Daniliuc împotriva Republicii Moldova

La originea cauzei se află o cerere formulată împotriva Republicii Moldova și a cărei hotărâre a fost sesizată de Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale la 21 iunie 2021. Reclamantul, avocat de profesie, este reprezentat el însuși în fața Curții. Cererea a fost comunicată guvernului moldovean la 18 aprilie 2023. DE FAPT

Reclamantul se plânge de executarea hotărârii din 17 iulie 2000 a Tribunalului de Primă Instanță din Bălți, prin care se solicită primăriei din Varatic să îi acorde un lot de teren în conformitate cu Codul Focier în vigoare în momentul faptelor. Această judecată nu a fost lovită de apel şi a devenit definitivă 15 zile mai târziu. Reclamantul va epuiza acțiunea internă introdusă prin Legea nr. 87 din 1 iulie 2011 privind repararea de către stat a prejudiciilor cauzate de neexecutarea hotărârilor judecătorești și de durata excesivă a procedurilor. Printr-o hotărâre definitivă a Curții Supreme de Justiție din 2 iunie 2021, cererea sa de încuviințare a fost respinsă ca nefondată pentru lipsa diligenței de a asigura executarea hotărârii prin prezentarea titlului executoriu autorităților însărcinate cu executarea, care a calificat cererile pecuniare drept nefondate. 6 alin. (1) şi art. 13 din Convenție şi art. 1 din Protocolul nr. (1) şi art. 13 din Convenție, precum şi art. 1 din Protocolul nr. 1 şi se plânge de executarea hotărârii din 17 iulie 2000 a Tribunalului de Primă Instanţă din Bălţi. Despre declaraţia unilaterală a guvernului

La 22 septembrie 2023, guvernul a prezentat o declarație unilaterală prin care recunoaște o încălcare a convenției din cauza duratei procedurilor și prin care se angajează să plătească reclamantului suma de 1 600 EUR (EUR) pentru daune morale și cheltuieli și cheltuieli de judecată. Reclamantul a refuzat propunerea guvernului, considerând că prejudiciul total suferit în ultimele decenii prin neexecutarea hotărârii în favoarea sa este de peste 862 500 EUR. Comitetul consideră, de asemenea, că rezultatele procedurii în despăgubire iniţiate în faţa instanţelor interne demonstrează că acţiunea a fost ineficientă, deoarece nu a dat naştere la nicio reparaţie şi nu a permis încetarea încălcării drepturilor sale. În sfârșit, acesta reamintește că nu se află în posesia terenului care i-a fost acordat în urma hotărârii definitive în cauză. Curtea amintește că art. 37 alineatul (1) litera (c) din convenție îi permite să elimine o cauză a rolului în cazul în care:

În fapt, dacă declaraţia prezentată de guvern se referă la angajamentul de a plăti sume adecvate, în lumina jurisprudenţei Curţii în această privinţă (Tahsin Acar c. Turcia (întrebare preliminară) [GC], nr. 26307/95, § 75, CEDO 2003-VI), la despăgubirea prejudiciului moral suferit de solicitant, aceasta nu se pronunță absolut asupra obligației de a asigura executarea hotărârii judecătorești în cauză. Curtea amintește în această privință că, în cauzele referitoare la neexecutarea hotărârilor judecătorești, Curtea face o distincție în ceea ce privește obligațiile statului în temeiul articolului 6 din convenție și al articolului 1 din Protocolul nr. 1, în funcție de calitatea debitorului, public sau privat. În cazul de față, aceaceasta este o autoritate de stat care a fost obligată să atribuie reclamantului un teren, o decizie neexecutată până în prezent.

Prin urmare, declarația unilaterală prezentată de guvern nu furnizează modalități de eliminare a consecințelor presupusei încălcări de către solicitant, Curtea nu poate decât să o respingă (Jeronovičs c. Letonia [GC], nr. 44898/10, § 117, 5 iulie 2016 și Sultan Dölek și alții c. Turcia, nr. 34902/10, § 5, 28 aprilie 2015). Cu privire la admisibilitate și la fondul

Curtea reaminteşte jurisprudenţa sa constantă privind aspecte similare celor care fac obiectul prezentei cauze (a se vedea printre multe altele, Prodan c. Moldova, nr. 49806/99, CEDO 2004-III (extracturi), Botezatu c. Republica Moldova, nr. 17899/08, 14 aprilie 2015, Cooperativa Agricola Slobozia-Hanesei c. Moldova, nr. 39745/02, 3 aprilie 2007 și Cristea c. Republica Moldova, nr. 35098/12, 12 februarie 2019), unde a concluzionat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1.

În ceea ce privește prezenta cauză, Comisia constată că reclamantul s-a confruntat cu o omisiune persistentă a autorităților de executare a hotărârii judecătorești care îl privește. În speță, ar fi nedrept să i se solicite din oficiu să introducă o nouă acțiune în temeiul Legii nr. 87/2011, pentru a denunța această durată suplimentară din momentul executării, cu atât mai mult cu cât, în circumstanțele cauzei, Curtea poate lua în considerare din oficiu întreaga durată a procedurii de executare care a trecut până în prezent (a se vedea Cristea, citată anterior, § 45, și a contrao, Titan Total Group S.R.L. Republica Moldova, nr. 61458/08, § 76-79, 6 iulie 2021).

Curtea constată, de asemenea, că decizia de justiție menționată în prezenta cerere a decretat adoptarea anumitor măsuri, și anume de a-i da reclamantului partea sa de teren pe o proprietate funciară. Prin urmare, Comisia consideră că reclamantul și-a exprimat interesul privat, care persistă în prezent, în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1, procedura în despăgubire introdusă de acesta nu i-a oferit despăgubiri.

După examinarea tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea nu identifică niciun fapt sau argument care să o convingă să ajungă la o concluzie diferită în ceea ce privește admisibilitatea și justificarea obiecțiunilor în cauză. Având în vedere jurisprudenţa sa în această privinţă, Comisia consideră că, în speță, autorităţile nu au depus toate eforturile necesare pentru a pune în aplicare pe deplin şi în timp util hotărârea de justiţie pronunţată în favoarea reclamantului.

Curtea a amintit în repetate rânduri, în cauzele care ridică probleme de neexecuţie, că dreptul unui creditor de a executa integral şi într-un termen rezonabil o hotărâre pronunţată în favoarea sa constituie o încălcare în şeful lallui de a se pronunţa într-o instanţă de drept, consacrată de art. 6 alin. (1) din Convenție, precum şi a dreptului la libertate a bunurilor garantat prin art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție (Prodan, menţionat anterior, § 56 şi 62).

Având în vedere circumstanțele din speță, Curtea nu vede niciun motiv pentru a ajunge la o concluzie diferită în prezenta cauză. Prin urmare, Comisia consideră că aceste obiecțiuni sunt admisibile și dezvăluie o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, pe motiv de neexecutare de către autorități, într-un termen rezonabil al hotărârii definitive pronunțate în favoarea reclamantului.

Având în vedere această constatare, Curtea apreciază, în circumstanțele din speță, că nu este necesar să se examineze separat obiecțiunile formulate de reclamant la unghiul articolului 13 din convenție (a se vedea, printre altele, Popov c. Moldova (nr. 1) , nr. 74153/01, § 58, 18 ianuarie 2005). PRIVIND ALTE GRIEVA

Reclamantul a ridicat un litigiu pe teren de la art. 6 întemeiat pe lipsa de imparțialitate și de independență a judecătorilor naționali. Cu toate acestea, Curtea consideră că această cauză se confruntă cu neobosirea, întrucât reclamantul a formulat nicio cerere de recuzare în fața instanțelor interne.

În cele din urmă, în ceea ce privește Ö în ceea ce privește Õ art. 1 în ceea ce privește obligația de a respecta drepturile omului, Curtea arată că această dispoziție conține o obligație generală și nu garantează niciun drept autonom care ar putea fi încălcat separat (a se vedea Zehnalová și Zehnal c. Republica Cehă (dec.), nr. 38621/97, CEDO 2002-V), aceasta fiind incompatibilă cu raţionalizarea materialului. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIA

Având în vedere documentele aflate în posesia sa și jurisprudența sa ( Cristea, citată anterior, și Bottelat, de asemenea, citată anterior), Curtea consideră că este rezonabil să se aloce sumele indicate în tabelul anexat.

Curtea reaminteşte poziţia sa constantă potrivit căreia executarea deciziei interne rămâne forma cea mai adecvată de redresare în ceea ce priveşte încălcările Convenției similare cu cele constatate în prezenta cauză ( Gerasimov şi alte c. Rusia, nr. 29920/05 și alte 10 § 198, 1 iulie 2014). Prin urmare, Comisia consideră că statul pârât trebuie să asigure fără întârziere executarea, prin mijloace adecvate, a deciziei inițiale pronunțate în favoarea reclamantului. (a) statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, suma indicată în tabelul central anexat, convertită în moneda centrală a Convenției şi declară că statul pârât trebuie să asigure, în cele trei luni, prin mijloace adecvate executarea deciziei de justiţie internă pendinte menţionată în tabelul anexat; Adoptat în limba franceză și apoi comunicat în scris la 23 ianuarie 2025, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din regulament. Viktoriya Maradudina Kateřina Šimáčková Grefier adjunct f.f. Preşedintă Anexă Cerere privind obiecţiile reţinute din art. 6 alin. (1) şi art. 13 din Convenție şi art. 1 din Protocolul nr. 1 (recuperare sau executare tardivă a hotărârilor judecătoreşti interne şi absenţa unei căi de atac efective în această privinţă) Numărul şi data de introducere a cererii de despăgubire Numele reclamantului şi anul naşterii Desemnarea instanţei interne Titlul executoriu Data deciziei Data de începere a executării Data de încheiere a executării datei de executare a hotărârii de executare în termen de trei luni de la data executării procedurii de despăgubire Numele instanţei interne Data deciziei Despăgubirii acordate (în euro) suma alocată pentru daune morale (în euro) [1] 33751/21 21/06/2021 Nicolae DANILUC 1958 Tribunal de Baelţi obligaţia autorităţii locale de a furniza reclamantului un teren, 17/0* în cursul mai mult de 22 de luni şi 7 şi 13 zile Procedura în despăgubire în temeiul Legii 87/2011: Curtea Supremă de Justiţie 02/06/2021: Nicio reparaţie a autorităţilor interne. 1 600 [1] Plus orice sumă care poate fi datorată de către reclamant ca titlu de impozit.

Le requérant, avocat de profession, s’est représenté lui-même devant la Cour.

La requête a été communiquée au gouvernement moldave (« le Gouvernement ») le 18 avril 2023. EN FAIT

Le requérant se plaint de l’inexécution du jugement du 17 juillet 2000 du tribunal de première instance de Bălți enjoignant la mairie de Văratic à lui accorder un lot de terrain conformement au code Foncier en vigueur au moment des faits. Ce jugement ne fut pas frappé d’appel et devint définitif quinze jours plus tard.

Le requérant épuisa le recours interne introduit par la loi n o 87 du 1 er juillet 2011 relative à la réparation par l’État des préjudices causés par la non-exécution des jugements et par la durée excessive des procédures. Par une décision définitive de la Cour suprême de justice du 2 juin 2021, sa demande d’indemnisation fut rejetée comme mal-fondée pour manque de diligence à assurer l’exécution du jugement en présentant le titre exécutoire aux autorités chargées de l’exécution, qualifiant les demandes pécuniaires comme étant non fondées. EN DROIT SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 ET DE L’ARTICLE 13 DE LA CONVENTION ET DE L’ARTICLE 1 DU PROTOCOLE N o 1

Le requérant invoque l’article 6 § 1 et l’article 13 de la Convention, ainsi que l’article 1 du Protocole n o 1 et se plaint de l’inexécution du jugement du 17 juillet 2000 du tribunal de première instance de Bălți. Sur la déclaration unilatérale du Gouvernement

Le 22 septembre 2023, le Gouvernement a soumis une déclaration unilatérale reconnaissant une violation de la Convention en raison de la durée des procédures et s’engageant à verser au requérant la somme de 1 600 euros (EUR) au titre du dommage moral et des frais et dépens.

Le requérant a refusé la proposition du Gouvernement, estimant que le préjudice total subi ces dernières décennies par la non-exécution du jugement en sa faveur s’élève à plus de 862 500 EUR. Il estime également que les résultats de la procédure en réparation engagée devant les tribunaux internes démontrent que le recours a été inefficace, car il n’a donné lieu à aucune réparation et n’a pas permis de mettre fin à la violation de ses droits. Il rappelle enfin ne pas se trouver en possession du terrain qui pourtant lui a été octroyé suite au jugement définitif en cause.

La Cour rappelle que l’article 37 § 1 c) de la Convention lui permet de rayer une affaire du rôle si : « (...) pour tout autre motif dont [elle] constate l’existence, il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête ».

En l’occurrence, si la déclaration soumise par le Gouvernement renferme l’engagement de verser des sommes adéquates, à la lumière de la jurisprudence de la Cour en la matière ( Tahsin Acar c. Turquie (question préliminaire) [GC], n o 26307/95, § 75, CEDH 2003-VI), au dédommagement du préjudice moral subi par le requérant, elle ne se prononce absolument pas sur l’obligation d’assurer l’exécution de la décision de justice en cause. La Cour rappelle à cet égard que dans les affaires concernant le non‑exécution des décisions de justice, elle opère une distinction au sujet des obligations de l’État au titre de l’article 6 de la Convention et de l’article 1 du Protocole n o 1, selon la qualité du débiteur, public ou privé. Dans le cas d’espèce, c’est une autorité étatique qui a été condamnée à attribuer au requérant un terrain, décision inexécutée à ce jour.

La déclaration unilatérale soumise par le Gouvernement ne fournissant par conséquent des modalités aptes à effacer les conséquences de la violation alléguée par le requérant, la Cour ne peut que la rejeter ( Jeronovičs c. Lettonie [GC], n o 44898/10, § 117, 5 juillet 2016, et Sultan Dölek et autres c. Turquie , n o 34902/10, § 5, 28 avril 2015). B. Sur la recevabilité et le fond

La Cour rappelle sa jurisprudence constante concernant des questions similaires à celles qui font l’objet de la présente affaire (voir parmi beaucoup d’autres, Prodan c. Moldova , n o 49806/99, CEDH 2004-III (extraits), Botezatu c. République de Moldova , n o 17899/08, 14 avril 2015, Cooperativa Agricola Slobozia-Hanesei c. Moldova , n o 39745/02, 3 avril 2007, et Cristea c. République de Moldova , n o 35098/12, 12 février 2019), où elle a conclu à la violation de l’article 6 § 1 de la Convention et de l’article 1 du Protocole n o 1.

S’agissant de la présente affaire, elle constate que le requérant a été confronté à l’omission persistante des autorités à exécuter la décision de justice le concernant. En l’occurrence, il serait injuste de lui demander d’introduire un nouveau recours sur le fondement de la loi n o 87/2011, afin de dénoncer cette durée supplémentaire d’inexécution, d’autant que, dans les circonstances de la cause, la Cour peut d’office prendre en considération toute la durée de la procédure d’exécution écoulée jusqu’à ce jour (voir, Cristea , précité, § 45, et a contrario , Titan Total Group S.R.L. c. République de Moldova , n o 61458/08, §§ 76-79, 6 juillet 2021).

La Cour note par ailleurs que la décision de justice visée dans la présente requête a ordonné l’adoption de certaines mesures, à savoir d’attribuer au requérant sa part de terrain sur une propriété foncière. Dès lors, elle considère que le requérant s’est vu privé, situation qui persiste à l’heure actuelle, d’un « bien » au sens de l’article 1 du Protocole n o 1, la procédure en réparation introduite par lui ne lui ayant offert aucun dédommagement.

Après examen de l’ensemble des éléments qui lui ont été soumis, la Cour ne décèle aucun fait ou argument propre à la convaincre de parvenir à une conclusion différente quant à la recevabilité et au bien-fondé des griefs en question. Compte tenu de sa jurisprudence en la matière, elle estime qu’en l’espèce les autorités n’ont pas déployé tous les efforts nécessaires pour faire exécuter pleinement et en temps voulu la décision de justice rendue en faveur du requérant.

La Cour a rappelé à maintes reprises, dans des affaires soulevant des questions de non-exécution, que l’impossibilité pour un créancier de faire exécuter intégralement et dans un délai raisonnable une décision rendue en sa faveur constitue une violation dans le chef de l’intéressé du « droit à un tribunal » consacré par l’article 6 § 1 de la Convention ainsi que du droit à la libre jouissance des biens garanti par l’article 1 du Protocole n o 1 à la Convention ( Prodan , précité, §§ 56 et 62). 17. À la lumière des circonstances de l’espèce, la Cour ne voit aucune raison de parvenir à une conclusion différente dans la présente affaire. Partant, elle estime que ces griefs sont recevables et révèlent une violation de l’article 6 § 1 de la Convention et de l’article 1 du Protocole n o 1 à la Convention à raison de la non-exécution par les autorités dans un délai raisonnable du jugement définitif rendu en faveur du requérant.

Eu égard à ce constat, la Cour estime, dans les circonstances de l’espèce, qu’il n’est pas nécessaire d’examiner séparément les griefs formulés par le requérant sous l’angle de l’article 13 de la Convention (voir, entre autres, Popov c. Moldova (n o 1) , n o 74153/01, § 58, 18 janvier 2005).

Enfin, s’agissant du grief tiré de l’article 1 quant à obligation de respecter les droits de l’homme, la Cour indique que cette disposition contient une obligation de portée générale et ne garantit aucun droit autonome susceptible d’être violé séparément (voir Zehnalová et Zehnal c. République tchèque (déc.), n o 38621/97, CEDH 2002-V), celle-ci étant incompatible ratione materiae .

La Cour rappelle sa position constante selon laquelle l’exécution de la décision interne demeure la forme la plus appropriée de redressement pour ce qui est des violations de la Convention similaires à celles constatées dans la présente affaire ( Gerasimov et autres c. Russie , n os 29920/05 et 10 autres, § 198, 1 er juillet 2014). Par conséquent, elle juge que l’État défendeur doit sans tarder assurer l’exécution, par des moyens appropriés, de la décision initiale rendue en faveur du requérant. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ, Rejette la demande de radiation de la requête formulée par le Gouvernement sur le fondement de sa déclaration unilatérale ; Déclare la requête recevable quant aux griefs tirés de l’inexécution de la décision de justice en cause sous l’angle de l’article 6 § 1 de la Convention et l’article 1 du Protocole n o 1, dit qu’il n’est pas nécessaire d’examiner séparément les griefs formulés sous l’angle de l’article 13 de la Convention et déclare la requête irrecevable pour le surplus ; Dit que la requête révèle une violation de l’article 6 § 1 de la Convention et de l’article 1 du Protocole n o 1 en raison de l’inexécution de la décision de justice interne ; Dit que l’État défendeur doit, dans les trois mois, assurer par des moyens appropriés l’exécution de la décision de justice interne pendante visée dans le tableau joint en annexe ; Dit a) que l’État défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois, la somme indiquée dans le tableau joint en annexe, à convertir dans la monnaie de l’État défendeur au taux applicable à la date du règlement ; b) qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ce montant sera à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage. Fait en français, puis communiqué par écrit le 23 janvier 2025, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement. Viktoriya Maradudina Kateřina Šimáčková Greffière adjointe f.f. Présidente ANNEXE Requête concernant des griefs tirés de l’article 6 § 1 et l’article 13 de la Convention et de l’article 1 du Protocole n o 1 (inexécution ou exécution tardive de décisions de justice internes et absence de recours effectif à cet égard) Numéro et date d’introduction de la requête Nom du requérant et année de naissance Désignation de la juridiction interne Titre exécutoire Date de la décision Date de début de l’inexécution Date de fin de l’inexécution Délai d’exécution Procédure de réparation Nom de la juridiction interne Date de la décision Indemnisation octroyée (en euros) Montant alloué pour dommage moral (en euros) [1] 33751/21 21/06/2021 Nicolae DANILIUC 1958 Tribunal de Bălți Obligation de l’autorité locale de fournir au requérant un terrain, 17/07/2000 17/07/2000 en cours Plus de 22 années et 7 mois et 13 jours Procédure en réparation en vertu de la Loi 87/2011 : Cour suprême de justice 02/06/2021 : Aucune réparation allouée par les tribunaux internes. 1 600 [1] Plus tout montant pouvant être dû titre d'impôt par la partie requérante.