SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere nr. 21421/11 Ali Hakan KUTLAY împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 16 mai 2017 într-un comitet compus din Ledi Bianku, președinte, Paul Lémpres, Jon Fridrik Kjølbro, judecători, și din Hasan Bak După ce a intenționat, pronunță următoarea decizie în fața Curții, reclamantul, Ali Hakan Kutlay, este un cetățean turc născut în 1964 și rezident în Mercin. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl K. Bozkurt și dl A. Kaya, avocații din Istanbul. Faptele cauzei, așa cum au fost prezentate de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul este inginer în inginerie electrică și electronică și lucrează ca funcționar la Hotărârea Generală Drumuri Naționale din Mersin. El suferă de boala Parkinson. La 6 mai 2003, a fost repartizat temporar la Gaziantep. El a contestat această repartiție, declarând că condițiile sale de cazare nu-i permiteau să urmeze un regim alimentar adecvat tratamentului medical pe baza motivelor pentru care locuința sa era departe de centrul orașului, că nu avea un restaurant în apropiere și că mijloacele de transport asigurate de angajatorul său nu erau întotdeauna disponibile. El a adăugat că aceste dificultăți au trebuit să aibă o alimentație regulată, că au redus eficiența tratamentului său și că acestea au afectat astfel înrăutățirea stării sale de sănătate. Administrația a refuzat de la a avea o altă poziție pe motiv că a existat o nevoie de serviciu la Gaziantep. Ea la La 2 mai 2004, reclamantul sesizează instanța administrativă cu privire la o cerere de anulare a deciziei de refuz menționate anterior și a solicitat, de asemenea, o indemnizație de transfer. La 25 septembrie 2009, Tribunalul administrativ a respins cererea sa de anulare pe motiv că transferul contestat era conform legii, însă a condamnat administrația să plătească despăgubiri pentru transferul său. În acest sens, reclamantul sesiza instanța administrativă cu privire la o cerere de despăgubire pentru prejudiciul suferit ca urmare a schimbării locului său de muncă și susținea că boala sa a evoluat în mod nefavorabil din cauza atribuirii sale într-un alt oraș. La 19 octombrie 2007, instanța administrativă a dispus o expertiză medicală la institutul medico-legal pentru a cunoaște efectele asupra evoluției bolii sale asupra mutației reclamantului la Gaziantep. La 21 mai 2008, institutul medico-legal și-a prezentat raportul și a precizat că boala Parkinson necesita o monitorizare pe viață, de către un neurolog, într-un spital cu echipamente adecvate. La 10 septembrie 2008, Tribunalul Administrativ, pe baza concluziilor raportului de competență al institutului medico-legal și având în vedere că orașul Gaziantep dispunea de mai multe instituții de sănătate de natură să permită reclamantului să se trateze ca și în Mercin, a decis că nu se stabilise că înrăutățirea bolii lacului se datora mutației sale. La 25 septembrie 2009, Consiliul de Stat a confirmat această hotărâre. Prin hotărârea din 28 mai 2010, notificată la 14 iulie 2010, Consiliul de Stat a respins cererea de rectificare a hotărârii. Recurentul denunță o încălcare a articolelor 2, 4 și 6 din Convenție și afirmă că statul nu i-a garantat protecția cerută de starea sa de sănătate, susținând că respingerea cererii sale de reintegrare în funcția sa de Mercin laa obligația de a efectua o muncă forțată și consideră în cele din urmă că cauza sa nu a fost ascultată în mod echitabil în instanțele naționale. Curtea consideră că nici o întrebare nu se pune sub aspectul articolului 2 din Convenție, în măsura în care nu a existat nici o atingere a dreptului la viață garantat de această dispoziție. Nici o analiză sub aspectul articolelor 3 și 8 din Convenție nu rezistă examinării, ținând cont de elementele dosarului. În această privință, trebuie remarcat faptul că reclamantul nu se plânge de o lipsă sau de o lipsă de îngrijire medicală, ci de alocarea sa în orașul Gaziantep. El susține că agravarea bolii sale se datorează mutației sale într-un alt oraș decât Mersin. Or, după cum au estimat instanțele interne pe baza raportului de competență medicală al institutului medico-legal, nu s-a stabilit că mutația reclamantului la Gaziantep a avut un efect negativ asupra evoluției bolii sale, deoarece acest oraș dispune, de asemenea, de spitale care îi permit să se trateze. Întrucât nu s-a demonstrat nicio legătură între evoluția bolii reclamantului și mutația sa într-un alt oraș n În ceea ce privește declarația de muncă forțată cu încălcarea dispozițiilor art. 4 din Convenție, nu numai că aceaceasta a fost formulată în fața instanțelor naționale, dar nu este pe deplin menționată în fața Curții. Reclamantul nu explică în ce mod mutația sa într-un alt oraș ar putea fi analizată într-o muncă forțată în sensul Convenției. Prin urmare, Curtea consideră că acest motiv este vădit nefondat și în sensul articolului 35 alineatul (3) litera (a) din convenție. În ceea ce privește art. 6 din convenție, ar trebui să se observe că hotărârile instanțelor naționale au fost motivate în fapt și în drept și că interpretarea la care acestea din urmă s-au pronunțat în ceea ce privește circumstanțele care fac obiectul examinării nu poate fi considerată arbitrară, vădit nerațională (García Ruiz c. Spania [GC], n 30544/96, § 28, CEDH 1999. I. Prin urmare, Curtea consideră că procedura desfășurată în speță nu a suferit din cauza unui defect de echitate contrar articolului 6 din Convenție. Prin urmare, acest fapt este vădit nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) litera (a) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. În franceză și apoi comunicat în scris la 15 iunie 2017. Ledi Bianku Modululr Adjunct Președinte
Requête n
o
21421/11
Ali Hakan KUTLAY
contre la Turquie
La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 16 mai 2017 en un comité composé de
:
Ledi Bianku,
président,
Paul Lemmens,
Jon Fridrik Kjølbro,
juges,
et de Hasan Bakırcı,
greffier adjoint de section,
Vu la requête susmentionnée introduite le 12 janvier 2011,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. Ali Hakan Kutlay, est un ressortissant turc né en 1964 et résidant à Mersin. Il a été représenté devant la Cour par M
e
e
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
Le requérant est ingénieur en génie électrique et électronique. Il travaille en tant que fonctionnaire à la Direction générale des routes nationales à Mersin. Il souffre de la maladie de Parkinson.
Le 6 mai 2003, il fut provisoirement affecté à Gaziantep. Il contesta cette affectation, affirmant que ses conditions d’hébergement ne lui permettaient pas de suivre un régime alimentaire approprié à son traitement médical aux motifs que son logement était loin du centre-ville, qu’il n’y avait pas de restaurant à proximité et que le moyen de transport assuré par son employeur n’était pas toujours disponible. Il ajouta que ces difficultés l’empêchaient d’avoir une alimentation régulière, qu’elles diminuaient l’efficacité de son traitement et qu’elles provoquaient ainsi l’aggravation de son état de santé.
L’administration refusa de l’affecter à un autre poste au motif qu’il y avait un besoin de service à Gaziantep. Elle l’informa également qu’il n’y avait pas de poste vacant à Mersin.
Le 2 mai 2004, le requérant saisit le tribunal administratif d’une demande en annulation de la décision de refus susmentionnée. Il sollicita également une indemnité de mutation.
Le 25 septembre 2009, il fut débouté de sa demande en annulation au motif que la mutation contestée était conforme à la loi. Le tribunal administratif condamna cependant l’administration à lui verser des indemnités liées à sa mutation.
Le requérant saisit alors le tribunal administratif d’une demande en indemnisation du préjudice qu’il estimait avoir subi en raison du changement de son lieu de travail. À cet égard, il soutenait que sa maladie avait évolué défavorablement à cause de son affectation dans une autre ville.
Le 19 octobre 2007, le tribunal administratif ordonna une expertise médicale à l’institut médicolégal afin de connaître les effets sur l’évolution de sa maladie de la mutation du requérant à Gaziantep.
Le 21 mai 2008, l’institut médicolégal rendit son rapport. Il précisa que la maladie de Parkinson exigeait un suivi à vie, par un neurologue, dans un hôpital bénéficiant d’équipements adéquats. Il conclut que la mutation du requérant dans une autre ville disposant d’un établissement de santé répondant à ces critères était sans conséquence sur l’état de santé de l’intéressé.
Le 10 septembre 2008, le tribunal administratif, se fondant sur les conclusions du rapport d’expertise de l’institut médicolégal et constatant que la ville de Gaziantep disposait de plusieurs établissements de santé de nature à permettre au requérant de se soigner comme à Mersin, décida qu’il n’était pas établi que l’aggravation de la maladie de l’intéressé était due à sa mutation.
Le 25 septembre 2009, le Conseil d’État confirma ce jugement.
Par un arrêt du 28 mai 2010, notifié le 14 juillet 2010, le Conseil d’État rejeta la demande en rectification de l’arrêt.
Le requérant dénonce une violation des articles 2, 4 et 6 de la Convention. Il allègue que l’État ne lui a pas garanti la protection requise par son état de santé. Il soutient que le rejet de sa demande de réintégration dans son poste de Mersin l’a astreint à accomplir un travail forcé. Il estime enfin que sa cause n’a pas été entendue équitablement devant les juridictions nationales.
La Cour considère qu’aucune question ne se pose sous l’angle de l’article
2 de la Convention dans la mesure où il n’y a eu aucune atteinte dans le chef du requérant au droit à la vie garanti par cette disposition. Une analyse sous l’angle des articles 3 et 8 de la Convention ne résiste pas non plus à l’examen compte tenu des éléments du dossier. À cet égard, il convient de noter que le requérant ne se plaint pas d’une absence ou d’une insuffisance de soins mais de son affectation dans la ville de Gaziantep. Il soutient que l’aggravation de sa maladie est due à sa mutation dans une autre ville que Mersin. Or, comme l’ont estimé les tribunaux internes sur le fondement du rapport d’expertise médicale de l’institut médicolégal, il n’est pas établi que la mutation du requérant à Gaziantep ait eu un effet négatif sur l’évolution de sa maladie puisque cette ville dispose également d’hôpitaux lui permettant de se soigner. Aucun lien entre l’évolution de la maladie du requérant et sa mutation dans une autre ville n’ayant été démontré, la Cour considère que le grief de l’intéressé est manifestement mal fondé au sens de l’article 35 § 3 a) de la Convention.
S’agissant de l’allégation de travail forcé en violation de l’article 4 de la Convention, non seulement ce grief n’a jamais été formulé devant les juridictions nationales mais il n’est nullement étayé devant la Cour. Le requérant n’explique pas en quoi sa mutation dans une autre ville pourrait s’analyser en un travail forcé au sens de la Convention. Partant, la Cour estime que ce grief est également manifestement mal fondé au sens de l’article 35 § 3 a) de la Convention.
Pour ce qui est de l’article 6 de la Convention, il convient d’observer que les décisions des juridictions nationales étaient motivées en fait et en droit et que l’interprétation à laquelle ces dernières se sont livrées quant aux circonstances soumises à leur examen ne peut passer pour arbitraire, manifestement déraisonnable (
García Ruiz c. Espagne
[GC], n
o
30544/96, §
‑
I). Dès lors, la Cour considère que la procédure menée en l’espèce n’a pas souffert d’un défaut d’équité contraire à l’article 6 de la Convention. En conséquence, ce grief est manifestement mal fondé au sens de l’article 35 § 3 a) de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.
Fait en français puis communiqué par écrit le 15 juin 2017.
Hasan Bakırcı
Ledi Bianku
Greffier adjoint
Président