- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 11 aprilie 2017
- Stat pârât
- AUT
- Articole
- Articolul 6
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 6
Berger împotriva Austriei
Traducere în română Auto
Reclamantul s-a născut în 1971 și locuiește în Mondsee. La 3 octombrie 2000, procurorul public din Viena (Staatsanwaltschaft – denumit în continuare „oficiul procurorului”) a solicitat Curtea Penală Regională din Viena (Landesgericht für Strafsachen – denumită în continuare „Cortea Regională”) să invoce proceduri penale împotriva reclamantului. Biroul procurorului a căutat să obțină informații despre rezultatul procedurilor penale împotriva reclamantului din Statele Unite, unde a fost acuzat de fraudă agravată în funcția sa de director al M. fondul de investiții și M. Compania de management de capital. Printre părțile rănite erau, de asemenea, băncile austriece. Procedura penală împotriva reclamantului în Austria a fost suspendată în conformitate cu art. 412 din Codul de Procedință Penală (denumit în continuare „CPC”) în așteptarea rezultatului procedurii în Statele Unite.
La 27 noiembrie 2000, reclamantul a fost condamnat pentru fraude de obligații de către Curtea de district din New York Southern din Statele Unite ale Americii. Cu toate acestea, el a absușit ulterior și nu a apărut la ședința de judecată în care se va determina sentința sa. La 1 martie 2002, Statele Unite au emis un mandat de arestare împotriva reclamantului. La 29 mai 2002, Curtea Regională a deschis o anchetă judiciară (Voruntersuchung) împotriva reclamantului și a emis un mandat de arestare. La 6 iulie 2007, reclamantul a fost arestat în Austria pe baza mandatului de arestare din 29 mai 2002 (a se vedea punctul 7 de mai sus) și ulterior plasat în detenție preliminară. La 23 iulie, 17 august și 24 septembrie 2007, reclamantul a depus plângeri împotriva continuării detenției preliminare.
În timp ce primele două plângeri au fost retrase de către reclamant, a treia a fost respinsă de Curtea de Apel din Viena (Oberlandesgericht) la 5 noiembrie 2007. Reclamantul a solicitat fără succes eliberarea sa și la 28 ianuarie, 8 mai și 12 august 2008. Denumirea reclamantului împotriva continuării detenției anterioare depuse la 7 februarie, 27 mai și la 27 august 2008 a fost respinsă de Curtea de Apel din Viena la 27 martie, 24 iunie și 23 septembrie 2008. 10. La 25 octombrie 2007, reclamantul a prezentat autorităților o declarație de fapte, expunendu-și opinia cu privire la situația. 11. La 16 noiembrie 2007, 21 aprilie și 15 iulie 2008, reclamantul a solicitat accesul la dosarul său. Într-o dată neespecificată, Curtea Regională și-a respins cererile.
12. La 27 decembrie 2007, dosarul a fost transferat în biroul procurorului pentru anchete suplimentare. 13. La 10, 29 și 30 ianuarie 2008, reclamantul a depus cereri la Curtea Regională. Printre altele, el a declarat că era dispus să dea o declarație cu privire la acuzațiile împotriva lui. La 26 martie 2008, Curtea Regională a respins cererile sale din motive formale. 14. La 14 aprilie 2008, reclamantul a depus o plângere privind drepturile sale fundamentale (Grundrechtsbeschwerde) la Curtea Supremă (Oberster Gerichtshof), care a fost respinsă la 19 iunie 2008. 15. La 1 mai 2008, reclamantul a depus o obiecție din cauza presupuselor încălcări ale drepturilor sale (Einspruch wegen Rechtsverletzung) și a solicitat din nou accesul la dosarul său.
La 8 iulie 2008, Curtea Regională a respins obiecția. 16. La 21 iulie, 29 august și 1 septembrie 2008, reclamantul a depus obiecții suplimentare din cauza presupuselor încălcări ale drepturilor sale. La 16 octombrie 2008, Curtea Regională le-a respins pe toate. Reclamantul a apelat împotriva acestei decizii. 17. La 30 decembrie 2008, Curtea de Apel din Viena a respins obiecția din 1 septembrie 2008, dar a acordat cele două obiecții din 21 iulie și 29 august 2008, susținând că refuzul de a acorda reclamantului accesul la dosarul său și de a-i furniza copii ale acestora constituie o încălcare a drepturilor sale. 18. La 27 august 2008, reclamantul a depus o altă plângere împotriva continuării detenției anterioare.
La 23 septembrie 2008, Curtea de Apel din Viena a respins această plângere. 19. La 23 septembrie 2008, biroul procurorului a informat reclamantul cu privire la numirea preconizată a expertului S.J. 20. La 29 septembrie 2008, reclamantul a contestat această numire, declarând că S.J. nu ar dispune de cunoștințele necesare pentru a face față cazului și ar putea fi, eventual, prejudecată, deoarece ea a cooperat cu societățile implicate în presupusa fraudă. 21. La 6 octombrie 2008, expertul S.-J. a fost însă desemnat pentru a emite un aviz privind întreprinderile reclamantului. 22. La 9 octombrie 2008, reclamantul a depus o altă plângere privind drepturile sale fundamentale la Curtea Supremă. La 4 noiembrie 2008, plângerea sa a fost respinsă de Curtea Supremă.
23. La 21 octombrie 2008, el a depus, fără succes, o altă cerere de eliberare. La 6 aprilie 2009, reclamantul a solicitat din nou eliberarea sa de la detenția preliminară. 24. La 24 aprilie 2009, reclamantul a fost eliberat din detenție preliminară. El a afirmat că nici măcar o dată nu a fost interogat în legătură cu acuzațiile împotriva lui pe parcursul întregului timp pe care l-a petrecut în detenție preliminară, chiar dacă a încercat să contribuie la clarificarea faptelor prin prezentarea declarațiilor, precum și a cererilor de preluare a probelor. 25. La 13 septembrie 2009, reclamantul a depus o altă obiecție din cauza unei presupuse încălcare a drepturilor sale, argumentând că expertul S.-J.
a avut legături strânse cu potențialele victime și, prin urmare, a fost prejudecat. La 19 ianuarie 2010, Curtea Regională a acordat această obiecție. 26. La 8 septembrie 2010, reclamantul a depus o cerere de întrerupere a procedurii penale împotriva acestuia. El susține că a fost deja judecat și condamnat în Statele Unite pentru aceleași infracțiuni. În plus, în conformitate cu legile în vigoare la momentul și locul comisionării infracțiunilor, aceasta din urmă a devenit limitată la timp. La 7 octombrie 2010, Curtea Regională a respins cererea. La 14 martie 2011, Curtea de Apel din Viena a respins recursul reclamantului, susținând că, chiar dacă a fost dificil să se clarifice faptele cauzei după mai mult de zece ani, reclamantul a contribuit semnificativ la durata anchetelor prin abscondarea.
27. La 7 aprilie 2011, un nou expert, W.-A., a fost numit pentru a emite un aviz. Reclamantul s-a opus din nou expertului și s-a plâns cu privire la durata anchetelor preliminare. La 11 mai 2011, Curtea Regională a acordat obiecția privind expertul, dar a respins plângerea reclamantului privind durata procedurii, susținând că a fost proporțională cu complexitatea cauzei. În plus, Comisia a susținut că principalul motiv pentru lungimea lor a fost faptul că reclamantul a depus un număr mare de obiecții și apeluri. Prin urmare, durata procedurii nu a fost încălcată de art. 6 din Convenție. 28. La 16 august 2011, biroul procurorului a informat reclamantul că intenționează să numească un nou expert, B. Reclamantul a contestat, susținând că B. au avut relații strânse cu investitorii care ar fi putut fi suferite daune din cauza activităților sale.
La 25 octombrie 2011 B. a fost totuși desemnat de procurorul și a dat un termen de nouă luni pentru a emite avizul. Obiecția reclamantului a fost respinsă de Curtea Regională la 5 decembrie 2011. La 16 aprilie 2012, Curtea de Apel din Viena a respins recursul reclamantului ca fiind depus din timp. 29. La 14 august 2013, reclamantul a depus o obiecție din cauza unei presupuse încălcare a drepturilor sale, repetând argumentele că expertul B. nu a fost imparțial. Mai susține că B. au depășit semnificativ termenul pentru furnizarea avizului său. La 26 decembrie 2013, Curtea Regională a acordat obiecția, declarând că biroul procurorului nu a reacționat în mod corespunzător la depășirea termenului de către expert, care ar fi trebuit să fie externat ca urmare.
Prin urmare, Comisia a constatat că dreptul reclamantului de a efectua procedurile într-un termen rezonabil a fost încălcat. 30. La 4 martie 2014 expertul B. a fost externat și, la 5 mai 2014, un alt expert, M., a fost numit. 31. La 9 octombrie 2016, biroul procurorului a depus o acuzație împotriva reclamantului pentru suspiciune de dezintoxicare și de a agrava fraudă comercială. La o dată neespecificată, recursul reclamantului împotriva acuzației a fost respins de Curtea de Apel din Viena. Prin urmare, aceasta a devenit obligatorie legală. 32. La data cele mai recente informații disponibile Curții (15 noiembrie 2016), procedura penală împotriva reclamantului era încă în așteptare în primă instanță.
4. The applicant was born in 1971 and lives in Mondsee.
On 3 October 2000 the Vienna public prosecutor’s office (Staatsanwaltschaft – hereinafter, “the prosecutor’s office”) requested the Vienna Regional Criminal Court (Landesgericht für Strafsachen – hereinafter, “the Regional Court”) to institute criminal proceedings against the applicant. The prosecutor’s office sought to obtain information about the outcome of criminal proceedings against the applicant in the United States, where he had been charged with aggravated fraud in his function as director of the M. investment fund and the M. capital management company. Among the injured parties there were also Austrian banks. The criminal proceedings against the applicant in Austria were suspended in accordance with Article 412 of the Code of Criminal Proceedings (hereinafter, the “CCP”) pending the outcome of the proceedings in the United States.
On 27 November 2000 the applicant was convicted of bond fraud by the New York Southern District Court in the United States. However, he subsequently absconded and did not appear at the court hearing in which his sentence was to be determined. On 1 March 2002 the United States issued an arrest warrant against the applicant.
On 29 May 2002 the Regional Court opened a judicial investigation (Voruntersuchung) against the applicant and issued an arrest warrant.
On 6 July 2007 the applicant was arrested in Austria on the basis of the arrest warrant of 29 May 2002 (see paragraph 7 above) and subsequently placed in pre-trial detention.
On 23 July, 17 August and 24 September 2007 the applicant filed complaints against the continuation of the pre-trial detention. While the first two complaints were withdrawn by the applicant, the third was dismissed by the Vienna Court of Appeal (Oberlandesgericht) on 5 November 2007. The applicant unsuccessfully requested his release also on 28 January, 8 May and 12 August 2008. The applicant’s complaints against the continuation of his pre-trial detention lodged on 7 February, 27 May and on 27 August 2008 were dismissed by the Vienna Court of Appeal on 27 March, 24 June and 23 September 2008.
On 25 October 2007 the applicant submitted a statement of facts to the authorities, presenting his view of the situation.
On 16 November 2007, 21 April and 15 July 2008 the applicant applied to be granted access to his case-file. On an unspecified date the Regional Court dismissed his requests.
On 27 December 2007 the case file was transferred to the prosecutor’s office for further investigation.
On 10, 29 and 30 January 2008 the applicant filed submissions with the Regional Court. Among other things, he declared that he was willing to give a statement concerning the accusations against him. On 26 March 2008 the Regional Court rejected his requests on formal grounds.
On 14 April 2008 the applicant lodged a complaint relating to his fundamental rights (Grundrechtsbeschwerde) with the Supreme Court (Oberster Gerichtshof), which was dismissed on 19 June 2008.
On 1 May 2008 the applicant lodged an objection because of alleged violations of his rights (Einspruch wegen Rechtsverletzung) and again applied to be granted access to his case-file. On 8 July 2008 the Regional Court dismissed the objection.
On 21 July, 29 August and 1 September 2008 the applicant lodged further objections because of alleged violations of his rights. On 16 October 2008 the Regional Court dismissed all of them. The applicant appealed against this decision.
On 30 December 2008 the Vienna Court of Appeal dismissed the objection of 1 September 2008, but granted the two objections of 21 July and 29 August 2008, holding that the refusal to grant the applicant access to his case file and to provide him with copies thereof constituted a violation of his rights.
On 27 August 2008 the applicant filed another complaint against the continuation of his pre-trial detention. On 23 September 2008 the Vienna Court of Appeal dismissed this complaint.
On 23 September 2008 the prosecutor’s office informed the applicant about the intended appointment of expert S.J.
On 29 September 2008 the applicant objected to this appointment, stating that S.J. would not have the necessary knowledge to deal with the case and could possibly be biased as she was cooperating with the companies involved in the alleged fraud.
On 6 October 2008 the expert S.-J. was nonetheless appointed to provide an opinion relating to the applicant’s businesses.
On 9 October 2008 the applicant lodged another complaint relating to his fundamental rights with the Supreme Court. On 4 November 2008 his complaint was dismissed by the Supreme Court.
On 21 October 2008 he unsuccessfully lodged another request to be released. On 6 April 2009 the applicant again requested his release from pre-trial detention.
On 24 April 2009 the applicant was released from pre-trial detention. He alleged that he had not even once been questioned in relation to the accusations against him during the entire time he spent in pre-trial detention, even though he had tried to contribute to the clarification of the facts by submitting statements as well as requests for the taking of evidence.
On 13 September 2009 the applicant lodged another objection because of an alleged violation of his rights, arguing that the expert S.-J. had close connections with potential victims and was therefore biased. On 19 January 2010 the Regional Court granted this objection.
On 8 September 2010 the applicant filed an application for the discontinuation of the criminal proceedings against him. He argued that he had already been tried and sentenced in the United States for the same offences. Moreover, according to the laws in force at the time and place of the commission of the offences, the latter had become time-barred. On 7 October 2010 the Regional Court dismissed the application. On 14 March 2011 the Vienna Court of Appeal dismissed the applicant’s appeal, holding that even though it was difficult to clarify the facts of the case after more than ten years, the applicant had significantly contributed to the length of the investigations by having absconded.
On 7 April 2011 a new expert, W.-A., was appointed to provide an opinion. The applicant again objected to the expert and complained about the length of the pre-trial investigations. On 11 May 2011 the Regional Court granted the objection concerning the expert, but dismissed the applicant’s complaint concerning the length of the proceedings, holding that it had been proportionate to the complexity of the case. Further, it held that the main reason for their length was that the applicant had filed a large number of objections and appeals. Hence, the duration of the proceedings was not in violation of Article 6 of the Convention.
On 16 August 2011 the prosecutor’s office informed the applicant that it intended to appoint a new expert, B. The applicant objected, alleging that B. had close relations with investors who could potentially have sustained damages because of his activities. On 25 October 2011 B. was nonetheless appointed by the prosecutor’s office and given a deadline of nine months to provide the opinion. The applicant’s objection was dismissed by the Regional Court on 5 December 2011. On 16 April 2012 the Vienna Court of Appeal rejected the applicant’s appeal as being lodged out of time.
On 14 August 2013 the applicant lodged an objection because of an alleged violation of his rights, repeating his arguments that the expert B. was not impartial. He further argued that B. had significantly exceeded the time-limit for providing his opinion. On 26 December 2013 the Regional Court granted the objection, holding that the prosecutor’s office had not adequately reacted to the exceeding of the time-limit by the expert, who should have been discharged as a consequence. It therefore found that the applicant’s right to have the proceedings conducted within a reasonable time was violated.
On 4 March 2014 the expert B. was discharged and on 5 May 2014 another expert, M., was appointed.
On 9 October 2016 the prosecutor’s office submitted an indictment against the applicant on suspicion of embezzlement and aggravated fraud on a commercial basis. On an unspecified date, the applicant’s appeal against the indictment was rejected by the Vienna Court of Appeal. Therefore, it has become legally binding.
At the date of the latest information available to the Court (15 November 2016), the criminal proceedings against the applicant were still pending at first instance.