A cincea secțiune decizia nr. 30860/15 Jörg KEMPKES împotriva Germaniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A Cincea Secțiune), care așezează la 11 octombrie 2016 în calitate de comitet compus din: Khallar Hajiyev, președinte, Faris Vehabović, Carlo Ranzoni, judecători și Anne-Marie Dougin, grefierul adjunct al secțiunii interioare, având în vedere cererea depusă la 18 iunie 2015, Având în vedere declarația prezentată de Guvernul contestat la 27 iunie 2016 cere Curtea să elimine cererea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDURĂ Dl Jörg Kempkes este un național german, născut în 1965 și este în prezent reținut în închisoarea Werl. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl C. Huppertz, un avocat care practică în Aachen. Guvernul german („ Guvernul”) a fost reprezentat de doi dintre agenții lor, dl H.-J. Behrens și dna K. Behr, din Ministerul Federal al Justiției și Protecției consumatorilor. Reclamantul s-a plâns, în special, în temeiul articolului 5 § 1 din Convenție, că detenția sa preventivă este ilegală, deoarece Curtea Regională Aachen a ordonat ca detenția să continue doar la 19 martie 2013, la aproximativ șaisprezece luni după expirarea, la 16 noiembrie 2011, de la termenul legal de doi ani pentru revizuirea judiciară a faptului că detenția este încă necesară. La 8 martie 2016, plângerea în temeiul articolului 5 § 1 din Convenție a fost comunicată guvernului și restul cererii a fost declarată inadmisibilă în temeiul articolului 54 § 3 din Regulamentul de procedură. Reclamantul s-a plâns în legătură cu nerespectarea termenului legal pentru revizuirea necesității retragerii sale preventive și s-a bazat pe art. 5 § 1 din Convenție. După eșuarea încercărilor de a ajunge la o soluție prietenoasă, prin scrisoarea din 27 iunie 2016, Guvernul a informat Curtea că au propus să facă o declarație unilaterală în vederea rezolvării chestiunilor planteate de cerere. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „În aceste proceduri, Curtea a propus o soluție prietenoasă, acceptată de Guvernul Federal prin declarație din 4 mai 2016. (...) Curtea a transmis acum scrisoarea Reclamantului din 24 mai 2016, în care a anunțat că nu este de acord cu concluzia soluției propuse de Curte. Prin urmare, Guvernul Federal dorește să recunoască – prin intermediul unei declarații unilaterale – că dreptul reclamantului în temeiul articolului 5 alineatul (1) din Convenție a fost încălcat în cazul în cauză de către instanțele interne care depășesc mult termenul legal de revizuire a necesității de aplicare continuă a detenției preventive. Dacă Curtea ar ataca această cerere din lista cazurilor sale, Guvernul Federal ar fi dispus să accepte o cerere de compensare în valoare de 12.000.00 EUR (...), această sumă de 12.000.00 EUR ar fi considerată a soluționa toate cererile reclamantului în legătură cu cererea menționată mai sus împotriva Republicii Federale de Germania și a Terenului de Nord-Rhine Westfalia, inclusiv în special compensarea pentru daunele suferite (inclusiv prejudiciu moral), precum și costurile și cheltuielile. Sumele se plătesc în termen de trei luni de la decizia Curții de a elimina cazul din lista sa devenind finală. (...) Prin urmare, Guvernul Federal solicită ca prezenta cerere să fie eliminată din lista de cauze a Curții în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție. (...)” Prin scrisoarea din 26 iulie 2016, reclamantul a menționat la art. 37 § 1 în amendă și a indicat că el nu a fost satisfăcut cu termenii declarației unilaterale din cauza faptului că compensația oferită este prea scăzută pentru a acoperi, de asemenea, costurile și cheltuielile sale. Curtea reiterează că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile specificate, în temeiul alineatului (1) litera (a), (b) sau (c) din respectivul articol. „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii.” Reafirmă, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, aceasta poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea a examinat declarația având în vedere principiile stabilite în jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia (obiecții preliminare) [GC], nr. 26307/95, §§ 77, ECHR 2003-VI; WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.), nr. 11602/02, 26 iunie 2007; și Herman c. Țările de Jos (dec.), nr. 35965/14, §§§ 15-18, 17 noiembrie 2015). Curtea a stabilit, în o serie de cazuri, inclusiv cele aduse împotriva Germaniei, practica sa privind plângerile referitoare la încălcarea articolului 5 § 1 din Convenție prin nerespectarea cerinței de „legitimitate” a acestei dispoziții, în special prin nerespectarea termenelor legale pentru revizuirea continuării deținutului unei persoane (a se vedea, în special, Rutten v. Olanda , nr. 32605/96 , §§ 39-47, 24 iulie 2001; Schönbrod v. Germania , nr. 48038/06 , §§ 81-86 și § 103 109, 24 noiembrie 2011, și H.W. v. Germania , nr. 17167/11 , §§ 64-91, 19 septembrie 2013, cu alte referințe). Având în vedere natura admiterilor incluse în declarația Guvernului, precum și valoarea compensației propuse – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare –, Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 alineatul (1) litera (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în amendă) Curtea consideră că, în caz de nerespectare a sumei plătibile în termen de trei luni de la data notificării hotărârii Curții emise în conformitate cu art. 37 § 1 din convenție, dobânzile simple se achită pe valoarea în cauză la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale, cererea ar putea fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (a se vedea Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se scoată cazul din lista. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, ia act de termenii declarației guvernului contestat în temeiul articolului 5 § 1 din Convenție și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectivul regulament; decide să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție. Adoptată în engleză și notificată în scris la 3 noiembrie 2016. Anne-Marie Dougin Khanlar Hajiyev Președintele adjunct al grefierului interimar
Application no. 30860/15
Jörg KEMPKES
against Germany
The European Court of Human Rights (Fifth Section), sitting on 11
October 2016 as a Committee composed of:
Khanlar Hajiyev,
President,
Faris Vehabović,
Carlo Ranzoni,
judges,
and Anne-Marie Dougin,
Acting Deputy Section Registrar,
Having regard to the above application lodged on 18 June 2015,
Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 27 June 2016 requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicant’s reply to that declaration,
Having deliberated, decides as follows:
FACTS AND PROCEDURE
The applicant, Mr Jörg Kempkes, is a German national, who was born in
1965 and is currently detained in Werl Prison. He was represented before the Court by Mr C. Huppertz, a lawyer practising in Aachen.
The German Government (“the Government”) were represented by two of their Agents, Mr H.-J. Behrens and Mrs K. Behr, of the Federal Ministry of Justice and Consumer Protection.
The applicant complained, in particular, under Article 5 § 1 of the Convention that his preventive detention was unlawful as the Aachen Regional Court had ordered that detention to continue only on 19 March 2013, some sixteen months after the expiry, on 16 November 2011, of the statutory two-year time-limit for judicial review of whether that detention was still necessary.
On 8 March 2016 the complaint under Article 5 § 1 of the Convention was communicated to the Government and the remainder of the application was declared inadmissible pursuant to Rule 54 § 3 of the Rules of Court
.
The applicant complained about the domestic courts’ failure to comply with the statutory time-limit for review of the necessity of his further preventive detention. He relied on Article 5 § 1 of the Convention.
After the failure of attempts to reach a friendly settlement, by a letter of 27 June 2016 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by the application. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention.
The declaration provided as follows:
“In these proceedings, the Court proposed a friendly settlement, which was accepted by the Federal Government by statement dated 4 May 2016. (...) the Court has now forwarded the Applicant’s letter dated 24 May 2016, in which he notifies that he is not in agreement with the conclusion of the settlement proposed by the Court.
The Federal Government therefore wishes to acknowledge – by way of a unilateral declaration – that the Applicant’s right under Article 5 (1) of the Convention was violated in the present case by the domestic courts far exceeding the statutory time limit for review of the necessity of continued enforcement of preventive detention.
If the Court were to strike this Application from its list of cases, the Federal Government would be willing to accept a claim for compensation in the amount of EUR 12,000.00 (...). This sum of EUR 12,000.00 would be deemed to settle all claims of the Applicant in connection with the above-mentioned Application against the Federal Republic of Germany and the
Land
of North-Rhine Westphalia, including in particular compensation for the damage suffered (including non-pecuniary damage) as well as costs and expenses.
The amount shall be payable within three months of the Court’s decision to strike the case out of its list becoming final. (...)
The Federal Government therefore requests that this Application be struck out of the Court’s list of cases pursuant to Article 37 (1) c) of the Convention. (...)”
By a letter of 26 July 2016, the applicant referred to Article 37 § 1
in fine
and indicated that he was not satisfied with the terms of the unilateral declaration on the ground that the compensation offered was too low to cover also his costs and expenses.
The Court reiterates that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified, under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article
37
§
1
(c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if:
“for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application.”
It also reiterates that in certain circumstances, it may strike out an application under Article 37 § 1 (c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued.
To this end, the Court has examined the declaration in the light of the principles established in its case-law, in particular the
Tahsin Acar
judgment (
Tahsin Acar v. Turkey
(preliminary objections) [GC], no. 26307/95, §§
75
‑
WAZA Spółka z o.o. v. Poland
(dec.), no.
11602/02, 26
June 2007; and
Herman v. the Netherlands
(dec.), no.
35965/14, §§ 15-18, 17 November 2015).
The Court has established in a number of cases, including those brought against Germany, its practice concerning complaints about the violation of Article 5 § 1 of the Convention by non-compliance with the “lawfulness” requirement of that provision, in particular, by the failure to observe statutory time-limits for reviewing the continuation of a person’s detention (see, in particular,
Rutten v. the Netherlands
, no. 32605/96, §§ 39-47, 24
July 2001;
Schönbrod v. Germany
, no. 48038/06, §§ 81-86 and §§
103
‑
109, 24 November 2011, and
H.W.
v. Germany
, no. 17167/11, §§
64-91, 19
September 2013, with further references).
Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed – which is consistent with the amounts awarded in similar cases – the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article 37 § 1
(c)).
Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article 37 § 1
in fine
).
The Court considers that in the event of failure to settle the amount payable within three months from the date of notification of the Court’s decision issued in accordance with Article 37 § 1 of the Convention, simple interest shall be payable on the amount in question at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank plus three percentage points.
Finally, the Court emphasises that, should the Government fail to comply with the terms of their unilateral declaration, the application could be restored to the list in accordance with Article 37 § 2 of the Convention (see
Josipović v. Serbia
(dec.), no. 18369/07, 4 March 2008).
In view of the above, it is appropriate to strike the case out of the list.
For these reasons, the Court, unanimously,
Takes note
of the terms of the respondent Government’s declaration under Article 5 § 1 of the Convention and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;
Decides
to strike the application out of its list of cases in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention.
Done in English and notified in writing on 3 November 2016.
Anne-Marie Dougin
Khanlar Hajiyev
Acting Deputy Registrar
President