- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 16 mai 2017
- Stat pârât
- TUR
- Articole
- Articolul 6
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 6
Baștürk împotriva Turciei
Traducere în română Auto
SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE BAȘTÜRK v. TURKY (Documentul nr. 11318/10) HOTĂRÂREA Strasburg 16 mai 2017 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Baștürk v. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), ședința ca compusă din: Nebojša Vučinić, președinte, Valeriu Grițco, Stéphanie Mourou-Vikström, judecători și Hasan Bakırcı, Registrul adjunct al secțiunii, deliberat în particular la 25 aprilie 2017, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 11318/10) împotriva Republicii Turciei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național turc, dna Songül Baștürk („reclamantul”), la 2 februarie 2010. Guvernul turc (“ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor.
La 22 septembrie 2015, cererea a fost comunicată guvernului. Guvernul s-a opus examinării cererii de către un comitet. După examinarea obiecției guvernamentale, Curtea o respinge. FACTELE Reclamantul s-a născut în 1978 și trăiește în Șanlıurfa. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 22 iulie 2008, reclamantul a fost respins de la postul de ofițer în armată din cauza nerespectării normelor disciplinare și a comportamentului imoral. La 14 august 2008, reclamantul a luat o acțiune în fața Curții Supreme de Administrație Militară și a solicitat anularea concedierii ei. La 16 iunie 2009, Curtea Supremă de Administrație Militară a respins cazul reclamantului ținând cont de „documente secrete” prezentate de Ministerul Apărării.
Aceste documente nu au fost divulgate reclamantului. 10. La 29 septembrie 2009, cererea reclamantului de rectificare a fost respinsă de aceeași instanță. O descriere a dreptului intern la momentul material se poate găsi în Yavuz v. Turcia (dec.), nr. 29870/96, 25 mai 2000; și Tanıșma v. Turcia, nr. 32219/05, §§ 29-47, 17 noiembrie 2015. Fără să se bazeze pe orice articol al Convenției, reclamantul s-a plâns că a fost refuzată o audiere echitabilă de către un tribunal independent și imparțial, deoarece cei doi ofițeri militari care stau pe bancă rămân sub ierarhia autorităților militare și nu beneficiază de aceleași garanții judiciare ca celelalte judecători militari. Ea s-a mai plâns de lipsa de echitate în procedurile dinainte de Curtea Supremă Administrativă Militară din cauza incapacității ei de a avea acces la documentele clasificate prezentate de Ministerul Apărării la această instanță în cursul procedurii.
În ceea ce privește independența și imparțialitatea Admisibilității Curții Supreme de Administrație Militară 13. Guvernul a susținut, în temeiul articolului 35 din Convenție, că plângerea reclamantului în ceea ce privește independența și imparțialitatea Curții Supreme de Administrație Militară trebuie respinsă pentru neepușirea remediilor interne, susținând în acest sens că reclamantul nu a depus o propunere de dezqualificare a judecătorilor militari. 14. Reclamantul nu a formulat comentarii cu privire la acest argument. 15. Curtea observă că înființarea și componența Curții Supreme de Administrație Militară a fost prescrisă în mod expres prin constituție și lege.
În consecință, orice provocare a reclamantului față de compunerea Curții din motive simple că judecătorii care stăteau pe bancă ar fi fost membri ai armatei ar fi fost condamnați la eșec (a se vedea Yavuz v. Turcia) (dec.), nr. 29870/96, 25 mai 2000; și mutadis mutandis, Satjuk c. Turcia (n. 2) , nr. 60999/00, § 39, 8 iulie 2008). 16. Prin urmare, o astfel de cerere în fața autorităților naționale nu ar fi remediat situația plângută, în urma că această obiecție ar trebui respinsă. Curtea consideră, de asemenea, că această plângere nu este vădit nefondată în sensul art. 35 § 3 lit. (a) din Convenție, nici nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă.
Curtea consideră că această plângere ar trebui examinată în conformitate cu art. 6 § 1 din Convenție, care citește după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ... fiecare are dreptul la o audiere echitabilă ... de către un tribunal independent și imparțial instituit prin lege.” 18. Curtea reiterează că a examinat deja o plângere similară în cazul Tanıșma c. Turcia (n. 32219/05, §§ 68-84, 17 noiembrie 2015) și a constatat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție. Acesta a examinat cazul în cauză și nu a găsit nicio circumstanță specifică care să o ceară să se depărteze de concluziile sale în hotărârea menționată anterior. 19. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție din cauza lipsei de independență și imparțialitate a Curții Supreme Militare.
În ceea ce privește accesul la documentele clasificate 20. Reclamantul s-a plâns de echitatea procedurii dinaintea Curții Supreme de Administrație Militară din cauza incapacității ei de a avea acces la documentele clasificate depuse de Ministerul Apărării. 21. Curtea constată că această plângere este legată de cea examinată mai sus și, de asemenea, trebuie să fie declarată admisibilă. 22. Având în vedere concluzia că este încălcat dreptul reclamantului la o audiere echitabilă de către un tribunal independent și imparțial, Curtea consideră că nu este necesar să se examineze celelalte plângeri în temeiul articolului 6 din Convenția privind echitatea procedurii în fața instanțelor interne (a se vedea, printre altele, Ükünç și Güneș c. Turcia, nr. 42775/98, § 26, 18 decembrie 2003; și Sürer v. Turcia , nr. 20184/06 , § 47, 31 mai 2016). II.
APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI 23. Reclamantul a solicitat 60.000 de euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciu material și 20.000 EUR în ceea ce privește prejudiciile morale. Ea a solicitat în continuare 3.000 EUR pentru costuri și cheltuieli, dar nu a prezentat nicio factură sau orice alt document în sprijinul acestei cereri. 24. Guvernul a susținut că cererile juste de satisfacție ale reclamantului, precum și cererile sale de taxe juridice sunt excesive și nefondate. 25. În ceea ce privește prejudiciile materiale, Curtea constată că nu poate specula în ceea ce privește rezultatul procedurii compatibile cu art. 6 § 1 ar fi fost. În consecință, consideră că nu poate fi acordată reclamantului sub acest cap. În ceea ce privește prejudiciile morale, hotărârea pe o bază echitabilă, Curtea condamnă reclamantul 6,000 EUR.
26. În ceea ce privește costurile și cheltuielile, Curtea reiterează că, în conformitate cu jurisprudența sa, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost suportate de fapt și în mod necesar și sunt rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. În acest caz, reclamantul nu și-a justificat cererea pentru costuri și cheltuieli. În consecință, Curtea nu face nicio atribuire în temeiul acestui șef.
Pentru aceste motive, CURTEA, UNANIMOUS, declară cererea admisibilă; susține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție din cauza independenței și imparțialității Curții Supreme de Administrație Militară; că nu este necesar să se ia în considerare celelalte plângeri ale reclamantului în temeiul articolului 6 din Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 44 § 2 din Convenție, 6000 EUR (seize mii de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil reclamantului, în ceea ce privește prejudiciile morale, care va fi transformat în moneda statului contestat la rata aplicabilă la data de decontare; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție.
Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 16 mai 2017, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Hasan Bakırcı Nebojša Vučinić Președintele adjunct al grefierului
SECOND SECTION
CASE OF BAȘTÜRK v. TURKEY (Application no. 11318/10) JUDGMENT STRASBOURG 16 May 2017 This judgment is final but it may be subject to editorial revision. In the case of Baștürk v. Turkey, The European Court of Human Rights (Second Section), sitting as a Committee composed of: Nebojša Vučinić, President, Valeriu Grițco, Stéphanie Mourou-Vikström, judges, and Hasan Bakırcı, Deputy Section Registrar, Having deliberated in private on 25 April 2017, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE
The case originated in an application (no. 11318/10) against the Republic of Turkey lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Turkish national, Ms Songül Baștürk (“the applicant”), on 2 February 2010.
The Turkish Government (“the Government”) were represented by their Agent.
On 22 September 2015 the application was communicated to the Government.
The Government objected to the examination of the application by a Committee. After having considered the Government’s objection, the Court rejects it. THE FACTS
The applicant was born in 1978 and lives in Șanlıurfa.
The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.
On 22 July 2008 the applicant was dismissed from her post of officer in the army due to non-compliance with disciplinary rules and immoral behavior.
On 14 August 2008 the applicant brought an action before the Supreme Military Administrative Court and requested the annulment of her dismissal.
On 16 June 2009 the Supreme Military Administrative Court dismissed the applicant’s case taking into account “secret documents” submitted by the Ministry of Defence. These documents were not disclosed to the applicant.
On 29 September 2009 the applicant’s request for rectification was rejected by the same court.
RELEVANT DOMESTIC LAW
11. A description of the domestic law at the material time can be found in Yavuz v. Turkey ((dec.), no. 29870/96, 25 May 2000; and Tanıșma v. Turkey, no. 32219/05, §§ 29-47, 17 November 2015. THE LAW I.
ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 6 OF THE CONVENTION
12. Without relying on any Article of the Convention, the applicant complained that she had been denied a fair hearing by an independent and impartial tribunal since the two military officers who sit on the bench remain under the hierarchy of the military authorities and do not enjoy the same judicial guarantees as the other military judges. She further complained about the lack of fairness in the proceedings before the Supreme Military Administrative Court on account of her inability to have access to the classified documents submitted by the Ministry of Defence to that court in the course of the proceedings. A. Concerning the independence and impartiality of the Supreme Military Administrative Court 1. Admissibility
The Government argued under Article 35 of the Convention that the applicant’s complaint in respect of the independence and impartiality of the Supreme Military Administrative Court must be rejected for failure to exhaust domestic remedies. They maintained in this connection that the applicant failed to lodge a motion for the disqualification of the military judges.
The applicant did not comment on that argument.
The Court observes that the establishment and composition of the Supreme Military Administrative Court was expressly prescribed by constitution and law. Accordingly, any challenge by the applicant to the composition of the court for the simple reason that the judges sitting on the bench were members of the army would have been doomed to failure (see, Yavuz v. Turkey (dec.), no. 29870/96, 25 May 2000; and mutadis mutandis, Satık v. Turkey (no. 2) , no. 60999/00, § 39, 8 July 2008).
Thus, such a request before the national authorities would not have remedied the situation complained of. It follows that this objection should be dismissed. The Court also considers that this complaint is not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 (a) of the Convention, nor is it inadmissible on any other grounds. It must therefore be declared admissible. 2. Merits
The Court considers that this complaint should be examined under Article 6 § 1 of the Convention which reads as follows: “In the determination of his civil rights and obligations ... everyone is entitled to a fair ... hearing ... by an independent and impartial tribunal established by law.”
The Court reiterates that it has already examined a similar grievance in the case of Tanıșma v. Turkey (no. 32219/05, §§ 68-84, 17 November 2015) and found a violation of Article 6 § 1 of the Convention. It has examined the present case and finds no particular circumstances which would require it to depart from its findings in the above-mentioned judgment.
There has therefore been a violation of Article 6 § 1 of the Convention on account of the lack of independence and impartiality of the Supreme Military Court. B. Concerning access to the classified documents
The applicant complained about the fairness of the proceedings before the Supreme Military Administrative Court on account of her inability to have access to the classified documents submitted by the Ministry of Defence.
The Court notes that this complaint is linked to the one examined above and must therefore likewise be declared admissible.
Having regard to its finding of a violation of applicant’s right to a fair hearing by an independent and impartial tribunal, the Court considers that it is not necessary to examine the other complaints under Article 6 of the Convention relating to the fairness of the proceedings before the domestic courts (see, among other authorities, Ükünç and Güneș v. Turkey , no. 42775/98, § 26, 18 December 2003; and Sürer v. Turkey , no. 20184/06, § 47, 31 May 2016). II.
APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION
23. The applicant claimed 60,000 euros (EUR) in respect of pecuniary damage and EUR 20,000 in respect of non-pecuniary damage. She further claimed EUR 3,000 for costs and expenses but did not submit any invoice or any other documents in support of that claim.
The Government submitted that the applicant’s just satisfaction claims as well as her claims for legal fees were excessive and unfounded.
As regards the pecuniary damage, the Court notes that it cannot speculate as to what the outcome of the proceedings compatible with Article 6 § 1 would have been. Accordingly, it considers that no award can be made to the applicant under this head. As regards non-pecuniary damage, ruling on an equitable basis, the Court awards the applicant EUR 6,000.
As for the costs and expenses, the Court reiterates that according to its case-law, an applicant is entitled to the reimbursement of costs and expenses only in so far as it has been shown that these have been actually and necessarily incurred and are reasonable as to quantum. In the present case, the applicant has not substantiated her claim for costs and expenses. Accordingly, the Court makes no award under this head. FOR THESE REASONS, THE COURT, UNANIMOUSLY, 1. Declares the application admissible; 2. Holds that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention on account of independence and impartiality of the Supreme Military Administrative Court; 3. Holds that it is not necessary to consider the applicant’s other complaints under Article 6 of the Convention; 4. Holds (a) that the respondent State is to pay the applicant, within three months from the date on which the judgment becomes final in accordance with Article 44 § 2 of the Convention, EUR 6,000 (six thousand euros), plus any tax that may be chargeable to the applicant, in respect of non-pecuniary damage, to be converted into the currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement; (b) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points; 5. Dismisses the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction. Done in English, and notified in writing on 16 May 2017, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Hasan Bakırcı Nebojša Vučinić Deputy Registrar President