- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 28 martie 2017
- Stat pârât
- SRB
- Articole
- Articolul 6
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 6
Jovanović împotriva Serbiei
Traducere în română Auto
CAUZA JOVANOVII V. SERBIA (Doc. nr. 29763/07) JUDGMENT STRASBOURG 28 martie 2017 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Jovanović v. Serbia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care stă în calitate de comitet compus din: Luis López Guerra, președinte, Dmitry Dedov, Branko Lubarda, judecători și Fatoș Aracı, Secretarul adjunct al secțiunii, deliberat în particular la 7 martie 2017, pronunță următoarea hotărâre, adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a apărut într-o cerere (n. 29763/07) împotriva Serbiei depusă la Curte în conformitate cu art. 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”), prin Național sârb, dl Miroslav Jovanović („reclamantul”), în iulie 2007. Reclamantul a fost reprezentat de dna V. Kočić-Mitaček, avocat care practică la Belgrad.
Guvernul sârb (“ Guvernul”) a fost inițial reprezentat de fostul lor agent, dna V. Rodić, fiind înlocuit mai recent de agentul lor actual, dna N. Plavšić. La 18 decembrie 2014, reclamația privind durata procedurii penale a fost comunicată guvernului și restul cererii a fost declarată inadmisibilă în temeiul articolului 3 din Regulamentul de procedură. Guvernul a contestat examinarea cererii de către un comitet. După examinarea obiecției guvernului, Curtea o respinge. Reclamantul s-a născut în 1968 și trăiește în Kalu vărsare. La 22 decembrie 2006, reclamantul a fost privat de libertate pe suspectul de a participa la asociere penală în cadrul operațiunii de poliție “Mafia de cusut” în timpul cărora 43 de persoane au fost arestate.
La 31 iulie 2009, investigația împotriva tuturor acuzaților a fost transferată la Procurorul pentru Crimă Organizată. La 28 iunie 2012, ancheta a fost încheiată. La 17 ianuarie 2013, procedurile penale împotriva reclamantului au fost suspendate. PRESUPUSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLELOR 6 § 1 ȘI 13 AL CONVENȚIEI 10. Reclamantul s-a plâns că durata procedurii în cauză era incompatibilă cu cerința de „temps rezonabil” și se bazează pe articolele 6 § 1 și 13 din convenție, care, în măsura în care este cazul, se citește după cum urmează: art. 6 § 1 „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile sau a oricărei acuzații penale împotriva lui...
toți au dreptul la o ... audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal ...” art. 13 „Toată persoana a căror drepturi și libertăți, astfel cum sunt prevăzute în [] Convenție, sunt încălcate, are un remediu eficace în fața unei autorități naționale, în ciuda faptului că încălcarea a fost comisă de persoane care acționează în calitate oficială.” 11. Guvernul a contestat acest argument susținând că, în circumstanțele specifice ale cauzei, și anume numărul mare de persoane acuzate, organizate ca grup penal și faptul că au fost angajate în cadrul organismelor de stat ale Republicii Serbia și, în special, din cauza tipului și gravității actelor penale și a unui număr mare de acțiuni de investigare care trebuiau luate, durata procedurilor impugnate nu poate fi considerată excesivă.
12. Perioada care urmează să fie luată în considerare a început la 22 decembrie 2006 când reclamantul a fost arestat și s-a încheiat la 17 ianuarie 2013 când a fost suspendată procedura împotriva reclamantului. Procedura în cauză a durat astfel șase ani și o lună într-un caz. Admisibilitatea 13. Curtea constată că cererea nu este vădit nefondată în sensul art. 35 § 3 lit. (a) din Convenție, subliniind în continuare că nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamanților și autorităților competente și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII).
15. Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile care pun probleme similare cu cele din acest caz (a se vedea Frydlender , citat mai sus). 16. După examinarea tuturor materialelor prezentate, Curtea nu a găsit niciun fapt sau argument care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită cu privire la fondul plângerii reclamantului. Având în vedere jurisprudența sa privind acest subiect (a se vedea Nemet c. Serbia , nr. 22543/05, § 17, 8 Decembrie 2009), Curtea consideră că, în cazul instantaneu, durata procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerința de „temps rațional” 17. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție. 18. După obținerea unei astfel de concluzii, Curtea nu consideră necesară examinarea în esență a aceleiași plângeri în temeiul articolului 13 din Convenție (a se vedea mutatis mutandis Kin-Stib și Majkić c. Serbia , nr. 12312/05 , § 90, 20 aprilie 2010 . II.
APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI 19. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daune 20. 22. Curtea este convinsă că reclamantul a suferit, fără îndoială, dificultăți din cauza întârzierii lungi ale procedurii în cauză. Prin urmare, acordă reclamantului 1 800 EUR în ceea ce privește prejudiciile morale suferite, mai puțin orice sume care ar fi putut fi deja plătite în acest sens la nivelul intern Costurile și cheltuielile 23. Reclamantul a solicitat, de asemenea, 10.000 EUR pentru costurile și cheltuielile suportate în fața instanțelor interne și 2.000 EUR pentru cele suportate în fața Curții.
24. Guvernul a contestat aceste cereri. 25. În ceea ce privește documentele în posesia sa și jurisprudența sa, Curtea consideră că este rezonabil atribuirea sumei de 500 EUR pentru costurile și cheltuielile pentru procedura în fața Curții. Curtea consideră oportun ca rata dobânzii implicite să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale.
Pentru aceste motive, TRIBUNALUL, UNANIMOUS, declară cererea admisibilă; susține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din convenție; că nu este necesară examinarea separată a plângerii în temeiul articolului 13 din Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, următoarele sume: (i) 1 800 EUR (1 mie opt sute de euro), mai puțin orice sume care ar fi putut fi deja plătite în acest sens la nivel intern, plus orice impozit care ar putea fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciile morale suferite și (ii) 500 EUR (cincă sute de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil reclamantului, în ceea ce privește costurile și cheltuielile; (b) că sumele specificate la litera (a) se transformă în moneda națională a statului interesat la rata aplicabilă la data decontare; (c) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție.
Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 28 martie 2017, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Fatoș Aracı Luis López Guerra Președintele adjunct al grefierului
THIRD SECTION
CASE OF JOVANOVIĆ v. SERBIA (Application no. 29763/07) JUDGMENT STRASBOURG 28 March 2017 This judgment is final but it may be subject to editorial revision. In the case of Jovanović v. Serbia, The European Court of Human Rights (Third Section), sitting as a Committee composed of: Luis López Guerra, President, Dmitry Dedov, Branko Lubarda, judges, and Fatoș Aracı, Deputy Section Registrar, Having deliberated in private on 7 March 2017, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE
The case originated in an application (no. 29763/07) against Serbia lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Serbian national, Mr Miroslav Jovanović (“the applicant”), on 3 July 2007.
The applicant was represented by Ms V. Kočić-Mitaček, a lawyer practising in Belgrade. The Serbian Government (“the Government”) were initially represented by their former Agent, Ms V. Rodić, being more recently substituted by their current Agent, Ms. N. Plavšić.
On 18 December 2014 the complaint concerning the length of criminal proceedings was communicated to the Government and the remainder of the application was declared inadmissible pursuant to Rule 54 § 3 of the Rules of Court.
The Government objected to the examination of the application by a Committee. After having considered the Government’s objection, the Court rejects it. THE FACTS
The applicant was born in 1968 and lives in Kaluđerica.
On 22 December 2006 the applicant was deprived of liberty on suspicion of participating in criminal association within the police operation “Customs mafia” during which 43 persons were also arrested. The applicant was released on 15 June 2007.
On 31 July 2009 the investigation against all the accused was transferred to the Prosecutor’s Office for Organised Crime.
On 28 June 2012 the investigation was closed.
On 17 January 2013 the criminal proceedings against the applicant were suspended. THE LAW I.
ALLEGED VIOLATION OF ARTICLES 6 § 1 AND 13 OF THE CONVENTION
10. The applicant complained that the length of the proceedings in question had been incompatible with the “reasonable time” requirement. He relied on Articles 6 § 1 and 13 of the Convention, which, in so far as relevant, read as follows: Article 6 § 1 “In the determination of his civil rights and obligations or of any criminal charge against him... everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal ...” Article 13 “Everyone whose rights and freedoms as set forth in [the] Convention are violated shall have an effective remedy before a national authority notwithstanding that the violation has been committed by persons acting in an official capacity.”
The Government contested that argument claiming that in the specific circumstances of the case, namely the large number of accused persons, organised as a criminal group and the fact that they were employed with the state bodies of the Republic of Serbia and in particular because of the type and gravity of criminal acts and a large number of investigation actions that had to be taken, the length of impugned proceedings cannot be deemed excessive.
The period to be taken into consideration began on 22 December 2006 when the applicant was arrested and, ended on 17 January 2013 when the proceedings against the applicant were suspended. The proceedings in question have thus lasted for six years and one month in one instance. A. Admissibility
The Court notes that the application is not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 (a) of the Convention. It further notes that it is not inadmissible on any other grounds. It must therefore be declared admissible. B. Merits
The Court reiterates that the reasonableness of the length of proceedings must be assessed in the light of the circumstances of the case and with reference to the following criteria: the complexity of the case, the conduct of the applicants and the relevant authorities and what was at stake for the applicant in the dispute (see, among many other authorities, Frydlender v. France [GC], no. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII).
The Court has frequently found violations of Article 6 § 1 of the Convention in cases raising issues similar to the one in the present case (see Frydlender , cited above).
Having examined all the material submitted to it, the Court has not found any fact or argument capable of persuading it to reach a different conclusion on the merits of the applicant’s complaint. Having regard to its case-law on the subject (see Nemet v. Serbia , no. 22543/05, § 17, 8 December 2009), the Court considers that in the instant case the length of the proceedings was excessive and failed to meet the “reasonable time” requirement.
Accordingly, there has been a breach of Article 6 § 1 of the Convention.
After reaching such a conclusion, the Court does not find it necessary to examine essentially the same complaint under Article 13 of the Convention (see mutatis mutandis , Kin-Stib and Majkić v. Serbia , no. 12312/05, § 90, 20 April 2010). II.
APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION
19. Article 41 of the Convention provides: “If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.” A. Damage
The applicant claimed 25,000 euros (EUR) in respect of non-pecuniary damage.
The Government considered the sum requested to be excessive.
The Court is satisfied that the applicant has undoubtedly suffered distress on account of the lengthy delay in the proceedings in question. It therefore awards the applicant EUR 1,800 in respect of the non-pecuniary damage suffered, less any amounts which may have already been paid in that regard at the domestic level . B. Costs and expenses
The applicant also claimed EUR 10,000 for the costs and expenses incurred before the domestic courts and EUR 2,000 for those incurred before the Court.
The Government contested these claims.
Regard being had to the documents in its possession and to its case-law, the Court considers it reasonable to award the sum of EUR 500 for costs and expenses for the proceedings before the Court. C. Default interest
The Court considers it appropriate that the default interest rate should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points. FOR THESE REASONS, THE COURT, UNANIMOUSLY, 1. Declares the application admissible; 2. Holds that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention; 3. Holds that there is no need to examine separately the complaint under Article 13 of the Convention; 4. Holds (a) that the respondent State is to pay the applicant, within three months the following amounts: (i) EUR 1,800 (one thousand eight hundreds euros), less any amounts which may have already been paid in that regard at the domestic level, plus any tax that may be chargeable, in respect of non-pecuniary damage suffered, and (ii) EUR 500 (five hundreds euros), plus any tax that may be chargeable to the applicant, in respect of costs and expenses; (b) that the amounts specified under (a) shall be converted into the national currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement; (c) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points; 5. Dismisses the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction. Done in English, and notified in writing on 28 March 2017, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Fatoș Aracı Luis López Guerra Deputy Registrar President