Karrar împotriva Belgiei

Comunicat la 7 februarie 2017 SECȚIUNEA a doua Cerere nr. 61344/16 Abdelmajid KARAR împotriva Belgiei introdusă la 13 octombrie 2016 EXPOSAT DE FAPTĂ Reclamantul, dl Abdelmajid Karrar, este un resortisant belgian născut în 1959 și deținut la Lantin. Acesta este reprezentat în fața Curții de către domnul L. Balaes, avocat în Seraing. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. O ordonanță a camerei de a pune sub acuzare a instanței judecătorești din Liège din 2 aprilie 2015 a ordonat trimiterea reclamantului în fața tribunalului din Liège pentru uciderea celor doi copii ai săi, precum și luarea sa de corp. Victimele erau, de asemenea, nepoții unui avocat general al Curții Muncii din Liège pensionat, dar încă mai exercită funcții judiciare, în special în camera de acuzații a instanței de apel din Liège.

La 23 septembrie 2013, procurorul general al Regelui de Liège a depus o cerere de deliberare a instanței în ansamblul său, motivată de acest context pe care l-a considerat de natură să compromită aspectul juridic al magistraților chemați să îl soluționeze. Această cerere, susținută de recurentul în concluzii, a fost respinsă printr-o hotărâre a Curții de Casație din 16 octombrie 2013. Prin hotărârile de motivare din 8 decembrie 2015 și de condamnare din 9 decembrie 2015, reclamantul a fost condamnat de către instanța judecătorească de judecată la condamnare pe viață. El s-a ocupat de casarea împotriva acestor două hotărâri. Invocând încălcarea articolului 2 din Protocolul adițional nr. 7, în special, se plângea că acestea nu pot face obiectul unei căi de atac în deplină instanță.

Invocând art. 6 din Convenție, el se plângea și că medicul legist desemnat de magistratul statului nu prezenta suficiente garanții de imparțialitate din cauza legăturii lor de rudenie, precum și a încălcării prezumției sale de nevinovăție. Prin hotărârea din 20 aprilie 2016, Curtea de Casație a respins recursul. Prin scrisoarea din 10 martie 2016, reclamantul aflase de la L. (Mama copiilor săi, fiica magistratului pensionat menționat anterior și partea civilă la procesul penal) pe care președintele tribunalului a luat inițiativa, cu o săptămână înainte de deschiderea procesului, de a efectua o vizită informală a domiciliului său și pe care l-a exprimat cu această ocazie. L-a confirmat într-un e-mail adresat avocatului reclamantului la 30 martie 2016. În plus, într-un e-mail din 12 aprilie 2016 adresat avocatului reclamantului, dr.

B, consilierul său tehnic critica atitudinea președintelui în timpul audierii sale. Dr. B s-a plâns, printre altele, că a fost întrerupt și reținut de președinte, că a fost supus unui contrainterogare de către experții în acuzații, fără a fi prevăzut altfel, precum și că nu a putut reacționa la o întrebare adresată expertului toxicolog, punctul său de vedere scris fiind luat în considerare de către președinte. Dr. B a descris comportamentul președintelui dahurând și susținând acest tip de comportament din partea unui alt președinte în 30 de ani de prezentare pe șezlonguri. Pe baza acestor elemente, reclamantul a depus la 13 aprilie 2016 o cerere de luare parțială în fața Curții de Casație împotriva președintelui tribunalului din Liège.

Invocând art. 6 din Convenție, el susținea că elementele de fapt raportate de mama copiilor săi erau incompatibile cu noțiunea de proces echitabil și constituiau dovada unei erori voluntare, și anume a unui dol în calitate de șef al magistratului în cauză. El se plângea de incidente care au dus la proces, inclusiv audierea doctorului B. În consecință, a solicitat Curții de Casație anularea hotărârilor Tribunalului din Liège din 8 și 9 decembrie 2015, trimiterea cauzei în fața altor judecători de același rang și se dispune ca magistratul în cauză să cunoască orice litigiu care îl privește, precum și părinții săi on-line directe sau soțul său. Judecătorul în cauză a depus un memoriu în răspuns, în care a explicat în special că nu percep suficient dispunerea locului în lumina dosarului de procedură, el a stabilit o întâlnire cu partea civilă, care le ocupa întotdeauna, și le vizitase împreună cu ea.

El a precizat că pregătirea sesiunilor de lucru includea întotdeauna o vizită a locurilor informale, singur sau în compania șefului investigației, această practică fiind, în opinia sa, acceptată de doctrină și jurisprudență. El recunoștea că a manifestat curtoazie față de situația tristă și că i-a dorit curaj lui L pentru proces, dar a negat orice manifestare de compasiune sau de empatie și a pus la îndoială existența unui dol sau a unei fraude în capul său. El a explicat că, în timpul audierii sale la proces, s-a constatat că L avea nevoie să creadă în teza de accident apărată de reclamant pentru a-și atenua sentimentul de vinovăție și a afirmat că se simte captivat de atitudinea acesteia din urmă, care, în opinia sa, era de a consimți cu reclamantul.

Cererea a fost respinsă printr-o hotărâre din 10 iunie 2016. Curtea de Casație a considerat că dolul sau frauda necesară presupunea manevre sau artificii la care au fost supuse autorii, fie pentru a induce în eroare justiția, fie pentru a favoriza o parte sau pentru a-i face rău, fie pentru a servi unui interes personal. Greșeala judecătorului, indiferent de gravitatea sa, nu era suficientă pentru a constitui frauda sau dolul astfel auzite. Declarațiile mamei copiilor reclamantului, care au fost contrazise în mod oficial de către magistratul luat în parte, nu au putut fi suficiente pentru a le menține stabilite, percepția lor fiind în mare măsură dependentă de subiectivitatea persoanei căreia i-au fost adresate.

Din procesele-verbale nu reiese că audierile au fost efectuate în mod direct, așa cum a declarat reclamantul, iar declarația doctorului B nu permitea să se stabilească că președintele a manifestat părtinire în cadrul audierii sale. Prin urmare, nu s-a stabilit că magistratul luat în parte a depus o mărturie în favoarea mamei copiilor reclamantului, în detrimentul acestuia din urmă.

Vizitarea locurilor pe care magistratul respectiv a recunoscut că le-a făcut în compania sa, pentru a putea fi criticată, nu a fost o vizită a unui dolofan sau a unei fraude în sensul prevăzut la art. 1170 1 Codul judiciar.Dreptul intern relevant Dispozițiile codului de procedură infracțională (inclusiv codul de procedură penală) privind rolul președintelui și aplicabile procesului în litigiu sunt următoarele: art. 281 alin. (1) Președintele este însărcinat personal să-i ghideze pe jurați în exercitarea funcțiilor lor, să-i informeze cu privire la organismele pe care le pot consulta pentru a obține sprijin psihologic la încheierea misiunii lor, să le reamintească îndatoririle lor, în special obligațiile lor de discreție, și să-i îndemne să stea departe de mass-media.

El este, de asemenea, responsabil personal de a prezida în orice domeniu de activitate și de a determina ordinea în care este dat cuvântul celor care o cer. El are poliția de la inculpat. (...) art. 289 alineatul (1) . Președintele trage unul câte unul numele juraților.

(...) Președintele poate recuza jurații pentru a satisface cerința prevăzută la alineatul (3). În al doilea rând, președintele adresează juraților următorul discurs: "Jurați și promiteți să vă adresați cu cea mai mare atenție acuzațiilor care vor fi aduse împotriva lui N., să nu trădați nici interesele acuzatului, nici cele ale societății care l-a acuzat; să nu comunicați cu nimeni până după declarația dvs.; să nu ascultați nici dușmănia, nici răutatea, nici frica sau afecțiunea; să vă decideți pe baza dovezilor și a mijloacelor de apărare, cu imparțialitate și cu fermitatea care se potrivesc unei persoane liber-probe." ... art. 322 Președintele reamintește juraților funcțiile pe care vor trebui să le îndeplinească înainte de a se retrage pentru a delibera.

El pune întrebările, după cum se spune în continuare. art. 326 Președintele, după ce a pus întrebările, le predă juraților; în același timp, îi acuză, dacă este cazul, actul de apărare, procesele-verbale care se referă la culpă și înscrisurile procesului. Președintele reamintește juraților juraților jurământul lor. El le spune că o condamnare nu poate fi pronunțată decât dacă reiese din dovezile acceptate și supuse contradicției părților că pârâtul este vinovat dincolo de orice îndoială rezonabilă a faptelor care îi sunt incriminate.

(...) Dispoziția relevantă în ceea ce privește procedura de luare parțială este următoarea: art. 1140 Judecătorii pot fi luați parte în următoarele cazuri: în cazul în care s-au făcut vinovați de dol sau de fraudă, fie în cursul procedurii de judecată, fie în timpul hotărârilor (...) GRIEF Invochourt la … Procedura de luare parțială, care necesită demonstrarea unui dol sau a unei fraude în cadrul magistratului în cauză, a constituit o cale de recurs pentru a epuiza? Cererea a fost depusă în termen de șase luni Reclamantul a epuizat căile de atac disponibile Curtea care s-a pronunțat asupra temeiniciei acuzației penale în sarcina reclamantului a fost imparțială, așa cum se prevede la art. 6 alin. (1) din Convenție, în special atitudinea președintelui instanței de judecată, în special înainte de data procesului, a avut un impact asupra caracterului imparțial al acestei Curți

Communiquée le 7 février 2017

DEUXIÈME SECTION

Requête no 61344/16 Abdelmajid KARRAR contre la Belgique introduite le 13 octobre 2016

EXPOSÉ DES FAITS

Le requérant, M. Abdelmajid Karrar, est un ressortissant belge né en 1959 et détenu à Lantin. Il est représenté devant la Cour par M e L. Balaes, avocat à Seraing. A. Les circonstances de l’espèce Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit. Une ordonnance de la chambre des mises en accusation de la cour d’appel de Liège du 2 avril 2015 ordonna le renvoi du requérant devant la cour d’assises de Liège pour avoir assassiné ses deux enfants, ainsi que sa prise de corps. Les victimes étaient par ailleurs les petits-enfants d’un avocat général de la cour du travail de Liège retraité, mais exerçant encore des fonctions judiciaires, notamment à la chambre des mises en accusation de la cour d’appel de Liège.

Le 23 septembre 2013, le procureur du Roi de Liège avait déposé une requête en dessaisissement de la juridiction dans son ensemble motivée par ce contexte qu’il estimait de nature à compromettre l’apparence d’objectivité des magistrats appelés à statuer. Cette requête, appuyée par le requérant en conclusions, fut rejetée par un arrêt de la Cour de cassation du 16 octobre 2013. Par des arrêts de motivation du 8 décembre 2015 et de condamnation du 9 décembre 2015, le requérant fut condamné par la cour d’assises à la réclusion à perpétuité. Il se pourvut en cassation contre ces deux arrêts. Invoquant la violation de l’article 2 du protocole additionnel n o 7, il se plaignait notamment que ceux-ci ne puissent pas faire l’objet d’un recours de pleine juridiction.

Invoquant l’article 6 de la Convention, il se plaignait également que le médecin légiste désigné par le magistrat du ministère public ne présentait pas des garanties d’impartialité suffisantes en raison de leur lien de parenté ainsi que de la violation de sa présomption d’innocence. Par un arrêt du 20 avril 2016, la Cour de cassation rejeta le pourvoi. Par une lettre du 10 mars 2016, le requérant avait appris par L (mère de ses enfants, fille du magistrat retraité susmentionné et partie civile au procès pénal) que le président de la cour d’assises avait pris l’initiative, une semaine avant l’ouverture du procès, d’effectuer une visite informelle de son domicile et qu’il avait à cette occasion exprimé sa compassion.

L confirma ces informations dans un courriel adressé à l’avocat du requérant le 30 mars 2016. Par ailleurs, dans un courriel du 12 avril 2016 adressé à l’avocat du requérant, le docteur B, son conseiller technique critiqua l’attitude du président durant son audition. Le docteur B se plaignit notamment d’avoir été sans cesse coupé et repris par le président, d’avoir été soumis à un contre-interrogatoire par les experts de l’accusation sans que l’inverse ne soit prévu, ainsi que de ne pas avoir pu réagir à une question posée à l’expert toxicologue, son point de vue écrit ayant été raillé par le président. Le docteur B qualifiait le comportement du président d’ahurissant et soutenait n’avoir jamais été confronté à un comportement de ce type de la part d’un autre président en trente ans de comparution en assises.

Sur la base de ces éléments, le requérant déposa, le 13 avril 2016, une requête de prise à partie devant la Cour de cassation à l’encontre du président de la cour d’assises de Liège. Invoquant l’article 6 de la Convention, il faisait valoir que les éléments de fait rapportés par la mère de ses enfants étaient incompatibles avec la notion de procès équitable et constituaient la preuve d’une faute volontaire, à savoir d’un dol dans le chef du magistrat concerné. Il se plaignait d’incidents ayant émaillé le procès, dont l’audition du docteur B. En conséquence, il demandait à la Cour de cassation l’annulation des arrêts de la cour d’assises de Liège des 8 et 9 décembre 2015, le renvoi de la cause devant d’autres juges du même rang et qu’il soit ordonné que le magistrat en cause s’abstienne de connaître de tout litige le concernant, de même que ses parents en ligne directe ou son conjoint.

Le magistrat concerné déposa un mémoire en réponse dans lequel il exposa notamment que ne percevant pas assez la disposition des lieux à la lumière du dossier de procédure, il avait pris rendez-vous avec la partie civile, qui les occupait toujours, et les avait visités avec elle. Il précisait que sa préparation des sessions d’assises incluait toujours une visite des lieux informelle, seul ou en compagnie du chef d’enquête, cette pratique étant selon lui admise par la doctrine et la jurisprudence. Il admettait avoir fait preuve de la courtoisie que recommandait la tristesse des circonstances et avoir souhaité bon courage à L pour le procès mais déniait toute manifestation de compassion ou d’empathie et contestait l’existence d’un dol ou d’une fraude dans son chef.

Il expliquait que lors de son audition au procès, il était apparu que L avait besoin de croire à la thèse de l’accident défendue par le requérant pour atténuer son propre sentiment de culpabilité et disait se sentir piégé par l’attitude de cette dernière qui était selon lui de connivence avec le requérant. La requête fut rejetée par un arrêt du 10 juin 2016. La Cour de cassation jugea que le dol ou la fraude requis supposaient des manœuvres ou des artifices auxquels l’auteur recourt, soit pour tromper la justice, soit pour favoriser une partie ou pour lui nuire, soit pour servir un intérêt personnel. La faute du juge, quelle que soit sa gravité, ne suffisait pas à constituer la fraude ou le dol ainsi entendus.

Les déclarations de la mère des enfants du requérant, formellement contredites par le magistrat pris à partie, ne pouvaient suffire à les tenir établies, leur perception dépendant largement de la subjectivité de la personne à laquelle elles s’étaient adressées. Il ne ressortait pas des procès-verbaux que les audiences avaient été émaillées d’incidents comme l’alléguait le requérant et la déclaration du docteur B ne permettait pas d’établir que le président avait fait preuve de partialité lors de son audition. Par conséquent, il n’était pas établi que le magistrat pris à partie avait témoigné en faveur de la mère des enfants du requérant une bienveillance s’exerçant au détriment de ce dernier.

La visite des lieux que ledit magistrat reconnaissait avoir faite en sa compagnie, pour critiquable qu’elle soit, n’était pas constitutive d’un dol ou d’une fraude au sens requis par l’article 1140, 1 o du code judiciaire. B. Le droit interne pertinent Les dispositions du code d’instruction criminelle (« CIC ») relatives au rôle du président et applicables au procès litigieux sont les suivantes : Article 281 « § 1 er . Le président est chargé personnellement de guider les jurés dans l’exercice de leurs fonctions, de les informer des instances auxquelles ils peuvent s’adresser pour obtenir un soutien psychologique au terme de leur mission, de leur rappeler leurs devoirs, en particulier leur devoir de discrétion, et de les exhorter à se tenir à l’écart des médias.

Il est aussi chargé personnellement de présider à toute l’instruction et de déterminer l’ordre dans lequel la parole est donnée à ceux qui la demandent. Il a la police de l’audience. (...) » Article 289 « § 1 er . Le président tire un à un de l’urne les noms des jurés.

(...) Le président peut récuser des jurés afin de satisfaire à l’exigence prévue au § 3. » Article 290 « Ensuite, le président adresse aux jurés le discours suivant : "Vous jurez et promettez d’examiner avec l’attention la plus scrupuleuse les charges qui seront portées contre N., de ne trahir ni les intérêts de l’accusé, ni ceux de la société qui l’accuse; de ne communiquer avec personne jusqu’après votre déclaration; de n’écouter ni la haine ou la méchanceté, ni la crainte ou l’affection; de vous décider d’après les preuves et les moyens de défense, avec l’impartialité et la fermeté qui conviennent à une personne probe et libre." (...) » Article 322 « Le président rappelle aux jurés les fonctions qu’ils auront à remplir avant qu’ils se retirent pour délibérer.

Il pose les questions ainsi qu’il est dit ci-après. » Article 326 « Le président, après avoir posé les questions, les remet aux jurés ; il leur remet en même temps l’acte d’accusation, le cas échéant l’acte de défense, les procès-verbaux qui constatent l’infraction et les pièces du procès. Le président rappelle aux jurés leur serment. Il leur indique qu’une condamnation ne peut être prononcée que s’il ressort des éléments de preuve admis et soumis à la contradiction des parties que l’accusé est coupable au-delà de tout doute raisonnable des faits qui lui sont incriminés.

(...) » La disposition pertinente s’agissant de la procédure de prise à partie est la suivante : Article 1140 « Les juges peuvent être pris à partie dans les cas suivants : 1 o s’ils se sont rendus coupables de dol ou de fraude, soit dans le cours de l’instruction, soit lors des jugements ; (...) » GRIEF Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint de ne pas avoir été jugé par un tribunal impartial, du fait du comportement du président de la cour d’assises.

QUESTIONS AUX PARTIES

1. La procédure de prise à partie, qui requiert la démonstration d’un dol ou d’une fraude dans le chef du magistrat concerné, constituait-elle une voie de recours à épuiser ? La requête a-t-elle été déposée dans le délai de six mois ? 2. Le requérant a-t-il épuisé les voies de recours disponibles ? 3. La cour d’assises qui a statué sur le bien-fondé de l’accusation pénale à charge du requérant était-elle impartiale, comme l’exige l’article 6 § 1 de la Convention ? En particulier, l’attitude du président de la cour d’assises, notamment avant l’entame du procès, a-t-elle eu une incidence sur le caractère impartial de ladite cour ?