Lunina și Mukhamedova împotriva Rusiei

A treia secțiune CAUZĂ DE LUNINA ȘI MUKHAMEDOVA v. RUSSIA (Aplicații nr. 7359/14 și 69173/14) JUDGMENT STRASBOURG 13 iunie 2017 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Lunina și Mukhamedova v. Rusia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), ședința în calitate de comitet compus din: Luis López Guerra, Președinte, Dmitry Dedov, Jolien Schukking, judecători, și Fatoș Aracı, secretar adjunct al secțiunii, având deliberat în privat la 23 mai 2017, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a fost originat în două cereri (nus. 7359/14 și 69173/14) împotriva Federației Ruse depuse la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de doi resortisanți ruși.

Detaliile acestora figurează în apendicele de mai jos. Primul reclamant a fost reprezentat de dl Y. Mokhnatkin, un avocat practicant la Moscova, Rusia, iar al doilea reclamant a fost reprezentat de dna A. Maralyan, un avocat admis la practică în Armenia. Guvernul rus ("guvernul") a fost reprezentat inițial de dl G. Matyushkin, reprezentantul Federației Ruse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, și apoi de succesorul său în acest birou, dl M. Galperin. În septembrie 2015, reclamațiile privind transferul proprietății apartamentelor reclamanților către autoritățile municipale și expulzarea acestora au fost comunicate guvernului și restul cererii nr. 69173/14 au fost declarate inadmisibile în temeiul articolului 54 § 3 din Regulamentul Curții.

Reclamanții au fost proprietari de apartamente din Moscova și Yekaterinburg. Autoritățile municipale au recuperat apartamentele, iar titlul reclamanților la proprietatea imobiliară în cauză a fost anulat. Aplicația nr. 7359/14 Tranzacții cu apartamentul achiziționat mai târziu de către solicitant Ye. a locuit în apartament la 7-1-50 Ulitsa Burakova, Moscova, în temeiul unui acord de locuință socială. La 12 decembrie 2003 Ye. a murit. Decembrie 2003 o persoană neidentificată care utilizează documentele în numele A. (denumită în continuare „A.”) a înregistrat apartamentul ca loc de reședință și s-a mutat în apartament. După cum a fost stabilit mai târziu de poliție, A. a prezentat autorităților de înregistrare un consimțământ scris pentru înregistrarea ei în apartamentul semnat presupus de Ye.

la 11 decembrie 2003. August 2007 Departamentul de Locație a transferat proprietatea apartamentului către A. în cadrul schemei de privatizare. Titlul A. la apartament a fost verificat și înregistrat de autoritățile de stat. La 10 octombrie 2007 A. a vândut apartamentul reclamantului. Tranzacția și titlul reclamantului la apartament au fost verificate și înregistrate de autoritățile de stat. Potrivit Guvernului, reclamantul nu s-a mutat în apartament. L-a închiriat la o terță parte. Anularea titlului solicitant la procedura de apartament și de evacuare 10. La 15 februarie 2010, poliția a deschis o anchetă penală privind achiziționarea frauduloasă a apartamentului de către A. Guvernul nu a informat de rezultatul său.

11. Mai 2012 Departamentul de Locație a adus o cerere civilă de invalidare a tuturor tranzacțiilor cu apartamentul, transferul titlului la apartamentul orașului Moscova și de evacuare a reclamantului. 12. La 19 decembrie 2012, Curtea de district Izmailovskiy din Moscova a acordat în întregime cererile Departamentului de Locație. Curtea a considerat acordurile de locație și privatizare în beneficiul A. pentru a fi nul și nul și de a restabili titlul orașului în apartament. Curtea a respins, de asemenea, argumentul reclamantului că a cumpărat un apartament cu bună credință, menționând că prețul de achiziție plătit pentru apartament era sub valoarea de piață. Nici ea a demostat îngrijirea sau diligența corespunzătoare atunci când a cumpărat apartamentul.

În cele din urmă, instanța a ordonat expulzia reclamantului. 13. La 30 mai 2013, Tribunalul a susținut hotărârea din 19 decembrie 2012 privind recursul. 14. La 11 octombrie 2013, Tribunalul a respins recursul reclamantului. Cererea nr. 69173/14 Tranzacțiile cu apartamentul achiziționat mai târziu de reclamantul 15. Apartamentul la 10-94 Ulitsa Shchorsa, Yekaterinburg, a fost deținut de Orașul Yekaterinburg. T. a locuit acolo ca un chiriaș în temeiul acordului de locuință socială cu orașul din 1966 până la moartea ei la 16 aprilie 2009. La 5 mai 2009, autoritățile municipale au fost informate de moartea ei și au anulat înregistrarea ei în apartament. 16. La 7 Mai 2009 administrația orașului a cerut poliției să efectueze o anchetă în ceea ce privește persoanele care locuiesc în apartament.

Poliția a închis apartamentul. Guvernul nu a informat despre rezultatul anchetei. 17. La o dată neespecificată, Tikh. a solicitat autorităților de înregistrare de stat pentru înregistrarea vânzării apartamentului de către T. la ea. Potrivit documentelor prezentate cu cererea, la 5 iunie 1992 titlul la apartament a fost transferat de la orașul Yekaterinburg la T. în cadrul schemei de privatizare și la 16 Ianuarie 1997 T. a vândut apartamentul la Tikh. Vânzarea a fost verificată și înregistrată de autoritățile de stat și titlul la apartament a fost transferat la Tikh. la 5 februarie 2010. 18. La 11 august 2010 Tikh. a vândut apartamentul la solicitant. Tranzacția a fost verificată și înregistrată de autoritățile de stat.

Anularea titlului reclamantului la procedura de apartament și de evacuare 19. La 26 Noiembrie 2012 administrația orașului a adus o acțiune în căutarea invalidării tuturor tranzacțiilor cu apartamentul. 20. La 19 decembrie 2013, Curtea de District Leninskiy din Yekaterinburg a invalidat acordul de privatizare și a transferat titlul în Orașul Yekaterinburg. Curtea a stabilit că T. nu a solicitat privatizarea apartamentului. Nici ea nu l-a vândut la Tikh. 21. La 19 martie 2014, Curtea Regională Sverdlovsk a susținut hotărârea din 19 decembrie 2013 privind recursul. II. HOTĂRÂREA DOMESTICĂ ȘI PRACȚIA RELEVANTĂ 22. Pentru un rezumat al dispozițiilor și practicilor interne relevante, a se vedea cazul Pchelintseva Pchelintseva și alții c. Rusia , nos.

47724/07, 58677/11, 2920/13, 3127/13 și 15320/13, §§ 60-71, 17 noiembrie 2016). DREPTUL INSCRIPȚIILE 23. Curtea decide să se alăture cererilor, având în vedere situația lor de fapt și juridică similară. II. ÎNCĂLCAREA ALEGATĂ A ARTICOLULUI I DE PROTOCOLUL nr. 1 LA CONVENȚIE 24. Reclamanții se plâng că au fost privați de proprietate în încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, care prevede, în măsura în care este cazul, după cum urmează: „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de posesiunile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional.

Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea bunurilor în conformitate cu dobânda generală sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau penalități.” 25. Guvernul a contestat acest argument. Ei au considerat că ingerința în drepturile de proprietate ale reclamanților a fost „în conformitate cu legea”, a urmărit un obiectiv legitim și a fost „necesar într-o societate democratică”. Autoritățile municipale au pierdut apartamentele ca urmare a acțiunilor frauduloase ale infractorilor neidentificați și, în consecință, au avut dreptul de a recupera apartamentele de la solicitanți pentru a le realoca ca locuințe sociale persoanelor cu venituri scăzute.

Prin urmare, municipalitățile au acționat în interesul acestor persoane. În ceea ce privește cererea nr. 7359/14, Guvernul a susținut, de asemenea, că reclamantul nu a demonstrat că a cumpărat cu bună credință apartamentul. În special, a cumpărat apartamentul pentru prețul care era sub valoarea de piață a apartamentului. 26. Reclamanții au menținut plângerile lor și au considerat că ingerința în drepturile lor de proprietate a fost ilegală și disproporționată. Pierderea proprietății în absența unei compensații le-a atribuit o sarcină excesivă. 7359/14) a susținut că, în cazul ei, nici autoritățile judiciare naționale, nici guvernul nu și-au justificat argumentul că prețul de cumpărare plătit pentru apartament era sub valoarea de piață.

Curtea constată că această plângere nu este vădit nefondată în sensul art. 35 § 3 lit. (a) din Convenție. De asemenea, constată că nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, trebuie declarată admisibilă. Principiile generale 28. Principiile generale privind protecția proprietăților sunt bine stabilite în jurisprudența Curții (a se vedea Gladysheva v. Rusia).

, nr. 7097/10, §§ 64-68, 6 decembrie 2011). Aplicarea acestor principii în cazul în cauză Curtea a examinat, în mai multe ocazii anterioare, cazurile în care statul rus sau autoritățile municipale, fiind proprietarii inițiali de locuințe, au avut succes în recuperarea acesteia de la reclamanții după ce s-a constatat că una dintre tranzacțiile anterioare referitoare la aceste proprietăți a fost frauduloasă (a se vedea Gladysheva , citată mai sus §§ 77-83; Stolyarova c. Rusia , nr. 15711/13 , §§ 47-51, 29 ianuarie 2015; Andrey Medvedev c. Rusia , nr. 75737/13 , §§ 42-47 , 13 septembrie 2016; Kirillova c. Rusia , nr. 50775/13 , §§ 33-40 , 13 septembrie 2016 și Anna Popova Rusia , nr. 59391/12 , §§§ 33-39, 4 octombrie 2016). Având în vedere condițiile și procedurile specifice în temeiul cărora statul și-a alienat activele persoanelor private, Curtea a remarcat că acestea sunt în competența exclusivă a statului și a susținut că defectele în acele proceduri care au dus la pierderea de către statul proprietății sale imobiliare nu ar fi trebuit să fie remediate în detrimentul bonafidei.

proprietarii proprietății. În plus, Curtea a raționat că o astfel de restituire a bunurilor către stat sau municipalitate, în absența unei compensații plătite proprietarului, a impus o sarcină individuală și excesivă acesteia și nu a reușit să stabilească un echilibru echitabil între cererile interesului public, pe de o parte, și dreptul reclamanților la bucurarea pașnică a bunurilor lor, pe de altă parte. 30. În ceea ce privește circumstanțele prezentului caz, Curtea nu vede niciun motiv de a reține altfel. Curtea constată că apartamentele nu mai au fost deținute de municipalități ca urmare a fraudei comise de o terță parte. Cu toate acestea, argumentele guvernului rămân tăcute în ceea ce privește momentul și modul în care au fost descoperite fraudele și motivul pentru care autoritățile nu au luat măsurile necesare pentru a preveni achiziția frauduloasă a apartamentelor de către infractori.

În acest sens, Curtea constată că este impresionant că a luat orașul Moscova de peste șase ani pentru a iniția o anchetă penală asupra acțiunilor frauduloase ale A. (depunerea nr. 7359/14). Este, de asemenea, o chestiune de îngrijorare a Curții că autoritățile de stat au tolerat o vânzare neautorizată a apartamentului suspectând că a fost supusă ocuparea ilegală (depunerea nr. 69173/14). Curtea observă, de asemenea, că există garanții în vigoare pentru a se asigura că apartamentele s-au schimbat de mână în conformitate cu legislația internă. De fiecare dată când au fost vândute, a fost obligată autorităților de înregistrare să verifice legitimitatea tranzacției. Cu toate acestea, Guvernul nu a prezentat nici o explicație, în ceea ce privește motivul pentru care aceste garanții nu au fost eficiente în detectarea fraudei și protejarea intereselor municipalităților.

În astfel de circumstanțe, Curtea consideră că nu este cazul ca reclamanții să asume riscul de revocare a titlului asupra proprietăților din cauza respectivelor omisiuni din partea autorităților în procedurile special concepute pentru prevenirea fraudei în tranzacțiile de proprietate reală. Curtea reiterează că consecințele oricărei greșeli efectuate de o autoritate de stat trebuie să fie suportate de stat, iar erorile nu trebuie remediate în detrimentul persoanei în cauză (a se vedea Stolyarova Prin urmare, Curtea concluzionează că pierderea titlului către apartamente de către solicitanți și transferul proprietății apartamentelor către municipiu, în circumstanțele cazului, le-a atribuit o sarcină disproporționată și excesivă.

Prin urmare, s-a constatat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția. III. ARTICOLUL 8 ALLEGAT AL CONVENȚIEI 32. Reclamanții se plângeau că expulsionea lor a constituit o încălcare a dreptului de a respecta domiciliu. Ei se bazează pe art. 8 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „1. Toată lumea are dreptul de a respecta viața sa privată și de familie, casa sa și corespondența sa. Nu va exista nici o interferență de către o autoritate publică în exercitarea acestui drept, cu excepția celor în conformitate cu legea și este necesară într-o societate democratică în interesul securității naționale, al siguranței publice sau al bunăstanței economice a țării, al prevenirii tulburărilor sau al criminalității, al protecției sănătății sau morale sau al protecției drepturilor și libertăților altora.” 33. Guvernul a recunoscut că expulziarea reclamanților a constituit o inferință cu dreptul prevăzut la art. 8 din Convenție.

Cu toate acestea, au considerat că această interferență a fost legală, a urmărit obiectivul legitim de a proteja drepturile persoanelor eligibile la locuințe sociale și a fost proporțională cu acest scop. În ceea ce privește dna Lunina (depunerea, nr. 7359/14), Guvernul a remarcat că ea nu a locuit în apartament. În loc de a-l închiriat unui terț și a locuit cu familia sa într-un loc diferit. 34. Reclamanții au menținut plângerile. Dna Lunina (depunerea, nr. 7359/14) susține că apartamentul aparține ei și, prin urmare, ar trebui considerat casa ei.

35. În ceea ce privește cererea nr. 7359/14, Curtea reiterează că dacă o locuință anume constituie sau nu o „casa” în sensul articolului 8 § 1 din Convenție va depinde de circumstanțele factuale ale cazului anume, și anume de existența unor legături suficiente și continue (a se vedea, printre autoritățile de conducere, Gillow v. Regatul Unit , 24 noiembrie 1986 §) 46, Serie A nr. 109). Curtea nu descoperă nimic în argumentele reclamantei pentru a concluziona că reclamanta a avut suficiente legături cu apartamentul. Reclamanta nu a contestat faptul că, după cum a subliniat guvernul, nu a rezistat în apartament. Curtea nu este, prin urmare, convinsă că dna Lunina poate pretinde că apartamentul a constituit casa ei în sensul articolului 8 din Convenție.

Rezultă că plângerea sa este incompatibilă ratione materiae cu dispozițiile Convenției în sensul articolului 35 § 3 și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 § 36. În ceea ce privește aplicarea nr. 69173/14, Curtea constată că plângerea reclamantului este legată de cea examinată mai sus și, prin urmare, trebuie să fie declarată admisibilă. Cu toate acestea, având în vedere concluziile referitoare la art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție (a se vedea punctele 29-31 de mai sus), Curtea consideră că nu este necesar să se examineze aceleași fapte din punctul de vedere al articolului 8 din Convenției (a se vedea, mutatis mutandis Akhverdiyev c. Azerbaidjan , nr. 76254/11 , § 101-05, 29 ianuarie 2015). IV.

APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI 37. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei Părți Contractante în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, satisfacție echitabilă părții vătămate.” 7359/14) au solicitat 3.800.000 de ruble ruse (RUB) în ceea ce privește prejudicii materiale și 10.000 de euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciile morale. Dna Mukhamedova (depunerea nr. 69173/14) a solicitat RUB 2.414.000 în ceea ce privește prejudicii materiale și 8.000 EUR în ceea ce privește prejudiciile morale. 39. Guvernul a considerat reclamațiile reclamanților pentru prejudicii materiale nefondate, susținând că reclamațiile pentru prejudicii morale sunt excesive și irezonabile.

În sfârșit, au opinionat că drepturile reclamanților nu au fost încălcate și că nu ar trebui acordată nicio compensație. 40. Curtea ia în considerare faptul că, în acest caz, a constatat o încălcare a drepturilor reclamanților garantate de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. Consideră că există o legătură clară între încălcarea constatată și prejudiciul cauzat acestora. 41. Curtea reiterează că, în mod normal, prioritatea prevăzută la art. 41 din Convenția este restabilită în integritate.

, după cum se așteaptă Statul pârât să facă toate reparațiile posibile pentru consecințele încălcării astfel încât să restaureze cât mai mult posibil situația existentă înainte de încălcare (a se vedea, printre altele, Piersack c. Belgia (art. 50), 26 octombrie 1984, § 12, Serie A nr. 85; Tchitchinadze c. Georgia , nr. 18156/05, § 69, 27 mai 2010; Fener Rum Patrikliği (Patriarhia Ecumenica) v. Turcia (justă satisfacție), nr. 14340/05, § 35, 15 iunie 2010, § 198 și Stoycheva v. Bulgaria , nr. 43590/04, 19 iulie 2011). În consecință, având în vedere concluziile sale în cazul instantaneu și faptul că reclamanții nu au primit compensații pentru pierderea titlului de titlu în cadrul procedurii interne, Curtea consideră că cea mai adecvată formă de recurs ar fi restabilirea titlului reclamantului în apartament și anularea ordinilor de expulzare.

Astfel, reclamanții ar fi fost puse cât mai departe posibil într-o situație echivalentă cu cea în care ar fi fost dacă nu ar fi existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție (compară, Gladysheva , citat mai sus § 106). În alternativă, dacă statul nu mai deține apartamentele sau dacă au fost îndepărtate altfel, guvernul ar trebui să se asigure că reclamanții primesc apartamente echivalente. 42. În plus, Curtea nu are nici o îndoială că reclamanții au suferit dificultăți și frustrații din cauza privației proprietăților lor. Evaluarea acesteia pe o bază echitabilă, Curtea acordă fiecăruia dintre reclamanți 5.000 EUR în ceea ce privește prejudiciile morale, precum și orice impozit care poate fi imputabil pe această sumă.

Costuri și cheltuieli 43, dna Lunina (depunerea nr. 7359/14) a solicitat RUB 150.000 pentru costurile și cheltuielile suportate în fața instanțelor interne și RUB 50.000 pentru cele suportate în fața Curții. Dna Mukhamedova (depunerea nr. 69173/14) a solicitat RUB 285.000 pentru costurile și cheltuielile suportate în fața instanțelor interne și RUB 5.000 și 3 200 EUR pentru cele efectuate în fața Curții. 44. Guvernul a considerat că afirmațiile reclamanților referitoare la procedurile în fața instanțelor interne ar trebui respinse ca fiind irelevante. În ceea ce privește afirmația referitoare la procedură în fața Curții, Guvernul a susținut că reclamanții nu au încă suportat aceste cheltuieli și că cererile lor ar trebui respinse.

45. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost suportate de fapt și neapărat și sunt rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. În ceea ce privește documentele în posesia Curții și criteriile de mai sus, Curtea consideră că este rezonabil atribuirea fiecăruia dintre reclamante a sumei EUR 1 500 de dolari care fac obiectul tuturor cheltuielilor. Dobânzile implicite 46. Curtea consideră oportun ca rata dobânzii implicite să se bazeze pe rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale.

PENTRU CURTEA, UNANIMOUS, decide să se alăture cererilor; declară plângerile în temeiul articolului 8 din Convenția depusă de dna Mukhamedova (depunerea nr. 69173/14) și în conformitate cu art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția depusă de reclamanții admisibile și cu restul cererilor inadmisibile; deține că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție; deține că nu este necesară examinarea plângerii în temeiul articolului 8 din Convenție; deține litera (a) că statul pârât asigură, prin mijloace adecvate, restituirea completă a titlului reclamantului la apartament și anularea ordinilor de expulzare; (b) că statul pârât trebuie să plătească fiecărui dintre solicitanți, în termen de trei luni, sumele următoare, care urmează să fie convertite în moneda statului interesat la rata aplicabilă la data decontare: (i) 5.000 EUR (cincă mii de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciile morale; (ii) 1.500 EUR (o mie cinci sute de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil pentru solicitanți, în ceea ce privește costurile și cheltuielile; (c) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale;

respinge restul cererii reclamanților pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 13 iunie 2017, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Fatoș Aracı Luis López Guerra Președintele Registrul Adjunct APENDIX Detalii privind cererile nr. cerere nr. Data introducerii Detalii reclamanților (data nașterii, locul de reședință) 7359/14 26/12/2013 Inna Anatolyevna LUNINA 19/07/1980 Moscova 69173/14 13/10/2014 Olga Rafinadovna MUKHAMEDOVA 18/06/1982 Yekaterinburg

THIRD SECTION

CASE OF LUNINA AND MUKHAMEDOVA v. RUSSIA (Applications nos. 7359/14 and 69173/14) JUDGMENT STRASBOURG 13 June 2017 This judgment is final but it may be subject to editorial revision. In the case of Lunina and Mukhamedova v. Russia, The European Court of Human Rights (Third Section), sitting as a Committee composed of: Luis López Guerra, President, Dmitry Dedov, Jolien Schukking, judges, and Fatoș Aracı, Deputy Section Registrar, Having deliberated in private on 23 May 2017, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE

THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE

4. The applicants were owners of flats in Moscow and Yekaterinburg. The municipal authorities reclaimed the flats, and the applicants’ title to the real property in question was annulled. A. Application no. 7359/14 1. Transactions with the flat later purchased by the applicant

RELEVANT DOMESTIC LAW AND PRACTICE

22. For a summary of the relevant domestic provisions and practice, see the case of Pchelintseva ( Pchelintseva and Others v. Russia , nos. 47724/07, 58677/11, 2920/13, 3127/13 and 15320/13, §§ 60-71, 17 November 2016). THE LAW I.

JOINDER OF THE APPLICATIONS

23. The Court decides to join the applications, given their similar factual and legal background. II. ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE I OF PROTOCOL No.

1 TO THE CONVENTION

24. The applicants complained that they had been deprived of their property in violation of Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention, which provides, in so far as relevant, as follows: “Every natural or legal person is entitled to the peaceful enjoyment of his possessions. No one shall be deprived of his possessions except in the public interest and subject to the conditions provided for by law and by the general principles of international law. The preceding provisions shall not, however, in any way impair the right of a State to enforce such laws as it deems necessary to control the use of property in accordance with the general interest or to secure the payment of taxes or other contributions or penalties.”

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 8 OF THE CONVENTION

32. The applicants complained that their eviction had amounted to a violation of the right to respect for home. They relied on Article 8 of the Convention, which reads as follows: “1. Everyone has the right to respect for his private and family life, his home and his correspondence. 2. There shall be no interference by a public authority with the exercise of this right except such as is in accordance with the law and is necessary in a democratic society in the interests of national security, public safety or the economic well-being of the country, for the prevention of disorder or crime, for the protection of health or morals, or for the protection of the rights and freedoms of others.”

APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION

37. Article 41 of the Convention provides: “If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.” A. Damage