- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 21 februarie 2017
- Stat pârât
- HRV
- Concluzia
- Comunicată guvernului
Mladost Turist A.D. împotriva Croației
Traducere în română Auto
Comunicat la 21 februarie 2017 SEGUNDA SECȚIUNE Cerere nr. 73035/14 MLADOST TURIST A.D. împotriva Croației depusă la 13 noiembrie 2014 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, Mladost Turist ad.d. (denumit în continuare „societatea reclamantă”), este o societate comercială (conjunctă) încorporată în temeiul dreptului sârb, cu sediul său din Belgrad. A fost reprezentată în fața Curții de către dna R. Andrić, un avocat care practică în Belgrad. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum a prezentat reclamantul, pot fi rezumate după cum urmează. Societatea reclamantă susține că, în timpul regimului socialist, a deținut un drept de quasi proprietate de peste unsprezece parcele de teren în proprietate socială ( društveno vlasništvo [1] situat în Tisno (Croatia), și anume dreptul de utilizare ( pravo korištenja ) din acest teren.
La momentul respectiv, parcele în cauză au format „Beograd” Children and Youth Resort operat de societatea reclamantă. La 8 octombrie 1991, Croația a declarat independența și a întrerupt toate legăturile cu Republica Federativă Socialistă Iugoslavia (denumită în continuare „SFRY”). Prin o serie de decreturi adoptate în perioada între 17 iulie și 1 iulie Octombrie 1991, Guvernul Croației a interzis societăților sau alte entități juridice cu sediul lor în alte republici ale fostelor SFRY să realizeze orice tranzacții care implică active (inclusiv bunuri imobile) situate în Croația. Prin decretul guvernului Croației din 26 iunie 1992, care a intrat în vigoare în aceeași zi, toate aceste active ale entităților juridice cu locurile lor în Serbia sau Muntenegru au fost transferate în stat (a se vedea punctul 18 mai jos).
Considerând legislația ulterioară care a intrat în vigoare la 19 aprilie 1994 (a se vedea punctul 19 mai jos), Curtea Municipală Šibenik ( Općinski sud u Šibeniku ) la 8 Cu intrarea în vigoare la 1 ianuarie 1997 din Legea privind proprietatea deținută de proprietatea socială, titularii de drepturi de quasi proprietate existente (dropturile de administrare, de utilizare și de eliminare a acesteia) ex lege a devenit proprietarul său (a se vedea punctul 20 de mai jos). Prin un contract de cadou din 18 aprilie 2001 statul a transferat proprietatea terenului în cauză la școala elementară V.K. (denumită în continuare „scoala elementară”). Pe baza acestui contract, la 31 mai 2002, Curtea Municipală Šibenik a înregistrat școala ca proprietar al terenului.
10. La 2 iunie 2004, Hotărârea privind problemele de succesiune între statele succesoare SFRY (denumit în continuare „Hotărârea de succesiune”, a se vedea punctul 21 de mai jos) a intrat în vigoare. Anexa G la acord se referă la proprietatea privată și la drepturile achiziționate. art. 2 § 1 din anexa G prevede că statele succesoare vor recunoaște, proteja și restabili drepturile la bunuri imobile situate pe teritoriile lor la care cetățenii sau alte entități juridice ale SFRY au avut dreptul la 31 Decembrie 1990, precum și faptul că oricine care nu este în măsură să beneficieze de astfel de drepturi va avea dreptul la compensare și prevede, de asemenea, că orice presupus transfer de drepturi la bunuri imobile realizate după 31 decembrie 1990 va fi nul (a se vedea punctul 22 de mai jos).
11. La cererea autorităților administrative (geodetice) relevante din 21 noiembrie 2005, Curtea Municipală Šibenik, prin decizia din 22 februarie 2007, s-a alăturat unsprezece parcele de teren în cauză pentru a forma o singură parcelă cadastrală și a înregistrat modificarea în registrul terenurilor. În 2007, societatea reclamantă a interzis o acțiune civilă împotriva statului și școlii elementare (a se vedea punctul 9 de mai sus) în Curtea Municipală Šibenik, care a solicitat restituirea terenurilor în cauză. În special, întrucât toate drepturile de utilizare existente au fost abolite și transformate în drepturi de proprietate (a se vedea punctul 8 de mai sus și punctul 20 de mai sus), societatea reclamantă a căutat să fie declarată proprietarul terenului.
În alternativa, societatea a căutat 4 000 000 de euro (EUR) în compensare. Prin hotărârea din 30 septembrie 2009, Tribunalul municipal a respins acțiunea societății reclamante. 14. La 28 februarie 2011, Tribunalul județului Šibenikski ( Županijski sud u Šibeniku ) a respins recursul depus de societatea reclamantă și a susținut hotărârea de primă instanță. 15. Prin hotărârea din 16 ianuarie 2013 Curtea Supremă ( Vrhovni sud Republike Hrvatske ) a respins un recurs ulterior asupra punctelor de drept ( rezija ) depus de societatea reclamantă. Partea relevantă a acestei hotărâri se citește după cum urmează: „În sensul articolului 362 alineatul (1) din Legea privind proprietatea proprietății imobile deținute social este [entitatea juridică] înregistrată în registrul terenurilor ca titular al dreptului de administrare, utilizare sau dispunere de proprietatea imobilă.
Cu toate acestea, această presupunere legală nu funcționează în favoarea reclamantului. Dreptul de utilizare al reclamantului ... nu ar fi putut fi transformat într-un drept de proprietate cu intrarea în vigoare a Legii privind proprietatea (1 ianuarie 1997) deoarece reclamantul a pierdut deja dreptul de utilizare înainte de aceasta, pe baza articolului 3 alineatul (1) din decretul [26 iunie 1992]… Având în vedere cele de mai sus, dreptul de utilizare ... a fost extins și a fost transformat într-un drept de proprietate a primului inculpat [de exemplu, statul] înainte de intrarea în vigoare a Legii privind proprietatea.
În sfârșit, în ceea ce privește aplicarea anexei G la Hotărârea de Succesie, pe care reclamantul se bazează, dispozițiile sale nu permit reclamantului să solicite de la [primul] recunoașterea [și anume] a dreptului de proprietate al reclamantului, ... eliminarea dreptului de proprietate al [al doilea] inculpatului sau [de a face] noi cereri în temeiul legii obligațiilor [și anume de a solicita compensare]…
Reclamantul nu a dobândit dreptul de proprietate pe baza acordului de succesiune în sine, deoarece acest drept trebuie încă recunoscut, ceea ce rezultă în mod clar din ultima teză a articolului 2 alineatul (1) litera (a) din anexa G, care spune: „Persoanele care nu pot realiza aceste drepturi au dreptul la compensare în conformitate cu normele juridice civile și internaționale.” Prin urmare, dreptul de proprietate al reclamantului trebuie recunoscut încă, în cazul în care autoritatea competentă ar trebui să decidă fie să returneze proprietatea sau să recunoască dreptul la compensare.
În acest sens, ar trebui menționat că, în temeiul articolului 3 alineatul (1) din Legea privind ratificarea acordului de succesiune, punerea sa în aplicare este sub jurisdicția autorităților de stat citate în aceasta și nu a instanțelor.” 16. Prin decizia din 14 mai 2014 Curtea Constituțională (Ustavni sud Republike Hrvatske ) a declarat inadmisibilă plângerea constituțională a societății reclamante depusă împotriva hotărârii Curții Supreme. Acesta a susținut că cazul nu a susținut probleme constituționale. Dreptul intern și practică internațională relevantă Constituția 17. Articolele relevante ale Constituției Republicii Croația (Ustav Republike Hrvatske , Jurnalul Oficial nr. 56/90, cu amendamente ulterioare) a citit: art. 48 „Dreptul de proprietate este garantat.
Proprietatea implică obligații. Proprietarii și utilizatorii de proprietate contribuie la bunăstarea generală.” art. 134 „Acordurile internaționale în vigoare care au fost încheiate și ratificate în conformitate cu Constituția și făcute publice fac parte din ordinea juridică internă a Republicii Croației și au prioritate asupra statutelor [interne]…
” Legislația relevantă (a) Legislația care reglementează transferul de proprietăți a entităților juridice stabilite în Serbia sau Muntenegru către statul 18. Dispoziția relevantă a decretului guvernamental din 26 iunie 1992 de interzicere a tranzacțiilor cu și preluarea activelor anumitor entități juridice de pe teritoriul Croației ( Uredba o zabrani raspolaganja i preuzimanja sredstava odreשenih pravnih osoba na teritoriju Republike Hrvatske , Gazette Oficial nr. 40/92 cu modificări ulterioare), se citește după cum urmează: „Activele unităților de afaceri și alte forme organizaționale ale entităților juridice cu scaunul lor pe teritoriul Serbiei sau Muntenegru și provinciile autonome din Kosovo și Vojvodina ... sunt transferate în Republica Croația.” 19. La 24 martie 1994, Parlamentul Croația a adoptat legislația cu același nume ( Zakon o zabrani raspolaganja i preuzimanju (b) Legea privind proprietatea lor [în registrul de terenuri] a căror proprietate imobilă a Republicii Croația a devenit proprietară pe baza articolului 3 alineatul (1) din decretul [decretul guvernamental] [din 26 iunie 1992].” (b) Legea privind proprietatea 20. Dispozițiile relevante ale Legii privind proprietatea și alte drepturi din Rem (Zazon o vlasništvu i drogim stvarnim pravima , Gazetteul Oficial nr. 91/96 cu amendamente ulterioare – „Legea privind proprietatea din 1996”),
în vigoare începând cu 1 ianuarie 1997, se citește: DISPOSIȚII TRANSIȚIONALE ȘI FINALE Capitolul 1. TRANSFORMAREA OVNIVIEI SOCIALE Transformarea dreptului de a administra, utiliza și dispune [proprietatea socială] Secțiunea 360 „(1) Prin transformare [privatizarea] a titularului său dreptul de a administra, folosi sau dispune de proprietate socială devine dreptul de proprietate a [entității juridice] care, prin această transformare, a devenit succesorul legal universal al fostului titular ... (2) Dreptul de a administra, folosi sau dispune de proprietatea socială a [o entitate juridică] care, înainte de intrarea în vigoare a prezentului act, nu a fost transformat într-un subiect al dreptului de proprietate, trebuie să devină [titularul său] dreptul de proprietate...
(3) Dispozițiile de la alin. (1) și (2) se aplică, mutatis mutandis, la alte drepturi în rem (4) Intrarea în registrul terenurilor dreptul de a administra, folosi sau dispune de [proprietatea socială]... este considerată înregistrarea dreptului de proprietate.” Presupune Secțiunea 362 „(1) Se consideră că proprietarul unui proprietar imobiliar social este o [entitate juridică] înregistrată în registrul terenurilor ca titular al dreptului de administrare, utilizare sau dispunere de proprietatea imobiliară respectivă…
” Protecția drepturilor transformate Secțiunea 363 „(1) A [entitatea juridică] a căror drept de proprietate este derivat din fostul drept de administrare, utilizare sau dispunere de proprietate socială ... are același drept de a proteja proprietatea ca orice alt proprietar ...” Hotărârea privind Succesiunea 21. Articolele relevante ale Hotărâreaui privind problemele de succesiune dintre statele succesive ale SFRY citite după cum urmează: art. 4 „ (1) Se instituie un comitet mixt permanent al reprezentanților seniori ai fiecărui stat succesor, care poate fi asistat de experți. (2) Acest comitet are ca sarcini principale monitorizarea punerii în aplicare efectivă a prezentului acord și functionează de forum în care se pot discuta chestiunile care se dezvoltă în cursul punerii în aplicare.
Comitetul poate, după caz, să formuleze recomandări adecvate guvernelor statelor succesoare… ” „(1) Diferențe care pot apărea în ceea ce privește interpretarea și aplicarea prezentului acord se rezolvă, în primul rând, în cadrul discuțiilor între statele în cauză. (2) În cazul în care diferențele nu pot fi soluționate în aceste dezbateri în termen de o lună de la prima comunicare în discuție, statele în cauză vor avea sau (a) trimite chestiunea la o persoană independentă de alegerea lor, în vederea obținerii unei hotărâri rapide și autoritare a chestiunii care trebuie respectate și care, după caz, pot indica termene specifice pentru acțiunile care trebuie luate; sau (b) trimite chestiunea la Comitetul mixt permanent instituit prin art. 4 din prezentul acord pentru rezoluție.
(3) Diferențe care pot apărea în practică în ceea ce privește interpretarea termenilor utilizați în prezentul acord sau în orice acord ulterior solicitat în punerea în aplicare a anexelor la prezentul acord pot fi, în plus, trimitete la inițiativa oricărui stat în cauză la soluția obligatorie a experților, condusă de un singur expert (care nu va fi național al oricărei părți la prezentul acord) care să fie desemnate prin acord între părțile în litigiu sau, în absența acordului, de către președintele Curții de Conciliare și Arbitraj în cadrul OSCE. Expertul stabilește toate chestiunile de procedură, după consultarea părților care solicită o astfel de soluție de experți, dacă expertul consideră oportun să o facă, cu intenția fermă de a asigura o rezoluție rapidă și eficace a diferenței.
(4) Procedura prevăzută la alin. (3) din prezentul articol se limitează strict la interpretarea termenilor utilizați în acordurile respective și, în niciun caz, nu permite expertului să determine aplicarea practică a oricărui dintre aceste acorduri.
În special, procedura menționată nu se aplică literele (a) Apendicele la prezentul acord; (b) articolele 1, 3 și 4 din anexa B; (c) art. 4 și 5 alin. (1) din anexa C; (d) art. 6 din anexa D. (5) Nimic din alineatele anterioare din prezentul articol nu afectează drepturile sau obligațiile părților la prezentul acord în temeiul oricărei dispoziții în vigoare care le obliga în ceea ce privește soluționarea litigiilor.” art. 6 „Anexele la prezentul acord și apendicele la acord și anexele fac parte integrantă din acord.” art. 7 „Prezentul acord, împreună cu orice acord ulterior solicitat în punerea în aplicare a anexelor la prezentul acord, stabilește în cele din urmă drepturile reciproce și obligațiile statelor succesoare în ceea ce privește aspectele de succesiune reglementate de prezentul acord.
Faptul că nu se ocupă de anumite alte chestiuni de nesucesiune nu aduce atingere drepturilor și obligațiilor statelor părți la prezentul acord în ceea ce privește celelalte chestiuni.” art. 8 „Fiecare stat succesor, pe baza reciprocității, ia măsurile necesare în conformitate cu dreptul său intern pentru a se asigura că dispozițiile prezentului acord sunt recunoscute și eficiente în instanțele sale, tribunalele administrative și agențiile sale și că celelalte state succesoare și resortisanții acestora au acces la aceste instanțe, tribunale și agenții pentru a asigura punerea în aplicare a prezentului acord.” art. 9 „Prezentul acord se pune în aplicare de către statele succesoare cu bună credință în conformitate cu Carta Națiunilor Unite și în conformitate cu dreptul internațional.” 22. Articolele relevante ale anexei G la Hotărârea de Succesie se citesc după cum urmează: ANEXA G Proprietate privată și drepturi acquisite art. 1 „Proprietatea privată și drepturile achiziționate ale cetățenilor și altor persoane juridice ale SFRY sunt protejate de statele succesoare în conformitate cu dispozițiile prezentei anexe.” art. 2 alineatul (1) litera (a) Dreptele la bunuri mobiliare și imobile situate într-un stat succesor și la care cetățenii sau alte persoane juridice ale SFRY au avut dreptul la 31 Decembrie 1990 este recunoscută,
protejată și restaurată de către statul respectiv în conformitate cu standardele și normele stabilite ale dreptului internațional și indiferent de cetățenie, cetățenie, reședință sau domiciliu a acestor persoane, inclusiv persoanele care, după 31 decembrie 1990, au achiziționat cetățenia domiciliului sau reședința stabilită într-un alt stat decât un stat succesor. Persoanele care nu pot realiza astfel de drepturi au dreptul la compensare în conformitate cu normele juridice civile și internaționale. (b) Orice transfer presupus de drepturi la bunuri mobiliare sau imobile efectuate după 31 decembrie 1990 și încheiat în conformitate cu subpunctul (a) din prezentul articol este nul și nul…
” „Statele succesoare iau măsurile necesare prin principiile generale de drept și, altfel, adecvate pentru a asigura aplicarea efectivă a principiilor prevăzute în prezenta anexă, cum ar fi încheierea acordurilor bilaterale și notificarea instanțelor lor și a altor autoritățile competente.” 23. Secțiunea 3 alineatul (1) din Legea privind ratificarea acordului de succesiune ( Zakon o potvrשivanju Ugovora o pitanjima sukcesije , Gazettele Oficiale – Hotărârea Internațional nr. 2/04 – își încredințează punerea în aplicare Ministerului Finanțelor, Banca Națională Croată, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Apărării, Ministerul Sănătății și Protecției Sociale, Ministerul Justiției, Ministerul Culturii, Arhiva de Stat și alte autorități de stat responsabile cu problemele reglementate de acord.
24. În cadrul reuniunilor Comitetului mixt permanent, instituit în temeiul articolului 4 din Hotărârea de Succesie (a se vedea punctul 21 de mai sus), care a avut loc la 17-18 septembrie 2009 și 11-12 noiembrie 2015, comitetul a adoptat recomandări privind, printre altele, anexa G la acord. Comitetul a remarcat faptul că aplicarea dispozițiilor din anexa G nu era suficient de eficientă și a recomandat statelor successoare interesate să încheie acorduri bilaterale în scopul punerii în aplicare eficientă a acestor dispoziții. De asemenea, aceasta le-a recomandat să se abțină de la adoptarea oricărei legislații sau de la întreprinderea oricărui pas împotriva dispozițiilor din anexa G și să adopte, dacă consideră necesar, măsuri destinate să permită aplicarea efectivă a standardelor din anexa G. Practica 25 a Curții Constituționale.
În hotărârea nr. U-I-1777/2003 din 17 martie 2009, Curtea Constituțională a hotărât după cum urmează: „... Curtea Constituțională remarcă că intrarea în vigoare a Hotărâreaui [Sucesiune] nu a eliminat efectele juridice asociate preluării activelor anumitor entități juridice pe teritoriul Croației produse prin intrarea în vigoare a decretului [decretului guvernului Croației] [26 iunie 1992] ... și nici părțile contractante prin acordul respectiv nu s-au angajat explicit să returneze aceste active. Acestea au stabilit principiul egalității de protecție a proprietăților [persoanelor] naturale și a [entităților] juridice cu naționalitatea sau scaunul lor în teritoriul celeilalte părți contractante [asigurând-le același nivel de protecție] cu cel dispus de resortisanții și entități juridice.
Prezentul acord constituie doar o bază pentru încheierea unor noi acorduri între părțile contractante în vederea reglementării procedurii de exercitare a dreptului de compensare pentru proprietățile deteriorate, distruse sau pierdute, dar nu este un instrument adecvat pentru aplicare directă în fiecare caz specific… Curtea Constituțională ... Reafirmă că anexa G prevede doar principiile fundamentale care susțin chestiunile de succesiune legate de proprietatea privată și drepturile achiziționate ale cetățenilor și altor entități juridice. Acest lucru rezultă fără îndoială din art. 4 din anexa G, care prevede că statele succesoare ar trebui să ia măsurile necesare prin principiile generale de drept și, altfel, adecvate pentru a asigura aplicarea efectivă a principiilor prevăzute în respectiva anexă, cum ar fi încheierea acordurilor bilaterale și notificarea instanțelor lor și a altor autoritățile competente…
[aceștia] măsuri implică adoptarea unei legislații adecvate și a unei legislații subordonate, încheierea unor acorduri internaționale și similare. În acest sens, toate statele succesoare sunt obligate să pună în aplicare acordul de bună credință, în conformitate cu Carta ONU și cu dreptul internațional.” COMPLAINTE 26. Societatea reclamantă se plânge în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția că a fost privată de proprietatea sa și că autoritățile croate au refuzat să-l returneze în temeiul Hotărâreaui de Succesie. 27. Societatea reclamantă s-a plâns în continuare în temeiul articolului 14 din Convenție că a fost discriminat ca societate sârbă. 28. În sfârșit, societatea reclamantă s-a plâns că nu avea un remediu eficient pentru a-și proteja dreptul la bucurarea pașnică a bunurilor sale.
Propunerea societății reclamante de a-i returna terenurile în cauză sau de a-i primi o compensare adecvată are o bază suficientă în dreptul național sau internațional pentru a-i considera un „activ” și, prin urmare, o „poziție” care atrage garanțiile articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție? În cazul în care afirmația societății reclamante în ceea ce privește terenurile în cauză ar putea fi considerată ca fiind o „poziție”, s-a constatat o încălcare a bucurării pașnice a bunurilor sale, în contravenție cu art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție? În special, întârzierea în curs din partea autorităților interne în luarea măsurilor la nivel intern sau în luarea unei inițiative care ar putea duce la încheierea tratatelor bilaterale relevante în vederea punerii în aplicare a anexei G a Hotărâreaui de Succesiune, a încălcat dreptul societății reclamante în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție?
Societatea reclamantă a suferit discriminări, din cauza faptului că este o societate sârbă, în bucuria Convenției sale de dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale, în contravenție cu art. 14 din Convenție, citit coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 al acestuia? Societatea reclamantă dispune de un remediu intern eficient pentru plângerea sa în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, conform articolului 13 din Convenție? [1] Pentru conceptul de proprietate socială în fosta Iugoslavie, a se vedea Trgo v. Croația , nr. 35298/04, § 6, 11 iunie 2009.
Communicated on 21 February 2017
SECOND SECTION
Application no. 73035/14 MLADOST TURIST A.D. against Croatia lodged on 13 November 2014
STATEMENT OF FACTS
1. The applicant, Mladost Turist a.d. (hereafter “the applicant company”), is a commercial (joint stock) company incorporated under Serbian law, with its seat in Belgrade. It was represented before the Court by Ms R. Andrić, an advocate practising in Belgrade. A. The circumstances of the case
The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows. 1. Background to the case
The applicant company claims that during the socialist regime it held a quasi-ownership right over eleven plots of land in social ownership ( društveno vlasništvo ) [1] located in Tisno (Croatia), namely the right of use ( pravo korištenja ) of that land. At the time, the plots in question formed the “Beograd” Children and Youth Resort operated by the applicant company.
On 8 October 1991 Croatia declared independence and severed all ties with the Socialist Federal Republic of Yugoslavia (hereafter “the SFRY”).
By a number of decrees adopted in the period between 17 July and 1 October 1991 the Government of Croatia prohibited companies or other legal entities with their seat in other republics of the former SFRY from undertaking any transactions involving assets (including immovable property) located in Croatia.
By Government of Croatia decree of 26 June 1992, which entered into force on the same day, all such assets of legal entities with their seats in Serbia or Montenegro were transferred to the State (see paragraph 18 below).
Relying on subsequent legislation that entered into force on 19 April 1994 (see paragraph 19 below), the Šibenik Municipal Court ( Općinski sud u Šibeniku ) on 8 June 1994 recorded in the land register the State as the owner of the plots of land at issue.
With the entry into force on 1 January 1997 of the Property Act, holders of existing quasi-ownership rights over socially-owned property (the rights to administer, use and dispose of it) ex lege became its owners (see paragraph 20 below).
By a gift contract of 18 April 2001 the State transferred ownership of the land in question to the V.K. elementary school (hereafter “the elementary school”). On the basis of that contract, on 31 May 2002 the Šibenik Municipal Court registered the school as the owner of the land.
On 2 June 2004 the Agreement on Succession Issues between the successor States to the SFRY (hereafter “the Succession Agreement”, see paragraph 21 below) entered into force. Annex G to the Agreement deals with private property and acquired rights. Article 2 § 1 of Annex G provides that successor States will recognise, protect and restore the rights to immovable property located in their territories to which citizens or other legal entities of the SFRY were entitled on 31 December 1990, and that anyone who is unable to enjoy such rights will be entitled to compensation. It also provides that any purported transfer of rights to immovable property made after 31 December 1990 will be null and void (see paragraph 22 below).
Upon an application by the relevant administrative (geodetic) authorities of 21 November 2005, the Šibenik Municipal Court by a decision of 22 February 2007 joined the eleven plots of land in question to form a single cadastral plot and recorded the change in the land register. 2. Proceedings in the present case
In 2007 the applicant company brought a civil action against the State and the elementary school (see paragraph 9 above) in the Šibenik Municipal Court, seeking restitution of the land in question. In particular, since all existing rights of use had been abolished and transformed into rights of ownership (see paragraph 8 above and paragraph 20 below), the applicant company sought to be declared the owner of the land. In the alternative, the company sought 4,000,000 euros (EUR) in compensation. It relied on Article 2 § 1 of Annex G to the Succession Agreement (see paragraph 10 above and paragraphs 21-22 below).
By a judgment of 30 September 2009 the Municipal Court dismissed the applicant company’s action.
On 28 February 2011 the Šibenik County Court ( Županijski sud u Šibeniku ) dismissed an appeal lodged by the applicant company and upheld the first-instance judgment.
By a judgment of 16 January 2013 the Supreme Court ( Vrhovni sud Republike Hrvatske ) dismissed a subsequent appeal on points of law ( revizija ) lodged by the applicant company. The relevant part of that judgment reads as follows: “Pursuant to section 362(1) of the Property Act the owner of a socially-owned immovable property is the [legal entity] recorded in the land register as the holder of the right to administer, use or dispose of that immovable property. However, this statutory presumption does not operate in favour of the plaintiff. The plaintiff’s right of use ... could not have been transformed into a right of ownership with the entry into force of the Property Act (1 January 1997) because the plaintiff had already lost the right of use before that, on the basis of section 3(1) of the [Government] Decree [of 26 June 1992]… In the light of the foregoing, the right of use ... was extinguished and was transformed into a right of ownership of the first defendant [i.e. the State] before the entry into force of the Property Act. Lastly, as regards the application of Annex G to the Succession Agreement, on which the plaintiff relies, its provisions do not entitle the plaintiff to seek from the [first] defendant recognition of its [i.e the plaintiff’s] right of ownership, ... deletion of the [second] defendant’s right of ownership or [to make] further claims under the law of obligations [i.e. to seek compensation]… The plaintiff did not acquire the right of ownership on the basis of the Succession Agreement itself because that right still needs to be recognised. This clearly follows from the last sentence of Article 2 § 1 subparagraph (a) of Annex G which reads: ‘Persons unable to realise such rights shall be entitled to compensation in accordance with civil and international legal norms.’ Therefore, the plaintiff’s right of ownership still has to be recognised, whereupon the competent authority should decide either to return the property or to recognise the right to compensation. In this connection it should be mentioned that under section 3(1) of the Succession Agreement Ratification Act, its implementation is within the jurisdiction of the State authorities citied therein and not of the courts.”
By a decision of 14 May 2014 the Constitutional Court ( Ustavni sud Republike Hrvatske ) declared inadmissible the applicant company’s constitutional complaint lodged against the Supreme Court’s judgment. It held that the case did not raise any constitutional issues. B. Relevant domestic and international law and practice 1. The Constitution
The relevant Articles of the Constitution of the Republic of Croatia ( Ustav Republike Hrvatske , Official Gazette no. 56/90, with subsequent amendments) read: Article 48 “The right of ownership shall be guaranteed. Ownership entails obligations. Owners and users of property shall contribute to the general welfare.” Article 134 “International agreements in force which have been concluded and ratified in accordance with the Constitution and made public shall be part of the internal legal order of the Republic of Croatia and shall have precedence over the [domestic] statutes… ” 2. Relevant legislation (a) Legislation governing the transfer of property of legal entities established in Serbia or Montenegro to the State
The relevant provision of the Government Decree of 26 June 1992 prohibiting transactions with, and taking over assets of, certain legal entities on the territory of Croatia ( Uredba o zabrani raspolaganja i preuzimanja sredstava određenih pravnih osoba na teritoriju Republike Hrvatske , Official Gazette no. 40/92 with subsequent amendments), reads as follows: Section 3 “The assets of business units and other organisational forms of legal entities with their seat in the territory of Serbia or Montenegro and the autonomous provinces of Kosovo and Vojvodina ... are [hereby] transferred to the Republic of Croatia.”
On 24 March 1994 the Croatian Parliament passed legislation with the same name ( Zakon o zabrani raspolaganja i preuzimanju sredstava određenih pravnih osoba na teritoriju Republike Hrvatske , Official Gazette no. 29/94). The relevant provision of that Act reads as follows: Section 10 “The courts shall of their own motion record [in the land register] the immovable property of which the Republic of Croatia became the owner on the basis of section 3(1) of the [Government] Decree [of 26 June 1992].” (b) Property Act
The relevant provisions of the Ownership and Other Rights in Rem Act ( Zakon o vlasništvu i drugim stvarnim pravima , Official Gazette no. 91/96 with subsequent amendments – “the 1996 Property Act”), in force since 1 January 1997, read:
TRANSITIONAL AND FINAL PROVISIONS
Chapter 1.
TRANSFORMATION OF SOCIAL OWNERSHIP
Transformation of the right to administer, use and dispose of [socially owned property] Section 360 “(1) By transformation [privatisation] of its holder the right to administer, use or dispose of socially-owned property shall become the right of ownership of the [legal entity] which by that transformation became the former holder’s universal legal successor ... (2) The right to administer, use or dispose of socially owned property of [a legal entity] which before the entry into force of this Act was not transformed into a subject of the right of ownership, shall by the entry into force of this Act become [its] right of ownership... (3) The provisions of paragraph (1) and (2) shall be applied, mutatis mutandis , to other rights in rem . (4) Entry in the land register of the right to administer, use or dispose of [socially owned property]...
shall be considered registration of the right of ownership.” Presumptions Section 362 “(1) It is considered that the owner of a socially-owned immovable property is a [legal entity] recorded in the land register as the holder of the right to administer, use or dispose of that immovable property… ” Protection of transformed rights Section 363 “(1) A [legal entity] whose right of ownership is derived from the former right to administer, use or dispose of socially owned property ... shall have the same right to protect that ownership as any other owner ...” 4. Agreement on Succession Issues
The relevant articles of the Agreement on Succession Issues between the successor States to the SFRY read as follows: Article 4 “(1) A Standing Joint Committee of senior representatives of each successor State, who may be assisted by experts, is hereby established. (2) This Committee shall have as its principal tasks the monitoring of the effective implementation of this Agreement and serving as a forum in which issues arising in the course of its implementation may be discussed. The Committee may as necessary make appropriate recommendations to the Governments of the successor States… ” Article 5 “(1) Differences which may arise over the interpretation and application of this Agreement shall, in the first place, be resolved in discussion among the States concerned. (2) If the differences cannot be resolved in such discussions within one month of the first communication in the discussion the States concerned shall either (a) refer the matter to an independent person of their choice, with a view to obtaining a speedy and authoritative determination of the matter which shall be respected and which may, as appropriate, indicate specific time-limits for actions to be taken; or (b) refer the matter to the Standing Joint Committee established by Article 4 of this Agreement for resolution. (3) Differences which may arise in practice over the interpretation of the terms used in this Agreement or in any subsequent agreement called for in implementation of the Annexes to this Agreement may, additionally, be referred at the initiative of any State concerned to binding expert solution, conducted by a single expert (who shall not be a national of any party to this Agreement) to be appointed by agreement between the parties in dispute or, in the absence of agreement, by the President of the Court of Conciliation and Arbitration within the OSCE. The expert shall determine all questions of procedure, after consulting the parties seeking such expert solution if the expert considers it appropriate to do so, with the firm intention of securing a speedy and effective resolution of the difference. (4) The procedure provided for in paragraph (3) of this Article shall be strictly limited to the interpretation of terms used in the agreements in question and shall in no circumstances permit the expert to determine the practical application of any of those agreements. In particular the procedure referred to shall not apply to (a) The Appendix to this Agreement; (b) Articles 1, 3 and 4 of Annex B; (c) Articles 4 and 5(1) of Annex C; (d) Article 6 of Annex D. (5) Nothing in the preceding paragraphs of this Article shall affect the rights or obligations of the Parties to the present Agreement under any provision in force binding them with regard to the settlement of disputes.” Article 6 “The Annexes to this Agreement and the Appendices to the Agreement and Annexes are an integral part of the Agreement.” Article 7 “This Agreement, together with any subsequent agreements called for in implementation of the Annexes to this Agreement, finally settles the mutual rights and obligations of the successor States in respect of succession issues covered by this Agreement. The fact that it does not deal with certain other non-succession matters is without prejudice to the rights and obligations of the States parties to this Agreement in relation to those other matters.” Article 8 “Each successor State, on the basis of reciprocity, shall take the necessary measures in accordance with its internal law to ensure that the provisions of this Agreement are recognised and effective in its courts, administrative tribunals and agencies, and that the other successor States and their nationals have access to those courts, tribunals and agencies to secure the implementation of this Agreement.” Article 9 “This Agreement shall be implemented by the successor States in good faith in conformity with the Charter of the United Nations and in accordance with international law.”
The relevant Articles of Annex G to the Succession Agreement read as follows: ANNEX G Private Property and Acquired Rights Article 1 “Private property and acquired rights of citizens and other legal persons of the SFRY shall be protected by successor States in accordance with the provisions of this Annex.” Article 2 (1) (a) The rights to movable and immovable property located in a successor State and to which citizens or other legal persons of the SFRY were entitled on 31 December 1990 shall be recognised, and protected and restored by that State in accordance with established standards and norms of international law and irrespective of the nationality, citizenship, residence or domicile of those persons. This shall include persons who, after 31 December 1990, acquired the citizenship of or established domicile or residence in, a State other than a successor State. Persons unable to realize such rights shall be entitled to compensation in accordance with civil and international legal norms. (b) Any purported transfer of rights to movable or immovable property made after 31 December 1990 and concluded under duress or contrary to sub-paragraph (a) of this Article shall be null and void… ” Article 4 “The successor States shall take such action as may be required by general principles of law and otherwise appropriate to ensure the effective application of the principles set out in this Annex, such as concluding bilateral agreements and notifying their courts and other competent authorities.”
Section 3(1) of the Succession Agreement Ratification Act ( Zakon o potvrđivanju Ugovora o pitanjima sukcesije , Official Gazette – International Agreements no. 2/04) entrusts its implementation to the Ministry of Finance, the Croatian National Bank, the Ministry of Foreign Affairs, the Ministry of Defence, the Ministry of Health and Social Welfare, the Ministry of Justice, the Ministry of Culture, the State Archive and other State authorities responsible for the issues covered by the Agreement.
At the meetings of the Standing Joint Committee, established under Article 4 of the Succession Agreement (see paragraph 21 above) held on 17-18 September 2009 and 11-12 November 2015, the committee adopted recommendations concerning, inter alia , Annex G to the Agreement. The committee noted that the application of the provisions of Annex G was not efficient enough, and recommended that the interested successor States conclude bilateral agreements for the purpose of the efficient implementation of those provisions. It also advised them to refrain from passing any legislation or undertaking any steps contrary to the provisions of Annex G, and to adopt, should they deem it necessary, measures intended to enable the effective application of Annex G standards. 5. The Constitutional Court’s practice
In decision no. U-I-1777/2003 of 17 March 2009 the Constitutional Court held as follows: “... The Constitutional Court notes that the entry into force of the [Succession] Agreement did not remove the legal effects associated with taking over the assets of certain legal entities on the territory of Croatia produced by the entry into force of the [Government of Croatia] Decree [of 26 June 1992] ... nor did the Contracting Parties by that Agreement explicitly undertake to return those assets. They only established the principle of equal protection of the property of natural [persons] and legal [entities] with the nationality of, or their seat in, the territory of the other Contracting party [thereby granting them the same level of protection] as the one enjoyed by their nationals and legal entities. The said Agreement merely constitutes a basis for the conclusion of further agreements between the Contracting Parties with a view to regulating the procedure for exercising the right to compensation for damaged, destroyed or lost property, but is not an instrument suitable for direct application in each particular case… The Constitutional Court ... reiterates that Annex G stipulates only the fundamental principles underlying the succession issues related to private property and acquired rights of citizens and other legal entities. This undoubtedly stems from Article 4 of Annex G, which stipulates that the successor States should take such measures as may be required by general principles of law and otherwise appropriate to ensure the effective application of the principles set out in that Annex, such as concluding bilateral agreements and notifying their courts and other competent authorities… [these] measures entail the adoption of appropriate legislation and subordinate legislation, concluding international agreements and the like. In so doing, all the successor States are obliged to implement the Agreement in good faith, in accordance with the UN Charter and international law.” COMPLAINTS
The applicant company complained under Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention that it had been deprived of its property, and that the Croatian authorities had refused to return it pursuant to the Succession Agreement.
The applicant company further complained under Article 14 of the Convention that it had been discriminated against as a Serbian company.
Lastly, the applicant company complained that it had not had an effective remedy to protect its right to peaceful enjoyment of its possessions. QUESTIONS 1. Did the applicant company’s claim to have the land in question returned to it or to receive appropriate compensation have a sufficient basis in national or international law for it to be regarded as an “asset” and therefore a “possession” attracting the guarantees of Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention? 2. If the applicant company’s claim in respect of the land in question could be regarded as a “possession”, has there been a violation of its peaceful enjoyment of possessions, contrary to Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention? In particular, has the ongoing delay on the part of the domestic authorities in taking measures at the domestic level, or in taking an initiative which could lead to the conclusion of relevant bilateral treaties with a view to implementing Annex G of the Succession Agreement, been in breach of the applicant company’s right under Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention? 3. Has the applicant company suffered discrimination, on account of its being a Serbian company, in the enjoyment of its Convention right to peaceful enjoyment of its possessions, contrary to Article 14 of the Convention read in conjunction with Article 1 of Protocol No. 1 thereto? 4. Did the applicant company have at its disposal an effective domestic remedy for its Convention complaint under Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention, as required by Article 13 of the Convention? [1] For the concept of social ownership in the former Yugoslavia see Trgo v. Croatia , no. 35298/04, § 6, 11 June 2009.