MALHAS v. TURKEY

În 1989, s-a făcut o anotare în registrul de terenuri care indică faptul că terenul reclamantului, care era indicat anterior ca parte a unei zone de pădure publică, a fost în prezent exclus din perimetrul zonei de pădure în favoarea Trezoreriei, în conformitate cu art. 2/B din Legea forestieră. La 13 octombrie 2003, reclamantul a depus o procedură în fața Tribunalului Civil Adalar de Primă Instanță care solicită anularea anotării efectuate în registrul de terenuri. La 10 decembrie 2003, Tribunalul Civil Adalar de Primă Instanță a respins cererea reclamantului. Octombrie 2004 și, respectiv, 1 aprilie 2005, decizia finală a fost acordată reprezentantului reclamantului la 5 mai 2005. COMPLAINTĂ Reclamantul s-a plâns în temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție că, deși avea o acțiune de titlu valabilă, nu a putut folosi sau dispune de terenurile sale. Potrivit reclamantului, el a fost privat de proprietatea sa fără a primi nicio compensație. În baza articolului 6 § 1 din Convenție, reclamantul s-a plângut de asemenea de lungimea și echitatea procedurii interne. El a susținut, în special, că instanța internă a pronunțat decizii contradictorii pentru două parcele similare de teren și că această incoerență în jurisprudența și-a încălcat dreptul de a fi judecat de un tribunal imparțial. Guvernul a formulat o obiecție preliminară și a susținut că reclamantul nu a respectat termenul de șase luni.

Reclamantul a susținut că ultima zi a perioadei de șase luni în cazul său a căzut într-o vacanță națională și că, în consecință, a depus cererea la Curtea în prima zi lucrătoare după aceea.

Curtea reiterează că scopul fundamental al articolului șase luni este de a asigura securitatea juridică, de a evita plângerile renunțate și de a prevedea examinarea problemelor Convenției într-un timp rezonabil (a se vedea Sabri Güneș c. Turcia [GC], nr. 27396/06, §§ 39-40, 29 iunie 2012, și P.M. c. Regatul Unit (dec.), nr. 6638/03, 24 august 2004).

În conformitate cu jurisprudența stabilită a Curții, termenul de șase luni începe să se desfășoare în ziua următoare pronunțarii publice a deciziei finale sau, în cazurile în care o decizie nu este pronunțată public, în ziua următoare datei în care decizia finală este notificată reclamantului sau reprezentantului său, și expiră șase luni calendaristice mai târziu, indiferent de durata reală a acestor luni (a se vedea Sabri Güneș, citat mai sus, § 44). Faptul că ultima zi a perioadei de șase luni cade într-o zi de sâmbătă, o duminică sau o vacanță oficială și că, în această situație, în dreptul intern, termenele sunt prelungite până la următoarea zi lucrătoare, nu afectează determinarea ultimei zile a termenului de șase luni (ibid., §§ 43 și 61).

Curtea remarcă că, în cazul instantaneu, decizia finală a Curții de Casație din 1 aprilie 2005 a fost notificată reprezentantului reclamantului la 5 mai 2005. De aceea, termenul stabilit de art. 35 § 1 din Convenție a început să se desfășoare în ziua următoare, 6 mai, și a expirat la miezul nopții la 5 noiembrie 2005. Cu toate acestea, cererea a fost depusă la 7 noiembrie 2005, adică, după expirarea termenului menționat anterior.

Curtea concluzionează, prin urmare, că cererea a fost introdusă din timp și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 §§ § 1 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 18 mai 2017. Hasan Bakırcı Paul Lemmens Președintele adjunct al grefierului

The applicant, Mr Kevork Ramses Malhas, is a Turkish national, who was born in 1915 and was represented before the Court by Mr Y.Z. Ataç, a lawyer practising in Istanbul. Mr Malhas died on 4 July 2009 and his heirs, namely Mr Sarven Leon Malhas, Ms Lerna Jorjet Malhas and Mrs Luiz Malhas informed the Court that they wished to pursue the application in his stead. For practical reasons, Mr Kevork Ramses Malhas will continue to be called “the applicant” in this decision although his heirs are now to be regarded as such (see Dalban v. Romania [GC], no. 28114/95, § 1, ECHR 1999 ‑ VI, and Çakar v. Turkey , no. 42741/98, § 2, 23 October 2003).

The Turkish Government (“the Government”) were represented by their Agent.

The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.

The applicant owned a plot of land in Kınalıada, in the Adalar District of Istanbul, which had been registered in the land register as plot no. 91, parcel no. 5.

In 1989, an annotation was made in the land registry indicating that the applicant’s land, which had formerly been indicated as part of a public forest area, was now excluded from the perimeter of the forest area in favour of the Treasury, according to article 2/B of the Forestry Act.

On 13 October 2003 the applicant instituted proceedings before the Adalar Civil Court of First Instance seeking the annulment of the annotation made in the land register.

On 10 December 2003 the Adalar Civil Court of First Instance dismissed the applicant’s request. The appeal and rectification requests lodged by the applicant were rejected by the Court of Cassation on 21 October 2004 and 1 April 2005 respectively. The final decision was served on the applicant’s representative on 5 May 2005. COMPLAINTS

The applicant complained under Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention that although he had a valid title deed, he could not use or dispose of his land. According to the applicant, he was deprived of his property without receiving any compensation.

Relying on Article 6 § 1 of the Convention the applicant also complained about the length and the fairness of the domestic proceedings. He alleged in particular that the domestic courts had delivered contradictory decisions for two similar plots of land and that this inconsistency in the case-law had violated his right to be tried by an impartial tribunal. THE LAW

The Government raised a preliminary objection and argued that the applicant had not complied with the six-month time-limit.

The applicant argued that the last day of the six-month period in his case had fallen on a national holiday and that accordingly he had lodged his application with the Court on the first working day thereafter.

The Court reiterates that the fundamental purpose of the six-months rule is to ensure legal certainty, avoid stale complaints, and provide for examination of the Convention issues within a reasonable time (see Sabri Güneș v. Turkey [GC], no. 27396/06, §§ 39-40, 29 June 2012, and P.M. v. the United Kingdom (dec.), no. 6638/03, 24 August 2004).

Pursuant to the Court’s settled case-law, the six-month time-limit starts to run on the day following the public pronouncement of the final decision or, in cases where a decision is not pronounced publicly, on the day following the date on which the final decision is served on the applicant or his representative, and expires six calendar months later, irrespective of the actual length of those months (see Sabri Güneș , cited above, § 44). The fact that the last day of the six-month period falls on a Saturday, a Sunday or an official holiday and that in such a situation, under domestic law, time-limits are extended to the following working day, does not affect the determination of the last day of the six-month time-limit (ibid., §§ 43 and 61).

The Court observes that in the instant case the final decision of the Court of Cassation of 1 April 2005 was served on the applicant’s representative on 5 May 2005. The time-limit laid down by Article 35 § 1 of the Convention therefore started to run on the following day, 6 May, and expired at midnight on 5 November 2005. However the application was lodged on 7 November 2005, that is, after the expiry of the above-mentioned time-limit.

The Court therefore concludes that the application has been introduced out of time and must be rejected under Article 35 §§ 1 and 4 of the Convention. For these reasons, the Court, unanimously, Declares the application inadmissible. Done in English and notified in writing on 18 May 2017. Hasan Bakırcı Paul Lemmens Deputy Registrar President