Tașçi împotriva Turciei

Comunicat la 4 aprilie 2017 SECȚIUNE Cerere nr. 56575/10 Lokman TAȘÇI împotriva Turciei depusă la 6 septembrie 2010 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dl Lokman Tașçı, a fost un național turc, născut în 1993. După depunerea prezentei cereri la Curtea la 6 septembrie 2010, reclamantul a murit la 19 mai 2012. Prin scrisoare datată 2 În septembrie 2013, tatăl reclamantului, dl Nusrettin Tașçı, și mama sa, dna Süreyya Tașçı, au informat Registrul că intenționează să continue cererea în locul său. Ele sunt reprezentate în fața Curții de către dl Erbil, un avocat care practică la Istanbul. Din motive practice, dl Lokman Tașçı va continua să fie numit „reclamantul”. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează.

La 26 aprilie 2009, reclamantul a fost arestat pe suspectul de a provoca în mod intenționat un prejudiciu corporal. La 27 aprilie 2009, reclamantul a fost interzis în fața Curții Ümraniye Magistrate și a fost reținut în detenție pe baza naturii infracțiunii, a statului dovezii, a riscului de abscondare și a riscului de manipulare a probelor. La 29 iulie 2009, procurorul public Üsküdar a inițiat o procedură penală împotriva reclamantului în Curtea de Assize Juvenilă Üsküdar. El l-a acuzat de tentativă de crimă. Între 17 septembrie 2009 și 21 septembrie 2010, tribunalul de primă instanță a desfășurat nouă audieri. În timpul procedurii, tribunalul de primă instanță a examinat detenția continuată a reclamantului la sfârșitul fiecărei audieri, fie pe propunerea sa, fie pe cererea reclamantului.

În fiecare ocazie, tribunalul a ordonat detenția continuată a reclamantului Având în vedere natura infracțiunii, faptul că infracțiunile reclamantei au fost acuzate a fost încadrate în conformitate cu art. 100 din Codul de procedură penală și cu suspiciunile puternice că reclamantul a comis infracția în cauză. La audierile de la 21 ianuarie 2010 și, respectiv, 9 iunie 2010, cererile de eliberare ale reclamantului au fost respinse de către instanța de judecată. Reclamantul a depus obiecții împotriva acestor decizii. La 2 februarie 2010 și 16 Iunie 2010, respectiv, Curtea juvenilă Istanbul a respins aceste obiecții. Curtea a hotărât pe baza dosarului, fără a desfășura o audiere publică. În prezentarea hotărârilor sale, instanța a luat în considerare, de asemenea, opinia scrisă a procurorilor publici, care nu a fost comunicată reclamantului sau reprezentantului său.

La 2 noiembrie 2010, reclamantul a fost condamnat ca fiind acuzat și condamnat la opt ani și zece luni de închisoare. Curtea de judecată a eliberat reclamantul din detenție în aceeași zi. Reclamantul a apelat împotriva acestei hotărâri. La 25 decembrie 2012, Curtea de Casație a anulat hotărârea și dosarul a fost remis tribunalului de primă instanță. La 22 mai 2013, instanța de primă instanță a hotărât să întrerupă cazul din cauza faptului că reclamantul a murit la 19 mai 2012. COMPLAINTE Reclamantul se plânge în temeiul articolului 5 § 3 din Convenție cu privire la lungimea excesivă a detenției sale în reținere. Reclamantul se plânge în continuare în temeiul articolului 5 § 4 din Convenție că nu a avut un remediu eficace pentru a contesta legalitatea deținerii sale.

El susține că dreptul său de a avea un remediu eficace a fost încălcat deoarece obiecțiile sale au fost respinse de către instanțele de recurs pe baza avizelor scrise ale procurorilor publici, care nu au fost comunicate lui sau reprezentanților săi. Reclamantul a susținut în cele din urmă, în temeiul articolului 5 § 5 că nu are dreptul la compensare în temeiul dreptului intern în ceea ce privește plângerile sale în temeiul articolului 5 § 3 și al articolului 4 din Convenție. Având în vedere în special faptul că reclamantul a fost minor la momentul material, a fost lungimea detenției sale în reținere, în încălcarea cerinței de „tempă rațională” de la art. 5 § 3 din Convenție? Procedura prin care reclamantul a încercat să pună în pericol legalitatea detenției sale preliminare în conformitate cu art. 5 § 4 din Convenție?

În special, a fost respectat principiul egalității de arme între reclamant și urmărirea penală în acest caz? Are reclamantul un drept eficace și executiv de compensare pentru detenția sa în presupusă contravenție la art. 5 §§ 3 și 4, conform articolului 5 § 5 din Convenție?

Communicated on 4 April 2017

SECOND SECTION

Application no. 56575/10 Lokman TAȘÇI against Turkey lodged on 6 September 2010

STATEMENT OF FACTS

The applicant, Mr Lokman Tașçı, was a Turkish national, who was born in 1993. After lodging the present application with the Court on 6 September 2010, the applicant died on 19 May 2012. By a letter dated 2 September 2013, the applicant’s father, Mr Nusrettin Tașçı, and his mother, Mrs Süreyya Tașçı, informed the Registry that they intended to pursue the application in his stead. They are represented before the Court by Mr M. Erbil, a lawyer practising in Istanbul. For practical reasons, Mr Lokman Tașçı will continue to be called “the applicant”. The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows. On 26 April 2009 the applicant was arrested on suspicion of intentionally causing bodily harm.

On 27 April 2009 the applicant was brought before the Ümraniye Magistrates’ Court and was placed in detention on remand based on the nature of the offence, the state of the evidence, the risk of absconding and the risk of tampering with evidence. On 29 July 2009 the Üsküdar public prosecutor initiated criminal proceedings against the applicant in the Üsküdar Juvenile Assize Court. He charged him with attempted murder. Between 17 September 2009 and 21 September 2010 the first-instance court held nine hearings. During the proceedings, the first-instance court examined the applicant’s continued detention at the end of every hearing, either on its own motion or upon the applicant’s request.

On each occasion, the court ordered the applicant’s continued detention having regard to the nature of the offence, the fact that the offence the applicant was charged with fell under Article 100 of the Criminal Procedural Code and the strong suspicion that the applicant had committed the offence in question. At the hearings held on 21 January 2010 and 9 June 2010 respectively, the applicant’s release requests were rejected by the trial court. The applicant filed objections against these decisions. On 2 February 2010 and 16 June 2010, respectively, the Istanbul Juvenile Assize Court dismissed these objections. The court decided on the basis of the case file, without holding a public hearing.

In delivering its decisions, the court also took into consideration the written opinion of the public prosecutors, which had not been communicated to the applicant or his representative. On 2 November 2010 the applicant was convicted as charged and sentenced to eight years and ten months’ imprisonment. The trial court released the applicant from detention on remand on the same day. The applicant appealed against this judgment. On 25 December 2012 the Court of Cassation quashed the judgment and the case file was remitted to the first instance court. On 22 May 2013 the first instance court decided to discontinue the case on the ground that the applicant had died on 19 May 2012. COMPLAINTS The applicant complains under Article 5 § 3 of the Convention about the excessive length of his detention on remand.

The applicant further complains under Article 5 § 4 of the Convention that he did not have an effective remedy to challenge the lawfulness of his detention. He contends that his right to have an effective remedy was breached since his objections were dismissed by the appeal courts based on the public prosecutors’ written opinions, which were not communicated to him or to his representatives. The applicant finally maintained under Article 5 § 5 that he had no right to compensation under domestic law in respect of his complaints under Articles 5 § 3 and 4 of the Convention.

QUESTIONS TO THE PARTIES

1. Having regard in particular to the fact that the applicant was a minor at the material time, was the length of his detention on remand in breach of the “reasonable time” requirement of Article 5 § 3 of the Convention? 2. Was the procedure by which the applicant sought to challenge the lawfulness of his pre-trial detention in conformity with Article 5 § 4 of the Convention? In particular, was the principle of equality of arms between the applicant and the prosecution respected in the present case? 3. Did the applicant have an effective and enforceable right to compensation for his detention in alleged contravention of Article 5 §§ 3 and 4, as required by Article 5 § 5 of the Convention?