CASE OF JOVANOVIĆ v. SERBIA

CAUZA JOVANOVII V. SERBIA (Doc. nr. 29763/07) JUDGMENT STRASBOURG 28 martie 2017 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Jovanović v. Serbia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care stă în calitate de comitet compus din: Luis López Guerra, președinte, Dmitry Dedov, Branko Lubarda, judecători și Fatoș Aracı, Secretarul adjunct al secțiunii, deliberat în particular la 7 martie 2017, pronunță următoarea hotărâre, adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a apărut într-o cerere (n. 29763/07) împotriva Serbiei depusă la Curte în conformitate cu art. 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”), prin Național sârb, dl Miroslav Jovanović („reclamantul”), în iulie 2007. Reclamantul a fost reprezentat de dna V. Kočić-Mitaček, avocat care practică la Belgrad.

Guvernul sârb (“ Guvernul”) a fost inițial reprezentat de fostul lor agent, dna V. Rodić, fiind înlocuit mai recent de agentul lor actual, dna N. Plavšić. La 18 decembrie 2014, reclamația privind durata procedurii penale a fost comunicată guvernului și restul cererii a fost declarată inadmisibilă în temeiul articolului 3 din Regulamentul de procedură. Guvernul a contestat examinarea cererii de către un comitet. După examinarea obiecției guvernului, Curtea o respinge. Reclamantul s-a născut în 1968 și trăiește în Kalu vărsare. La 22 decembrie 2006, reclamantul a fost privat de libertate pe suspectul de a participa la asociere penală în cadrul operațiunii de poliție “Mafia de cusut” în timpul cărora 43 de persoane au fost arestate.

La 31 iulie 2009, investigația împotriva tuturor acuzaților a fost transferată la Procurorul pentru Crimă Organizată. La 28 iunie 2012, ancheta a fost încheiată. La 17 ianuarie 2013, procedurile penale împotriva reclamantului au fost suspendate. PRESUPUSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLELOR 6 § 1 ȘI 13 AL CONVENȚIEI 10. Reclamantul s-a plâns că durata procedurii în cauză era incompatibilă cu cerința de „temps rezonabil” și se bazează pe articolele 6 § 1 și 13 din convenție, care, în măsura în care este cazul, se citește după cum urmează: art. 6 § 1 „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile sau a oricărei acuzații penale împotriva lui...

toți au dreptul la o ... audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal ...” art. 13 „Toată persoana a căror drepturi și libertăți, astfel cum sunt prevăzute în [] Convenție, sunt încălcate, are un remediu eficace în fața unei autorități naționale, în ciuda faptului că încălcarea a fost comisă de persoane care acționează în calitate oficială.” 11. Guvernul a contestat acest argument susținând că, în circumstanțele specifice ale cauzei, și anume numărul mare de persoane acuzate, organizate ca grup penal și faptul că au fost angajate în cadrul organismelor de stat ale Republicii Serbia și, în special, din cauza tipului și gravității actelor penale și a unui număr mare de acțiuni de investigare care trebuiau luate, durata procedurilor impugnate nu poate fi considerată excesivă.

12. Perioada care urmează să fie luată în considerare a început la 22 decembrie 2006 când reclamantul a fost arestat și s-a încheiat la 17 ianuarie 2013 când a fost suspendată procedura împotriva reclamantului. Procedura în cauză a durat astfel șase ani și o lună într-un caz. Admisibilitatea 13. Curtea constată că cererea nu este vădit nefondată în sensul art. 35 § 3 lit. (a) din Convenție, subliniind în continuare că nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamanților și autorităților competente și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII).

15. Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile care pun probleme similare cu cele din acest caz (a se vedea Frydlender , citat mai sus). 16. După examinarea tuturor materialelor prezentate, Curtea nu a găsit niciun fapt sau argument care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită cu privire la fondul plângerii reclamantului. Având în vedere jurisprudența sa privind acest subiect (a se vedea Nemet c. Serbia , nr. 22543/05, § 17, 8 Decembrie 2009), Curtea consideră că, în cazul instantaneu, durata procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerința de „temps rațional” 17. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție. 18. După obținerea unei astfel de concluzii, Curtea nu consideră necesară examinarea în esență a aceleiași plângeri în temeiul articolului 13 din Convenție (a se vedea mutatis mutandis Kin-Stib și Majkić c. Serbia , nr. 12312/05 , § 90, 20 aprilie 2010 . II.

APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI 19. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daune 20. 22. Curtea este convinsă că reclamantul a suferit, fără îndoială, dificultăți din cauza întârzierii lungi ale procedurii în cauză. Prin urmare, acordă reclamantului 1 800 EUR în ceea ce privește prejudiciile morale suferite, mai puțin orice sume care ar fi putut fi deja plătite în acest sens la nivelul intern Costurile și cheltuielile 23. Reclamantul a solicitat, de asemenea, 10.000 EUR pentru costurile și cheltuielile suportate în fața instanțelor interne și 2.000 EUR pentru cele suportate în fața Curții.

24. Guvernul a contestat aceste cereri. 25. În ceea ce privește documentele în posesia sa și jurisprudența sa, Curtea consideră că este rezonabil atribuirea sumei de 500 EUR pentru costurile și cheltuielile pentru procedura în fața Curții. Curtea consideră oportun ca rata dobânzii implicite să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale.

Pentru aceste motive, TRIBUNALUL, UNANIMOUS, declară cererea admisibilă; susține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din convenție; că nu este necesară examinarea separată a plângerii în temeiul articolului 13 din Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, următoarele sume: (i) 1 800 EUR (1 mie opt sute de euro), mai puțin orice sume care ar fi putut fi deja plătite în acest sens la nivel intern, plus orice impozit care ar putea fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciile morale suferite și (ii) 500 EUR (cincă sute de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil reclamantului, în ceea ce privește costurile și cheltuielile; (b) că sumele specificate la litera (a) se transformă în moneda națională a statului interesat la rata aplicabilă la data decontare; (c) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție.

Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 28 martie 2017, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Fatoș Aracı Luis López Guerra Președintele adjunct al grefierului

THIRD SECTION

CASE OF JOVANOVIĆ v. SERBIA (Application no. 29763/07) JUDGMENT STRASBOURG 28 March 2017 This judgment is final but it may be subject to editorial revision. In the case of Jovanović v. Serbia, The European Court of Human Rights (Third Section), sitting as a Committee composed of: Luis López Guerra, President, Dmitry Dedov, Branko Lubarda, judges, and Fatoș Aracı, Deputy Section Registrar, Having deliberated in private on 7 March 2017, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLES 6 § 1 AND 13 OF THE CONVENTION

10. The applicant complained that the length of the proceedings in question had been incompatible with the “reasonable time” requirement. He relied on Articles 6 § 1 and 13 of the Convention, which, in so far as relevant, read as follows: Article 6 § 1 “In the determination of his civil rights and obligations or of any criminal charge against him... everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal ...” Article 13 “Everyone whose rights and freedoms as set forth in [the] Convention are violated shall have an effective remedy before a national authority notwithstanding that the violation has been committed by persons acting in an official capacity.”

APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION

19. Article 41 of the Convention provides: “If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.” A. Damage