Comunicat la 27 iunie 2017 SECȚIUNEA a treia Cerere nr. 24412/16 Jacques BORNET împotriva Elveției introdusă la 26 aprilie 2016 EXPOSAT DE FAPTĂ Reclamantul, dl Jacques Bornet, este un resortisant elvețian născut în 1941 și rezident la Haute-Nendaz. Acesta este reprezentat în fața Curții de către domnul S. Riand, avocat în Sion. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: La 23 august 2006, reclamantul a depus plângere și denunțare penală împotriva R.B. pe lângă oficiul judecătorului judecătoresc Cantonal Valaisan pentru abuz de încredere și gestionare neloială. El a reproșat fostului său asociat că a reținut comisioane și nu a împărtășit profituri și interese diverse timp de ani de zile. La cererea instanței judecătorești de a formula concluzii aproximative, reclamantul a ajuns la concluzia, prin scrisoarea din 25 septembrie 2006, a unei daune de 100 La 5 septembrie 2008, reclamantul a formulat o plângere pentru negare a justiției. Prin decizia din 7 octombrie 2008, Tribunalul cantonal al cantonului Valais ( Tribunalul cantonal a constatat că, în termen de 25 de luni de la depunerea denunțării penale, nu s-a încheiat niciun act de anchetă, demararea procedurii având ca obiect chestiunea competenței instanței judecătorești de a sesiza cauza, având în vedere noțiunea de cauze importante de criminalitate economică. La 5 februarie 2009, judecătorul penal a transmis plângerea și denunțarea penală poliției cantonale pentru anchetă și raportare. La 14 aprilie 2010, poliția și-a prezentat raportul de anchetă, după audierea reclamantului și a R.B. La 18 februarie 2013, Tribunalul cantonal a decis că o a doua acțiune pentru întârzierea nejustificată a reclamantului a devenit fără obiect, ca urmare a unei scrisori din partea procurorului că acesta din urmă intenționa să dea curs procedurii. Cu toate acestea, Tribunalul cantonal, hotărând cu privire la cheltuieli, a constatat o nouă încălcare a principiului celerității pe motiv că raportul de anchetă al poliției din 14 aprilie 2010 constituia singurul act de punere în aplicare de la depunerea denunțării penale, la 23 august 2006. La 8 ianuarie 2014, procurorul a comunicat părților încheierea anchetei. Printr-o decizie din 7 februarie 2014, procurorul nu a aprobat depunerea documentelor anexate în scris la data de 22 ianuarie 2014 a reclamantului și a respins toate celelalte rechiziții în completarea dovezilor reclamantului. În aceeași zi, procurorul a emis o ordonanță de clasificare în cauză, concluzionând că nu există elemente constitutive în ceea ce privește gestionarea neloială, respectiv lipsa unor suspiciuni suficiente care să justifice o punere sub acuzare pentru abuz de încredere. La 30 septembrie 2014, Tribunalul cantonal a respins acțiunea formulată de reclamant împotriva celor două ordonanțe din 7 februarie 2014. Prin hotărârea din 8 octombrie 2015, notificată reclamantului la 27 octombrie 2015, Tribunalul Federal a respins recursul în măsura admisibilității sale. Tribunalul federal a considerat că obiecțiunile reclamantului pe fond erau inadmisibile pe motiv că nu a explicat în memoriul său Tribunalului Federal, ce pretenii civile inteniona să facă să se pronune împotriva În ceea ce privește presupusa încălcare a principiului celerității, Tribunalul federal a considerat, în special, că Curtea cantonală a constatat deja încălcarea principiului respectiv în deciziile sale din octombrie 2008 și 18 februarie 2013 pentru perioada anterioară datei de 18 februarie În plus, Tribunalul Federal a constatat că, de la această dată, a trecut un an până la pronunțarea hotărârii din 7 februarie 2014, apoi un pic mai mult de șase luni până la pronunțarea ordonanței atacate din 30 februarie 2014. Septembrie 2014. Acesta a concluzionat că aceste termene au fost, într-adevăr, lungi, dar că nu pot fi totuși calificate ca fiind excesive sau șocante având în vedere numărul de ui denunțate. Dreptul intern relevant Constituția federală a Confederației Elvețiane (Cst.) din 18 aprilie 1999 art. 29 Garanții generale de procedură Orice persoană are dreptul, într-o procedură judiciară sau administrativă, ca cauza sa să fie tratată în mod echitabil și judecat într-un termen rezonabil. Părțile au dreptul să fie audiate. Orice persoană care nu dispune de resurse suficiente are dreptul, cu excepția cazului în care cauza sa pare lipsită de orice șansă de succes, la asistență judiciară gratuită. În plus, are dreptul la asistență gratuită din partea unui susținător, în măsura în care acest lucru este necesar pentru apărarea drepturilor sale. GRIEF Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul afirmă că autoritățile elvețiene nu au luat o hotărâre într-un termen rezonabil. În special, reclamantul, care a avut calitatea de reclamant în cadrul procedurii penale, a prezentat obiecții cu caracter civil în speță, astfel încât partea civilă a articolului 6 alineatul (1) să fie pusă în discuție Durata procedurii penale urmate în speță era compatibilă cu condiția hotărârii într-un termen rezonabil În sensul art. 6 alin. (1) din Convenție
Communiquée le 27 juin 2017
Requête n
o
24412/16
Jacques BORNET
contre la Suisse
introduite le 26 avril 2016
Le requérant, M. Jacques Bornet, est un ressortissant suisse né en 1941 et résidant à Haute-Nendaz. Il est représenté devant la Cour par M
e
S. Riand, avocat à Sion.
A.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
Le 23 août 2006, le requérant déposa plainte et dénonciation pénale contre R.B. auprès de l’office du juge d’instruction cantonal valaisan pour abus de confiance et gestion déloyale. Il reprocha à son ancien associé d’avoir retenu des commissions et de ne pas avoir partagé des bénéfices et intéressements divers durant des années.
À la demande du juge d’instruction de formuler des conclusions approximatives, le requérant conclut, par lettre du 25 septembre 2006, à un dommage de 100’000 CHF (environ 63
335 euros (EUR) à l’époque des faits).
Par écriture complémentaire du 10 octobre 2006, le requérant compléta son argumentation et déclara accepter le transfert du dossier à une autorité de poursuite pénale du Valais central.
Le 5 septembre 2008, le requérant forma une plainte pour déni de justice. Par une décision du 7 octobre 2008, le Tribunal cantonal du canton du Valais («
Tribunal cantonal
») admit la plainte du requérant et invita le juge d’instruction cantonal à donner suite à la procédure. Le Tribunal cantonal constatait que dans les 25 mois depuis le dépôt de la dénonciation pénale aucun acte d’enquête n’avait été accompli, le démarrage de la procédure ayant buté sur la question de la compétence de l’office du juge d’instruction cantonal pour se saisir de la cause, au regard de la notion d’affaires importantes de criminalité économique.
Le 5 février 2009, le juge d’instruction pénal transmit la plainte et dénonciation pénale à la police cantonale pour enquête et rapport.
Le 14 avril 2010, la police rendit son rapport d’enquête, après avoir auditionné le requérant et R.B.
Le 18 février 2013, le Tribunal cantonal décida qu’un deuxième recours pour retard injustifié du requérant était devenu sans objet, suite à une lettre du procureur selon laquelle ce dernier entendait donner suite à la procédure. Toutefois, le Tribunal cantonal, statuant sur les frais, constata une nouvelle violation du principe de la célérité au motif que le rapport d’enquête de la police du 14 avril 2010 constituait le seul acte d’instruction accompli depuis le dépôt de la dénonciation pénale, le 23 août 2006.
Le 8 janvier 2014, le procureur communiqua la fin de l’enquête aux parties.
Par une décision du 7 février 2014, le procureur n’admit pas le dépôt des pièces annexées à l’écriture du 22 janvier 2014 du requérant et rejeta toutes les autres réquisitions en complément de preuves du requérant.
Le même jour, le procureur rendit une ordonnance de classement en la cause, concluant à l’absence des éléments constitutifs quant à la gestion déloyale respectivement à l’absence de soupçons suffisants justifiant une mise en accusation pour abus de confiance.
Le 30
septembre 2014, le Tribunal cantonal rejeta le recours formé par le requérant contre les deux ordonnances du 7 février 2014.
Par un arrêt du 8 octobre 2015, notifié au requérant le 27
octobre 2015, le Tribunal fédéral rejeta le pourvoi dans la mesure de sa recevabilité. Le Tribunal fédéral considérait que les griefs du requérant sur le fond de la cause étaient irrecevables au motif qu’il n’avait pas expliqué dans son mémoire au Tribunal fédéral, quelles prétentions civiles il entendait faire valoir contre l’intimé. Quant à la violation alléguée du principe de la célérité, le Tribunal fédéral considérait notamment que la cour cantonale avait déjà constaté la violation dudit principe dans ses décisions des
7
octobre 2008 et 18 février 2013 pour la période précédant le 18
février
2013 et qu’il n’y avait pas lieu de revenir sur cette question. De plus, le Tribunal fédéral constatait que depuis cette date, il s’était écoulé une année jusqu’au prononcé de l’ordonnance de classement le 7
février 2014, puis un peu plus de six mois jusqu’au prononcé de l’ordonnance attaquée du 30
septembre 2014. Il concluait que ces délais étaient certes longs, mais qu’ils ne sauraient toutefois être qualifiés d’excessifs ou de choquants vu le nombre d’infractions dénoncées.
B.
Le droit interne pertinent
La Constitution fédérale de la Confédération suisse (Cst.)
du 18
avril 1999
:
Article 29
:
Garanties générales de procédure
«
Toute personne a droit, dans une procédure judiciaire ou administrative, à ce que sa cause soit traitée équitablement et jugée dans un délai raisonnable.
Les parties ont le droit d’être entendues.
Toute personne qui ne dispose pas de ressources suffisantes a droit, à moins que sa cause paraisse dépourvue de toute chance de succès, à l’assistance judiciaire gratuite. Elle a en outre droit à l’assistance gratuite d’un défenseur, dans la mesure où la sauvegarde de ses droits le requiert.
»
GRIEF
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant fait valoir que les autorités suisses n’ont pas statué dans un délai raisonnable.
1.
L’article 6 § 1 de la Convention, dans sa branche civile, était-il applicable à la procédure suivie en l’espèce
? En particulier, le requérant, qui avait la qualité de partie plaignante dans le cadre de la procédure pénale, a-t-il présenté des griefs de caractère civil en l’espèce, de sorte que le volet civil de l’article 6 § 1 est mis en jeu
?
2.
La durée de la procédure pénale suivie en l’espèce était-elle compatible avec la condition de jugement dans un «
délai raisonnable
», au sens de l’article 6 § 1 de la Convention
?