CtEDO 24.01.2017 Auto

RĂILEANU c. ROUMANIE

RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
24.01.2017
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2017
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
RĂILEANU c. ROUMANIE (CtEDO, 2017)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A PATRA DECIZIE Cerere nr. 65289/13 Valerianu împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care se află la 24 ianuarie 2017 într-o cameră compusă din András Sajó, președintele, Vincent A. De Gaetano, Nona Tsotsoria, Krzysztof Wojtyczek, Iulia Motoc, Gabriele Kucsko-Stadlmayer, Marko Bošnjak, judecători, și Marialena Tsirli, greffière de secțiune; Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 28 septembrie 2013, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, precum și informațiile suplimentare prezentate de părți, După ce au deliberat, face următoarea decizie DE FAPT Reclamantul, dl Valerian Raileanu, este un cetățean român născut în 1936 și rezident în Cluj-Napoca. Guvernul român (atît) a fost reprezentat de agentul său, C. Brumar, de la Ministerul Afacerilor Externe. Circumstanțele din acest caz Reclamantul s-a născut în 1936 și locuiește în Cluj-Napoca. La 7 mai 1997, fiica reclamantului, în vârstă de 30 de ani, a murit la spitalul public din Cluj-Napoca în urma unei intervenții chirurgicale efectuate pentru a corecta o deviere de la peretele nazal. Dr. G.A.V., chirurg, și dr. F.M.O., medic anestezist, au făcut parte, printre altele, din echipa medicală. Procedura penală La 12 mai 1997, reclamantul a depus o plângere penală împotriva echipei de medici care participaseră la intervenția chirurgicală efectuată asupra fiicei sale. El a solicitat examinarea răspunderii penale a acestora din partea șefului de omor involuntar. La 3 iulie 1997, la cererea Parchetului, Laboratorul de Medicină Legală din Cluj a prezentat un raport de expertiză medico-legală în conformitate cu care a murit din cauza insuficienței respiratorii acute de origine centrală, ca urmare a hipoxiei cerebrale. Concluziile raportului au fost astfel redactate în părțile lor relevante în cazul L mai puțin la nivelul creierului poate fi consecința unor deficiențe în terapia intensivă postoperatorie. Este necesar să se stabilească circumstanțele și cauzele tanxiei cerebrale prin efectuarea unei expertize complexe de către o comisie medico-legale în asociere cu medici specialiști cu înaltă calificare (îngrijitori intensivi, ORL). La 2 octombrie 1997, o comisie de opt medici de la Institutul Național de Medicină Legală Mina Minovici ( În conformitate cu acest aviz, insuficiența respiratorie a fost probabil cauzată de o reacție specială la anestezice, deoarece acestea au avut probabil un efect toxic asupra organelor pacientei, și astfel de situații au fost greu de controlat și de anticipat. Concluzia a fost că medicul anestezist F.M.O. a acționat în mod corect. Prin ordonanța din 24 noiembrie 1997, Parchetul a emis o hotărâre de nejudiciare în calitate de șef al dr. F.M.O. În conformitate cu dispozițiile procedurale în vigoare la momentul respectiv, această ordonanță nu era, în principiu, susceptibilă de a introduce o cale de atac în fața instanțelor. La 10 martie 2004, după revizuirea Codului de procedură penală (CPP) prin Legea nr. 281/2003, reclamantul sesizează instanța judecătorească cu privire la o hotărâre de nejudiciare din 24 noiembrie 1997 în temeiul articolului 278 din CPP. În cadrul audierilor Tribunalului de Primă Instanță din Cluj Napoca din 8 aprilie a solicitat trimiterea dosarului la Parchet în vederea unei examinări suplimentare. 11. și 13 mai 2004, reclamantul a indicat că obiectul contestației sale era limitat la examinarea răspunderii penale a doctorului G.A.V., precizând că instana de Primă Instană din Cluj nu a examinat-o în cadrul plângerii sale iniiale introduse în 1997 (punctul 5 de mai sus). Napoca a acceptat contestația reclamantului, a anulat ordinul de nejudiciare din 24 noiembrie 1997 și a trimis cazul la Parchet pentru ca acesta să conducă investigații asupra responsabilității doctorului G.A.V. Tribunalul considera că plângerea inițială a reclamantului a fost îndreptată împotriva echipei de medici, dar că instanța nu a luat o decizie decât în ceea ce-l privește pe dr. F.M.O. și a omis să se pronunțe asupra responsabilității dr. G.A.V. 13. În urma unei trimiteri motivate de motive legate de competența materială a instanțelor, printr-o hotărâre din 30 martie 2005, Tribunalul departamental din Suceava a confirmat hotărârea din 20 mai 2004 a Tribunalului de Primă Instanță din Cluj Napoca 14. La o dată nespecificată în cursul procedurii, reclamantul s-a constituit parte civilă și a solicitat repararea prejudiciului material și moral pe care l-a suferit. La spitalul clinic din Cluj-Napoca a fost chemat ulterior în procedură ca parte responsabilă din punct de vedere civil. 15. Pe parcursul procedurii, pe baza recursului reclamantului, cauza a fost retrimisă succesiv, de patru ori, de tribunalul de apel al lui Suceava, la Parchet și/sau la instanțele inferioare, din cauza contradicțiilor dintre motivele care au stat la baza deciziilor acestora cu privire la cauzele decesului și la responsabilitățile care îi revin medicului G.A.V. 16. La 18 octombrie 2005, Parchetul a solicitat laboratorului de medicină legală din Cluj să efectueze o nouă expertiză pentru a stabili cauzele decesului și eventualele responsabilități ale medicilor G.A.V. și F.M.O. Laboratorul în cauză a prezentat raportul său de e-mail la 19 În decembrie 2006 s-a constatat că moartea fiicei reclamantului a fost cauzată de hipoxie cerebrală severă, iar concluziile acestui raport au fost redactate în părțile lor relevante în cazul IV. Există o legătură cauzală între decesul pacientei și intervenția chirurgicală. Suntem de părere că decesul este cauzat de o eroare de medicație postoperatorie, cauzată în principal de medicul anestezist, dar că, în conformitate cu dispozițiile codului deontologic, chirurgul este responsabil pentru asistenții pe care i-a ales. La 21 martie 2007, Parchetul a trimis această nouă expertiză pentru aviz la Institutul Mina Minovici. August 2007, acesta a răspuns că documentul în cauză fusese întocmit în necunoaștere a procedurilor prevăzute de lege. Într-adevăr, potrivit institutului, legea nu a permis, în lipsa unor elemente noi, realizarea unei noi expertize medico-legale după ce el însuși a emis un aviz. 18. În ședința din 14 martie 2012 în fața Tribunalului de Primă Instanță din Suceava, reclamantul a indicat, printre altele, că a fost acuzat de arestarea doctorului F.M.O. În aceeași zi, instanța a solicitat institutului Mina Minovici să precizeze dacă, având în vedere progresul științific în această privință, era posibil să se efectueze investigații paraclinice pentru a determina cu precizie cauza decesului fiicei reclamantului. Mai 2012, Institutul Mina Minovici a informat instanța că progresele științifice realizate de la avizul său dat cu câțiva ani în urmă (punctul 8 de mai sus) nu puteau fi utilizate retroactiv pentru a stabili cauza decesului. 19. printr-o hotărâre din 20 iunie 2012, Tribunalul de Primă Instanță din Suceava l-a numit pe medicul G.A.V. Pe baza raportului de expertiză întocmit de laboratorul de medicină legală din Cluj la data de 3 iulie 1997, pe care institutul Mina Minovici și-a dat avizul la 2 octombrie 1997, nu a avut nicio legătură cauzală între decesul pacientei și omisiunea medicului G.A.V. să se asigure, înainte de intervenția chirurgicală, că analizele medicale și alte investigații preoperatorii ale pacientei au fost efectuate în mod corespunzător; în plus, el a considerat că nu a putut lua în considerare raportul de expertiză medico-legale al laboratorului de medicină legală din Cluj din 19 În decembrie 2006, pe motiv că acesta fusese stabilit în necunoaștere cu privire la procedura prevăzută de lege, aceasta din urmă nepermițând realizarea unei noi expertize medico-legale după ce institutul Mina Minovici a emis un aviz. Pe de altă parte, instanța a respins cererile de despăgubire formulate de solicitant pe motiv că condițiile răspunderii civile delictuale a medicului G.A.V. nu au fost îndeplinite, deoarece Reclamantul a formulat o acțiune în fața Tribunalului de apel al lui Suceava și a recidivat la argumentul pe care l-a prezentat anterior potrivit căruia rapoartele de expertiză realizate în speță nu au permis determinarea cauzelor de hipoxie cerebrală apărute la fiica sa. 21. La 3 octombrie 2012, instanța de apel din partea Suceava a solicitat institutului Mina Minovici să realizeze o nouă expertiză, fără participarea experților solicitați anterior, însă această cerere nu a putut fi satisfăcută, deoarece majoritatea experților și-au dat deja avizul în acest sens. La 3 decembrie 2012, instanța de apel din partea statului Mina Minovici să precizeze dacă informațiile furnizate de solicitant cu privire la cantitatea de sânge și de ser fiziologic pe care o primise pacienta prin transfuzie au avut un impact asupra rezultatelor studiului anterior 22. La 23 ianuarie 2013, institutul Mina Minovici și-a dat avizul. El a fost în măsură să nu mai facă o nouă expertiză medico-legale pe motiv că a fost competent doar pentru a oferi clarificări suplimentare (complete). El a fost în măsură să furnizeze în speță astfel de clarificări suplimentare, și a concluzionat că cantitatea de 6 000 ml de lichid (ser fiziologic, glucoză și sânge) administrat prin perfuzie pacientei după intervenția chirurgicală nu a provocat hipoxie cerebrală și mai mult decât o relație cauzală între administrarea lichidului și deces. 23. Printr-o hotărâre definitivă din 9 aprilie 2013, tribunalul din Suceava a confirmat temeinicia hotărârii pronunțate la 20 iunie 2012 de instanța de primă instanță, atât sub aspect penal, cât și sub aspect civil al cauzei. Procedura disciplinară 24. La o dată nespecificată, reclamantul a preluat, de asemenea, ordinul medicilor din Cluj, solicitându-i să inițieze o procedură disciplinară în legătură cu moartea fiicei sale. Ordinea medicilor a constituit o comisie de anchetă compusă din trei medici. La 24 iulie 1997, comisia a concluzionat că decesul a fost cauzat de un accident anestezic imprevizibil. 25. La 12 noiembrie 1998, comisia de disciplină profesională a Departamentului de Instană Profesională (Departmentul de Jursdicție Profesionistă Profesionistă) a confirmat concluziile comisiei de anchetă. 26. Reclamantul a solicitat de mai multe ori să fie implicat în procedura disciplinară 27. Guvernul indică faptul că dosarul disciplinar nu mai este disponibil în întregime, din cauza vechimii sale și a termenelor legale, și indică, de asemenea, că reclamantul a sesizat instanțele interne cu contestații îndreptate împotriva hotărârilor disciplinare și că aceste contestații au fost respinse. Dreptul și practica internă relevante 28. O prezentare extensivă a dreptului și a practicii interne referitoare la avizele medico-legale și la organismele împuternicite de lege să le elibereze, precum și la dispozițiile CPP referitoare la competenă ca mijloc de probă la procesul penal figurează la punctele 41-54 din Hotărârea Eugenia Lazecc. România 32146/05, 16 februarie 2010). 29. În plus, dispozițiile relevante în speță ale CPP privind căile de atac disponibile pentru a contesta o decizie a Parchetului și modificările aduse prin Legea nr. 281/2003, inclusiv noul articol 278 din CPP, sunt descrise în cauza Dumitru Popescu c. România (n 49234/99, §§ 43-45, 26 aprilie 2007). GRIEF 30. Invocând articolele 2 și 6 din Convenție, reclamantul se plânge de ineficiență și de durata anchetei efectuate de autorități în urma decesului fiicei sale. Curtea consideră că este necesar să se ia în considerare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . I). În partea sa relevantă în speță, această dispoziție se citește astfel Dreptul oricărei persoane la viață este protejat prin lege. (...) 32. Guvernul excită neobosirea căilor de atac interne. El susține că reclamantul nu a contestat în fața instanțelor interne decizia de nelocare pronunțată în favoarea medicului anestezist. 33. Tribunalul consideră că a epuizat toate căile de atac la dispoziția sa. 34. Curtea consideră că nu este necesar, în speță, să se pronunțe cu privire la excepția preliminară invocată de Guvern, pe motiv că cererea este, în orice caz, tardivă din motivele expuse mai jos. 35. Comisia observă că Ö nu a ridicat, pe baza articolului 35 alineatul (1) din Convenție, o excepție de la nerespectarea termenului de șase luni. Cu toate acestea, Comisia amintește că, în ceea ce privește o regulă de ordine publică, aceasta are competența de a lua o decizie din oficiu, chiar dacă Õn Õen nu a excipat (Sabri Güneș c. Turcia [GC], n 27396/06, Õ 29, 29 iunie 2012). 36. Într-adevăr, Comisia observă că, în speță, procedura internă este definită în două etape. Prima a luat sfârșit la 24 noiembrie 1997, data la care Parchetul a pronunțat o hotărâre de nejudiciare care, în lipsa unei baze legale, nu era în principiu susceptibilă de o cale de atac în fața instanțelor, iar a doua a început la 10 martie 2004, când reclamantul a utilizat calea de atac nou introdusă ca urmare a revizuirii CPP prin lege nr. 281/2003 și a sesizat instanțele cu privire la decizia de a nu fi soluționat (punctele 9 și 10 de mai sus) și, astfel, procedura internă a suferit o întrerupere pe o perioadă mai mare de șase ani. 37. Comisia reamintește că termenul de șase luni prevăzut la art. 35 alineatul (1) vizează asigurarea securității juridice prin garantarea faptului că cauzele care ridică întrebări în temeiul convenției sunt examinate într-un termen rezonabil și că deciziile anterioare nu pot fi puse la îndoială pe termen nelimitat. Această regulă marchează limita temporală a controlului efectuat de organele Convenției și indică atât particularilor, cât și autorităților perioada dincolo de care acest control nu mai poate fi efectuat (Sabri Güneș) , citată anterior, §§ 38-39. Curtea amintește că, atunci când rapiditatea este necesară pentru rezolvarea întrebărilor referitoare la o cauză, este de datoria reclamantului să se asigure că obiecțiunile sale sunt aduse în fața Curții cu celeritatea necesară pentru ca acestea să poată fi tăiate corect și echitabil (a se vedea mutatis mutandis Varnava și alte c. Turcia [GC], n 16064/90 și al., § 160, CEDO 2009). În timp, memoria martorilor este în declin, aceștia riscă să decedeze sau să fie de negăsit, anumite elemente de probă se deteriorează sau dispar și șansele de a efectua o anchetă efectivă și efectivă gradual, astfel încât examinarea și pronunțarea unei hotărâri de către Curte riscă să fie lipsite de sens și de eficacitate (ibidem § 161 și Akhvlediani și alții c. Georgia (dec.), n 22026/10 et al., § 24, 9 aprilie 2013). 38. În general, termenul de șase luni începe să curgă de la data deciziei definitive din cadrul procesului de epuizare a căilor de atac interne. Cu toate acestea, în cazul în care este clar că reclamantul nu dispune de nicio cale de atac efectivă, termenul de șase luni ia naștere la data actelor sau a măsurilor denunțate sau la data la care acesta ia cunoștință de acest lucru sau simte efectele sau prejudiciile (Dennis și alții c. Regatul Unit (dec.), 76573/01, 2 iulie 2002).În plus, art. 35 alineatul (1) nu poate fi interpretat într-un mod care ar impune ca un solicitant să sesizeze Curtea înainte ca situația referitoare la chestiunea în discuție să fi făcut obiectul unei decizii definitive la nivel intern. 39. Prin urmare, în caz de deces, ar trebui să se ia măsuri pentru a se ține la curent cu stadiul actual al anchetei sau al stagnării acesteia, și să se introducă în cele din urmă cu celeritatea dorită, în măsura în care știu sau ar trebui să știe că se desfășoară o anchetă penală efectivă ( Varnava și altele, citată anterior, punctul 158). 40. În speță, a existat, prin urmare, o întrerupere a procedurii de mai mult de șase ani, între hotărârea de nejudiciare pronunțată la 24 noiembrie 1997 de către Parchet și contestarea acestei decizii formulate de recurent după adoptarea Legii nr. 281/2003. Curtea amintește că, înainte de modificarea CPP prin legea nr. 281/2003, dreptul intern românesc nu prevedea o cale de atac adecvată și efectivă în sensul articolului 35 din Convenție împotriva hotărârilor de nejudiciare pronunțate de Parchet (a se vedea în acest sens Rupa c. România (dec.), nr. 58478/00, § 85-90, 14 decembrie 2004). De asemenea, aceasta a concluzionat că reclamantul nu era obligat să facă uz de noua procedură introdusă prin Legea nr. 281/2003. în scopul de a contesta hotărârile de nejudiciare pronunțate de Parchet atunci când această lege a intrat în vigoare la mai mult de cinci ani după faptele denunțate de către persoana în cauză (Dumitru Popescu (n, citată anterior, §§ 55-56). 41. Prin urmare, Curtea apreciază că, atunci când Parchetul a pronunțat, la 24 În noiembrie 1997, decizia de a nu fi soluționat cazul în speță, reclamantul nu avea nici o cale de atac pentru a epuiza și pe care o putea sesiza direct în termen de șase luni de la decizia de a nu fi judecat; prin urmare, aceasta concluzionează că cererea este tardivă. Faptul că reclamantul a așteptat adoptarea legii nr. 281/2003 pentru a invoca și a sesiza instanțele interne nu poate duce la o altă constatare, în măsura în care adoptarea acestei legi nu era previzibilă în momentul în care a fost pronunțată hotărârea de nejudiciare. 42. Prin urmare, trebuie declarată inadmisibilă, în conformitate cu art. 35 alineatul (1) și 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, cu majoritate de voturi, Declare cererea inadmisibilă. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 16 februarie 2017. Marialena Tsirli András Sajó Première

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2016-02-02
0,94
AFFAIRE ȚĂVÎRLĂU c. ROUMANIE
QUATRIÈME SECTION AFFAIRE ŢĂVÎRLĂU c. ROUMANIE (Requête n o 43753/10) ARRÊT STRASBOURG 2 février 2016 DÉFINITIF 02/05/2016 Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. E
CtEDO 2021-05-11
0,94
RĂILEANU c. ROUMANIE
QUATRIÈME SECTION DÉCISION Requête n o 27027/15 Gheorghe RĂILEANU contre la Roumanie La Cour européenne des droits de l’homme (quatrième section), siégeant le 11 mai 2021 en un comité composé de : Gabriele Kucsko-Stadlmayer, présidente, Iul
CtEDO 2018-02-06
0,94
BITEȘ c. ROUMANIE
QUATRIÈME SECTION DÉCISION Requête n o 43775/12 Şerban BITEŞ contre la Roumanie La Cour européenne des droits de l’homme (quatrième section), siégeant le 6 février 2018 en un comité composé de : Paulo Pinto de Albuquerque, président, Egidij
CtEDO 2020-11-26
0,94
PĂRĂUȘANU c. ROUMANIE
Communiquée le 26 novembre 2020 Publié le 14 décembre 2020 QUATRIÈME SECTION Requête n o 24032/18 Mirela Laura PĂRĂUȘANU et autres contre la Roumanie introduite le 15 May 2018 OBJET DE L’AFFAIRE La requête est présentée par trois requérants
CtEDO 2020-11-17
0,94
AFFAIRE MĂRCIULESCU ET NEACȘU c. ROUMANIE
QUATRIÈME SECTION AFFAIRE MĂRCIULESCU ET NEACȘU c. ROUMANIE (Requête n o 15297/17) ARRÊT STRASBOURG 17 novembre 2020 Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire Mărciulescu et Neacșu c. Roumanie, La Cour euro
Sursă