or, nu s-a prezentat niciun element de natură să pună la îndoială eficacitatea căii de drept care i-a fost oferită și, în plus, nu se poate identifica nicio împrejurare care să îl scutească de obligația de a exercita această cale de atac. Pe marginea unghiului articolului 6 din Convenție, reclamantul se plânge că martorii apărării nu au fost auziți de instanța de judecată. Curtea constată că reclamantul nu a luat în considerare acest aspect. El îl ridică în general pe acesta fără să menționeze nici măcar care martor al apărării și ce stadiu al procedurii ar fi avut în vedere. Pe de altă parte, guvernul arată că singurul martor invocat de reclamant, domnul Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Făcut în franceză și comunicat în scris la 2 februarie 2017. Hasan Bak

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2013-10-22
0,95
AFFAIRE CİHAN YEȘİL c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE CİHAN YEŞİL c. TURQUIE (Requête n o 24592/08) ARRÊT STRASBOURG 22 octobre 2013 Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire Cihan Yeşil c. Turquie, La Cour européenne des droits de l’h
CtEDO 2018-07-03
0,95
YEȘILTAȘ c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION Requête n o 30804/17 Şeyhmus YEŞILTAŞ contre la Turquie La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 3 juillet 2018 en un comité composé de : Paul Lemmens, président, Valeriu Griţco, Sté
CtEDO 2013-05-28
0,94
AFFAIRE YAȘAR ERİȘ c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE YAŞAR ERİŞ c. TURQUIE (Requête n o 53214/09) ARRÊT STRASBOURG 28 mai 2013 Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire Yaşar Eriş c. Turquie, La Cour européenne des droits de l’homme (
CtEDO 2018-04-10
0,94
ÖZER c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION Requête n o 14062/10 Mehmet Garip ÖZER contre la Turquie La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 10 avril 2018 en un comité composé de : Paul Lemmens, président, Valeriu Griţco, Sté
CtEDO 2003-10-21
0,94
KESKIN contre la TURQUIE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION FINALE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 40156/98 présentée par Mahmut KESKIN contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 21 octobre 2003, en une chambre composée
Sursă