BITEȘ c. ROUMANIE

BITEȘ c. ROUMANIE (CtEDO, 2018)

SECȚIUNEA A PATRA DECIZIE Cerere nr. 43775/12 Șerban BITEȘ împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care are loc la 6 februarie 2018 într-un comitet compus din Paulo Pinto de Albuquerque, președinte, Egidijus Kūris, Iulia Motoc, judecători, și Andrea Tamietti, grefier adjunct al secțiunii, având în vedere cererea formulată la 15 iunie 2012, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de către reclamant, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACE recurentul, domnul Șerban Biteș, este un resortisant român născut în 1956 și rezident în Drobeta Turnu-Severin. El a fost reprezentat în fața Curții de către domnul L.-T. Pantelimon, avocat la Drobeta Turnu-Severin. Guvernul român ( La 9 octombrie 2010, reclamantul a fost spitalizat și tratat gratuit la spitalul public din Drobeta Turnu-Severin în urma unui infarct miocardic acut. Ulterior, el a acuzat dureri grave la nivelul toracelui și a fost examinat, în același spital, de către medicul T. Acesta a considerat că viața reclamantului era în pericol din cauza deteriorării semnificative a aortei sale și a sfătuit-o să facă o intervenție chirurgicală de urgență. Potrivit reclamantului, medicul T. a precizat că o astfel de intervenție chirurgicală nu putea fi efectuată în niciun spital public din România și i-a recomandat să se prezinte la clinica privată C. din Timișoara. La 29 octombrie 2010, reclamantul a efectuat operațiunea în cauză la clinica C. și a plătit 5 863 lei românească, adică aproximativ 1 La 11 iulie 2011, reclamantul a dat în judecată fondul public de asigurări de sănătate al Mehedinti ( mai exact, fondul de asigurări de sănătate) (inclusiv fondul de asigurări de sănătate) - în urma refuzului acesteia de a-i rambursa prețul pe care l-a plătit pentru operația sa la clinica C. pe motivul că clinica în cauză nu a încheiat cu ea un parteneriat care i-ar fi permis să ramburseze costul operațiunii în cauză. Prin hotărârea din 7 decembrie 2011, Tribunalul de Primă Instanță din Drobeta Turnu-Severin a acceptat cererea reclamantului și a condamnat fondul de asigurări de sănătate să îi ramburseze costul intervenției. 95 din 14 aprilie 2006 privind reforma în domeniul sănătății și citând jurisprudența Curții pe teren a articolului 2 din Convenție, Tribunalul nota că, în ceea ce privește o intervenție urgentă necesară pentru salvarea vieții reclamantului, statul era obligat să îi ramburseze prețul pe care îl plătise pentru intervenția chirurgicală suferită într-o clinică privată pe care nici o instituție medicală publică nu fusese în măsură să efectueze operația în cauză. Mai multe audieri publice au avut loc în fața tribunalului departamental din Mehedinþi (inclusiv tribunalul judeþional de judeþi) atunci când a fost discutat dacã fondul de asigurări de sãnãtate ar putea solicita o scutire de la plata dreptului de timbru. La 2 aprilie 2012, a avut loc o nouă ședință în fața tribunalului departamental. 9 de mai jos) că reclamantul a fost prezent la această ședință și că mai mult nu a fost reprezentat de un avocat. La începutul lacul, tribunalul județean a luat notă de faptul că reprezentantul fondului de asigurări de sănătate a depus la dosar o notă din 30 martie 2012 ( În plus, Comisia a considerat că, în cazul de față, Comisia nu a luat în considerare niciun element de probă care să demonstreze că, în cazul de față, nu există niciun motiv întemeiat pentru care să se considere că nu există un motiv întemeiat pentru care să se considere că nu există un motiv întemeiat pentru care să se considere că nu există un motiv întemeiat pentru care nu s-ar fi luat măsuri în acest sens. Printr-o hotărâre definitivă din aceeași zi, tribunalul departamental a primit recursul formulat de fondul de asigurări de sănătate și a respins cererea reclamantului, pe motiv că acesta a ales el însuși să fie spitalizat în clinica privată C. știind că este vorba despre o instituție privată care nu încheiase un parteneriat cu fondul de asigurări de sănătate. Pentru a stabili că reclamantul a fost informat în mod corespunzător că clinica C. este o instituție privată care nu are un parteneriat cu fondul de asigurări de sănătate, instanța a luat în considerare nota din 30 martie 2012 (punctul 8 de mai sus). Dispozițiile relevante în speță ale Codului de procedură civilă, în redactarea lor în vigoare la momentul faptelor, se citeau astfel art. 126 Părțile pot solicita instanței, la începutul instanței , să amâne litigiile care nu sunt în stare, în cazul în care aceste cereri nu au loc la dezbatere (...) art. 129 Părțile au obligația, în condițiile legii, de a monitoriza desfășurarea și finalizarea procedurii. În mod similar, ele au obligația de a efectua actele de procedură în condițiile, în ordinea și în termenele stabilite de lege sau de instanță, de a-și exercita drepturile procedurale în conformitate cu dispozițiile art. 723 alin. (1) și de a-și dovedi pretențiile și [acuzațiile] apărării. (...) În ceea ce privește situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile o invocă pentru a-și susține pretențiile și [acuzațiile în] apărare, instanța are dreptul să le solicite să prezinte, oral sau scris, detalii, precum și să prezinte dezbaterilor orice circumstanțe de fapt sau de drept, chiar și în cazul în care nu se menționează acest lucru în cererea [inițială] sau în memoriul în apărare. (...) art. 167 Elementele de probă pot fi autorizate numai dacă instanța consideră că acestea pot aduce o soluție la litigiu (...). Acestea vor fi examinate înainte de începerea dezbaterilor pe fond. (...) art. 169 L Laon nu poate prezenta dovezi noi în fața instanței care hotărăște cu privire la recurs, cu excepția [documentelor] scrise care pot fi depuse până la încheierea dezbaterilor. art. 723 Drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună credință și în scopul în care au fost recunoscute prin lege. (...) Dispozițiile generale privind ordonanța de urgență a guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public în materie civilă (inclusiv ordonanța nr. 51/2008) sunt descrise în cauza Rah și Gâlea c. România ((dec.), nr. 43838/10, § 14, 3 octombrie 2017). În special, ordonanța nr. 51/2008 cuprinde următoarele dispoziții: Ajutorul public judiciar poate fi acordat în conformitate cu următoarele modalități: plata onorariilor pentru a asigura reprezentarea, asistența juridică și, dacă este cazul, apărarea, de către un avocat desemnat sau ales, pentru a realiza sau proteja un drept sau un interes legitim în justiție sau pentru a preveni un litigiu (...) Art. 8 6 persoanele al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, pe parcursul ultimelor două luni anterioare cererii, este mai mic de 500 lei. În acest caz, sumele care constituie ajutorul public judiciar sunt integral avansate de către stat. În cazul în care venitul mediu net lunar pe membru de familie, în ultimele două luni înainte de cerere, este mai mică de 800 lei, sumele reprezentând ajutorul public judiciar sunt avansate de către stat în valoare de 50 Ajutorul public judiciar poate fi acordat în alte situații, proporțional cu nevoile reclamantului, în cazul în care costurile anumitor sau estimate ale procedurii sunt de natură să limiteze accesul efectiv la justiție (...) GRIFS 12. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul se plânge de caracterul inechitabil al procedurii pe care a inițiat-o împotriva casei de asigurări de sănătate, procedură închisă prin hotărârea definitivă din 2 aprilie 2012. Acesta invocă în special o necunoaștere a principiului contradictoriei pe motiv că instanța de departamentală și-a pronunțat hotărârea pe baza notei din 30 martie 2012, trimisă la dosar de partea pârâtă în ultima ședință publică, document care nu i-ar fi fost comunicat și, prin urmare, nu ar fi putut contesta. 13. Pe teren la art. 2 din Convenție, reclamantul denunță, de asemenea, o încălcare a dreptului său la viață din cauza modului în care tribunalul departamental a apreciat dovezile și a interpretat legea națională pentru a concluziona că statul nu era obligat să ramburseze operațiunea care i-a salvat viața. Reclamantul se plânge de caracterul inechitabil al procedurii pe care a inițiat-o împotriva casei de asigurări de sănătate și denunță în special necunoașterea principiului contradicției. Acesta se bazează pe dispozițiile art. 6 alin. Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil (...) de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Argumentele părțilorreclamantul indică faptul că a fost neprezentat de un avocat în fața tribunalului departamental și că nu a beneficiat, prin urmare, de consiliere specializată. Acesta susține că, la data de 2 aprilie 2012, în cazul în care instanța a depus la dosar nota de subsol din 30 martie 2012, Tribunalul a considerat că a fost vorba despre un document referitor la problema scutirii de la plata taxei de timbru ridicat anterior (punctul 7 de mai sus). În opinia sa, instanța ar fi trebuit să atragă atenția asupra faptului că acest document fusese depus la dosar și să - i dea o copie a acestuia pentru a - i da informații despre conținutul său. 16. Reclamantul precizează că nota în cauză a fost luată în considerare de tribunalul departamental în hotărârea sa și că, dacă ar fi avut cunoștință de conținutul acesteia, ar fi solicitat clarificări cu privire la posibilitatea reală de a beneficia de intervenția chirurgicală în cauză în sistemul public de sănătate. Guvernul indică faptul că reclamantul a fost prezent la ședința publică din 2 aprilie 2012 a tribunalului departamental, la care nota din 30 martie 2012 a fost depusă la dosar. În opinia sa, reclamantul a avut acces la acest document pe care l-a depus la dosar în prezența sa în cadrul ședinței publice și pe care l-ar fi putut solicita să-l consulte. Guvernul adaugă că, în cazul în care reclamantul ar fi avut nevoie să studieze mai în detaliu această notă, el ar fi putut solicita amânarea încuietorii. În observațiile sale suplimentare, guvernul arată că reclamantul a ales să nu fie reprezentat de un avocat, ci că ar fi putut solicita instanței naționale să fie admis în beneficiul asistenței judiciare și nu avea mijloacele de a plăti un avocat. 18. În al doilea rând, guvernul arată că nota din 30 martie 2012 nu a fost nici elementul unic, nici elementul determinant pe care s-ar fi bazat tribunalul departamental și declară că acesta din urmă a respins acțiunea reclamantului pe motiv că acesta nu a demonstrat că o tranzacție în sistemul public ar fi condus la întârzieri semnificative care ar putea pune viața în pericol. Evaluarea Curții 19. Curtea amintește că dreptul la o procedură contradictorie implică, pentru o parte, posibilitatea de a lua cunoștință de orice înscris sau observație prezentată judecătorului în vederea comunicării deciziei sale și de a o discuta (Kresss c. Franța [GC], n 39594/98, § 74, CEDH 2001-VI; a se vedea, de asemenea, Ruiz-Mateos c. Spania, 23 iunie 1993, § 63, seria A n 262). Singurele părți ale unui litigiu sunt de a judeca dacă un element adus de la . . Este vorba, printre altele, de încrederea justițiabililor în funcționarea justiției: aceasta se bazează, printre altele, pe asigurarea de a fi putut exprima pe orice bucată la dosar (Pellegrini c. Italia, n 30882/96, § 45, CE În conformitate cu aceste principii în speță, Curtea constată că, în observațiile pe care le-a prezentat, reclamantul a recunoscut că nota din 30 martie 2012 a fost plătită în prezența sa în cadrul procedurii publice din 2 aprilie 2012 a tribunalului departamental. Acesta a indicat apoi că, fără consiliere în cunoștință de cauză a unui avocat, acesta nu a fost în măsură să înțeleagă natura acestui document și a crezut că a fost legat de o excepție menționată anterior. În continuare, Comisia observă că reclamantul susține că, pe lângă faptul că nu era reprezentat de un avocat, acesta se întorcea la tribunalul departamental d a atras atenția asupra faptului că acest document fusese depus la dosar și că îi prezentase o copie a acestuia pentru a-l face să ia cunoștință de conținutul său (punctul 15 de mai sus). Cu toate acestea, Curtea constată că reclamantul nu precizează motivele pentru care a ales să nu fie reprezentat de un avocat, căruia îi revine, în principiu, sarcina de a-și consulta clientul. În cazul în care există motive financiare pentru alegerea reclamantului, Curtea ia notă de argumentul guvernului potrivit căruia acesta putea solicita să fie admis în beneficiul asistenței judiciare (punctul 17 de mai sus). 51/2008 instituie un sistem de asistență judiciară în materie civilă conform căruia justițiabilul care nu are mijloacele financiare de a plăti un comerciant sau care riscă să fie limitat la accesul efectiv la justiție din cauza costurilor anumitor sau estimate ale procedurii poate obține un ajutor financiar destinat să acopere plata onorariilor unui avocat, în special pentru a realiza sau proteja un drept sau un interes legitim în justiție (punctul 11 de mai sus). Comisia reamintește deja că sistemul prevăzut de Ordonanța nr. 51/2008 nu este în mod evident ineficient (a se vedea mutatis mutandis Rau și Gâlea c. România (dec.), nr. 43838/10, § 40, 3 octombrie 2017). Prin urmare, Curtea nu poate accepta că este de competența instanțelor interne să ia măsuri pozitive în ceea ce privește lipsa unui consiliu profesional, cu atât mai mult cu cât reclamantul nu a făcut cunoscut în timpul procedurii interne o vulnerabilitate specială la alegerea unuia dintre acestea. 22. Astfel cum s-a menționat la punctul 20 de mai sus, nota din 30 martie 2012 a fost depusă la dosar în prezența reclamantului în cadrul ședinței publice a tribunalului departamental din 2 aprilie 2012. Curtea este de părere că reclamantul ar fi putut solicita, în cursul acestei ședințe, ca nota să îi fie comunicată pentru a lua cunoștință de conținutul său și că a putut, de asemenea, să solicite amânarea procedurii de încuviințare pentru a examina nota respectivă (a se vedea în special art. 126 din Codul de procedură civilă în vigoare la momentul faptelor, citat la alineatul (1)). 10 de mai sus).Cu toate acestea, reclamantul nu a utilizat posibilitățile pe care le oferă legea internă și la nivelul insuficienței consultanței specializate nu este imputabil autorităților interne 23. În aceste condiții, nici o aparență de încălcare a principiilor procesului echitabil, în special a principiului contradicției, nu poate fi detectată în speță. În consecință, acest aspect este în mod evident nefondat și trebuie respins, în conformitate cu art. 35 alin. (3) lit. (a) și 4 din Convenție. Reclamantul denunță, de asemenea, o încălcare a dreptului său la viață, astfel cum a fost garantată prin art. 2 din convenție, pe motiv că instanțele interne nu au obligat statul să ramburseze tranzacția care i-a salvat viața. 25. Având în vedere toate elementele de care dispune și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, Curtea nu constată nici o aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de Convenție și, prin urmare, concluzionează că acest aspect este în mod evident nefondat și că trebuie respins, în conformitate cu art. 35 alin. (3) lit. (a) și 4 din Convenție. Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Făcut în franceză și comunicat în scris la 1 martie 2018. Andrea Tamietti Paulo Pinto de Albuquerque Adjunct Președinte

QUATRIÈME SECTION

DÉCISION

Requête n

o

43775/12

Șerban BITEȘ

contre la Roumanie

La Cour européenne des droits de l’homme (quatrième section), siégeant le 6 février 2018 en un comité composé de

:

Paulo Pinto de Albuquerque,

président,

Egidijus Kūris,

Iulia Motoc,

juges,

et de Andrea Tamietti,

greffier adjoint de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite le 15 juin 2012,

Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

1.

Le requérant, M. Șerban Biteș, est un ressortissant roumain né en 1956 et résidant à Drobeta Turnu-Severin. Il a été représenté devant la Cour par M

e

L.-T. Pantelimon, avocate à Drobeta Turnu-Severin.

2.

Le gouvernement roumain («

le Gouvernement

») a été représenté par son agente, M

me

C. Brumar, du ministère des Affaires étrangères.

A.

Les circonstances de l’espèce

3.

Le 9 octobre 2010, le requérant fut hospitalisé et traité gratuitement à l’hôpital public de Drobeta Turnu-Severin à la suite d’un infarctus aigu du myocarde. Il accusa par la suite de fortes douleurs au niveau du thorax et fut examiné, dans le même hôpital, par le médecin T. Celui-ci estima que la vie du requérant était en danger en raison de la détérioration importante de son aorte et conseilla à l’intéressé une intervention chirurgicale d’urgence. Selon le requérant, le médecin T. avait précisé qu’une telle intervention chirurgicale ne pouvait être effectuée dans aucun hôpital public en Roumanie et lui avait conseillé de s’adresser à la clinique privée C., à Timișoara.

4.

Le 29 octobre 2010, le requérant subit l’opération en cause à la clinique C. et paya 5 863 lei roumains, soit environ 1

400 euros. Il indique que, ne disposant pas de cet argent, il avait dû emprunter auprès de ses voisins.

5.

Le 11 juillet 2011, le requérant assigna en justice la caisse publique d’assurances de santé de Mehedinți («

la caisse d’assurances de santé

») à la suite du refus de celle-ci de lui rembourser le prix qu’il avait payé pour son opération à la clinique C. au motif que la clinique en question n’avait pas conclu avec elle de partenariat qui lui aurait permis de rembourser le coût de l’opération en cause.

6.

Par un jugement du 7 décembre 2011, le tribunal de première instance de Drobeta Turnu-Severin fit droit à la demande du requérant et condamna la caisse d’assurances de santé à lui rembourser le coût de l’intervention. S’appuyant sur la loi n

o

95 du 14 avril 2006 sur la réforme dans le domaine de la santé et citant la jurisprudence de la Cour sur le terrain de l’article 2 de la Convention, le tribunal nota que, s’agissant d’une intervention urgente nécessaire pour sauver la vie du requérant, l’État était tenu de lui rembourser le prix qu’il avait payé pour l’intervention chirurgicale subie dans une clinique privée puisqu’aucun établissement médical public n’avait été en mesure de réaliser l’opération en question.

7

.

La caisse d’assurances de santé forma un recours (

recurs

). Plusieurs audiences publiques eurent lieu devant le tribunal départemental de Mehedinți («

le tribunal départemental

») lorsque la question de savoir si la caisse d’assurances de santé pouvait demander une exemption du paiement du droit de timbre fut discutée.

8

.

Le 2 avril 2012, une nouvelle audience eut lieu devant le tribunal départemental. Il ressort du jugement du tribunal du même jour (paragraphe

9 ci-dessous) que le requérant était présent à cette audience et qu’il n’était pas représenté par un avocat. Au début de l’audience, le tribunal départemental prit note que le représentant de la caisse d’assurances de santé avait déposé au dossier une note du 30 mars 2012 («

la note du 30

mars 2012

») et un autre document, tous deux délivrés par l’hôpital public de Drobeta Turnu-Severin. Il constata ensuite que les parties n’avaient pas d’autres demandes à faire et leur donna la parole afin qu’elles exposent sur le fond leurs arguments relatifs au recours.

9

.

Par un arrêt définitif du même jour, le tribunal départemental fit droit au recours formé par la caisse d’assurances de santé et rejeta la demande du requérant, au motif que celui-ci avait lui-même choisi de se faire hospitaliser dans la clinique privée C. en sachant qu’il s’agissait d’un établissement privé qui n’avait pas conclu de partenariat avec la caisse d’assurances de santé. Pour établir que le requérant avait dûment été informé que la clinique C. était un établissement privé n’ayant pas de partenariat avec la caisse d’assurances de santé, le tribunal prit en compte la note du 30 mars 2012 (paragraphe 8 ci-dessus).

B.

Le droit interne pertinent

10

.

Les dispositions pertinentes en l’espèce du code de procédure civile, dans leur rédaction en vigueur au moment des faits, se lisaient ainsi

:

Article 126

«

Les parties peuvent demander au tribunal, au début de l’audience, de reporter les litiges qui ne sont pas en état, si ces demandes n’occasionnent pas de débat (...)

»

Article 129

«

1.

Les parties ont l’obligation, dans les conditions de la loi, de suivre le déroulement et la finalisation de la procédure. De même, elles ont l’obligation d’effectuer les actes de procédure dans les conditions, dans l’ordre et dans les délais établis par la loi ou le tribunal, d’exercer leurs droits procéduraux selon les dispositions de l’article 723 § 1 et de prouver leurs prétentions et leurs [arguments en] défense.

(...)

4.

S’agissant de la situation de fait et de la motivation en droit que les parties invoquent pour soutenir leurs prétentions et leurs [arguments en] défense, le tribunal est en droit de leur demander de présenter, de manière orale ou écrite, des précisions, ainsi que de soumettre aux débats toute circonstance de fait ou de droit, même s’il n’en est pas fait mention dans la demande [initiale] ou dans le mémoire en défense.

(...)

»

Article 167

«

1.

Les éléments de preuve ne peuvent être autorisés que si le tribunal considère qu’ils peuvent apporter une solution au litige (...).

2.

Ceux-ci seront examinés avant que les débats sur le fond ne commencent.

(...)

»

Article 169

«

1.

L’examen des éléments de preuve se fait devant le tribunal, sauf si la loi dispose autrement.

(...)

»

Article 305

«

L’on ne peut pas produire des éléments de preuve nouveaux devant la juridiction statuant sur le recours, à l’exception des [documents] écrits qui peuvent être déposés jusqu’à la clôture des débats.

»

Article 723

«

1.

Les droits procéduraux doivent être exercés de bonne foi et dans le but en vue duquel ils ont été reconnus par la loi.

(...)

»

11

.

Les dispositions générales de l’ordonnance d’urgence du Gouvernement n

o

51/2008 sur l’aide publique judiciaire en matière civile («

l’ordonnance n

o

51/2008

») sont décrites dans l’affaire

Rău et Gâlea c.

Roumanie

((déc.), n

o

43838/10, § 14, 3 octobre 2017). En particulier, l’ordonnance n

o

51/2008 comporte les dispositions suivantes

:

Article 6

«

L’aide publique judiciaire peut être accordée selon les modalités suivantes

:

a)

le paiement des honoraires en vue d’assurer la représentation, l’assistance juridique et, le cas échéant, la défense, par un avocat désigné ou choisi, afin de réaliser ou protéger un droit ou un intérêt légitime en justice ou en vue de prévenir un litige (...)

;

(...)

»

Article 8

«

1.

Peuvent bénéficier de l’aide publique judiciaire dans les modalités prévues à l’article 6 les personnes dont le revenu moyen net mensuel par membre de famille, pendant les deux derniers mois antérieurs à la demande, est inférieur à 500 lei. Dans ce cas, les sommes constituant l’aide publique judiciaire sont intégralement avancées par l’État.

2.

Si le revenu moyen net mensuel par membre de la famille,

pendant les deux derniers mois antérieurs à la demande, est inférieur à 800 lei, les sommes constituant l’aide publique judiciaire sont avancées par l’État à hauteur de 50

%.

3.

L’aide publique judiciaire peut être accordée dans d’autres situations, proportionnellement aux besoins du demandeur, lorsque les coûts certains ou estimés de la procédure sont de nature à limiter son accès effectif à la justice (...)

»

GRIEFS

12.

Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint du caractère selon lui inéquitable de la procédure qu’il a engagée contre la caisse d’assurances de santé, procédure close par l’arrêt définitif du 2

avril

13.

Sur le terrain de l’article 2 de la Convention, le requérant dénonce en outre une atteinte à son droit à la vie en raison de la manière dont le tribunal départemental a apprécié les éléments de preuve et interprété la loi nationale pour conclure que l’État n’était pas tenu au remboursement de l’opération qui lui avait sauvé la vie.

EN DROIT

A.

Sur le grief tiré de l’article 6 § 1 de la Convention

14.

Le requérant se plaint du caractère selon lui inéquitable de la procédure qu’il a engagée contre la caisse d’assurances de santé et dénonce en particulier une méconnaissance du principe du contradictoire. Il s’appuie sur les dispositions de l’article 6 § 1 de la Convention, qui est ainsi libellé dans ses parties pertinentes en l’espèce

:

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)

»

1.

Arguments des parties

a)

Le requérant

15

.

Le requérant indique qu’il n’était pas représenté par un avocat devant le tribunal départemental et qu’il n’a donc pas bénéficié de conseils spécialisés. Il allègue que, lors de l’audience du 2 avril 2012, lorsque le tribunal a versé au dossier la note du 30 mars 2012, il a pensé qu’il s’agissait d’un document relatif à la question de l’exemption du paiement du droit de timbre soulevée auparavant (paragraphe 7 ci-dessus). D’après lui, le tribunal aurait dû attirer son attention sur le fait que ce document avait été versé au dossier et lui en remettre une copie pour qu’il prenne connaissance de son contenu.

16.

Le requérant expose que la note en question a été prise en considération par le tribunal départemental dans son arrêt et que, s’il avait eu connaissance du contenu de celle-ci, il aurait demandé des précisions quant à la possibilité réelle de bénéficier de l’intervention chirurgicale en question dans le système public de santé.

b)

Le Gouvernement

17

.

Le Gouvernement indique que le requérant était présent lors de l’audience publique du 2 avril 2012 du tribunal départemental lors de laquelle la note du 30 mars 2012 avait été versée au dossier. Selon lui, le requérant a eu accès à ce document puisqu’il avait été versé au dossier en sa présence lors de l’audience publique et qu’il aurait pu demander à le consulter. Le Gouvernement ajoute que si le requérant avait eu besoin d’étudier cette note plus en détail, il aurait pu demander le report de l’audience. Dans ses observations supplémentaires, le Gouvernement expose que le requérant avait choisi de ne pas se faire représenter par un avocat mais qu’il aurait pu demander aux tribunaux nationaux d’être admis au bénéfice de l’assistance judiciaire s’il n’avait pas les moyens de rémunérer un avocat.

18.

Ensuite, le Gouvernement indique que la note du 30 mars 2012 n’a été ni l’élément unique, ni l’élément déterminant sur lequel se serait appuyé le tribunal départemental. Il déclare que ce dernier a rejeté l’action du requérant au motif que celui-ci n’avait pas prouvé qu’une opération dans le système public aurait entraîné des retards significatifs susceptibles de mettre sa vie en danger.

2.

Appréciation de la Cour

19.

La Cour rappelle que le droit à une procédure contradictoire implique, pour une partie, la faculté de prendre connaissance de toute pièce ou observation soumise au juge en vue d’influencer sa décision, et de la discuter (

Kress c. France

[GC], n

o

39594/98, § 74, CEDH 2001-VI

; voir également

Ruiz-Mateos c.

Espagne

, 23 juin 1993, § 63, série A n

o

262). Il appartient aux seules parties à un litige de juger si un élément apporté par l’adversaire ou par des témoins appelle des commentaires. Il y va notamment de la confiance des justiciables dans le fonctionnement de la justice

: elle se fonde, entre autres, sur l’assurance d’avoir pu s’exprimer sur toute pièce au dossier (

Pellegrini c. Italie

, n

o

30882/96, § 45, CEDH 2001VIII).

20

.

Faisant application de ces principes en l’espèce, la Cour note que, dans les observations qu’il lui a présentées, le requérant a reconnu que la note du 30 mars 2012 avait bien été versée en sa présence lors de l’audience publique du 2 avril 2012 du tribunal départemental. Il a ensuite indiqué que, ne bénéficiant pas des conseils éclairés d’un avocat, il n’a pas été en mesure de comprendre la nature de ce document et a cru qu’il était relatif à une exception soulevée auparavant. Elle note ensuite que le requérant soutient que, puisqu’il n’était pas représenté par un avocat, il revenait au tribunal départemental d’attirer son attention sur le fait que ce document avait été versé au dossier et de lui en remettre une copie pour qu’il prenne connaissance de son contenu (paragraphe 15 ci-dessus).

21.

Toutefois, la Cour observe que le requérant ne précise pas les raisons pour lesquelles il a choisi de ne pas se faire représenter par un avocat, auquel il revient en principe la tâche de conseiller son client. À supposer que des raisons financières avaient motivé le choix du requérant, la Cour prend note de l’argument du Gouvernement selon lequel l’intéressé pouvait demander à être admis au bénéfice de l’assistance judiciaire (paragraphe

17 ci-dessus). Elle note que l’ordonnance n

o

51/2008 met en place un système d’aide judiciaire en matière civile selon lequel le justiciable qui n’a pas les moyens financiers de rémunérer un professionnel ou qui risque de se voir limiter l’accès effectif à la justice en raison des coûts certains ou estimés de la procédure peut obtenir une aide financière destinée à couvrir le paiement des honoraires d’un avocat afin, notamment, de réaliser ou de protéger un droit ou un intérêt légitime en justice (paragraphe 11 ci-dessus). Elle rappelle avoir déjà dit que le système prévu par l’ordonnance n

o

51/2008 n’est pas manifestement inefficace (voir,

mutatis mutandis

,

Rău et Gâlea c.

Roumanie

(déc.), n

o

43838/10, § 40, 3

octobre 2017). Dès lors, la Cour ne saurait accepter qu’il appartenait aux tribunaux internes de prendre des mesures positives pour pallier l’absence d’un conseil professionnel et cela d’autant plus que le requérant n’avait pas fait état pendant la procédure interne d’une vulnérabilité particulière l’ayant empêché d’en choisir un luimême.

22.

Comme indiqué au paragraphe 20 ci-dessus, la note du 30 mars 2012 a bien été versée au dossier en la présence du requérant lors de l’audience publique du tribunal départemental du 2 avril 2012. La Cour est d’avis que le requérant aurait pu demander pendant cette audience que la note lui soit communiquée pour prendre connaissance de son contenu et qu’il aurait également pu demander le report de l’audience afin d’étudier ladite note (voir, notamment, l’article

126 du code de procédure civile en vigueur à l’époque des faits, cité au paragraphe

10 ci-dessus). Or le requérant n’a pas utilisé les possibilités que la loi interne lui offrait et l’éventuelle insuffisance de conseils spécialisés n’est pas imputable aux autorités internes.

23.

Dans ces conditions, aucune apparence de violation des principes du procès équitable, et notamment du principe du contradictoire, ne saurait être décelée en l’espèce. Il s’ensuit que ce grief est manifestement mal fondé et qu’il doit être rejeté, en application de l’article 35 §§ 3 a) et 4 de la Convention.

B.

Sur le grief tiré de l’article 2 de la Convention.

24.

Le requérant dénonce également une atteinte à son droit à la vie, tel que garanti par l’article 2 de la Convention, au motif que les tribunaux internes n’ont pas obligé l’État au remboursement de l’opération qui lui avait sauvé la vie.

25.

Compte tenu de l’ensemble des éléments dont elle dispose, et pour autant qu’elle est compétente pour connaître des allégations formulées, la Cour ne relève aucune apparence de violation des droits et libertés garantis par la Convention. Elle conclut donc que ce grief est manifestement mal fondé et qu’il doit être rejeté, en application de l’article 35 §§ 3 a) et 4 de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Déclare

la requête irrecevable.

Fait en français puis communiqué par écrit le 1

er

mars 2018.

Andrea Tamietti

Paulo Pinto de Albuquerque

Greffier adjoint

Président