Y.S. AND O.S. v. RUSSIA

Comunicat la 19 iunie 2017 THIRD SECTION Cererea nr. 17665/17 Y.S. și O.S. împotriva Rusiei depusă la 7 martie 2017 DECLARAREA FACTELOR Reclamanții, care sunt mamă și fiica („primul reclamant” și, respectiv, „al doilea reclamant”) sunt resortisanți ruși și ucrainieni. Circumstanțele cazului În 2001 primul reclamant s-a căsătorit cu un național ucrainean, dl A.S. Cuplul s-a stabilit în Donetsk, Ucraina. În 2006, fiica lor, al doilea reclamant, s-a născut. După nașterea celui de-al doilea reclamant, relațiile dintre primul reclamant și domnul A.S. s-au deteriorat, iar în 2011 primul reclamant s-a mutat în Rusia. Dl A.S. a refuzat să-și dea consimțământul ca al doilea reclamant să se mute în Rusia cu mama ei, așa că a rămas în viață cu tatăl ei. Reclamanții au menținut contact reciproc prin apeluri telefonice și VoIP. Procedura în Ucraina La 27 iunie 2012, Curtea de district Budyonovskiy din Donetsk a dizolvat căsătoria dintre primul reclamant și dl A.S. Ambii părinți au păstrat autoritatea lor parentală asupra celui de-al doilea reclamant. Al doilea reclamant a rămas în Donetsk, trăind la rândul său cu tatăl ei sau cu bunicii ei materni. Primul reclamant a trimis în mod regulat bani părinților ei în Donetsk și a menținut contactul cu cel de-al doilea reclamant prin vizite ocazionale în Ucraina, precum și prin apeluri telefonice și VoIP. După exploatația ostilităților în regiunea Donetsk și proclamarea așa-numitului „Republică Populară din Donetsk” [1] („DPR”) în aprilie 2014, primul reclamant a încercat să mute al doilea reclamant într-un loc sigur în Rusia, dar tatăl copilului și-a blocat încercările. Primul reclamant a depus o cerere la Curtea de District, cerând ordinul ca al doilea reclamant să rezidă cu ea. La 2 iunie 2014, Curtea de District, în acel moment sub controlul „DPR”, a ordonat ca al doilea reclamant să continue să rezidă cu tatăl ei, dl A.S. Reclamantul nu a recurs împotriva hotărârii de mai sus, deoarece „Constituția RPD” a abolit organismele judiciare ucrainene de pe teritoriul „RPD”, inclusiv Curtea Regională de Apel Donetsk, care a fost înlocuită cu „Curtea Supremă a RPD”. În ianuarie 2016, fără a obține consimțământul dlui A.S. sau de a-l informa despre acțiunile ei, primul reclamant a adus al doilea reclamant în Rusia, unde în iunie 2016 au obținut amândoi naționalitatea rusă. În vara 2016, dl A.S. a depus o cerere în Rusia care solicită returnarea celui de-al doilea reclamant la Donetsk pe baza Convenției de la Haga din 1980 privind aspectele civile ale răpirii internaționale a copiilor („Convenția de la Haga”), la care atât Rusia, cât și Ucraina sunt părți. La 16 august 2016, Curtea de district a acordat cererea domnului A.S. și a ordonat returnarea celui de-al doilea reclamant la Donetsk. În ciuda argumentelor prezentate de primul reclamant, instanța nu a constatat că situația celui de-al doilea reclamant a căzut în oricare dintre excepțiile enumerate în articolele 13 și 20 din Convenția de la Haga care ar putea împiedica întoarcerea la tatăl ei. În special, a remarcat că „... acțiune militară ocazională în cadrul ... teritoriul Ucrainei [nu a fost] în sine o excepție legată de un risc foarte grav de deteriorare a copilului. Acest risc [nu a fost] un risc individualizat pentru copil, ci mai degrabă o consecință generală de a trăi într-o zonă de conflict”. Curtea a observat, de asemenea, că conflictul militar se desfășoară în Ucraina începând cu aprilie 2014, în timp ce în 2016 primul reclamant a luat al doilea reclamant în Rusia. La 12 octombrie 2016, Curtea regională a susținut hotărârea privind recursul menționat anterior, după care a devenit executiv. Primul reclamant a fost furnizat cu o copie a deciziei de mai sus la 23 martie 2017. Convenția de la Haga din 1980 privind aspectele civile ale îndepărtării internaționale a copiilor Convenția de la Haga privind aspectele civile ale îndepărtării internaționale a copiilor („Convenția de la Haga”) a intrat în vigoare la 1 iunie 2012 între Rusia și Ucraina. Pentru dispozițiile relevante ale Convenției de la Haga a se vedea X v. Letonia ([GC], nr. 27853/09, § 34, CEDO 2013). În prezentul context se face trimitere la următoarele dispoziții ale Convenției de la Haga: art. 12 „În cazul în care un copil a fost îndepărtat sau reținut în mod incorect în temeiul articolului 3 și, la data începerii procedurii în fața autorității judiciare sau administrative ale statului contractant în care este copilul, a trecut o perioadă de mai puțin de un an de la data îndepărtării sau reținerii nelegiuite, autoritatea în cauză ordonă imediat returnarea copilului. Autoritatea judiciară sau administrativă, chiar dacă procedurile au fost inițiate după expirarea perioadei de un an menționate la alineatul anterior, ordonă, de asemenea, returnarea copilului, cu excepția cazului în care se demonstrează că copilul este acum stabilit în noul său mediu. ...” „În afara dispozițiilor articolului anterior, autoritatea judiciară sau administrativă a statului solicitat nu este obligată să ordone returnarea copilului în cazul în care persoana, instituția sau alt organism care se opun returnării sale stabilește că – ... Există un risc grav că întoarcerea sa ar expune copilul la prejudicii fizice sau psihologice sau ar pune copilul într-o situație intolerabilă. Autoritatea judiciară sau administrativă poate, de asemenea, refuza să ordone returnarea copilului în cazul în care constată că copilul obiectează să fie returnat și a atins o vârstă și un grad de maturitate la care este necesar să ia în considerare opiniile sale. În luarea în considerare circumstanțele menționate în prezentul articol, autoritățile judiciare și administrative iau în considerare informațiile referitoare la contextul social al copilului furnizat de Autoritatea Centrală sau de altă autoritate competentă a reședinței obișnuite a copilului.” art. 20 „Returnarea copilului în conformitate cu dispozițiile articolului 12 poate fi refuzată dacă acest lucru nu ar fi permis prin principiile fundamentale ale statului solicitat privind protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale. ...” Codul de procedură civilă al Federației Ruse Procedura de examinare a cererilor de returnare a copiilor în Federația Rusă, îndepărtată sau reținută ilegal în Federația Rusă, precum și de asigurare a protecției drepturilor de acces pentru astfel de copii în conformitate cu tratatele internaționale ale Federației Ruse este reglementată de capitolul 22.2 din cod. Codul prevede că o cerere de returnare trebuie depusă unei instanțe de către un părinte sau o altă persoană, având în vedere faptul că custodia sau drepturile sale de acces au fost încălcate sau de către un procuror. Solicitarea de returnare trebuie depusă Curții de district Tsentralniy din Khabarovsk dacă copilul se află pe teritoriul Circuitului Federal Exterior (art. 24.4.11). Cererea de returnare este examinată de către instanță, cu participarea obligatorie a procurorului și a autorității de îngrijire a copiilor, în termen de patruzeci și două de zile de la primirea sa, inclusiv timpul pentru pregătirea ședinței și elaborarea hotărârii (art. 244.15). Hotărârea luată în cazul de returnare a copilului îndepărtat sau reținut ilegal în Rusia trebuie să conțină motivele pentru care este necesară returnarea copilului în statul reședinței sale obișnuite în conformitate cu tratatele internaționale ale Federației Ruse sau motivele pentru refuzul cererii de returnare în conformitate cu tratatele internaționale ale Federației Ruse (art. 244.16). Hotărârea poate fi atacată în termen de zece zile. Acțiunea este examinată în termen de o lună de la primirea sa de către instanța de apel (art. 244.17). COMPLAINTE Reclamanții se plâng în temeiul articolelor 2 și 3 din Convenție că întoarcerea celui de-al doilea reclamant la Donetsk ar traumatiza psihologică ei și ar pune viața și sănătatea în pericol din cauza unei acțiuni militare la scară largă în regiune. În plus, se plâng că returnarea celui de-al doilea reclamant la Donetsk ar cauza primei reclamante o durere psihologică profundă și ar constitui o încălcare a articolului 3 din Convenție. Reclamanții se bazează pe informațiile transmise în mod regulat de o misiune de monitorizare a OSCE în Ucraina și pe declarațiile făcute de diferite oficiali internaționali, citand crizele umanitare și victimele civile în sfera conflictului militar; ele indică, de asemenea, intensificarea recentă a acțiunii militare din regiune. În special, misiunea de monitorizare a OSCE în Ucraina a raportat recent un număr ridicat de încălcări ale focului în Donetsk pentru primele zile din martie 2017 (http://www.osce.org/ukra-smm/303021). Reclamanții se plâng în continuare, în conformitate cu art. 8 din convenție, că hotărârea din 16 August 2016, care a ordonat returnarea celui de-al doilea reclamant la Donetsk a constituit o ingerință în dreptul lor la respectarea vieții lor de familie; că această interferență nu a avut nicio bază juridică, deoarece autoritățile ucrainene au declarat în octombrie 2015 că aplicarea Convenției de la Haga pe teritoriul „DPR” a fost „limitată și nu garantată”; și că nu are un scop legitim și nu este necesară într-o societate democratică. În sfârșit, reclamanții se declară, în temeiul articolului 6 din Convenție, că procedurile care au condus la decizia instanțelor ruse de a returna al doilea reclamant la tatăl ei nu au fost corecte în măsura în care instanțele: (a) a eșuat să asigure avizul celui de-al doilea reclamant și să stabilească problema dacă a atins o vârstă și gradul de maturitate la care ar fi fost adecvat să ia în considerare opiniile ei; (b) a refuzat să pună la îndoială părinții primei solicitanți cu privire la faptele cheie ale cazului, cum ar fi circumstanțele vieții celui de-al doilea reclamant cu tatăl său și situația în zona de conflict; (c) a ignorat dovezile furnizate de primul reclamant; (d) a aplicat Convenția de la Haga într-o situație în care nu era aplicabilă; (e) a luat decizia de a returna copilul în zona de conflict, în care nu se poate aștepta nici o administrare echitabilă a justiției de către autoritățile judiciare legitime. Reclamanții au considerat că presupusele încălcări ale articolului 6 din convenție au încălcat, de asemenea, garanțiile procedurale prevăzute la art. 8 din convenție. Având în vedere afirmațiile reclamanților și documentele care au fost depuse, ar trebui să se confrunte cu riscul de a fi supusă unui tratament în încălcarea articolului 2 și/sau a articolului 3 din Convenție dacă hotărârea Curții de district Tsentralniy din Khabarovsk din 16 august 2016 a ordonat returnarea celui de-al doilea reclamant la Donetsk, Ucraina, a fost executată? Execuția hotărârii Curții de District Tsentralniy din Khabarovsk din 16 august 2016 de ordonare a returnării celui de-al doilea reclamant la Donetsk, Ucraina, ar constitui o încălcare a dreptului primului reclamant de a nu fi supusă unui tratament pronunțat prin art. 3 din convenție? Hotărârea Curții de District Tsentralniy din Khabarovsk din 16 August 2016 ordonarea returnării celui de-al doilea reclamant la Donetsk, Ucraina, constituie o ingerință în dreptul reclamanților la respectarea vieții lor de familie în sensul articolului 8 § 1 din Convenție? În cazul în care a fost această interferență „în conformitate cu legea” și „necesar” în sensul articolului 8 § 2 din Convenție? Reclamanții au acordat un proces decizional echitabil în ceea ce privește interesele protejate de art. 8 din Convenție? Factorii au fost capabili să constituie o excepție la returnarea imediată a celui de-al doilea reclamant în aplicarea articolelor 13 și 20 din Convenția de la Haga, ridicate de către solicitanți, luate cu adevărat în considerare de instanțe ruse (a se vedea X v. Letonia) [GC], nr. 27853/09, § 106, CEDH 2013)? Părțile sunt invitate să furnizeze Curtea cu o copie a hotărârii de recurs din 12 octombrie 2016 de către Curtea Regională de Khabarovsk și orice hotărâri ulterioare luate în cazul respectiv. [1] O entitate creată de rebelii pe teritoriul regiunii Donetsk sub controlul lor.

Communicated on 19 June 2017

THIRD SECTION

Application no. 17665/17

Y.S. and O.S.

against Russia

lodged on 7 March 2017

STATEMENT OF FACTS

The applicants, who are mother and daughter (“the first applicant” and “the second applicant” respectively), are Russian and Ukrainian nationals.

A.

The circumstances of the case

In 2001 the first applicant married a Ukrainian national, Mr

A.S. The couple settled in Donetsk, Ukraine.

In 2006 their daughter, the second applicant, was born.

After the birth of the second applicant the relations between the first applicant and Mr A.S. deteriorated, and in 2011 the first applicant moved to Russia. Mr A.S. refused to give his consent for the second applicant to move to Russia with her mother, so she remained living with her father. The applicants maintained contact with each other by telephone and VoIP calls.

1.

Proceedings in Ukraine

On 27 June 2012 the Budyonovskiy District Court of Donetsk dissolved the marriage between the first applicant and Mr

A.S. Both parents retained their parental authority over the second applicant. The second applicant remained in Donetsk, living in turn either with her father or with her maternal grandparents. The first applicant regularly sent money to her parents in Donetsk and maintained contact with the second applicant by occasional visits to Ukraine, as well as by means of telephone and VoIP calls.

Following the outbreak of hostilities in the Donetsk region and the proclamation of the so-called “Donetsk People’s Republic” (“the DPR”)

[1]

in April 2014, the first applicant attempted to move the second applicant to a safe place in Russia, but the child’s father blocked her attempts.

The first applicant lodged an application with the District Court, asking for an order that the second applicant should reside with her.

On 2 June 2014 the District Court, at that time under the control of “the DPR”, ordered that the second applicant should continue to reside with her father, Mr A.S.

The applicant did not appeal against the above judgment, because the “Constitution of the DPR” had abolished Ukrainian judicial bodies on the territory of “the DPR”, including the Donetsk Regional Court of Appeal, which was replaced by “the Supreme Court of the DPR”.

In January 2016, without obtaining Mr A.S.’s consent or informing him of her actions, the first applicant brought the second applicant to Russia, where in June 2016 they both obtained Russian nationality.

2.

Proceedings in Russia

In the summer 2016 Mr A.S. lodged an application in Russia seeking the second applicant’s return to Donetsk on the basis of the 1980 Hague Convention on the Civil Aspects of International Child Abduction (“the Hague Convention”), to which both Russia and Ukraine are parties.

On 16 August 2016 the District Court granted Mr A.S.’s request and ordered the second applicant’s return to Donetsk. Despite the arguments put forward by the first applicant, the court did not find that the second applicant’s situation fell within any of the exceptions listed in Articles 13 and 20 of the Hague Convention that could prevent her return to her father. It noted, in particular, that “... occasional military action within

... the territory of Ukraine [was not] in itself an exception relating to a very serious risk of damage to the child. That risk [was not] an individualised one for the child but rather a general consequence of living within a conflict zone”. The court also observed that the military conflict had been ongoing in Ukraine since April 2014, whereas it had been only in 2016 that the first applicant had taken the second applicant to Russia.

On 12 October 2016 the Regional Court upheld the above judgment on appeal, following which it became enforceable.

The first applicant was furnished with a copy of the above decision on 23

March 2017.

Cassation review proceedings are currently pending.

B.

Relevant domestic and international law

1.

1980 Hague Convention on the Civil Aspects of International Child Abduction

The Hague Convention on the Civil Aspects of International Child Abduction (“the Hague Convention”) entered into force between Russia and Ukraine on 1 June 2012. For the relevant provisions of the Hague Convention see

X v. Latvia

([GC], no.

27853/09, §

34, ECHR 2013).

In the present context reference is made to the following provisions of the Hague Convention:

Article 12

“Where a child has been wrongfully removed or retained in terms of Article 3 and, at the date of the commencement of the proceedings before the judicial or administrative authority of the Contracting State where the child is, a period of less than one year has elapsed from the date of the wrongful removal or retention, the authority concerned shall order the return of the child forthwith.

The judicial or administrative authority, even where the proceedings have been commenced after the expiration of the period of one year referred to in the preceding paragraph, shall also order the return of the child, unless it is demonstrated that the child is now settled in its new environment.

...”

Article 13

“Notwithstanding the provisions of the preceding Article, the judicial or administrative authority of the requested State is not bound to order the return of the child if the person, institution or other body which opposes its return establishes that –

...

b)

there is a grave risk that his or her return would expose the child to physical or psychological harm or otherwise place the child in an intolerable situation.

The judicial or administrative authority may also refuse to order the return of the child if it finds that the child objects to being returned and has attained an age and degree of maturity at which it is appropriate to take account of its views.

In considering the circumstances referred to in this Article, the judicial and administrative authorities shall take into account the information relating to the social background of the child provided by the Central Authority or other competent authority of the child’s habitual residence.”

Article 20

“The return of the child under the provisions of Article 12 may be refused if this would not be permitted by the fundamental principles of the requested State relating to the protection of human rights and fundamental freedoms.

...”

2.

Code of Civil Procedure of the Russian Federation

The procedure for the examination of requests for return of children unlawfully removed to, or retained in, the Russian Federation and for securing protection for rights of access in respect of such children in accordance with international treaties of the Russian Federation is governed by Chapter 22.2 of the Code.

The Code provides that a return application must be submitted to a court by a parent or other person considering that his or her custody or access rights have been violated, or by a prosecutor. The return application must be submitted to the Tsentralniy District Court of Khabarovsk if the child is within the territory of the Far-East Federal Circuit (Article 244.11).

The return request is examined by the court, with the mandatory participation of a prosecutor and the childcare authority, within forty-two days of its receipt, including the time for the preparation of the hearing and the drawing-up of the judgment (Article 244.15).

The judgment taken in the case on return of the child unlawfully removed to, or retained in, Russia must contain the reasons for the need to return the child to the State of his/her habitual residence in accordance with international treaties of the Russian Federation, or the reasons for the refusal of the request for return in accordance with international treaties of the Russian Federation (Article 244.16).

The judgment may be appealed against within ten days. The appeal is examined within one month of its receipt by the appellate court (Article

244.17).

COMPLAINTS

1.

The applicants complain under Articles 2 and 3 of the Convention that the second applicant’s return to Donetsk would traumatise her psychologically and put her life and health at risk because of large-scale military action in the region. They further complain that the return of the second applicant to Donetsk would cause the first applicant profound psychological distress and amount to a violation of Article 3 of the Convention. The applicants rely on information regularly submitted by a monitoring mission of the OSCE in Ukraine and statements made by various international officials, citing humanitarian crises and civilian casualties within the sphere of the military conflict; they also point to the recent intensification of the military action in the region. In particular, the monitoring mission of the OSCE in Ukraine has recently reported in detail a high number of ceasefire violations in Donetsk for the first several days of March 2017 (http://www.osce.org/ukraine-smm/303021).

2.

The applicants further complain, under Article 8 of the Convention, that the judgment of 16

August 2016 ordering the second applicant’s return to Donetsk amounted to an interference with their right to respect for their family life; that this interference had no legal basis since the Ukrainian authorities had declared in October 2015 that the application of the Hague Convention on the territory of “the DPR” had been “limited and not guaranteed”; and that it was devoid of a legitimate aim and not necessary in a democratic society.

3.

Lastly, the applicants complain, under Article 6 of the Convention, that the proceedings leading to the decision of the Russian courts to return the second applicant to her father were not fair in so far as the courts:

(a)

had failed to ascertain the second applicant’s opinion and determine the issue of whether she had attained an age and degree of maturity at which it would have been appropriate to take account of her views;

(b)

had refused to question the first applicant’s parents on the key facts of the case such as the circumstances of the second applicant’s living with her father and the situation in the conflict zone;

(c)

had ignored the evidence provided by the first applicant;

(d)

had applied the Hague Convention in a situation where it had not been applicable;

(e)

had taken the decision to return the child to the conflict zone, where no fair administration of justice by legitimate judicial authorities could be expected.

The applicants considered that the alleged violations of Article 6 of the Convention had also breached the procedural guarantees of Article 8 of the Convention.

QUESTIONS TO THE PARTIES

1.

In the light of the applicants’ claims and the documents which have been submitted, would the second applicant face a risk of

being subjected to treatment in breach of Article 2 and/or 3 of the Convention if the judgment of the Tsentralniy District Court of Khabarovsk of 16 August 2016 ordering the second applicant’s return to Donetsk, Ukraine, was enforced?

2.

Would the enforcement of the judgment of the Tsentralniy District Court of Khabarovsk of 16 August 2016 ordering the second applicant’s return to Donetsk, Ukraine, amount to a violation of the first applicant’s right not to be subjected to treatment proscribed by Article 3 of the Convention?

3.

Did the judgment of the Tsentralniy District Court of Khabarovsk of 16

August 2016 ordering the second applicant’s return to Donetsk, Ukraine, amount to an interference with the applicants’ right to respect for their family life within the meaning of Article 8 § 1 of the Convention? If so, was that interference “in accordance with the law” and “necessary” within the meaning of Article 8 § 2 of the Convention?

4.

Were the applicants granted a fair decision-making process with due respect to the interests safeguarded by Article 8 of the Convention?

5.

Were the factors capable of constituting an exception to the second applicant’s immediate return in application of Articles 13 and 20 of the Hague Convention, raised by the applicants, genuinely taken into account by the Russian courts (see

X v. Latvia

[GC], no. 27853/09, §

106, ECHR

2013)?

The parties are invited to furnish the Court with a copy of the appeal judgment of 12 October 2016 by the Khabarovsk Regional Court and any subsequent court decisions taken in the case, if any.

[1]

.

An entity created by the rebels on the territory of the Donetsk Region under their control.