DÖVME c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

14.03.2017

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Irrecevable

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2017
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

DÖVME c. TURQUIE (CtEDO, 2017)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere nr. 2788/11 Halidiye DÖVME împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 14 martie 2017 într-un comitet compus din Ksenija Turković, președinte, Jon Fridrik Kjølbro, Georges Ravarani, judecători, și din Hasan Bakarc După ce a intenționat, pronunță următoarea decizie, reclamanta, dl Halidiye Dövme, este un cetățean turc născut în 1966 și rezident în Hatay. Ea a fost reprezentată în fața Curții de către domnul Habip și N. Delatio. Faptele cauzei, așa cum au fost prezentate de reclamantă, pot fi rezumate după cum urmează. La 27 mai 2002, recurenta s-a dus la un spital privat din Dobo Akdeniz, Antakya, unde a născut pe cale joasă, asistată de medicul E.N. care a efectuat episiotomie. Ea a părăsit spitalul în aceeași zi. După spusele recurentei, a suferit de sângerări și a suferit din cauza acestei intervenții. Pe frunza de examinare din 27 mai 2002, medicul E.N. a indicat că reclamanta a fost prezentată în acea zi plângându-se de contracții și sângerări și menționându-se că, potrivit antecedentelor medicale ale persoanei în cauză, destrămările sale anterioare fuseseră În aceeași zi, medicul E.N. a întocmit o fișă de operație. El a indicat că a efectuat o episiotomie constând într-o incizie chirurgicală la nivelul vulvei pe peretele vaginal și pe mușchii perineului. El a menționat, de asemenea, o sângerare postpartum care a evaluat ca normal. Potrivit recurentei, la o dată nespecificată în cursul lunii martie 2003, aceasta a consultat un ginecolog care ar fi constatat o deformare vaginală și anală cauzată de o abatere comisă în timpul incizii și al suturării efectuate ulterior. Prin urmare, la 11 aprilie 2003, recurenta a înaintat, la 2 cameră a Tribunalului de Mare Instanță al Hatay ( La 30 decembrie 2003, TGI l-a interogat pe medicul C.K. Acesta din urmă a afirmat că a examinat-o pe reclamantă în cadrul activității sale de obstetrician la spital militar d adana și își amintește că i-a recomandat, după ce a luat avizul neoficial al unui alt medic, să meargă la spitalul militar GATA din Ankara. El a precizat că, deoarece nu a efectuat o examinare mai aprofundată în acea zi, el nu a fost în măsură să determine cu certitudine cauza sângerărilor. 10. La 5 iulie 2004, recurenta a fost examinată de către medicii din trei consiliu de specialiști în institutul medico-legal. Ea le-a indicat că ea a născut deja de trei ori înainte de a-și face travaliul, că un obstetrician își practicase a patra travaliu, pe care l-a incisat în timp ce, în opinia ei, ea nu avea prea multe contracții. Ea a adăugat că procesul de sutură a durat mult timp, că sfincterul ei a fost sfâșiat, că ea a suferit de mai mult ui, că ea nu a fost mai bine în ciuda tratamentului urmat de doi ani, că a fost mutat de la spate la înainte, că ea a suferit o jupuire vaginală care necesită o intervenție chirurgicală estetică, că ea a avut mai multă sensibilitate sexuală, că ciclul său menstrual a devenit neregulat, că sfincterul ei a fost înfășurat, că ea a murdărit hainele ei și că ea a fost obligată să se schimbe de două sau trei ori pe zi. La sfârșitul examinării, medicii au observat prezența unei urme de episiotomie de aproximativ cinci inci, care a urmat un proces de cicatrizare secundară. 11. La 7 iulie 2004, recurenta a fost supusă unei examinări ginecologice în serviciul de obstetric al facultății de medicină Cerrahpașa de la universitatea din Istanbul. Potrivit raportului din aceeași zi, singura afecțiune constatată de medici era o cicatrice de episiotomie, precum și o ruptură musculară la nivelul sfincterului. La 14 decembrie 2006, recurenta a fost supusă unei ultrasonografii și electromiografii în cadrul Serviciului de chirurgie generală al spitalului Balcal a Facultății de Medicină a Universității din Laukuurova. 13. Într-un raport emis la 14 decembrie 2007, Consiliul de Sănătate al acestui spital a făcut următoarele concluzii, astfel formulate în părțile lor relevante în speță. Rezultatele de examinare fizică și de control : în timpul examinării la nivelul regiunii ano-rectal efectuate pe pacient, în poziție ginecologică (...), a apărut o deformare la nivelul sfincterului intern ca fiind probabilă. Având în vedere examinarea [în parte] și leultrasonografie anală, s-a constatat o incontinență [minimă constând într-o emisie involuntară] de gaz. 14. La 6 noiembrie 2007, TGI a adresat institutului medico-legal un raport de competență. 15. Într-un raport din 3 martie 2008, trei consilii de specialiști din institutul medico-legal, asistate de doi obstetricieni invitați să se alăture colegiului, a făcut următoarele concluzii, astfel formulate în părțile lor relevante în speță (...) se decide în unanimitate (...) că, din moment ce, în timpul examinării pacientei de la spitalul facultății de medicină din Cerrahpașa din cadrul Universității din Ecuador, nu s-a identificat nici un fel de patologie cu o cicatrice de episiotomie, intervenția medicului E.N. este considerată ca fiind conformă cu procedurile medicale necesare. ; [pe de altă parte] nu s-a constatat nicio eroare care să-i fi fost atribuită, în afara unei incontinențe [minime de emisie involuntară] de gaze, constatată de la leultrasonografie efectuată în cadrul unui spital al facultăii de medicină a Universităii din Duukuurova [și pentru care] nu există nicio dovadă medicală care să demonstreze că aceasta a fost cauzată de trahee [ligious] 16. La 24 noiembrie 2008, TGI, pe baza acestui raport, a adus în atenția recurentei toate cererile sale. 17. La 17 iunie 2009, Camera civilă 13 a Curții de Casație a confirmat această hotărâre. 18. La 10 septembrie 2009, recurenta a introdus o acțiune în rectificarea acestei hotărâri în fața aceleiași acțiuni de formare. În aceeași acțiune, aceasta a contestat, de asemenea, regularitatea procedurii de notificare a hotărârii în cauză. În conformitate cu legea privind notificarea hotărârilor judecătorești (n 7201 din 11 februarie 1959, Jurnalul Oficial nr. 10139), în cazul în care un factor apare la o persoană căreia i se adresează o notificare și constată absența acesteia din urmă, el trebuie să informeze un vecin cu privire la trecerea sa, să depună decizia [obiectul notificării] la primăria districtului și să lipească pe poarta la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ; se presupune că notificarea a fost făcută destinatarului la data indicată în notificarea de tranzit. Recurenta a susținut că, la 20 iulie 2009, factorul a depus la primăria districtului, pe motiv că aceasta era absentă, scrisoarea prin care i-a comunicat hotărârea Curții de Casație din 17 iunie 2009, indicând că a informat un vecin pe nume M.B., în timp ce, în opinia sa, acesta nu era un vecin și că nu îl cunoștea. Comisia susține că a luat cunoștință de decizie la 4 decembrie 2009 și a solicitat Curții de Casație să rețină această dată ca dată de notificare 19. La 8 martie 2010, Curtea de Casație a refuzat să examineze acțiunea prin rectificarea recurentei pentru nerespectarea termenului de sesizare, reținând ca dată de notificare data indicată de factor la depunerea scrisorii către primăria districtului, și anume 20 iulie 2009. GRIEF 20. Invocând art. 8 din Convenție, recurenta reproșează medicului că a comis vinovații în timpul rezilierii sale la spitalul privat Do ou Akdeniz, la Antakya. 21. Invocând art. 6 din Convenție, aceasta se plânge, de asemenea, de o încălcare a cerinței termenului rezonabil. 22. Încă se află pe terenul articolului 6 și pune sub semnul întrebării lipsa de imparțialitate a experților, ea se plânge încă de calitatea expertizei, care, în opinia sa, nu erau de natură să facă lumină asupra motivelor presupusei deteriorări a stării sale de sănătate. 23. În cele din urmă, pe teren de la art. 13 din Convenție, Comisia susține că procedura de notificare a hotărârii Curții de Casație a fost ilegală și că aceasta însăși a fost privată de dreptul său la o cale de atac eficientă. Recurenta susține că circumstanțele cauzei au dus la încălcarea articolului 8 din Convenție. În plus, pe teren la art. 6, aceasta a declarat o lipsă de imparțialitate a experților și a pus în discuție calitatea rapoartelor de expertiză depuse la dosar. În cele din urmă, Comisia se plânge de o neregulă a procedurii de notificare a hotărârii Curții de Casație, care ar priva de dreptul său la o cale de atac efectivă, necunoașterea articolului 13 din convenție. 25. Curtea consideră că este necesar să se examineze pe singurul teren al articolului 8 din Convenție obiecțiile formulate astfel de reclamante la art. 6 și la art. 8, având în vedere că, având la bază calificarea juridică a faptelor cauzei, aceasta nu este obligată de cea a reclamanților sau a guvernelor acestora (Tarakhel c. Elveția [GC], n 29217/12, § 55, CEDO 2014 (extras)). 26. Cu titlu introductiv, Curtea afirmă că, presupunând chiar că argumentul întemeiat pe o neregularitate a notificării hotărârii Curții de Casație este întemeiat, aceasta nu trebuie să soluționeze această întrebare, dat fiind că Õ temeiul articolului 8 este în orice caz inadmisibil din motivele următoare. 27. În conformitate cu jurisprudența constantă a Curții, integritatea fizică a persoanei este în mod indiscutabil inclusă în noțiunea de "viață privată" în sensul articolului 8 1 din convenție (X și Y c. Țările de Jos, 26 martie 1985, § 27, seria A n 91, și Costello-Roberts c. Regatul Unit martie 1993, § 34, seria A n 247 C), conform căreia Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și familiale, a domiciliului și a corespondenței. 28. Curtea amintește că, în cazul angajamentelor destul de negative cuprinse în art. 8 menționat anterior, precum și pentru alte dispoziții ale Convenției, pot adăuga obligații pozitive inerente respectării efective a drepturilor garantate (a se vedea, printre altele, Roche c. Regatul Unit [GC], nr. 32555/96, § 157, CEDO 2005 X. 29. Curtea a considerat deja, în contextul particular al neglijenței medicale, că principiile care decurg din art. 2 din Convenție care protejează dreptul la viață pot fi aplicate, în afara unui caz de deces, unor încălcări grave ale integrității fizice, care sunt de obicei acoperite doar de garanțiile prevăzute la art. 8 din Convenție (a se vedea, printre altele, Trocellier c. Franța (dec.), n 757/72/01, 5 octombrie 2006 și Benderskiy c. Ucraina, n 22750/02, § 62, 15 noiembrie 2007). Prin urmare, Curtea va examina cauza formulată de recurentă transpunerii în speță a principiilor prevăzute la art. 2 din Convenție. 30. În contextul specific al neglijenței medicale, obligația de a institui un sistem judiciar eficient nu impune, în toate cazurile, acțiuni de natură penală. O astfel de obligație poate fi îndeplinită, de exemplu, în cazul în care sistemul juridic în cauză oferă persoanelor interesate o cale de atac în fața instanțelor civile/administrative și/sau o cale de atac disciplinară, singur sau în comun cu o cale de atac în fața instanțelor penale, în scopul stabilirii răspunderii medicilor în cauză și, dacă este cazul, în scopul de a obține aplicarea oricărei sancțiuni civile adecvate ( Calvelli și Ciglio c. Italia [GC], n 32967/96, § 51, CEDO 2002 I. 31. Având în vedere obiecțiunile recurentei, trebuie să se stabilească dacă situația denunțată este, în speță, de neglijență medicală. În centrul litigiului se află o eroare comisă, la declarațiile de la Õ , în timpul intervenției efectuate de către medicul E.N. 32. Această situație se regăsește în cadrul, de exemplu, în cadrul unor erori de judecată de către profesioniștii din domeniul sănătății sau al unei coordonări slabe Între aceștia în raport cu tratamentul unui anumit pacient (Powell decizie menționată anterior, Calvelli și Ciglio, citată anterior, § 49, Csiki c. România, n 11773/05, § 72, 5 iulie 2011 și Asiye Genç Turcia, n 24109/07, § in fin , 27 ianuarie 2015) și, în această privință, Curtea a afirmat deja că, în dreptul turc, calea pe care trebuie să o urmeze reclamanții este, în principiu, de natură civilă și/sau administrativă (Kakoca c. Turcia (dec.), nr. 46156/11, 21 mai 2013 și Bilsen Tamer și alții (dec.), nr. 60108/10, 26 august 2014), potrivit căreia serviciul de sănătate pus în discuție este sectorul privat sau al sectorului public. 33. În speță, recurenta a purtat o singură cale de drept, și anume acțiunea civilă în despăgubire. Prin urmare, a avut acces la o procedură care ar putea să dea naștere răspunderii medicului E.N. care a practicat o episiotomie în momentul în care s-a născut. 34. Pentru a respinge revendicările recurentei, TGI se bazează pe raportul din 3 martie 2008 emis de institutul medico-legal (punctul 34. Pentru a respinge revendicările recurentei, TGI se bazează pe raportul din 3 martie 2008 emis de institutul medico-legal (punctul 15 de mai sus. Raportul menționat se referea la concluziile expertizei din 7 iulie 2004 și 14 decembrie 2006 (punctele 11 și 13 de mai sus), de asemenea, depuse la dosar. Cele trei rapoarte au concluzionat că lipsa unei patologii mecanice care s-ar datora episiotomiei în cauză și care ar corespunde plângerilor recurentei. În această privință, Curtea amintește că nu este de competența sa să pună sub semnul întrebării judecata clinică a profesioniștilor din domeniul sănătății (Glass c. Regatul Unit, nr. 61827/00, § 87, CEDH 2004) II). 35. În plus, reclamanta a fost supusă a trei examinări medicale efectuate de experți însărcinați cu elaborarea rapoartelor menționate anterior și a avut ocazia de a se exprima cu privire la plângerile sale (punctele 10-12 de mai sus). 36. Curtea constată că expertiza medicală pe această temă, pronunțată, precum concluziile instanțelor naționale, în mod detaliat, a exclus orice abatere sau neglijență medicală. Cu toate acestea, Comisia reamintește că nu este de competența sa să pună la îndoială concluziile medicilor și nici să facă presupuneri, pe baza informațiilor medicale de care dispune, privind caracterul corect al concluziilor la care au ajuns experții (a se vedea, printre multe altele, Tysiąc c. Polonia, nr. 5410/03, § 119, CEDH 2007 I, și Yard 59, 5 ianuarie 2010). În lumina acestor considerente, Comisia nu vede niciun motiv pentru a pune sub semnul întrebării stabilirea faptelor pe care le-au realizat autoritățile naționale și concluzia la care au ajuns. 37. În plus, nimic din dosar nu permite să se susțină afirmațiile recurentei referitoare la o lipsă de imparțialitate a experților care au intervenit în acest caz. 38. Cu toate acestea, Curtea consideră că, având în vedere plângerile recurentei (punctul de mai sus), nu a fost necesar ca aceasta să consulte un medic ales, să urmeze un tratament și să obțină astfel un diagnostic de natură să demonstreze în mod irefutabil simptomele de care se plângea și să identifice cu exactitate originea presupusei deteriorări a stării sale de sănătate. 39. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că această cauză este în mod evident nefondată și că trebuie respinsă, în temeiul articolului 1 și al articolului 4 din Convenție. 40. În cele din urmă, în ceea ce privește Ö în ceea ce privește Õ lipsa unei căi de atac efective, Curtea reamintește că Õ art. 13 din convenție nu se aplică decât în prezența unor afirmații de încălcare a Convenției care constituie obiecțiuni care pot fi invocate în sensul jurisprudenței sale. Întrucât acest lucru nu este cazul în speță (punctul 39 de mai sus), Curtea consideră că această parte a cererii nu poate nici să prospere și, prin urmare, trebuie să fie respinsă, în temeiul articolului 35 3 și al articolului 4 din Convenție. Cu privire la încălcarea articolului 6 din Convenție 41. 1 din Convenție, potrivit căreia durata procedurii în fața instanțelor interne a încălcat principiul termenului rezonabil, Curtea amintește că a fost deja pronunțată asupra unui litigiu similar celui prezentat în speță în cauza Turgut și în alte cauze ale Turciei ((dec.), nr 4860/09, § 58 și 60, 26 martie 2013). 42. În această cauză, Comisia a concluzionat că reclamanții, care au susținut că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil și care se plângeau de existența în Turcia a unei instanțe care ar putea să facă obiectul unor plângeri privind durata excesivă a unei proceduri, trebuiau, în conformitate cu art. 35 1 din Convenție, să sesizeze comisia de soluționare a litigiilor instituită prin Legea nr. 6384, în măsura în care aceasta privește, a priori, o cale de atac accesibilă și care le poate oferi perspective rezonabile de redresare a obiecțiunilor lor (Turt și altele, decizia menționată anterior, § 56). Această regulă se aplică tuturor cererilor introduse în fața Curții înainte de 23 septembrie 2012. În această specie, Curtea nu descoperă niciun motiv de sanie în afara acestei abordări și, prin urmare, declară cauza recurentei inadmisibile pentru neobosirea căilor de atac interne, în aplicarea articolului 35 1 și a articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 6 aprilie 2017. Hasan Bakurcija Ksenija Turković Modululr Adjunct Președinte