Comunicat la 6 iunie 2017 A DOUA SECȚIUNE Cerere nr. 1792/12 Tahsin YILMAZ împotriva Turciei introdusă la 30 noiembrie 2011 FOARTE DE LEFFARE Cererea se referă la moartea fratelui reclamantului, Bahattin Yalmaz, în timp ce a fost încarcerat. Mai 2005, el a fost diagnosticat cu cancer renal metastazat în timpul procesului. Ulterior, printr-o hotărâre din 2 februarie 2011, Bahattin Yalmaz a fost condamnat la 28 de ani și nouă luni de închisoare. Martie 2011, instituția de tip L d . Ankara, unde a fost reținută transferul la spitalul Numune d'Ankara. După documentele dosarului, el s-a întors de două ori pentru a fi tratat. La 8 aprilie 2011, 11 Camera instanței judecătorești din Ankara a respins cererea de punere în libertate din cauza recursului în Casație formulat împotriva hotărârii în primă instanță, condamnarea nu a devenit definitivă și că aceasta l-a împiedicat pe deținut să beneficieze de dispozițiile articolului 16 din Legea privind executarea pedepselor și a măsurilor de securitate (nr. 5275 din 13 decembrie 2004) [1] Într-un raport din 26 aprilie 2011, Consiliul de Sănătate al Spitalului Numune d'Ankara concluzionează că executarea pedepsei privative de libertate într-o instituție penitenciară prezintă un pericol pentru starea de sănătate a persoanei respective, că este necesară suspendarea executării pedepsei pronunțate pe o perioadă de șase luni și că boala prezenta un caracter permanent. La 2 mai 2011, 11 La o dată nespecificată, camera 12 a tribunalului din Ankara a respins opoziția formulată împotriva deciziei camerei 11 și, la rândul său, Parchetul de lângă Curtea de Casație a respins cererea de eliberare. În cele din urmă, la 2 iunie 2011, Bahattin Yalmaz a murit. Invocând art. 2 din Convenție, reclamantul denunță nerespectarea dreptului la viață al fratelui său de către autoritățile care au refuzat să-l elibereze, în pofida constatării medicale a condițiilor de închisoare în raport cu tabloul clinic, care necesită îngrijire și condiții speciale de igienă și, susține că persoana decedată nu a fost tratată în mod corespunzător. În plus, fără a invoca un articol special din Convenție, se plânge de ineficiența căilor de atac interne. Întrebări adresate părților Având în vedere jurisprudența Curții privind obligația statelor de a proteja viața și sănătatea persoanelor private de libertatea lor (a se vedea, printre altele, Powell c. Regatul Unit (dec.), nr 45305/99, CEDH 2000-V, Anguelova c. Bulgaria , n 38361/97, § 130, CEDO 2002 IV, Naoumenko c. Ucraina, n 42023/98, § 112, 10 februarie 2004, Tais c. Franța, n 39922/03, § 96 și 98, 1 iunie 2006, Huylu c. Turcia, n 52955/99, § 57 și 58, 16 noiembrie 2006, Tararieva c. Rusia, n 4353/03, § 74, 85 și 87, CEDH 2006 XV (extracte), Dzieciak c. Polonia, n 77766/01, § 91, 9 decembrie 2008 sau din nou Makharadze și Sikharulidze c. Georgia, n 35254/07, § 71 și 72, 22 noiembrie 2011), reținerea în penitenciar a fratelui reclamantului în pofida cancerului în fază terminal diagnosticat la acesta a respectat cerințele prevăzute la art. 2 și/sau 3 din convenție, în special, care erau condițiile materiale ale detenției decedatului, care erau îngrijirile acordate decedatului înainte de deces; menținerea sa în detenție a fost oportună având în vedere starea sa de sănătate și evoluția sa pe care o putea prezenta în special în raport 26 aprilie 2011 de la Spitalul Numune d mail Ankara, conform căreia executarea pedepsei privative de libertate într-o instituție penitenciară prezenta un pericol pentru starea de sănătate a persoanei respective (a se vedea, Gülay quetin c. Turcia, 44084/10, § 116 - 121, 5 martie 2013) Refuzul fratelui reclamantului de a beneficia de căile de drept prevăzute la art. 16 alineatul (2) din Legea nr. 5275, pe motiv că condamnarea sa nu era încă definitivă, este în conformitate cu cerința de a proteja viața și integritatea persoanelor prin lege În sensul prezentului acord, se aplică următoarele definiții: În această privință, ce greutate trebuie acordată faptului că în Turcia au existat cazuri în care persoanele deținute temporar au fost eliberate din motive de sănătate, ținând cont de considerații umanitare (a se vedea, printre altele, referințele care figurează în hotărârea Hüseyin Y. Turcia 2778/02, § 88, 3 mai 2007 și Gülay stetin, citată anterior, § 116 - 121) În această privință, guvernul este rugat să furnizeze o copie completă a dosarului medical al lui Bahattin Y În cazul unei boli [altele decât cele mentale], pedeapsa este executată în serviciile unei instituții spitalicești rezervate condamnaților. Cu toate acestea, dacă executarea unei pedepse din închisoare prezintă, totuși, un risc cert pentru viața condamnatului, acolo este suspendată până la vindecarea lui
Communiquée le 6 juin 2017
Requête n
o
1792/12
Tahsin YILMAZ
contre la Turquie
introduite le 30 novembre 2011
La requête concerne
le décès du frère du requérant, Bahattin Yılmaz, alors qu’il était incarcéré. En détention provisoire depuis son placement le 27
mai 2005, on lui diagnostiqua un cancer du rein métastatique en cours de procès. Par la suite, par un jugement du 2 février 2011, Bahattin Yılmaz fut condamné à une peine de vingt-huit ans et neuf mois d’emprisonnement. Le 9
mars 2011, l’établissement pénitentiaire de type L d’Ankara où il était détenu le transféra à l’hôpital Numune d’Ankara. D’après les pièces du dossier, il y retourna à deux reprises pour être traité. Le 8 avril 2011, la 11
e
chambre de la cour d’assises d’Ankara rejeta la demande de mise en liberté au motif qu’en raison du pourvoi en cassation formé contre le jugement de première instance, la condamnation n’était pas devenue définitive, et que cela empêchait le détenu de bénéficier des dispositions de l’article
16 de la loi sur l’exécution des peines et des mesures de sûreté (n
o
5275 du 13 décembre 2004)
[1]
. Par un rapport du 26 avril 2011, le conseil de la santé de l’hôpital Numune d’Ankara conclut que l’exécution de la peine privative de liberté dans un établissement pénitentiaire présentait un danger pour l’état de santé de l’intéressé, qu’il convenait de surseoir à l’exécution de la peine prononcée pour une durée de six mois et que la maladie présentait un caractère permanent. Le 2 mai 2011, la 11
e
chambre de la cour d’assises d’Ankara rejeta une nouvelle fois la demande de mise en liberté pour les mêmes motifs. À une date non précisée, la 12
e
chambre de la cour d’assises d’Ankara rejeta l’opposition formée contre la décision de la 11
e
chambre et, le parquet près la Cour de cassation rejeta à son tour la demande de mise en liberté.
Enfin, le 2 juin 2011, Bahattin Yılmaz décéda.
Invoquant l’article 2 de la Convention, le requérant dénonce le non-respect du droit à la vie de son frère par les autorités qui ont refusé de le libérer malgré le constat médical de l’inadéquation des conditions carcérales par rapport à son tableau clinique, nécessitant des soins et des conditions d’hygiène particuliers et, soutient que le défunt n’avait pas été dûment traité. En outre, sans invoquer un article particulier de la Convention, il se plaint de l’inefficacité des voies de recours internes.
1.
Eu égard à la jurisprudence de la Cour relativement à l’obligation faite aux États de protéger la vie et la santé des personnes privées de leur liberté (voir, entre autres,
Powell c. Royaume-Uni
(déc.), n
o
Anguelova c. Bulgarie
, n
o
‑
IV,
Naoumenko c. Ukraine
, n
o
42023/98, § 112, 10 février 2004,
Taïs c.
France
, n
o
39922/03, §§ 96 et 98, 1
er
juin 2006,
Huylu c. Turquie
, n
o
52955/99, §§ 57 et 58, 16 novembre 2006,
Tararieva c. Russie
, n
o
4353/03, §§ 74, 85 et 87, CEDH 2006
‑
XV (extraits),
Dzieciak c.
Pologne
, n
o
77766/01, § 91, 9 décembre 2008, ou encore
Makharadze et Sikharulidze c. Géorgie
, n
o
35254/07, §§ 71 et 72, 22 novembre 2011), la détention en milieu carcéral du frère du requérant malgré le cancer en phase terminale diagnostiqué chez lui a-t-il respecté les exigences découlant de l’article
2 et/ou 3 de la Convention, et notamment,
–
quelles étaient les conditions matérielles de la détention du défunt,
–
quels étaient les soins dispensés au défunt avant son décès,
–
son maintien en détention était-il opportun eu égard à son état de santé et à l’évolution qu’il pouvait présenter notamment au regard du rapport 26
avril 2011 de l’hôpital Numune d’Ankara selon lequel «
l’exécution de la peine privative de liberté dans un établissement pénitentiaire présentait un danger pour l’état de santé de l’intéressé
» (voir,
Gülay Çetin c. Turquie
, n
o
44084/10, §§ 116 à 121, 5 mars 2013)
?
2.
Le fait de refuser au frère du requérant le bénéfice des voies de droit prévues par l’article 16 § 2 de la loi n
o
5275, au motif que sa condamnation n’était pas encore définitive, cadre-t-il avec l’exigence de «
protéger la vie et l’intégrité des individus par la loi
» et/ou les obligations procédurales, inhérentes aux articles 2 et 3 de la Convention, pris isolément ou combinés avec l’article 13
? À cet égard, quel poids doit-on accorder au fait qu’en Turquie, il y a eu des cas où des personnes détenues à titre provisoire avaient bien été libérées pour motifs de santé, compte tenu de considérations humanitaires (voir, parmi d’autres, les références qui figurent dans l’arrêt
Hüseyin Yıldırım c. Turquie
(n
o
2778/02, § 88, 3 mai 2007, et
Gülay Çetin, précité, §§ 116 à 121
)
?
À cet égard, le Gouvernement est prié de fournir copie intégrale du dossier médical de Bahattin Yılmaz ainsi que les pièces du dossier relatif à la procédure pénale dirigée contre l’intéressé, y compris les décisions relatives aux demandes de mise en liberté.
[1]
.
«
En cas de maladie [autre que mentale], la peine est exécutée dans les services d’un établissement hospitalier réservé aux condamnés. Cependant, si l’exécution d’une peine d’emprisonnement présente, malgré tout, un risque certain pour la vie du condamné, il y est sursis jusqu’à la guérison de l’intéressé.
»