Comunicat la 12 mai 2017 SECȚIUNEA a doua Cerere nr. 44759/14 Hafid TARIKI împotriva Belgiei introdusă la 10 iunie 2014 EXPOSAT DE FAPTĂ Reclamantul, Hafid Tariki, este un resortisant belgian născut în 1967 și rezident în Gingelom. Acesta este reprezentat în fața Curții de către V. Letellier, avocat la Bruxelles. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: Reclamantul este proprietarul unui bun imobil compus din mai multe locuințe din Bruxelles. După depunerea unei plângeri de către o asociație, la 20 noiembrie 2006, serviciul de inspectare regională a locuințelor din regiunea Bruxelles-Capitală a vizitat o locuință a imobilului. Prin două scrisori din 7 decembrie 2006, reclamantului i s-a notificat o interdicție imediată de a continua să închirieze locuințe din cauza insalubrității sale în temeiul articolului 13 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului din 17 iulie 2003 privind Codul Bruxelles-ului privind locuințele (denumit în continuare "Codul Bruxelles-ului privind locuințele"). La 27 martie 2007, după audierea reclamantului, funcționarul care conduce serviciul de inspecție regională (în continuare, funcționarul care conduce serviciul de inspecție regională (în funcție de funcționare) a confirmat suma de 18 300 EUR. Reclamantul a introdus o acțiune împotriva acestei decizii în fața funcționarului delegat al guvernului din regiunea Bruxelles-Capitală (denumit în continuare "statul delegat"), astfel cum se prevede la art. 15 alineatul (5) din Codul Bruxelles-Capitală al locuințelor. Printr-o scrisoare din 18 aprilie 2007, funcționarul delegat l-a informat pe reclamant că a primit recursul și că, în lipsa unei decizii din partea sa în termen de 30 de zile de la primirea acțiunii, decizia funcționarului care conduce acțiunea din 27 martie 2007 va fi confirmată și că, în această situație, la sfârșitul acestui termen, se va iniția o acțiune în anulare în fața Consiliului de Stat în termen de 60 de zile. La 3 mai 2007, funcționarul delegat a solicitat serviciului de inspecție regională să efectueze o nouă anchetă în conformitate cu art. 3 din Codul Bruxelles-lois al locuințelor. La 14 mai 2007, s-a efectuat o nouă vizită la fața locului, iar un raport din 29 mai 2007 a fost comunicat funcționarului delegat, precum și avocatului reclamantului. În iunie 2007, funcționarul delegat a declarat acțiunea parțial fondată și redusă cu 18 300 până la 6 000 EUR. Reclamantul a formulat o acțiune în anulare în fața Consiliului de Stat. Prin hotărârea din 17 februarie 2011, Consiliul de Stat a luat decizia funcționarului delegat. din cauza depășirii termenului de rigoare în care ar fi trebuit să se pronunțe; această hotărâre a avut ca efect renașterea la 18 300 EUR a deciziei la care se substituea decizia din 1 iunie 2007; prin urmare, reclamantul a introdus o acțiune în anulare în fața Consiliului de Stat împotriva primei decizii din 27 martie 2007. În sprijinul recursului său, reclamantul a susținut că o eroare vădită de apreciere din partea administrației și că ar trebui să se țină seama de elementele care au avut loc ulterior deciziei din 27 martie 2007. Prin urmare, el a solicitat Consiliului de Stat din cadrul articolelor 6 și 13 din Convenția de la Madrid să exercite un control deplin în instanță prin evaluarea proprie a chestiunilor de fapt și de drept din speță și, în special, să țină seama de elementele pe care funcționarul delegat le-a luat în considerare pentru a reduce cuantumul taxei aplicate reclamantului. Prin hotărârea din 11 decembrie 2013, notificată reclamantului la 17 decembrie 2013, Consiliul de Stat a respins acțiunea. Cu titlu preliminar, este necesar să se reamintească faptul că, atunci când se confruntă cu o acțiune în anulare formulată împotriva unui act administrativ, Consiliul de Stat controlează legalitatea acestuia în ziua în care autorul său a acționat. În consecință, el nu poate exercita acest control decât pe baza elementelor pe care autoritatea administrativă le putea avea în vedere atunci când a adoptat actul atacat. În această privință, nu este relevant faptul că, în decizia de reducere a lapei a reclamantului, anulată prin hotărârea [din 17 februarie 2011], funcționarul delegat a putut avea în vedere alte elemente de fapt decât cele pe baza cărora funcționarul executiv a adoptat actul atacat prin prezenta acțiune. Într-adevăr, în cadrul acțiunii administrative deschise în fața sa, funcționarul delegat dispune de o putere de reformare care îi permite să înlocuiască propria sa apreciere cu cea a funcționarului director, ceea ce implică în special faptul că acesta ar putea, dacă este cazul, să aibă în vedere elemente noi care să stimuleze reformarea deciziei inițiale. Din acest motiv, în măsura în care competențele respective ale Consiliului de Stat și ale funcționarului delegat nu pot fi comparate cu teza reclamantului potrivit căreia Consiliul de Stat ar trebui să aibă în vedere documentele depuse în dosarul administrativ ulterior adoptării actului atacat nu poate fi primită. Consiliul de Stat concluzionează că motivele invocate de reclamant nu puteau fi acceptate deoarece, pe de o parte, aprecierea făcută de funcționarul de conducere nu a implicat o eroare vădită și că, pe de altă parte, anumite contestații formulate de reclamant nu au fost aduse în fața funcționarului de conducere, astfel încât să nu i se poată cere să fi menținut sumele provizorii. Dreptul intern relevant Procedura prevăzută de Codul Bruxelles-lois al locuințelor În părțile relevante ale acestuia, Codul Bruxelles-lois al locuințelor, astfel cum este aplicabil la momentul faptelor, dispunea de art. 15 Fără a aduce atingere dispozițiilor Codului penal și dispozițiilor privind gestiunea publică prevăzute în art. 13 și următoarele, funcționarul care conduce serviciul de inspecție regională poate impune o amendă administrativă (...) locatorului care continuă să închirieze o locuință, încălcând dispozițiile art. Înainte de a impune o cale administrativă, locul în cauză este audiat de către funcționarul care conduce serviciul de inspecție regională sau de către agentul care deleagă în acest scop. În termen de 15 zile de la notificarea deciziei prin care se impune o amendă administrativă, persoana în cauză dispune de o cale de atac suspensivă în fața guvernului sau a funcționarului delegat în acest scop. Guvernul sau funcționarul delegat în acest scop se pronunță în termen de 30 de zile de la primirea căii de atac. În absența unei decizii în acest termen, se confirmă impunerea unei taxe administrative. Acțiunea în anulare în fața Consiliului de Stat În părțile sale relevante, art. 14 alin. (1) din legile coordonate privind Consiliul de Stat din 12 ianuarie 1973 dispune de 1. În cazul în care nu este atribuit prin lege unei alte instanțe, secțiunea se pronunță prin recursuri în anulare pentru încălcarea formelor fie substanțiale, fie se prescrie abia la nulitate, exces sau deturnare de putere, formulate împotriva actelor și regulamentelor diferitelor autorități administrative; (...) Neregulile menționate la alin. (1) nu conduc la o anulare decât dacă au fost susceptibile de a exercita, în speță, o influență asupra sensului deciziei luate, au privat părțile interesate de o garanție sau au ca efect de a afecta competența autorului actului. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul se plânge că nu și-a putut face auzită cauza de către o instanță de judecată. având competența deplină de jurisdicție, întrucât Consiliul din statul membru în cauză a refuzat să țină seama de elementele de fapt care au apărut în cursul procedurii și a concluzionat, de asemenea, că nu a dispus de o acțiune efectivă pentru a-și exercita obiecțiile în fața instanțelor naționale, astfel cum a fost garantată prin art. 13 din Convenție. ÎNTREBARE CU P Ă R Ț I Ț I , A c ț i un c ț i un e în f a ț ii un a c ț i un e în f un c ț i o n aflt e de c o n cu r ț i e de c o n cu r ț i e de c. Cipru, n 32181/04 și 35122/05, §§ 151-157, 21 iulie 2011 și Tsanova-Gecheva c. Bulgaria, n 43800/12, § 92-98, 15 septembrie 2015)
Communiquée le 12 mai 2017
Requête n
o
44759/14
Hafid TARIKI
contre la Belgique
introduite le 10 juin 2014
Le requérant, M. Hafid Tariki, est un ressortissant belge né en 1967 et résidant à Gingelom. Il est représenté devant la Cour par M
e
A.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
Le requérant est propriétaire d’un bien immobilier composé de plusieurs logements à Bruxelles. Suite à la déposition d’une plainte par une association, le 20 novembre 2006, le service d’inspection régionale du logement de la région de Bruxelles-Capitale procéda à la visite d’un logement de l’immeuble.
Par deux courriers du 7 décembre 2006, le requérant se vit notifier une interdiction immédiate de continuer à mettre le logement en location en raison de son insalubrité en application de l’article 13 § 5 de l’ordonnance du 17 juillet 2003 portant le Code bruxellois du logement (ci-après, le «
Code bruxellois du logement
»), ainsi qu’une proposition de mise à l’amende d’un montant de 18 300 euros (EUR) sous réserve des observations et moyens à faire valoir par le requérant.
Le 27 mars 2007, après avoir entendu le requérant, le fonctionnaire dirigeant du service d’inspection régionale (ci-après, le «
fonctionnaire dirigeant
») confirma le montant de l’amende administrative de 18
300
EUR.
Le requérant introduisit un recours contre cette décision devant le fonctionnaire délégué du gouvernement de la région de Bruxelles-Capitale (ci-après, le «
fonctionnaire délégué
»), tel que prévu par l’article 15
alinéa
5 du Code bruxellois du logement.
Par une lettre du 18 avril 2007, le fonctionnaire délégué informa le requérant qu’il avait réceptionné son recours, et qu’en l’absence de décision de sa part dans les trente jours suivant la réception du recours, la décision du fonctionnaire dirigeant du 27 mars 2007 serait confirmée et que, dans cette hypothèse, à l’issue de ce délai, un recours en annulation serait ouvert devant le Conseil d’État dans un délai de soixante jours.
Le 3 mai 2007, le fonctionnaire délégué demanda au service d’inspection régionale de procéder à une nouvelle enquête en application de l’article
9
§
3 du Code bruxellois du logement. Une nouvelle visite des lieux se déroula le 14 mai 2007, et un rapport du 29 mai 2007 y faisant suite fut communiqué au fonctionnaire délégué ainsi qu’à l’avocat du requérant.
Le 1
er
juin 2007, le fonctionnaire délégué déclara le recours partiellement fondé et réduisit l’amende administrative de 18 300 à 6 000 EUR.
Le requérant forma un recours en annulation devant le Conseil d’État.
Par un arrêt du 17 février 2011, le Conseil d’État annula la décision du fonctionnaire délégué. Il souleva un moyen d’office tiré de l’incompétence
ratione temporis
du fonctionnaire délégué en raison du dépassement du délai de rigueur dans lequel il aurait dû statuer.
Cet arrêt eut pour effet de faire renaître l’amende de 18 300 EUR à laquelle la décision du 1
er
juin 2007 se substituait. Le requérant introduisit dès lors un recours en annulation devant le Conseil d’État contre la première décision du 27 mars 2007.
À l’appui de son recours, le requérant fit valoir que l’amende qui lui avait été infligée procédait d’une erreur manifeste d’appréciation de l’administration et qu’il fallait tenir compte des éléments intervenus postérieurement à la décision du 27 mars 2007. Aussi, il demanda au Conseil d’État sur pied des articles 6 et 13 de la Convention d’exercer un contrôle de pleine juridiction en procédant à sa propre appréciation des questions de fait et de droit de l’espèce, et en particulier de tenir compte des éléments que le fonctionnaire délégué avait pris en considération pour réduire le montant de l’amende infligée au requérant.
Par un arrêt du 11 décembre 2013 notifié au requérant le 17 décembre 2013, le Conseil d’État rejeta le recours. S’agissant de l’étendue de son contrôle, le Conseil d’État affirma ce qui suit
:
«
À titre préliminaire, il s’impose de rappeler que, lorsqu’il connaît d’un recours en annulation formé contre un acte administratif, le Conseil d’État contrôle la légalité de celui-ci au jour où son auteur a statué. Il s’ensuit qu’il ne peut exercer ce contrôle que sur la base des éléments auxquels l’autorité administrative pouvait avoir égard lorsqu’elle a adopté l’acte attaqué.
Est sans pertinence, à cet égard, le fait que, dans la décision de réduction de l’amende infligée au requérant, annulée par l’arrêt [du 17 février 2011], le fonctionnaire délégué a pu avoir égard à des éléments de fait autres que ceux sur la base desquels le fonctionnaire dirigeant avait adopté l’acte attaqué par le présent recours.
En effet, dans le cadre du recours administratif ouvert devant lui, le fonctionnaire délégué dispose d’un pouvoir de réformation qui lui permet de substituer sa propre appréciation à celle portée par le fonctionnaire dirigeant, ce qui implique notamment qu’il puisse, le cas échéant, avoir égard à des éléments nouveaux l’incitant à réformer la décision initiale.
Dès lors que les pouvoirs respectifs du Conseil d’État et du fonctionnaire délégué ne peuvent, pour cette raison, être comparés, la thèse du requérant selon laquelle le Conseil d’État devrait avoir égard aux pièces versées dans le dossier administratif postérieurement à l’adoption de l’acte attaqué ne peut être accueillie.
»
Le Conseil d’État conclut que les moyens soulevés par le requérant ne pouvaient pas être accueillis parce que, d’une part, l’appréciation faite par le fonctionnaire dirigeant ne procédait pas d’une erreur manifeste et que, d’autre part, certaines contestations formulées par le requérant ne l’avaient pas été devant le fonctionnaire dirigeant, de sorte qu’il ne pouvait lui être fait grief d’avoir maintenu les montants provisoires.
B.
Le droit interne pertinent
1.
La procédure prévue par le Code bruxellois du logement
En ses parties pertinentes, le Code bruxellois du logement, tel qu’en vigueur à l’époque des faits, disposait
:
Article 15
«
Sans préjudice des dispositions prévues par le Code pénal et celles relatives à la gestion publique énoncées aux articles 13 et suivants, le fonctionnaire dirigeant du Service d’inspection régionale peut imposer une amende administrative
:
(...)
;
-
au bailleur qui continue à mettre un logement en location, en violation des dispositions de l’article 14.
(...)
Avant l’imposition de l’amende administrative, le bailleur mis en cause est entendu par le fonctionnaire dirigeant du Service d’inspection régionale ou par l’agent qu’il délègue à cette fin.
Le bailleur dispose d’un recours suspensif devant le Gouvernement ou le fonctionnaire délégué à cette fin, dans les quinze jours de la notification de la décision lui infligeant une amende administrative.
Le Gouvernement ou le fonctionnaire délégué à cette fin se prononce dans les trente jours à dater de la réception du recours. À défaut de décision dans ce délai, l’imposition de l’amende administrative est confirmée.
»
2.
Le recours en annulation devant le Conseil d’État
En ses parties pertinentes, l’article 14 § 1 des lois coordonnées sur le Conseil d’État du 12 janvier 1973 dispose
:
«
§
1er.
Si le contentieux n’est pas attribué par la loi à une autre juridiction, la section statue par voie d’arrêts sur les recours en annulation pour violation des formes soit substantielles, soit prescrites à peine de nullité, excès ou détournement de pouvoir, formés contre les actes et règlements
:
1
o
des diverses autorités administratives;
(...)
Les irrégularités visées à l’alinéa 1er ne donnent lieu à une annulation que si elles ont été susceptibles d’exercer, en l’espèce, une influence sur le sens de la décision prise, ont privé les intéressés d’une garantie ou ont pour effet d’affecter la compétence de l’auteur de l’acte.
L’article 159 de la Constitution s’applique également aux actes et règlements visés à l’alinéa 1er, 2
o
.
»
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint de ne pas avoir pu faire entendre sa cause par un tribunal
disposant d’une compétence de pleine juridiction, puisque le Conseil d’État – seul recours juridictionnel ouvert en l’espèce – a refusé de tenir compte des éléments de fait apparus au cours de la procédure. Il en conclut également ne pas avoir disposé d’un recours effectif pour faire valoir ses griefs devant les juridictions nationales, tel que garanti par l’article 13 de la Convention.
Le requérant a-t-il disposé d’un recours devant un tribunal ayant une compétence de «
pleine juridiction
» tel que le requiert l’article 6 § 1 de la Convention (voir, parmi d’autres,
Sigma Radio Television Ltd c.
Chypre
, n
os
32181/04 et 35122/05, §§ 151-157, 21 juillet 2011, et
Tsanova-Gecheva c. Bulgarie
, n
o
43800/12, §§ 92-98, 15 septembre 2015)
?