CERRATO GUERRA c. ESPAGNE

SECȚIUNEA A TREIA DECIZIE Cerere nr. 22916/13 Pedro CERRA GUERRA împotriva Spaniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află la 24 ianuarie 2017 într-o cameră compusă din Helena Jäderblom, președinte, Luis López Guerra, Helen Keller, Dmitry Dedov, Branko Lubarda, Pere Pastor Vilanova, Georgios A. Serghides, judecători, și Stephen Phillips, grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 22 martie 2013, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOAREA recurentului, dl Pedro Cerrato Guerra, este un resortisant spaniol cu reședința la Madrid. D.E. Gómez García, avocat în San Sebastián de Los Reyes. Guvernul spaniol a fost reprezentat de agentul său, dl R.-A. León Cavero, avocat de stat și șef al Serviciului juridic pentru drepturile omului în Ministerul Justiției. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de părți, pot fi rezumate după cum urmează. În cursul anului 2006, reclamantul a fost concediat, printr-o hotărâre din 20 februarie 2007, confirmată în casație la 12 mai 2009, Tribunalul Suprem de Justiție de la Madrid a declarat că această concediere, pronunțată din cauza vârstei reclamantului, era ilegală (improcedentă) și a dispus angajatorului din partea celui interesat să-l reintegreze la postul său de muncă. Cu toate acestea, la 8 iulie 2009, angajatorul reclamantului a pus capăt contractului de muncă de la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Recurentul a inițiat o primă procedură în fața judecătorului muncii nr. 27 al Madridului în scopul executării hotărârii Tribunalului Suprem din 12 mai 2009 de declarare a concedierii sale ilegale. El a denunțat lipsa reintegrării și, în subsidiar, în culpă a acesteia din urmă. printr-o decizie din 5 noiembrie 2009, judecătorul muncii n 27 a considerat totuși că contestațiile reclamantului se referă la o nouă concediere și că, prin urmare, trebuia să inițieze o nouă acțiune de concediere ilegală. Prin hotărârea din 12 ianuarie 2011, notificată la 25 februarie 2011, Tribunalul Superior de Justiție de la Madrid a confirmat decizia din 5 noiembrie 2009. Procedura de contestare a concedierii în fața judecătorului muncii n La 11 noiembrie 2009, reclamantul a formulat în fața aceluiași judecător o acțiune de rejudecare, prin intermediul unei decizii din 19 octombrie 2009, a inițiat o a doua procedură în fața judecătorului muncii nr. 1 din Madrid. în care a indicat datele de contact profesionale ale avocatului său ca adresă pentru notificări. Prin decizia din 23 noiembrie 2009, judecătorul a declarat recursul inadmisibil pentru nereguli formale, pe motiv că reclamantul nu a precizat dispoziția legală care ar fi fost încălcată și a menționat că, la fel ca și judecătorul nr. 1 27, un volum de muncă foarte important 11. Această decizie nu a fost notificată la adresa profesională a avocatului, ci la domiciliul personal al reclamantului și a fost primită de soția sa la 16 aprilie 2010. 12. La 2 martie 2011, reclamantul a prezentat în fața judecătorului muncii nr. 1 Tribunalul Suprem de Justiție din 12 ianuarie 2011 a confirmat că, la 8 iulie 2009, reclamantul a făcut obiectul unei a doua concedieri (punctul 8 de mai sus) noiembrie 2009 și, având în vedere hotărârea Tribunalului Superior de Justiție, să declare admisibilă acțiunea sa în contestație de concediere și să stabilească o ședință. 13. La 28 martie 2011, grefierul Tribunalului Muncii nr. 1 a constatat că decizia de respingere a acțiunii de repausción depus de reclamant a fost notificat acestuia din urmă la adresa sa personală și nu la adresa profesională a avocatului său, că aceaceasta a fost totuși cea indicată de către reclamant în acțiunea sa și a dispus ca decizia respectivă să fie notificată din nou avocatului reclamantului. 14. La 30 martie 2011, reclamantul a formulat o a doua acțiune de rejudecare. în fața judecătorului muncii nr. 1 împotriva a două decizii: a grefierului din 28 martie 2011 și a judecătorului muncii nr. 1 din 23 noiembrie 2009. Printr-o decizie din 15 iulie 2011, această acțiune a fost declarată inadmisibilă pentru întârziere, pe motiv că notificarea a fost efectuată la domiciliul reclamantului, că a fost primită de soția sa, și că nu a atacat în timp util decizia din 23 noiembrie 2009 și nu a prezentat nici o cerere de nulitate ca urmare a neregularității notificării. 15. La 22 august 2011, reclamantul a prezentat în fața judecătorului muncii nr. 1 o cerere în nulitate a întregii proceduri pentru nereguli ale notificării. Cererea în nulitate a fost respinsă la 26 septembrie 2011 și, la 12 decembrie 2011, reclamantul a fost, de asemenea, exonerat de recursul de repausción interjucat împotriva deciziei din 26 septembrie 2011. Printr-o decizie din 17 septembrie 2012, notificată la 24 septembrie 2012, Tribunalul Constituțional a declarat inadmisibilă recursul din partea reclamantului pe motiv că: a fost lipsit de importanță constituțională specială. Dreptul intern relevant 17.L a articolului 185 din Legea nr. 2/1995 din 7 aprilie 1995 privind procedura de muncă dispune, în părțile sale relevante în speță: (1) În cazul în care nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute în alin. precedent, acțiunea va fi declarată inadmisibilă printr-o decizie care nu poate face obiectul unei căi de atac (...)18. 6/1985 din 1 iulie 1985 privind sistemul judiciar se citește astfel, în general, incidentele de nulitate a procedurii trebuie declarate inadmisibile. Cu toate acestea, în mod excepțional, părțile legitime sau cele care ar fi trebuit să fie pot solicita în scris ca procedura să fie declarată nulă pentru încălcarea unui drept fundamental recunoscut prin art. 53 alineatul (2) din Constituție, cu condiția ca o astfel de încălcare să nu fi putut fi denunțată înainte de pronunțarea hotărârii sau a hotărârii prin care se punea capăt procedurii și ca, în orice caz, hotărârea sau hotărârea să nu fie susceptibilă de a fi în niciun fel de recurs obișnuit sau extraordinar GRIEF 19. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul se plânge de absența unei examinări a temeiniciei revendicărilor sale de către instanțele interne. În acest caz, reclamantul se plânge că nu a obținut o decizie pe baza revendicărilor sale. Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale civile (...) 21. Guvernul excită neobosirea căilor de atac interne pe motivul că reclamantul nu a recurs împotriva deciziei din 23 noiembrie 2009, a cărei notificare ar fi primit-o personal la domiciliul său, și că a permis astfel ca această decizie să devină definitivă. Guvernul adaugă că nici reclamantul nu a luat măsuri (recurso de quejaja) ) din decizia din 15 iulie 2011. Curtea consideră că nu trebuie să se pronunțe cu privire la această afirmație, dat fiind că cererea se referă la alte cauze prezentate mai jos. 22. Curtea constată că decizia din 19 octombrie 2009 a judecătorului muncii nr. 1, care a clasat recursul reclamantului pe motiv că: . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . care a fost declarată inadmisibilă la 23 noiembrie 2009 pentru nereguli formale, pe motiv că nu a precizat dispoziția legală care, în opinia sa, a fost încălcată. 23. Comisia observă că decizia respectivă a fost notificată în mod corespunzător reclamantului, pe baza documentelor furnizate de guvern, că notificarea a fost emisă la domiciliul Ö Õ Õ și că a fost primită de soția sa la 16 aprilie 2010. Cu toate acestea, reclamantul a răspuns mult mai târziu la această decizie, introducând o nouă cale de atac de repausción la 16 aprilie 2010. la 30 martie 2011 și după o cerere în nulitate depusă la 22 august 2011, adică la mai mult de un an de la data la care notificarea deciziei din 23 noiembrie 2009 la domiciliul reclamantului a fost primită de soția sa. Decizia în cauză a devenit, între timp, definitivă, motiv pentru care acțiunea de repausción pe care reclamantul a intentat-o ulterior a fost declarată inadmisibilă 24. Curtea ia notă de faptul că reclamantul nu contestă faptul că decizia a fost notificată soției sale, că nu neagă că a avut cunoștință de această decizie și că nu respinge primirea efectivă a acesteia, ci se limitează la a susține că o neregulă formală aducea notificarea în sine. 25. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că reclamantul a reacționat cu întârziere împotriva deciziei din 23 noiembrie 2009 chiar responsabil pentru situația de care se plânge. Într-adevăr, comportamentul său a împiedicat instanțele interne să se pronunțe asupra fondului cauzei în conformitate cu normele privind termenele de depunere a recursului (Zubida Barik Edidi c. Spania, (dec.), n 21780/13, 26 aprilie 2016, §§ 44-45. Prin urmare, Curtea trebuie să respingă cererea ca fiind vădit nefondată, în conformitate cu articolele 35 alineatul (3) și 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 16 februarie 2017. Stephen Phillips Helena Jäderblom Președinte

TROISIÈME SECTION

DÉCISION

Requête n

o

22916/13

Pedro CERRATO GUERRA

contre l’Espagne

La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant le 24 janvier 2017 en une chambre composée de

:

Helena Jäderblom,

présidente,

Luis López Guerra,

Helen Keller,

Dmitry Dedov,

Branko Lubarda,

Pere Pastor Vilanova,

Georgios A. Serghides,

juges,

et de Stephen Phillips,

greffier de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite le 22 mars 2013,

Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

1.

Le requérant, M. Pedro Cerrato Guerra, est un ressortissant espagnol résidant à Madrid. Il a été représenté devant la Cour par M

e

M.E. Gómez García, avocat à San Sebastián de Los Reyes.

2.

Le gouvernement espagnol («

le Gouvernement

») a été représenté par son agent, M. R.-A. León Cavero, avocat de l’État et chef du service juridique des droits de l’homme au ministère de la Justice.

A.

Les circonstances de l’espèce

3.

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.

4.

Au cours de l’année 2006, le requérant fut licencié. Par un arrêt du 20

février 2007, confirmé en cassation le 12 mai 2009, le Tribunal supérieur de justice de Madrid déclara que ce licenciement, prononcé en raison de l’âge du requérant, était irrégulier (

improcedente

), et il ordonna à l’employeur de l’intéressé de le réintégrer à son poste de travail. Le requérant reprit ses fonctions le 1

er

juillet 2009.

5.

Toutefois, le 8 juillet 2009, l’employeur du requérant mit fin au contrat de travail de l’intéressé et procéda à sa mise à la retraite en raison de son âge.

6.

Le requérant entama alors deux procédures en parallèle.

1.

Procédure incidente d’exécution pour réintégration irrégulière devant le juge du travail n

o

27 de Madrid

7.

Le requérant engagea une première procédure devant le juge du travail n

o

27 de Madrid dans le but de faire exécuter l’arrêt du Tribunal suprême du 12 mai 2009 déclarant son licenciement irrégulier. Il dénonçait l’absence de réintégration et, à titre subsidiaire, l’irrégularité de cette dernière. Par une décision du 5 novembre 2009, le juge du travail n

o

27 considéra toutefois que les contestations du requérant portaient sur un nouveau licenciement et que, dès lors, il devait engager un nouveau recours pour licenciement irrégulier.

8.

Par un arrêt du 12 janvier 2011, notifié le 25 février 2011, le Tribunal supérieur de justice de Madrid confirma la décision du 5 novembre 2009.

2.

Procédure en contestation de licenciement devant le juge du travail n

o

1 de Madrid

9.

Le requérant engagea par précaution une seconde procédure devant le juge du travail n

o

1 de Madrid pour dénoncer son second licenciement. Par une décision du 19 octobre 2009, ledit juge classa l’affaire, considérant que cette procédure portait en réalité sur une non-réintégration.

10.

Le 11 novembre 2009, le requérant forma devant le même juge un recours de

reposición

dans lequel il indiquait les coordonnées professionnelles de son avocat comme adresse pour les notifications. Par une décision du 23 novembre 2009, le juge déclara le recours irrecevable pour irrégularité formelle, au motif que le requérant n’avait pas précisé la disposition légale qui aurait été enfreinte et il mentionna que «

le juge n

o

1 avait, tout comme le juge n

o

27, une charge de travail très importante

».

11.

Cette décision ne fut pas notifiée à l’adresse professionnelle de l’avocat mais au domicile personnel du requérant, et elle fut réceptionnée par son épouse le 16 avril 2010.

12.

Le 2 mars 2011, le requérant présenta devant le juge du travail n

o

1 l’arrêt du 12 janvier 2011 – dans lequel le Tribunal supérieur de justice confirmait que, le 8 juillet 2009, le requérant avait bien fait l’objet d’un second licenciement (paragraphe 8 ci-dessus) –, le priant de se prononcer sur son recours de

reposición

du 11

novembre 2009 et, eu égard à l’arrêt du Tribunal supérieur de justice, de déclarer recevable son recours en contestation de licenciement et de fixer une audience.

13.

Le 28 mars 2011, le greffier du tribunal du travail n

o

1 constata que la décision de rejet du recours de

reposición

présenté par le requérant avait été notifiée à ce dernier à son adresse personnelle et non à l’adresse professionnelle de son avocat, que celle-ci était pourtant celle indiquée par l’intéressé dans son recours et il ordonna que ladite décision fût notifiée à nouveau, cette fois-ci à l’avocat du requérant.

14.

Le 30 mars 2011, le requérant forma un second recours de

reposición

devant le juge du travail n

o

1 contre deux décisions

: celle du greffier du 28 mars 2011 et celle du juge du travail n

o

1 du 23

novembre 2009. Par une décision du 15 juillet 2011, ce recours fut déclaré irrecevable pour tardiveté, au motif que la notification avait été effectuée au domicile du requérant, qu’elle avait été réceptionnée par son épouse, et que l’intéressé n’avait pas attaqué en temps utile la décision du 23 novembre 2009 et n’avait pas non plus présenté de demande en nullité à la suite de l’irrégularité alléguée de la notification.

15.

Le 22 août 2011, le requérant présenta devant le juge du travail n

o

1 une demande en nullité de l’ensemble de la procédure pour irrégularité de la notification. La demande en nullité fut rejetée le 26 septembre 2011 et, le 12

décembre 2011, le requérant fut également débouté du recours de

reposición

interjeté contre la décision du 26 septembre 2011.

16.

Par une décision du 17 septembre 2012, notifiée le 24

septembre 2012, le Tribunal constitutionnel déclara irrecevable le recours d’

amparo

formé par le requérant au motif qu’il était dépourvu d’importance constitutionnelle spéciale.

B.

Le droit interne pertinent

17.

L’article 185 de la loi n

o

2/1995 du 7 avril 1995 relative à la procédure du travail dispose, en ses parties pertinentes en l’espèce :

«

reposición

doit être introduit dans un délai de cinq jours et doit mentionner la disposition légale qui aurait été enfreinte par la décision attaquée.

»

18.

L’article 241 de la loi organique n

o

6/1985 du 1

er

juillet 1985 relative au pouvoir judiciaire se lit ainsi

:

«

».

GRIEF

19.

Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint de l’absence d’examen du bien-fondé de ses prétentions par les juridictions internes.

EN DROIT

20.

Le requérant se plaint de n’avoir pas obtenu de décision sur le bien

‑

fondé de ses prétentions. Il invoque l’article 6 § 1 de la Convention, dont les parties pertinentes en l’espèce sont ainsi libellées :

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)

».

21.

Le Gouvernement excipe du non-épuisement des voies de recours internes au motif que le requérant n’a pas exercé de recours contre la décision du 23 novembre 2009, dont il aurait pourtant reçu la notification en personne à son domicile, et qu’il a ainsi laissé cette décision devenir définitive. Le Gouvernement ajoute que le requérant n’a pas non plus interjeté appel (

recurso de queja

) de la décision du 15 juillet 2011. La Cour considère qu’elle n’a pas à se prononcer sur cette allégation étant donné que la requête se heurte à d’autres causes d’irrecevabilité, exposées ci

‑

dessous.

22.

La Cour constate que la décision du 19 octobre 2009 du juge du travail n

o

1, qui a classé le recours du requérant au motif qu’il s’agissait en réalité d’un recours pour non-réintégration, a eu pour effet de priver l’intéressé de son droit de voir le fond de son affaire – à savoir la régularité de son second licenciement – examiné par un tribunal. Elle relève que le requérant a formé contre cette décision un recours de

reposición

qui a été déclaré irrecevable le 23 novembre 2009 pour irrégularité formelle, au motif que l’intéressé n’avait pas précisé la disposition légale qui avait selon lui été enfreinte.

23.

Elle observe que ladite décision a été dûment notifiée au requérant, puisqu’il ressort des documents fournis par le Gouvernement que la notification a été délivrée au domicile de l’intéressé et qu’elle a été réceptionnée par son épouse le 16 avril 2010. Toutefois, le requérant n’a réagi que beaucoup plus tard à cette décision, en introduisant un nouveau recours de

reposición

le 30 mars 2011 et après une demande en nullité présentée le 22 août 2011, soit plus d’un an après que la notification de la décision du 23

novembre 2009 au domicile du requérant avait été réceptionnée par son épouse. La décision en cause était entre-temps devenue définitive, raison pour laquelle le recours de

reposición

que le requérant a intenté par la suite a été déclaré irrecevable.

24.

La Cour note que le requérant ne conteste pas que la décision a été notifiée à son épouse, qu’il ne nie pas avoir eu connaissance de cette décision et qu’il ne réfute pas sa réception effective, mais qu’il se borne à soutenir qu’une irrégularité formelle entachait la notification elle-même.

25.

À la lumière de ce qui précède, la Cour considère que le requérant a réagi tardivement contre la décision du 23

novembre 2009 – qui lui a effectivement été notifiée – et qu’il est en conséquence lui

‑

même responsable de la situation dont il se plaint. En effet, son comportement a empêché les juridictions internes de se prononcer sur le fond de l’affaire en application des règles relatives aux délais de présentation de recours (

Zoubida Barik Edidi

c. Espagne

, (déc.), n

o

21780/13, 26

avril 2016, §§ 44-45). Partant, la Cour doit rejeter la requête comme étant manifestement mal fondée, en application des articles 35 §§ 3 et 4 de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Déclare

la requête irrecevable.

Fait en français puis communiqué par écrit le 16 février 2017.

Stephen Phillips

Helena Jäderblom

Greffier

Présidente