ALPAY c. TURQUIE

Comunicat la 13 iunie 2017 Secțiunea a doua Cerere nr. 16538/17 Șahin ALPAY împotriva Turciei introdusă la 28 februarie 2017 EXPOSAT DE FAPTE Reclamantul, domnul Șahin Alpay, este un resortisant turc născut în 1944 și deținut la Istanbul. Acesta este reprezentat în fața Curții de către domnul V. Ok și domnul lacle, avocați în Istanbul. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Traseul profesional al reclamantului Reclamantul este un jurnalist care a lucrat din 2002 pentru ziarul Zaman , un ziar considerat a fi principalul organ de publicare a rețelei de televiziune La 27 iulie 2016, în contextul stării de urgență, al Decretului-lege nr. 668. Din 2001, acesta dădea, de asemenea, cursuri de politică comparate și de istorie politică a Turciei în cadrul unei universități private din Istanbul. În ultimii ani care au precedat tentativa de lovitură de stat din 15 iulie 2016, reclamantul a fost cunoscut pentru punctul său de vedere critic cu privire la politicile guvernului în vigoare. Încercarea de lovitură de stat din 15 iulie 2016 În noaptea de 15-16 iulie 2016, un grup de persoane aparținând forțelor armate turce, denumit Consiliul de pace din țară A încercat să răstoarne parlamentul, guvernul și președintele republicii alese în mod democratic. În timpul tentativei de lovitură de stat, soldații controlați de pustnici au bombardat mai multe clădiri strategice ale statului, inclusiv Parlamentul și complexul prezidențial, au atacat hotelul unde se afla președintele Republicii, l-au luat ostatic pe șeful de stat major, au atacat stații de televiziune și au împușcat protestatari. În acea noapte marcată de violență, peste 300 de persoane au fost ucise și peste 2 000 de persoane au fost rănite. În urma tentativei de lovitură de stat, autoritățile naționale au acuzat rețeaua Fethullah Gülen, un cetățean turc care locuia în Pennsylvania, Statele Unite ale Americii, considerat a fi șeful unei organizații teroriste numite FETÖ/PDY Organizația teroristă guleniste Structura de stat paralel mai multe anchete penale au fost inițiate de către procurorii competenți împotriva unor membri prezumați ai acestei organizații. Între timp, la 20 iulie 2016, guvernul a declarat starea de urgență pentru o perioadă de trei luni și, la 21 iulie 2016, autoritățile turce au notificat Secretarului General al Consiliului Europei o derogare de la convenție în temeiul articolului 15. L În cadrul unei anchete inițiate împotriva unor membri prezumați ai FETÖ/PDY, la 27 iulie 2016, reclamantul a fost arestat la domiciliul său, la Istanbul, și arestat. La 30 iulie 2016, acesta a fost interogat de către Hotărârea pentru securitate de la Istanbul. În cursul audierii sale, a negat că aparține unei organizații ilegale. În aceeași zi, mai multe persoane responsabile de zi cu zi Zaman, inclusiv reclamantul, au fost aduse în fața celui de-al 4-lea judecător de pace al statului. Acesta l-a interogat pe reclamant cu privire la faptele care i-au fost reproșate și cu privire la acuzațiile aduse împotriva sa. Reclamantul indiqua a început să lucreze la Zaman Pentru a-și exprima opiniile, a fost pentru un sistem democratic care corespunde standardelor europene, pe care l-a conștient de amenințarea provocată de mișcarea lui Fethullah Gülen numai după tentativa de lovitură de stat din 15 iulie 2016 și pe care aceaceasta a fost împotriva oricărei încălcări a democrației. La sfârșitul instanței, judecătorul, având în vedere conținutul articolelor redactate de reclamant, care, în opinia sa, fac laapologia organizației teroriste în discuție, a cărui punere în detenție provizorie a acesteia. În acest scop, el ține seama de următoarele elemente: existența unor suspiciuni puternice asupra reclamantului ; natura încălcării în cauză și faptul că aceasta se număra printre infracțiunile enumerate la art. 100 3 din Codul de procedură penală (CPP) ; Starea și riscul de deteriorare a elementelor de probă; și riscul ca măsurile alternative la detenție să fie insuficiente pentru a asigura participarea persoanei vizate la procedurile penale. La 5 august 2016, reclamantul a formulat o opoziție împotriva ordonanței de arest provizoriu împotriva sa și a susținut că aceasta nu este compatibilă cu condițiile sale de păstrare în închisoare, printr-o decizie din 8 august 2016, 5 august 2016, 5 august 2016. La 17 octombrie 2016, reclamantul a formulat o nouă acțiune pentru a obține eliberarea sa. Printr-o hotărâre pronunțată la 26 octombrie 2016, 3 judecător de pace d . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . La 10 aprilie 2017, Parchetul din Jurisdicție a pus în fața tribunalului o acuzație împotriva mai multor persoane, inclusiv a reclamantului, care erau suspectate de a face parte din rețeaua de mass-media a FETÖ/PDY și pe care a acuzat în principal că a încercat să răstoarne ordinea constituțională, Marele Parlament Național al Turciei și guvernul prin forță și violență, și să comită infracțiuni în numele unei organizații teroriste. Procurorul general al Republicii a susținut că articolele redactate de reclamant și de alte persoane acuzate în cadrul aceleiași proceduri penale inițiate împotriva responsabililor mass-media ai FETÖ/PDY nu pot fi considerate ca fiind expresia, din partea autorilor, a opoziției sau a criticilor față de guvern. În ceea ce privește reclamantul, acesta a considerat că expresiile utilizate de acesta au depășit limitele libertății presei în măsura în care acestea au adus atingere drepturilor autorităților oficiale și au amenințat pacea socială și ordinea publică. Potrivit procurorului Republicii, reclamantul, în articolele sale, nu ezitase să incite la o posibilă lovitură de stat militară și, pe scurt, a îndeplinit funcții care servesc intereselor organizației teroriste. Procedura penală este în prezent pendinte în fața instanțelor naționale. Acțiunea individuală în fața Curții Constituționale și starea de sănătate a reclamantului Din documentele din dosar reiese că reclamantul suferă de o hipertrofie benignă a prostatei, de o hiperlipidemie, de o hiperuricemie, de o gușă multinodulară și de o apnee de somn. La 8 septembrie 2016, reclamantul sesizează Curtea Constituțională cu privire la o acțiune individuală. În special, acesta a denunțat o încălcare a dreptului său la libertate și securitate și a dreptului său la libertatea de exprimare și de presă. Reclamantul a susținut, de asemenea, că starea sa de sănătate nu era compatibilă cu condițiile sale de menținere în închisoare. În această privință, a solicitat Curții Constituționale să indice o măsură provizorie alternativă la detenție, care să îi permită să beneficieze de o eliberare provizorie. Prin decizia din 26 octombrie 2016, Curtea Constituțională a respins aplicarea unei astfel de măsuri provizorii. În acest scop, Comisia a considerat mai întâi că reclamantul a fost monitorizat în mod regulat cu privire la evoluția stării sale de sănătate încă din momentul detenției sale provizorii și că exista un spital de stat în interiorul Õ unității ï în care locuia. În această privință, Comisia a remarcat că, la 4 octombrie 2016, la Õ , în urma unei cereri făcute în acest sens de către acesta în ziua precedentă, a fost examinat la închisoare de către un medic curant și a fost apoi transferat la serviciul de dejuriologie al spitalului de stat, că a fost supus unei examinări medicale în cadrul acestui departament la 20 octombrie 2016 și că următoarea întâlnire a fost stabilită la 22 martie 2017. În aceste condiții, Curtea Constituțională a considerat că menținerea în custodie provizorie a reclamantului nu constituia, în acel moment, un pericol pentru viața sau sănătatea reclamantului. În plus, Comisia a precizat că ar fi posibil ca reclamantul, în cazul unei schimbări în starea sa de sănătate sau în condițiile de detenție, să o sesizeze din nou în legătură cu o cerere de măsură provizorie în vederea eliberării acesteia. Procedura referitoare la acțiunea individuală a reclamantului este în continuare pendinte în fața Curții Constituționale. 311 § 1 din Codul penal (CP) se citește astfel oricine încearcă să răstoarne Marea Adunare Națională a Turciei prin forță și violență sau de la a împiedica parțial sau pe deplin exercitarea funcțiilor sale va fi condamnat la condamnare pe viață agravată. Oricine încearcă să răstoarne guvernul Republicii Turcia prin forță și violență sau prin lamaie împiedica parțial sau pe deplin exercitarea funcțiilor sale va fi condamnat la reținere pe viață agravată. La art. 314 § 1 și 2 din CP, care prevede travaliul unei organizații ilegale, se citește după cum urmează: Oricine constituie sau conduce o organizație pentru a comite infracțiunile prevăzute în a patra și a cincea secțiune a prezentului capitol va fi condamnat la o pedeapsă între 10 și 15 ani de închisoare. Orice membru al unei organizații menționate la primul paragraf va fi condamnat la o pedeapsă între 5 și 10 ani de închisoare. Detenția provizorie este reglementată de art. 100 și următoarele din CPP. În conformitate cu art. 100 din CPP, o persoană poate fi pusă în detenție provizorie în cazul în care există elemente faptice care permit ca persoana în cauză să fi comis o infracțiune și în cazul în care plasarea sa în detenție este justificată de unul dintre motivele enumerate în această dispoziție, și anume : fuga sau riscul de evadare a suspectului și riscul ca acesta să ascundă sau să modifice dovezile sau influența martorilor. Pentru anumite infracțiuni, în special crime împotriva securității statului și ordinii constituționale, existența unor suspiciuni puternice asupra persoanei este suficientă pentru a justifica detenția provizorie. 101 din CPP prevede că detenția provizorie este dispusă în stadiul de land de către un judecător unic la cererea procurorului republicii și în stadiul de judecată de către instanța competentă, din oficiu sau la cererea procurorului. Ordinele de plasare și de menținere în detenție provizorie pot face obiectul unei opoziții. Deciziile referitoare la aceasta trebuie să fie motivate în drept și în fapt. GRIEFS Invocând art. 5 alineatul (1) din Convenție, reclamantul a declarat că nu există nicio dovadă cu privire la existența unor motive plauzibile ale Ö Õ de a fi comis o infracțiune care să facă necesară plasarea sa în arest provizoriu. Pe marginea unghiului art. 5 alin. (3) din Convenție, reclamantul denunță durata detenției sale provizorii, pe care o consideră excesivă. El susține că hotărârile judecătorești care au ordonat punerea și menținerea sa în detenție provizorie nu au fost suficient de motivate. Pe teren de la art. 5 alin. (4) din Convenția combinată cu art. 13, reclamantul se plânge că nu a avut posibilitatea de a contesta efectiv legalitatea detenției sale provizorii în fața unei instanțe independente și imparțiale. În plus, Comitetul consideră că procedura desfășurată de acesta în fața Curții Constituționale în scopul contestarii legalității detenției provizorii nu a fost conformă cu cerințele convenției, întrucât, în opinia sa, această înaltă instanță nu a respectat cerința de termen scurt În afara unghiului articolului 5 alineatul (5) din Convenție, reclamantul se plânge, de asemenea, că nu a dispus de nici o acțiune efectivă care i-ar fi permis să obțină despăgubiri din cauza detenției sale provizorii. Reclamantul denunță, de asemenea, o încălcare a libertății sale de exprimare, în opinia sa, contrar articolului 10 din Convenție, din cauza punerii sale în detenție și a menținerii sale provizorii. În cele din urmă, invocând art. 18 din Convenție, reclamantul declară că a fost reținut pentru că a exprimat opinii critice. RĂSPUNS LA P Ă R Ț I Ț I Ă Ț I Ă R Ț I Ă Ț I , după cum se prevede la art. 35 alineatul (1) din Convenție, reclamantul a fost la dispoziția sa, în conformitate cu art. 5 § 4 din Convenție, o procedură efectivă prin care putea contesta legalitatea detenției sale? În special procedura în fața Curții Constituționale prin care reclamantul a încercat să conteste legalitatea detenției sale provizorii a fost conformă cu cerințele art. 5 alin. (4) din Convenție Durata acestei proceduri a fost compatibilă cu condiția de termen scurt a acestui articol? Reclamantul a fost pus în detenție provizorie cu încălcarea art. 5 alin. (1) din Convenție? ? Mai precis, dovezile conținute în dosar în momentul plasării în detenție au fost suficiente pentru a convinge un observator obiectiv că acesta ar fi putut comite infracțiunile care i-au fost reproșate Instanțele interne au dat motive relevante și suficiente pentru a justifica reținerea provizorie a reclamantului, în conformitate cu art. 5 alineatul (3) din convenție? În plus, durata detenției provizorii a reclamantului era compatibilă cu condiția de judecată într-un termen rezonabil (5) În conformitate cu art. 5 alin. (5) din Convenție, reclamantul a avut dreptul efectiv și sancționat în justiție de a obține despăgubiri pentru detenția sa, pe care îl consideră contrar art. 5 alin. (1), (3) și (4) din Convenție, a fost încălcată libertatea de exprimare a reclamantului? În acest caz, această încălcare era prevăzută de lege și necesară, în sensul art. 10 alin. (2) din Convenție? S-a aplicat privarea de libertate impusă reclamantului în prezenta cauză, care se presupune că este conformă cu art. 5 din convenție, în detrimentul articolului 18 din convenție, în alt scop decât cel prevăzut la articolul menționat (Rasul Jafarov c. Azerbaidjan, nr. 69981/14, § 153-163, 17 martie 2016)

Communiquée le 13 juin 2017

DEUXIÈME SECTION

Requête n

o

16538/17

Șahin ALPAY

contre la Turquie

introduite le 28 février 2017

EXPOSÉ DES FAITS

Le requérant, M. Șahin Alpay, est un ressortissant turc né en 1944 et détenu à Istanbul. Il est représenté devant la Cour par M

e

V. Ok et M

e

F.

Çağıl, avocats à Istanbul.

A.

Les circonstances de l’espèce

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.

1.

Le parcours professionnel du requérant

Le requérant est un journaliste qui travaillait depuis 2002 pour le journal

Zaman

, un quotidien considéré comme l’organe principal de publication du réseau «

guleniste

» et fermé à la suite de la promulgation le 27 juillet 2016, dans le cadre de l’état d’urgence, du décret-loi n

o

Au cours des dernières années ayant précédé la tentative de coup d’État du 15 juillet 2016, le requérant était connu pour son point de vue critique concernant les politiques du gouvernement en place.

2.

La tentative de coup d’État du 15 juillet 2016

Dans la nuit du 15 au 16 juillet 2016, un groupe de personnes appartenant aux forces armées turques, dénommé «

le Conseil de la paix dans le pays

», fit une tentative de coup d’État militaire afin de renverser le parlement, le gouvernement et le président de la République démocratiquement élus.

Durant la tentative de coup d’État, les soldats contrôlés par les putschistes bombardèrent plusieurs bâtiments stratégiques de l’État, y compris le Parlement et le complexe présidentiel, attaquèrent l’hôtel où se trouvait le président de la République, prirent en otage le chef d’état-major, attaquèrent des stations de télévision et tirèrent sur des manifestants. Au cours de cette nuit marquée par des violences, plus de 300 personnes furent tuées et plus de 2 000 personnes furent blessées.

Au lendemain de la tentative de coup d’État, les autorités nationales accusèrent le réseau de Fethullah Gülen, un citoyen turc résidant en Pennsylvanie (États-Unis d’Amérique), considéré comme étant le chef présumé d’une organisation terroriste appelée

FETÖ/PDY

(«

Organisation terroriste guleniste

/

Structure d’État parallèle

»). Plusieurs enquêtes pénales furent engagées par les parquets compétents contre des membres présumés de cette organisation.

Entre-temps, le 20 juillet 2016, le gouvernement avait déclaré l’état d’urgence pour une période de trois mois, et, le 21 juillet 2016, les autorités turques avaient notifié au Secrétaire général du Conseil de l’Europe une dérogation à la Convention au titre de l’article

15.

3.

L’arrestation et la mise en détention provisoire du requérant

Dans le cadre de l’une des enquêtes engagées contre des membres présumés du

FETÖ/PDY

, le 27 juillet 2016, le requérant, soupçonné d’appartenance à ladite organisation terroriste, fut arrêté à son domicile, à Istanbul, et placé en garde à vue.

Le 30 juillet 2016, il fut interrogé à la direction de la sûreté d’Istanbul. Au cours de son audition, il nia appartenir à une organisation illégale.

Le même jour, plusieurs personnes responsables du quotidien

Zaman

, dont le requérant, furent traduites devant le 4

e

juge de paix d’Istanbul. Celui-ci interrogea le requérant sur les faits qui lui étaient reprochés et sur les accusations portées à son encontre. Le requérant indiqua qu’il avait commencé à travailler à

Zaman

pour pouvoir exprimer ses opinions, qu’il était pour un système démocratique correspondant aux standards européens, qu’il avait pris conscience de la menace causée par le mouvement de Fethullah Gülen seulement après la tentative de coup d’État du 15

juillet 2016 et qu’il était contre toute atteinte à la démocratie.

À l’issue de l’audience, le juge, considérant le contenu des articles rédigés par le requérant –

lesquels, selon lui, faisaient l’apologie de l’organisation terroriste en question

–, ordonna la mise en détention provisoire de l’intéressé. Pour ce faire, il tint compte des éléments suivants

: l’existence de forts soupçons pesant sur le requérant

; la nature de l’infraction en cause et le fait que celle-ci figurait parmi les infractions énumérées à l’article

100

§

3 du code de procédure pénale (CPP) –

à savoir les infractions dites «

cataloguées

», pour lesquelles, en cas de fortes présomptions, la détention provisoire de la personne soupçonnée était réputée justifiée

–

; le risque de fuite

; l’état et le risque de détérioration des éléments de preuve

; et le risque que des mesures alternatives à la détention fussent insuffisantes pour assurer la participation de l’intéressé à la procédure pénale.

Le 5 août 2016, le requérant forma opposition contre l’ordonnance de mise en détention provisoire prise à son encontre. Il soutenait qu’il n’y avait pas de raison justifiant son placement en détention provisoire. En outre, il affirmait que son état de santé n’était pas compatible avec ses conditions de maintien en prison. Par une décision du 8 août 2016, le 5

e

juge de paix d’Istanbul rejeta l’opposition formée par l’intéressé.

Le 17 octobre 2016, le requérant forma un nouveau recours afin d’obtenir sa libération. Par une décision rendue le 26 octobre 2016, le 3

e

juge de paix d’Istanbul rejeta ce recours.

Le 10 avril 2017, le parquet d’Istanbul déposa devant la cour d’assises d’Istanbul un acte d’accusation contre plusieurs personnes, dont le requérant, qui étaient soupçonnées de faire partie du réseau de médias du

FETÖ/PDY

et auxquelles il reprochait principalement d’avoir tenté de renverser l’ordre constitutionnel, la Grande Assemblée nationale de Turquie et le gouvernement par la force et la violence, et de commettre des infractions au nom d’une organisation terroriste. Il requit la condamnation de ces personnes trois fois à la réclusion à perpétuité aggravée et à une peine d’emprisonnement allant jusqu’à quinze

ans.

Le procureur de la République soutenait que les articles rédigés par le requérant et par d’autres personnes accusées dans le cadre de la même procédure pénale engagée contre les responsables des médias du

FETÖ/PDY

ne pouvaient pas être considérés comme l’expression, de la part de leurs auteurs, d’une opposition ou de critiques envers le gouvernement. S’agissant du requérant, il estimait que les expressions utilisées par ce dernier avaient dépassé les limites de la liberté de la presse dans la mesure où elles avaient porté atteinte aux droits des autorités officielles et où elles menaçaient la paix sociale et l’ordre public. Selon le procureur de la République, le requérant, dans ses articles, n’avait pas hésité à inciter à un éventuel coup d’État militaire et, en résumé, il avait rempli des fonctions servant les intérêts de l’organisation terroriste.

La procédure pénale est actuellement pendante devant les juridictions nationales.

4.

Le recours individuel devant la Cour constitutionnelle et l’état de santé du requérant

Il ressort des documents contenus dans le dossier que le requérant souffre d’une hypertrophie bénigne de la prostate, d’une hyperlipidémie, d’une hyperuricémie, d’un goitre multinodulaire et d’une apnée du sommeil.

Le 8 septembre 2016, le requérant saisit la Cour constitutionnelle d’un recours individuel. Il dénonçait en particulier une violation de son droit à la liberté et à la sûreté et de son droit à la liberté d’expression et de presse. Le requérant soutenait également que son état de santé n’était pas compatible avec ses conditions de maintien en prison. Il demandait à cet égard à la Cour constitutionnelle d’indiquer une mesure provisoire alternative à la détention, lui permettant de bénéficier d’une mise en liberté provisoire.

Par une décision du 26 octobre 2016, la Cour constitutionnelle rejeta l’application d’une telle mesure provisoire. Pour ce faire, elle considéra d’abord que le requérant avait régulièrement été surveillé quant à l’évolution de son état de santé, et ce dès son placement en détention provisoire, et qu’il existait un hôpital d’État au sein de l’établissement pénitentiaire où il séjournait. À cet égard, elle nota que, le 4 octobre 2016, l’intéressé, à la suite d’une demande faite en ce sens par lui la veille, avait été examiné à la prison par un médecin traitant et avait ensuite été transféré au service d’urologie de l’hôpital d’État, qu’il avait été soumis à un examen médical au sein de ce service le 20 octobre 2016 et que le rendez-vous suivant avait été fixé au 22 mars 2017. Dans ces conditions, la Cour constitutionnelle estima que le maintien en détention provisoire du requérant ne constituait pas, à ce moment-là, un danger pour la vie ou la santé de ce dernier. Elle précisa en outre qu’il serait loisible au requérant, en cas de changement dans son état de santé ou ses conditions de détention, de la saisir à nouveau d’une demande de mesure provisoire en vue d’obtenir sa remise en liberté.

La procédure afférente au recours individuel du requérant est toujours pendante devant la Cour constitutionnelle.

B.

Le droit et la pratique internes pertinents

L’article

311 § 1 du code pénal (CP) se lit ainsi

:

«

Quiconque tente de renverser la Grande Assemblée nationale de Turquie par la force et la violence ou de l’empêcher partiellement ou totalement d’exercer ses fonctions sera condamné à la réclusion à perpétuité

aggravée. »

L’article

312 § 1 du CP est ainsi libellé

:

«

Quiconque tente de renverser le gouvernement de la République de Turquie par la force et la violence ou de l’empêcher partiellement ou totalement d’exercer ses fonctions sera condamné à la réclusion à perpétuité aggravée.

»

L’article

314 §§ 1 et 2 du CP, qui prévoit le délit d’appartenance à une organisation illégale, se lit comme suit :

«

1.

Quiconque constitue ou dirige une organisation en vue de commettre les infractions énoncées aux quatrième et cinquième sections du présent chapitre sera condamné à une peine de dix à quinze ans d’emprisonnement.

2.

Tout membre d’une organisation telle que mentionnée au premier alinéa sera condamné à une peine de cinq à dix ans d’emprisonnement.

»

La détention provisoire est régie par les articles 100 et suivants du CPP. D’après l’article 100 du CPP, une personne peut être placée en détention provisoire lorsqu’il existe des éléments factuels permettant de la soupçonner fortement d’avoir commis une infraction et lorsque son placement en détention est justifié par l’un des motifs énumérés dans cette disposition, à savoir

: la fuite ou le risque de fuite du suspect, et le risque que celui-ci dissimule ou altère des preuves ou influence des témoins. Pour certains crimes, notamment les crimes contre la sécurité de l’État et l’ordre constitutionnel, l’existence de forts soupçons pesant sur la personne suffit à justifier le placement en détention provisoire.

L’article

101 du CPP dispose que la détention provisoire est ordonnée au stade de l’instruction par un juge unique à la demande du procureur de la République et au stade du jugement par le tribunal compétent, d’office ou à la demande du procureur. Les ordonnances de placement et de maintien en détention provisoire peuvent faire l’objet d’une opposition. Les décisions y relatives doivent être motivées en droit et en fait.

GRIEFS

Invoquant l’article 5 § 1 de la Convention, le requérant allègue qu’il n’existait aucun élément de preuve quant à l’existence de raisons plausibles de le soupçonner d’avoir commis une infraction pénale rendant nécessaire son placement en détention provisoire.

Sous l’angle de l’article 5 § 3 de la Convention, le requérant dénonce la durée de sa détention provisoire, qu’il qualifie excessive. Il soutient que les décisions judiciaires ayant ordonné sa mise et son maintien en détention provisoire n’étaient pas suffisamment motivées.

Sur le terrain de l’article 5 § 4 de la Convention combiné avec l’article

13, le requérant se plaint de ne pas avoir eu la possibilité de contester effectivement la légalité de sa détention provisoire devant un tribunal indépendant et impartial. Il estime en outre que la procédure menée par lui devant la Cour constitutionnelle aux fins de contestation de la légalité de sa détention provisoire n’a pas été conforme aux exigences de la Convention en ce que, à ses dires, cette haute juridiction n’a pas respecté l’exigence de «

bref délai

».

Sous l’angle de l’article 5 § 5 de la Convention, le requérant se plaint aussi de n’avoir disposé d’aucun recours effectif qui aurait pu lui permettre d’obtenir réparation en raison de sa détention provisoire.

Le requérant dénonce également une atteinte à sa liberté d’expression, selon lui contraire à l’article 10 de la Convention, en raison de sa mise et de son maintien en détention provisoire.

Enfin, invoquant l’article 18 de la Convention, le requérant allègue avoir été détenu pour avoir exprimé des opinions critiques.

QUESTIONS AUX PARTIES

1.

Le requérant a-t-il épuisé les voies de recours internes, comme l’exige l’article

35 § 1 de la Convention

?

2.

Le requérant avait-il à sa disposition, conformément à l’article 5 §

4 de la Convention, une procédure effective au travers de laquelle il pouvait contester la légalité de sa détention

? Plus particulièrement

la procédure devant la Cour constitutionnelle par laquelle le requérant a cherché à contester la légalité de sa détention provisoire était-elle conforme aux exigences de l’article 5 § 4 de la Convention

?

La durée de cette procédure était-elle compatible avec la condition de «

bref délai

» de cet article ?

3.

Le requérant a-t-il été mis en détention provisoire en violation de l’article

5 § 1 de la Convention

? Plus spécifiquement, les preuves contenues dans le dossier au moment du placement en détention de l’intéressé étaient-elles suffisantes pour persuader un observateur objectif que celui-ci avait pu commettre les infractions qui lui étaient reprochées

?

4.

Les juridictions internes ont-elles donné des raisons pertinentes et suffisantes pour justifier la détention provisoire du requérant, conformément à l’article

5 §

3 de la Convention ? En outre, la durée de la détention provisoire du requérant était-elle compatible avec la condition de jugement dans un «

délai raisonnable

», au sens du même paragraphe de l’article 5 de la Convention

?

?

6.

Y a-t-il eu atteinte à la liberté d’expression du requérant

? Dans l’affirmative, cette atteinte était-elle prévue par la loi et nécessaire, au sens de l’article 10 § 2 de la Convention

?

7.

La privation de liberté imposée au requérant dans la présente affaire, prétendument conforme à l’article 5 de la Convention, a-t-elle été appliquée, au mépris de l’article 18 de la Convention, dans un but autre que celui envisagé par ledit article (

Rasul Jafarov c. Azerbaïdjan

, n

o

69981/14, §§

153-163, 17 mars 2016)

?