CINTIMEA DECIZIE A SECȚIEI Nr. 5318/17 Alfred BAUER împotriva Germaniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A Cincea Secțiune), care așeză la 8 ianuarie 2019 în calitate de comitet compus din: André Potocki, președinte, Angelika Nußberger, Mārtiδš Mits, judecători și Milan Blaško, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 13 ianuarie 2017, Având în vedere declarația unilaterală prezentată de guvernul contestat la 8 octombrie 2018, care solicită Curții să excludă aplicarea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDURĂ Reclamantul, dl Alfred Bauer, este un național german care s-a născut în 1957 și trăiește în Wöllstein. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl I.-J. Tegebauer, un avocat care practică în Trier. Guvernul german (“Guvernul”) a fost reprezentat de unul dintre agenții lor, dl H.-J. Behrens, al Ministerului Federal al Justiției și Protecției Consumatorilor. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 8 din Convenție, că refuzul instanțelor interne de a-i acorda accesul la fiica sa a încălcat drepturile sale în temeiul articolului 8 din Convenție. Cererea a fost comunicată guvernului HOTĂRÂREA Reclamantul s-a plâns de hotărârea instanțelor de familie germane de a nu-i acorda contactul cu fiica sa biologică, ci doar pentru a-i furniza informații despre ea de două ori pe an. El se bazează pe art. 8 din Convenție. După eșecul încercărilor de a ajunge la o soluționare prietenoasă, prin o scrisoare din 8 octombrie 2018, Guvernul a informat Curtea că au propus să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării problemei ridicate de cerere. Acestea au susținut că hotărârile instanțelor de familie în acest caz nu erau conforme cu o decizie a Curții Federale de Justiție care a fost acordată câteva luni mai târziu. Prin urmare, au solicitat Curții să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „Guvernul federal recunoaște că drepturile reclamantului care rezultă din art. 8 din Convenție au fost încălcate prin decizia Curții Locale Dieburg din 7 martie 2016 (dosarul nr. 50 F 608/13 UG) și de către Curtea Regională Principală din 20 iulie 2016 (dosarul nr. 6 UF 98/16). În cazul în care Curtea ar scoate această cerere din lista cauzelor sale, Guvernul Federal este dispus să accepte cererea de compensare a reclamantului în valoare de 8.700,00 EUR. Această sumă de 8.700.00 EUR ar fi considerată a soluționa toate cererile reclamantului în legătură cu cererea menționată mai sus împotriva Republicii Federale Germaniei și a Terenului de Hesse, în special pentru compensarea daunelor suferite de el (inclusiv prejudiciu moral), precum și costurile și cheltuielile. Având în vedere hotărârile Curții în cazuri similare, Guvernul federal consideră că suma de 8.700.00 EUR este rezonabilă. Prin urmare, Guvernul Federal solicită ca prezenta cerere să fie eliminată din lista de cazuri în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție. Autoritatea Federală să recunoască încălcarea articolului 8 din Convenție și acceptarea unei cereri de compensare în valoare de 8,700,00 EUR constituie un „alt motiv” în sensul dispoziției respective.” Prin scrisoarea din 24 octombrie 2018, reclamantul a indicat că el nu a fost satisfăcut cu termenii declarației unilaterale, având în vedere faptul că o decizie de excludere a cererii din lista cazurilor nu îi permite să depună o acțiune de redeschidere a procedurii în fața instanțelor de familie în temeiul articolului 580 § 1 nr. 8 din Codul de Procedură Civil. Numai o hotărâre a Curții ar avea dreptul de a solicita deschiderea procedurii în temeiul acestei dispoziții. Prin urmare, dacă cererea a fost eliminată din lista cazurilor, reclamantul nu ar putea încă să aibă contact cu fiica sa, în ciuda recunoașterii unei încălcări a articolului 8 din Convenție de către Guvern. Curtea reiterează că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate, în temeiul alineatului (1) litera (a), (b) sau (c). art. 37 § (c) permite Curții, în special, să scoată o probă din lista sa, dacă: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. 10. De asemenea, acesta reiterează că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere în temeiul articolului (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. 11. În acest scop, Curtea a examinat declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia (obiecții preliminare) [GC], nr. 26307/95, §§ 77, ECHR 2003 VI; WAZA Sp. z o.o. c. Polonia (dec.), nr. 11602/02, 26 iunie 2007; și Sulwińska c. Polonia (dec.), nr. 28953/03, 18 septembrie 2007). 12. Curtea a stabilit, în mai multe cazuri, inclusiv cazurile aduse împotriva Germaniei, practica sa privind plângerile privind încălcarea dreptului de acces al părților biologici către copiii lor și conformitatea procesului decizional cu art. 8 din Convenție (a se vedea, de exemplu, Fröhlich v. Germania , nr. 16112/15, 26 iulie 2018; Schneider v. Germania , nr. 17080/07, 15 septembrie 2011; și Anayo c. Germania , nr. 20578/07, 21 decembrie 2010). 13. având în vedere natura admiterilor conținute în declarația Guvernului, precum și cuantumul compensației propus – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare – Curtea consideră că nu mai este justificat să continue examinarea cererii (articolul (c) 14. Mai mult, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în amendă) ). În acest sens, Curtea ar adăuga că nu este convinsă că reclamantul nu poate obține decât reconsiderarea cererii sale de acces la fiica sa de către o hotărâre a Curții care constată o încălcare (a se vedea, un contrario și mutatis mutandis, Dridi v. Germania , nr. 35778/11, § 25, 26 iulie 2018). Reclamantul are posibilitatea de a solicita modificarea ordinului de contact în orice moment sau de a propune inițierea unei noi proceduri de contact ca decizii în legislația germană privind problemele mamă sau copilului cu efecte continue, cum ar fi drepturile de contact, devin definitive în sens formal, dar nu au efectul res judicata (compare Schneider v. Germania (dec.), nr. 61595/15, §§ 7, 10 și 17, 25 septembrie 2018). 15. Curtea consideră că suma oferită de Guvern ar trebui plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii Curții emise în conformitate cu art. 37 § 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În cazul în care nu s-a reglementat în această perioadă, dobânzile simple se plătesc pe valoarea în cauză la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. 16. În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care Guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale, cererea ar putea fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). 17. Având în vedere cele de mai sus, este oportun să se scoată cazul din listă. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, ia act de termenele declarației guvernului contestat în temeiul articolului 8 din Convenție și înscrie în consecință: (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului 8,700 EUR (opt mii șapte sute de euro), în termen de trei luni de la data notificării prezentei decizii, în ceea ce privește prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile; (b) că, de la expirarea celor trei luni menționate mai sus, până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei neîndeplinite plus trei puncte procentuale; hotărăște să scoată aplicarea din lista de cazuri în conformitate cu art. 37 § c) din convenție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 31 ianuarie 2019. Milan Blaško André Potocki Președintele adjunct al grefierului
Application no. 5318/17
Alfred BAUER
against Germany
The European Court of Human Rights (Fifth Section), sitting on 8
January 2019 as a Committee composed of:
André Potocki,
President,
Angelika Nußberger,
Mārtiņš Mits,
judges,
and Milan Blaško,
Deputy Section Registrar,
Having regard to the above application lodged on 13 January 2017,
Having regard to the unilateral declaration submitted by the respondent Government on 8 October 2018 requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicant’s reply to that declaration,
Having deliberated, decides as follows:
FACTS AND PROCEDURE
1.
The applicant, Mr Alfred Bauer, is a German national who was born in 1957 and lives in Wöllstein. He was represented before the Court by Mr
I.-J. Tegebauer, a lawyer practising in Trier.
2.
The German Government (“the Government”) were represented by one of their Agents, Mr H.-J. Behrens, of the Federal Ministry of Justice and Consumer Protection.
3.
The applicant complained under Article 8 of the Convention that the domestic courts’ refusal to grant him access to his daughter violated his rights under Article 8 of the Convention.
4.
The application was communicated to the Government
.
5.
The applicant complained about the German family courts’ decision not to grant him contact with his biological daughter, but only to provide him with information about her twice a year. He relied on Article 8 of the Convention.
6.
After the failure of attempts to reach a friendly settlement, by a letter of 8 October 2018 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by the application. They submitted that the decisions of the family courts in the present case were not consistent with a decision of the Federal Court of Justice that had been given a few months later. They therefore requested the Court to strike out the application in accordance with Article
37 of the Convention.
7.
The declaration provided as follows:
“The Federal Government acknowledges that the Applicant’s rights arising from Article 8 of the Convention were violated by the decision of Dieburg Local Court of 7
March 2016 (file no. 50 F 608/13 UG), and by that of Frankfurt am Main Higher Regional Court of 20 July 2016 (file no. 6 UF 98/16).
If the Court were to strike this Application out of its list of cases, the Federal Government is prepared to accept the Applicant’s compensation claim in the amount of EUR 8,700.00. This sum of EUR 8,700.00 would be deemed to settle all claims of the Applicant in connection with the above-mentioned Application against the Federal Republic of Germany and the
Land
of Hesse, in particular for compensation for damage suffered by him (including non-pecuniary damage), as well as costs and expenses. In light of the Court’s rulings in similar cases, the Federal Government considers the amount of EUR 8,700.00 to be reasonable.
The Federal Government therefore requests that this Application be struck out of the Court’s list of cases pursuant to Article 37 (1) (c) of the Convention. The Federal Government’s acknowledgement of a violation of Article 8 of the Convention and its acceptance of a claim for compensation in the amount of EUR 8,700.00 constitute an “other reason” within the meaning of that provision.”
8.
By a letter of 24 October 2018, the applicant indicated that he was not satisfied with the terms of the unilateral declaration on the ground that a decision to strike the application out of the list of cases would not enable him to file an action for reopening the proceedings before the family courts pursuant to Article 580 § 1 no.
8 of the Civil Code of Procedure. Only a judgment of the Court would entitle him to request the reopening of the proceedings under that provision. Therefore, if the application were struck out of the list of cases, the applicant would still not be able to have contact with his daughter, in spite of the acknowledgement of a violation of Article
8 of the Convention by the Government.
9.
The Court reiterates that Article
37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified, under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article
37 §
1
(c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if:
“for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.
10.
It also reiterates that, in certain circumstances, it may strike out an application under Article
37
§
1
(c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued.
11.
To this end, the Court has examined the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular the
Tahsin
Acar
judgment (
Tahsin Acar v.
Turkey
(preliminary objections) [GC], no.
26307/95, §§
75
‑
2003
‑
VI;
WAZA
Sp.
z o.o. v.
Poland
(dec.), no.
11602/02, 26
June
2007; and
Sulwińska v. Poland
(dec.), no.
28953/03, 18
September
2007).
12.
The Court has established in a number of cases, including cases brought against Germany, its practice concerning complaints about the violation of the right of access of biological fathers to their children and the conformity of the decision-making process with Article 8 of the Convention (see, for example,
Fröhlich v.
Germany
, no.
16112/15, 26 July 2018;
Schneider v.
Germany
, no.
17080/07, 15 September 2011; and
Anayo v.
Germany
, no.
20578/07, 21 December 2010).
13.
Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed – which is consistent with the amounts awarded in similar cases – the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article
37
§
1
(c)).
14.
Moreover, in the light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article 37 § 1
in fine
). In this respect the Court would add that it is not convinced that the applicant can only obtain the reconsideration of his request for access to his daughter by a Court judgment finding a violation (see,
a contrario
and
mutatis mutandis, Dridi v. Germany
, no.
35778/11, §
25, 26 July 2018). The applicant has the possibility to request modification of the contact order at any point in time or to propose the commencement of new contact proceedings as decisions in German law on parent or child matters with continuing effects, such as contact rights, become final in a formal sense, but do not have the effect of
res judicata
(compare
Schneider v. Germany
(dec.), no 61595/15, §§ 7, 10 and 17, 25 September 2018).
15.
The Court considers that the amount offered by the Government should be paid within three months from the date of notification of the Court’s decision issued in accordance with Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. In the event of failure to settle within this period, simple interest shall be payable on the amount in question at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank plus three percentage points.
16.
Finally, the Court emphasises that, should the Government fail to comply with the terms of their unilateral declaration, the application could be restored to the list in accordance with Article
37 §
2 of the Convention (
Josipović v.
Serbia
(dec.), no.
18369/07, 4 March 2008).
17.
In view of the above, it is appropriate to strike the case out of the list.
For these reasons, the Court, unanimously,
Takes note
of the terms of the respondent Government’s declaration under Article 8 of the Convention and
directs
in consequence:
(a) that the respondent State is to pay the applicant EUR 8,700 (eight thousand seven hundred euros), within three months from the date of notification of this decision, in respect of pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs and expenses;
(b) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points;
Decides
to strike the application out of its list of cases in accordance with Article
37 §
1
(c) of the Convention.
Done in English and notified in writing on 31 January 2019.
Milan Blaško
André Potocki
Deputy Registrar
President