AFFAIRE SAVOTCHKO c. RÉPUBLIQUE DE MOLDOVA

RESPONDENT

MDA

HOTĂRÂRE

28.03.2017

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'article 8 - Droit au respect de la vie privée et familiale (Article 8-1 - Respect de la correspondance;Respect de la vie privée)

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2017
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE SAVOTCHKO c. RÉPUBLIQUE DE MOLDOVA (CtEDO, 2017)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA 2 CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL SAVOTCHKO c. REPUBLICA MOLDOVA (solicitarea nr. 33074/04) HOTĂRÂREA STRASBURG 28 martie 2017 DEFINIF 28/06/2017 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Savotchko c. Republica Moldova, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a se vedea secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din Ișil Karakaș, președinte, Julia Laffranque, Paul Lumments, Valeriu Grițeco, Ksenija Turković, Jon Fridrik Kjølbro, Georges Ravarani, judecători, și Hasan Bakurc 33074/04) îndreptat împotriva Republicii Moldova și al cărei resortisant rus, domnul Olga Savotchko (Ол Tribunalul a fost reprezentat de agenții săi, în primul rând de domnul V. Grosu, apoi de domnul L. Apostol. Reclamanta se plânge în special de o încălcare a articolului 8 din Convenție. La 9 noiembrie 2010, cererea a fost comunicată guvernului. Înștiințată cu privire la dreptul său de a lua parte la procedură (art. 36 alin. (1) din Convenție și art. 44 alin. (1) din Regulamentul Curții, guvernul rus a anunțat că nu a înțeles că are loc o acțiune în speță. ÎN FAȚĂ CIRCONSTANCES DE LA Potrivit recurentei, societatea M., la . la . la operatorul național de telefonie fixă având ca unic acționar la stat, a transmis mamei sale și avocatului acesteia, M. O.M., mai multe din înregistrările sale telefonice lunare. Aceste extrase de cont pe care recurenta le-a prezentat în fața Curții au acoperit perioada cuprinsă între septembrie 2001 și februarie 2002 și au inclus date referitoare la numerele compuse, precum și la data, la timp, la durata și costul apelurilor efectuate de persoana interesată. În cursul procedurii, mama recurentei a prezentat aceste înregistrări telefonice în fața instanței competente pentru a cunoaște litigiul menționat anterior. Acesta le-a folosit ca dovadă pentru a respinge parțial, la 16 iulie 2002, o cerere formulată de recurentă în scopul scutirii de la plata taxei judiciare. Prin scrisoarea din 5 august 2002, societatea M. furnizează întreprinderii M. O.M., la cererea acesteia, informații privind plățile lunare efectuate de recurentă între octombrie 2001 și iulie 2002. Acțiunea recurentei împotriva societății M. 10. La 22 august 2002, recurenta a intentat o acțiune împotriva societății M. pentru a obține despăgubiri pentru prejudiciul moral pe care l-a suferit ca urmare a presupusei dezvăluiri a convorbirilor sale telefonice, susținând că dreptul său la viață privată a fost ignorat și că această societate a acționat în mod ilegal. Prin hotărârea din 2 aprilie 2003, Tribunalul din Buiucani a scutit reclamanta de toate pretențiile sale. Această hotărâre, în pasajele sale relevante în speță, se citea după cum urmează [societatea M.] și [reclamanta] sunt părți [la] un contract de prestare de servicii de telecomunicații [la data] din 25 iunie 2001. De mult timp, [reclamanta] era în litigiu cu mama sa, ale cărei interese erau apărate de avocatul O.M. (...). [Acesta] a solicitat societății M. [comunicare] lista serviciilor telefonice furnizate [reclamantului pentru numărul în cauză] și costul acestora. Tribunalul consideră că acțiunile avocatului O.M. sunt legale și că societatea M., prin furnizarea acestor informații, nu a încălcat clauzele contractului din 25 iunie 2001 sau a furnizat informații care ar putea aduce atingere onoarei și demnității [reclamantului]. 12. La 14 aprilie 2003, reclamanta a făcut apel la această hotărâre. Prin hotărârea din 28 mai 2003, Tribunalul din Chișinău a respins apelul pentru nefondare. Prima instanță a constatat în mod corespunzător că informațiile transmise de societatea M., [și anume] înregistrările serviciilor de telecomunicații furnizate [reclamantei pentru numărul în cauză], nu aduc atingere onoarei și onoarei [acestea]. (...) [Aceste] informații au fost obținute în conformitate cu căile legale de către avocatul O.M. (...) S-a stabilit cu certitudine că conținutul convorbirilor telefonice nu a fost dezvăluit (...). Prin urmare, dreptul reclamantei la secret (...) conversațiile telefonice nu au fost ignorate. 14. Recurenta a formulat un recurs împotriva acestei decizii și a susținut că divulgarea informațiilor în litigiu era contrară legii privind telecomunicațiile, garantând secretul conversațiilor telefonice, precum și legii privind accesul la informații. Printr-o decizie definitivă din 21 ianuarie 2004, Curtea Supremă de Justiție a respins recursul, care era considerat nefondat și își prezenta argumentele din partea organismelor inferioare și a adăugat că, în temeiul articolului 15 din Legea privind profesia de avocat, M.O.M. avea dreptul să solicite informațiile în litigiu și societatea M. obligată să le furnizeze. II. DREPTUL INTERN PERTIND dispozițiile relevante în speță din Legea privind telecomunicațiile din 24 noiembrie 1995, în vigoare în momentul faptelor, erau astfel formulate art. 4. Confidențialitatea convorbirilor telefonice și a... prestațiilor furnizate prin intermediul rețelelor de telecomunicații este garantată prin Constituție, prin prezenta lege și prin alte acte normative (...). Persoanele care lucrează în domeniul telecomunicațiilor trebuie să garanteze această confidențialitate. Nu li se permite să divulge conținutul convorbirilor telefonice sau al altor comunicări efectuate prin intermediul rețelelor de telecomunicații, precum și să divulge informații privind serviciile furnizate altor persoane decât furnizorul, destinatarul sau persoanele investite în mod corespunzător [de dreptul de a solicita astfel de informații]. (...) Dispozițiile relevante în speță ale Legii privind accesul la informații din 11 mai 2000, în vigoare în momentul faptelor, se citeau după cum urmează art. 5. Subiectele prezentei legi (...) Furnizorii de informații (...) sunt (...) persoanele fizice sau juridice cărora, în temeiul legii sau al contractului semnat cu autoritatea publică, li s-a încredințat administrarea anumitor servicii publice și care (...) dispun de informații oficiale, inclusiv de date cu caracter personal. (...) art. 8. Accesul la informații cu caracter personal Informațiile cu caracter personal sunt constituite din date referitoare la o persoană privată identificată sau identificabilă (...) [și] fac parte din categoria informațiilor personale confidențiale. În sensul acestei legi, datele referitoare exclusiv la identificarea persoanelor (datele conținute în actele de identitate) nu constituie informații confidențiale. Furnizorii de informații care dețin informații cu caracter personal sunt obligați să garanteze confidențialitatea vieții private a persoanei. (...) Furnizorii de informații pot divulga orice informație cu caracter personal, solicitată în conformitate cu prezenta lege, numai atunci când persoana vizată de informație își exprimă consimțământul cu privire la dezvăluirea informației solicitate în întregime a fost făcută publică (...) înainte de data cererii. În cazul în care persoana vizată de informațiile cu caracter personal nu este de acord cu divulgarea informațiilor cu caracter personal, accesul la aceste informații poate fi autorizat numai printr-o hotărâre judecătorească prin care se constată că divulgarea acestor informații are un interes public [legat] de protecția sănătății populației, de siguranța publică sau de protecția mediului 18. La art. 15 din Legea privind profesia de avocat din 13 mai 1999, în vigoare la data faptelor, a tratat garanțiile acordate avocaților în exercitarea profesiei lor și a inclus 15 paragrafe. Printre acestea se numără o serie de principii care garantează avocaților, printre altele, independența, respectarea secretului profesional, interzicerea imigrației autorităților în activitățile lor, inviolabilitatea domiciliului și a cabinetului, precum și confidențialitatea corespondenței profesionale. Nu se menționa dreptul avocaților de a solicita și de a obține acces la date, cu caracter personal sau nu, de la autorități sau de la părți private. Invocând art. 8 din Convenție, recurenta susține că divulgarea înregistrărilor sale telefonice este o încălcare a dreptului său la respectarea vieții private și a corespondenței sale. Această dispoziție este astfel formulată Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și familiale, a domiciliului și a corespondenței sale. O autoritate publică poate interveni în exercitarea acestui drept numai în măsura în care această interferență este prevăzută de lege și constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară securității naționale, securității publice, binelui să fie economic al țării, să apere ordinea și să prevină infracțiunile, să protejeze sănătatea sau moralitatea, sau să protejeze drepturile și libertățile de la care provin. Întocmirea faptelor 20. Curtea constată că părțile sunt în dezacord cu privire la domeniul de aplicare și natura informațiilor dezvăluite de operatorul de telefonie fixă, societatea M. 21. Recurenta susține că această societate a transmis părților terțe înregistrările sale telefonice lunare care acoperă o perioadă de mai multe luni și care cuprinde date referitoare la numerele compuse, precum și la data, în timp util, la durata și costul apelurilor. 22. Guvernul susține că societatea M. O.M. informații privind plățile efectuate de reclamantă, nu înregistrările telefonice detaliate ale acesteia 23. Curtea observă că, în cadrul procedurii civile inițiate în fața instanțelor interne cu privire la litigiul succesoral menționat anterior, înregistrările telefonice detaliate ale recurentei au fost furnizate de către mama acesteia din urmă în instanță (punctul 8 de mai sus) Aceasta arată, de asemenea, că, ulterior, transmiterea acestor extrase de către societatea M. la M.M. a fost constatată de instanțele naționale care au solicitat să se pronunțe asupra acțiunii recurentei angajate împotriva acestei societăți (punctele 11 și 13 de mai sus). În opinia Curții, se stabilește, prin urmare, că înregistrările telefonice detaliate ale recurentei au fost transmise de societatea M. unei terțe persoane. Cu privire la admisibilitate 25. Constatând că acest Teze din partea 26. Recurenta susține că înregistrările telefonice făcute publice de societatea M. conțineau date cu caracter personal și că transmiterea acestora către o persoană terță nu era conformă cu legea sau justificată de orice nevoie de interes general 27. Guvernul susține că nu a avut nici o intervenție în dreptul recurentei de a-și respecta viața privată pe motiv că datele în cauză au fost furnizate nu unei autorități de stat, ci unui avocat care apără interesele unui client și că acestea nu au fost făcute publice. El afirmă, de asemenea, că datele menționate anterior au fost obținute în conformitate cu dispozițiile legii privind accesul la informații și ale legii privind telecomunicațiile. Analiza Curții 28. Curtea constată că divulgarea denunțată în prezenta cauză este imputată unei societăți private. Cu toate acestea, Curtea constată că statul este cel mai mare acționar al societății respective. În circumstanțele din speță, Curtea consideră că acțiunile societății M. angajează răspunderea statului pârât în temeiul convenției și constată în acest sens că acest punct nu este controversat între părți. 29. Curtea amintește apoi că apelurile telefonice primite în incinte private sunt incluse în noțiunile de " vieti private" și "referință" menționate la art. 8 alineatul (1) din Convenție (Halford c. Regatul Unit, 25 iunie 1997, § 44), Recuperarea hotărârilor și deciziilor 1997 III și Amann c. Elveția [GC], n 27798/95, § 44, CEDH 2000 II. De asemenea, Comisia reiterează faptul că exploatarea informațiilor referitoare la convorbirile telefonice, în special datele și perioadele acestora, precum și numerele compuse, poate pune probleme în ceea ce privește art. 8 din Convenție, aceste elemente făcând parte integrantă din comunicațiile pe suport radio (Malone c. Regatul Unit, 2 august 1984, § 84, seria A n 82, și Copland c. Regatul Unit, n 62617/00, § 43, CEDO 2007 I. Astfel, astfel de informații se analizează în date cu caracter personal (Heglas c. Republica Cehă, n 5935/02, § 60, 1 martie 2007). 30. În speță, Curtea consideră că divulgarea, fără consimțământul recurentei, a datelor cu caracter personal referitoare la serviciile de telefonie fixă furnizate acesteia, precum și utilizarea lor împotriva acesteia în cadrul unei proceduri civile au constituit, fără îndoială, o ingerință în exercitarea dreptului persoanei vizate la respectarea vieții sale private și a corespondenței sale, în sensul articolului 8 din Convenție ( Copland , citată anterior, § 44 și Heplas , citată anterior, § 61. 31. Prin urmare, Curții îi revine sarcina de a verifica dacă această interferență se justifica în conformitate cu alineatul (2) din art. 8 din convenție, în special dacă aceasta era prevăzută de legea 32. Curtea observă că, în cadrul procedurii inițiate de recurentă împotriva societății M., prima instanță și tribunalul de apel s-au limitat la a spune că divulgarea datelor în litigiu era legală, fără a preciza totuși ce standard specific era aplicabil în speță (punctele 11 și 13 de mai sus). Comisia observă apoi că Curtea Supremă de Justiție a făcut trimitere la art. 15 din Legea privind profesia de avocat pentru a încheia cu privire la legalitatea acțiunilor M O.M. și a societății M. (punctul 15 de mai sus). Cu toate acestea, aceasta arată că această dispoziție, în vigoare în momentul faptelor, reglementa relațiile dintre avocați și autoritățile statului și nu conținea nicio mențiune cu privire la dreptul avocaților de a solicita și de a obține acces la date cu caracter personal (punctul 18 de mai sus). Curtea constată, de asemenea, că, în observațiile sale, guvernul a susținut că divulgarea informațiilor în litigiu este conformă cu dispozițiile legii privind accesul la informare și cu cele ale Legii privind telecomunicațiile. În acest sens, Comisia observă mai întâi că instanțele naționale nu au menționat în nici un fel aceste standarde, ca bază legală, pentru a justifica intervenția în cauză și subliniază că, chiar dacă ar fi fost cazul, societatea M. nu a fost autorizată să divulge informații cu caracter personal fără consimțământul recurentei, în conformitate cu art. 8 alin. (8) din Legea privind accesul la informații (punctul 17 de mai sus), în prezența unei hotărâri judiciare obligatorii. Curtea nu poate decât să constate că o astfel de decizie nu a fost adoptată în speță. Pe de altă parte, Comisia constată că, în temeiul articolului 4 din Legea privind telecomunicațiile, informațiile referitoare la serviciile telefonice furnizate puteau fi transmise unor persoane care aveau dreptul corespunzător de a solicita divulgarea acestora (punctul 16 de mai sus). Pe scurt, Curtea arată că dispozițiile interne relevante în speță interziceau, sub rezerva unor excepții, divulgarea informațiilor în litigiu. Curtea constată că nu reiese că aceste excepții au fost aplicabile în cazul recurentei și că, în plus, Guvernul nu a reușit să demonstreze contrariul. Prin urmare, această concluzie scutește Curtea de problema necesității de a interveni. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 8 din convenție în calitate de reclamant. II. PRIVIND ALTE VIOLAȚII ALEGATE 36. Invocând art. 6 din Convenție, recurenta se plânge de o lipsă de imparțialitate a judecătorilor care au acționat în apel asupra acțiunii sale civile îndreptate împotriva societății domnului Elle a declarat, de asemenea, că a fost încălcată, în speță, dreptul său la libertatea de exprimare garantat prin art. 10 din Convenție. Pe teren la art. 13 din Convenție, aceasta denunță, de asemenea, absența unei căi de atac interne efective care ar putea remedia presupusa încălcare a drepturilor sale care decurg din Convenție. În sfârșit, critică divulgarea convorbirilor telefonice prin faptul că ar fi încălcat dreptul la respectarea proprietăților sale protejate prin art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. 37. Având în vedere constatarea unei încălcări la care a ajuns sub aspectul articolului 8 din Convenție (punctul 35 de mai sus), Curtea consideră că a examinat problema juridică principală a acestei specii. Având în vedere toate faptele cauzei și argumentele părților, aceasta consideră că ............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................. Centrul de Resurse Juridice în numele lui Valentin Campeanu c. România [GC], n 47848/08, § 156, CEDH 2014). III. PRIVIND LEGAREA LEGĂTUREI 41 DIN CONVENȚIA 38. În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se șteargă că Ö imprejmuie pe deplin consecințele acestei încălcări, Curtea acordă p ă r ț ii Õ, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 000 EUR (EUR) pentru prejudiciul material pe care pretinde că l-a suferit, indică faptul că această sumă corespunde părții sale dintr-o clădire care ar fi făcut obiectul unui litigiu succesoral între ea și mama sa și susține că și-a pierdut proprietatea asupra acestui bun la sfârșitul procedurii care i-a văzut înregistrările telefonice fiind utilizate ca dovadă; de asemenea, solicită 5 40. Guvernul contestă aceste pretenții. 41. Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată a articolului 8 din Convenție și prejudiciul material pretins și respinge cererea în cauză. În schimb, aceasta consideră că este necesar să se acorde reclamantei 3 000 EUR din cauza prejudiciului moral. Cheltuieli și cheltuieli de judecată 42. De asemenea, recurenta solicită 200 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața instanțelor interne și 2 712 EUR pentru cei angajați în fața Curții. Ea prezintă note de cheltuieli de traducere ale observațiilor sale prezentate Curții pentru o sumă totală de 232 EUR, precum și un extras detaliat al orelor de lucru efectuate de avocatul său pentru procedura în fața Curții (8 ore facturate la rata orară de 85 EUR). 43. Guvernul consideră că aceste cereri nu sunt susținute. 44. Potrivit jurisprudenței Curții, un solicitant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se găsesc stabilite realitatea lor, necesitatea lor și caracterul rezonabil al ratei lor. În speță, în fapt, în lipsa oricărui document justificativ, Curtea respinge cererea privind cheltuielile și cheltuielile de judecată ale procedurii naționale. Pe de altă parte, Comisia consideră rezonabilă suma de 2 000 EUR pentru procedura în fața acesteia și acordul acordat recurentei. Interese moratorii 45. Curtea consideră că este adecvat să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURȚA, LA L cererea admisibilă în ceea ce privește litigiul întemeiat pe art. 8 din Convenție A spus că a avut loc o încălcare a art. 8 din Convenție A spus că nu este necesar să se pronunțe separat asupra celorlalte obiecții A spus că statul pârât trebuie să plătească reclamantei, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, următoarele sume care urmează să fie convertite în moneda statului pârât la rata aplicabilă la data decontării 000 EUR (trei mii EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune morale, (ii. 000 EUR (două mii EUR), plus orice sumă care poate fi datorată de reclamantă cu titlu de impozit, pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată; de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Întocmit în limba franceză, apoi comunicat în scris la 28 martie 2017, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură al Curții. Hasan Bak