Sokolow împotriva Germaniei

A cincea secțiune decizia nr. 11642/11 Aleksander SOKOLOW împotriva Germaniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A Cincea Secțiune), care a stat la 21 februarie 2017 în calitate de comitet compus din: Faris Vehabović, președinte, Carlo Ranzoni, Ltif Hüseynov, judecători și Anne-Marie Dougin, grefierul adjunct al secțiunii interioare, având în vedere cererea depusă la 17 februarie 2011, Având în vedere declarația depusă de guvernul contestat la 4 iulie 2016, care solicită Curții să excludă aplicarea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDURĂ Reclamantul, dl Aleksander Sokolow, este un național german, care s-a născut în 1946 și trăiește în Bitburg.

El a fost reprezentat în fața Curții de către dl F. Obst, un avocat care practică în Koblenz. Guvernul german (“Guvernul”) a fost reprezentat de unul dintre agenții lor, dl H. J. Behrens, al Ministerului Federal al Justiției și Protecției Consumatorilor. Rețeaua europeană de litigii penitenciare, care a fost acordată permisiunea de a interveni în procedura scrisă în temeiul art. 36 § 2 din Convenție, a fost reprezentată de dl H. de Suremain, Coordonatorul General. Reclamantul s-a plâns, în special în conformitate cu art. 8 din Convenție, despre refuzul instanțelor interne de a-i furniza o copie a întregii dosare medicale din închisoare. Denumirea reclamantului în temeiul articolului 8 din Convenție a fost comunicată Guvernului și restul cererii a fost declarată inadmisibilă în temeiul articolului 54 § 3 din Regulamentul Curții.

Reclamantul s-a plâns de faptul că instanțele interne nu l-au asigurat accesul eficace la informații privind tratamentul său în spitalul de închisoare. El s-a bazat pe art. 8 din Convenție. După eșecul încercărilor de a ajunge la o soluție prietenoasă, cu o scrisoare de 4 Iulie 2016, Guvernul a informat Curtea că a propus să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării problemei formulate de cerere. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „ ... Prin urmare, Guvernul Federal dorește să recunoască – prin intermediul unei declarații unilaterale – că reclamantul a suferit o încălcare a dreptului său la respectarea vieții sale private, care rezultă din art. 8 din Convenție, ca urmare a deciziilor instanțelor interne cu privire la cererea de acces integral al dosarului său de sănătate.

În cazul în care Curtea ar ataca acest caz din lista sa, Guvernul Federal este dispus să accepte o cerere de compensare în valoare de 4.500 EUR. Această sumă de 4.500 EUR ar fi considerată ca soluționarea tuturor cererilor din partea reclamantului în legătură cu cererea menționată mai sus împotriva Republicii Federale de Germania și a Terenului din Renania-Palatinat, inclusiv în special compensarea pentru daune, costuri și cheltuieli morale. Sumele de 4 500 EUR se plătesc în termen de trei luni de la decizia Curții de a elimina cazul din lista sa devenind definitivă. (...) Prin urmare, Guvernul Federal solicită ca prezenta cerere să fie eliminată din lista de cazuri în conformitate cu art. 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție.

(...)” Prin scrisoarea din 12 septembrie 2016, reclamantul a făcut trimitere la art. 37 § 1 în amendă și a indicat că nu a fost satisfăcut cu termenii declarației unilaterale din motivul că compensația oferită a fost prea scăzută. Curtea reiterează că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile specificate, în temeiul alineatului (1) litera (a), (b) sau (c) din respectivul articol. „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reiterează că, în anumite circumstanțe, aceasta poate elimina o cerere în temeiul articolului (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului.

În acest scop, Curtea a examinat declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia (obiecții preliminare) [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI; WAZA Sp. z o.o. c. Polonia (dec.), nr. 11602/02, 26 iunie 2007; și Sulwińska c. Polonia (dec.), nr. 28953/03, 18 septembrie 2007). Curtea a stabilit, într-o serie de cazuri, practica sa privind plângerile cu privire la încălcarea articolului 8 din Convenție prin nerespectarea statului contestat cu obligația sa pozitivă de a oferi acces eficace la documentele relevante referitoare la sănătatea unei persoane (a se vedea, cu alte referințe, K.H. și alții c. Slovacia, nr. 32881/04, § 46, CEDH 2009 (extracte)).

Având în vedere natura admiterilor care figurează în declarația guvernului, precum și cuantumul compensației propuse, Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii [articolul (c)]. În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 amendă Curtea consideră că, în caz de nerespectare a sumei de mai sus în termen de trei luni de la data notificării hotărârii Curții emise în conformitate cu art. 37 § 1 din convenție, dobânzile simple se achită pe valoarea în cauză la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale.

În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale, cererea ar putea fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se scoată cazul din listă. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, ia act de termenii declarației guvernului contestat în temeiul articolului 8 din Convenție și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectivul regulament; decide să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu articolul (c) din Convenție. Adoptată în engleză și notificată în scris la 16 martie 2017. Anne-Marie Dougin Faris Vehabović Președintele adjunct al grefierului interimar

FIFTH SECTION

DECISION Application no. 11642/11 Aleksander SOKOLOW against Germany The European Court of Human Rights (Fifth Section), sitting on 21 February 2017 as a Committee composed of: Faris Vehabović, President, Carlo Ranzoni, Lәtif Hüseynov, judges, and Anne-Marie Dougin, Acting Deputy Section Registrar, Having regard to the above application lodged on 17 February 2011, Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 4 July 2016 requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicant’s reply to that declaration, Having deliberated, decides as follows:

FACTS AND PROCEDURE

The applicant, Mr Aleksander Sokolow, is a German national, who was born in 1946 and lives in Bitburg. He was represented before the Court by Mr F. Obst, a lawyer practising in Koblenz. The German Government (“the Government”) were represented by one of their Agents, Mr H. J. Behrens, of the Federal Ministry of Justice and Consumer Protection. The European Prison Litigation Network, who were granted leave to intervene in the written procedure under Article 36 § 2 of the Convention, were represented by Mr H. de Suremain, General Coordinator. The applicant complained, in particular, under Article 8 of the Convention about the domestic courts’ refusal to provide him with a copy of his whole prison medical record.

The applicant’s complaint under Article 8 of the Convention was communicated to the Government and the remainder of the application was declared inadmissible pursuant to Rule 54 § 3 of the Rules of Court. THE LAW The applicant complained about the failure of the domestic courts to secure him effective access to information concerning his treatment in the prison hospital. He relied on Article 8 of the Convention. After the failure of attempts to reach a friendly settlement, by a letter of 4 July 2016 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by the application. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention.

The declaration provided as follows: “ ... The Federal Government therefore wishes to acknowledge – by way of a unilateral declaration – that the applicant has suffered a violation of his right to respect for his private life arising from Article 8 of the Convention as a result of the decisions of the domestic courts on his application for full access of his health file. If the Court strikes this case from its list, the Federal Government is willing to accept a claim for compensation in the amount of EUR 4,500. This sum of EUR 4,500 would be deemed to settle all claims on the part of the Applicant in connection with the above-mentioned Application against the Federal Republic of Germany and the Land of Rhineland-Palatinate, including in particular compensation for non-pecuniary damage, costs and expenses.

The amount of EUR 4,500 shall be payable within three months of the Court’s decision to strike the case out of its list becoming final. (...) The Federal Government therefore requests that this Application be struck out of the Court’s list of cases pursuant to Article 37 (1) c) of the Convention. (...)” By a letter of 12 September 2016, the applicant referred to Article 37 § 1 in fine and indicated that he was not satisfied with the terms of the unilateral declaration on the ground that the compensation offered was too low. The Court reiterates that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified, under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article.

Article 37 § 1 (c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if: “for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”. It also reiterates that in certain circumstances, it may strike out an application under Article 37 § 1 (c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued. To this end, the Court has examined the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular the Tahsin Acar judgment ( Tahsin Acar v. Turkey (preliminary objections) [GC], no. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI; WAZA Sp.

z o.o. v. Poland (dec.), no. 11602/02, 26 June 2007; and Sulwińska v. Poland (dec.), no. 28953/03, 18 September 2007). The Court has established in a number of cases its practice concerning complaints about the violation of Article 8 of the Convention by non-compliance of the respondent State with its positive obligation to provide effective access to relevant documents concerning a person’s health (see, with further references, K.H. and Others v. Slovakia , no. 32881/04, § 46, ECHR 2009 (extracts)).

Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed, the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article 37 § 1 (c)). Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article 37 § 1 in fine ). The Court considers that in the event of failure to settle the above amount within three months from the date of notification of the Court’s decision issued in accordance with Article 37 § 1 of the Convention, simple interest shall be payable on the amount in question at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank plus three percentage points.

Finally, the Court emphasises that, should the Government fail to comply with the terms of their unilateral declaration, the application could be restored to the list in accordance with Article 37 § 2 of the Convention ( Josipović v. Serbia (dec.), no. 18369/07, 4 March 2008). In view of the above, it is appropriate to strike the case out of the list. For these reasons, the Court, unanimously, Takes note of the terms of the respondent Government’s declaration under Article 8 of the Convention and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein; Decides to strike the application out of its list of cases in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention.

Done in English and notified in writing on 16 March 2017. Anne-Marie Dougin Faris Vehabović Acting Deputy Registrar President