SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere n 47098/11 Hasan BAYAR împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 4 iulie 2017 într-un comitet compus din Ledi Bianku, președinte, Valeriu Grițco, Stephanie Morou-Vikström, judecători, și din Hasan Bak După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOAREA recurentului, dl Hasan Bayar, este un resortisant turc născut în 1982 și rezident la Bern. El este redactorul-șef al cotidianului Ülkede Özgür Gündem. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl Akmeșe, avocat la Istanbul. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. La 2 august 2004, reclamantul Karay mai târziu a comentat deciziile din 1 august și 1 iunie și conduita statului (Karay GEL, o ramură a Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), cu privire la decizia de a părăsi teritoriul turc, luată ca urmare a unui apel lansat la 2 august 1999 de Abdullah Öcalan, șeful PKK. În declarațiile sale, domnul GEL. Printre altele, Karay a susținut că, după apelul în cauză, gherilele erau îndepărtate de pe terenul turcesc pentru a încerca să construiască o pace durabilă, dar că statul nu a profitat de această ocazie. În plus, el a afirmat că statul a profitat de încetarea focului care ar fi fost anunțată și că a condus atacuri împotriva benzilor de gherilă, în timp ce, după spusele sale, acestea au fost mobilizate pentru a traversa frontiera. Karay mai mult despre restructurarea benzilor de gherilă, precum și un apel adresat de acesta tinerilor kurzi. Părțile relevante în speță ale acestui apel au fost citite astfel Gherila din Kurdistan nu mai este o gherilă clasică, ci o perspectivă de formare cu caracter ideologic și politic, care se dezvoltă și din punct de vedere uman și cultural și care îmbogățește astfel arta militară.... Cu această ocazie, i-am chemat pe toți tinerii din Kurdistan să se alăture gherilei. Este adevărat că mișcarea cetățenilor liberi joacă un rol important în lupta rebeliunii democratice (demokratik serhildan) Cu toate acestea, tinerețea din Kurdistan nu trebuie să se mulțumească cu acest lucru. O mare parte a tinerilor trebuie să participe la gherilă, să-și experimenteze instruirea inițială progresistă și să devină [cei mai buni luptători] pentru acest popor. (...) Prin hotărârea din 21 iunie 2007, instanța de judecată din Ecuador a considerat vinovată de infracțiunile menționate în art. 6 §§ 2 și 4 din Legea nr. 3713 și l-a condamnat la plata unei amenzi de 1 326 de lire turcești (TRY) (aproximativ 758). EUR (EUR) în funcție de cursul de schimb în vigoare la momentul faptelor. Ea a precizat că decizia sa era susceptibilă de recurs. La 2 iulie 2007, reclamantul s-a ocupat de casare. În memoria sa, acesta se prevazuse la art. 10 din Convenție. La 15 februarie 2011, Curtea de Casație a respins recursul pe motiv că hotărârea contestată era definitivă, ținând cont de faptul că valoarea lacunei a fost mai mică decât limita legală care permitea recursul. Dreptul și practica internă relevantă Pentru dreptul și practica internă relevantă, Curtea face trimitere la Hotărârea Gözel și Özer Turcia 43453/04 și 31098/05, § 23, 6 iulie 2010). GRIFS Invocând art. 10 din Convenție, reclamantul se plânge de o încălcare a libertății sale de exprimare din cauza hotărârii de condamnare pronunțate împotriva sa. Pe terenul articolului 6 din Convenție, el susține că cauza sa nu a fost ascultată într-un termen rezonabil. Cu privire la încălcarea temeiului articolului 10 din Convenție 10. Reclamantul consideră că condamnarea sa penală pronunțată în urma publicării articolului de presă în litigiu a încălcat dreptul său la libertatea de exprimare. Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept include libertatea de a înțelege și libertatea de a primi sau de a comunica informații sau idei fără a putea interveni din partea autorităților publice și fără a ține seama de graniță. (...) exercitarea acestor libertăți cu obligații și responsabilități poate fi supusă anumitor formalități, condiții, restricții sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, securității naționale, integrității teritoriale sau securității publice, apărării ordinii publice și prevenirii infracțiunilor, protecției sănătății sau moralității, protecției reputației sau a drepturilor de proprietate intelectuală, pentru a împiedica divulgarea informațiilor confidențiale sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea autorității judiciare. 11. Curtea constată că ingerința denunțată era prevăzută de lege și că aceasta urmărea mai multe scopuri legitime în sensul articolului 10 alineatul (2) din convenție, și anume menținerea securității publice, apărarea ordinii publice și prevenirea criminalității (Gözel și Özer Turcia 43453/04 și 31098/05, §§ 43-45, 6 iulie 2010 și Belek c. Turcia, 36827/06, 36828/06 și 36629/06, § 26, 20 noiembrie 2012). În această privință, Curtea ia notă de faptul că reclamantul a fost condamnat pentru publicarea, prin intermediul unui cotidian al cărui redactor principal era, a cuvintelor formulate de conducătorul unei organizații ilegale armate. August 1999 și formarea gherilăi. Curtea dorește să sublinieze următorul pasaj Cu această ocazie, eu îi chem pe toți tinerii din Kurdistan să se alăture gherilei. Desigur, mișcarea cetățenilor liberi joacă un rol important în lupta rebeliunii democratice (demokratik serhildan) Cu toate acestea, tineretul din Kurdistan nu trebuie să se mulțumească cu acest lucru. O mare parte a tinerilor trebuie să participe la gherilă, să-și experimenteze formarea inițială progresistă și să devină mai buni luptători pentru acest popor. 13. Curtea consideră că pasajul menționat anterior conține o invitație explicită adresată tinerilor Kurdes de a participa la gherilă. În această privință, Curtea arată că textul în litigiu declară nu numai insuficiența mișcării cetățenilor o mare parte a tinerilor și îi îndeamnă pe aceștia din urmă să devină luptători mai buni. Având în vedere gravitatea apelului, precum și identitatea autorului său, președintele Comitetului de apărare mai întâi al KONGRA-GEL, o ramură a PKK (organizație ilegală armată) mai degrabă, Curtea consideră că, în contextul lor, aceste cuvinte trebuie să se înțeleagă ca un stimulent pentru violență ( Sürek c. Turcia [GC], n 26682/95, § 62-65, CEDO 1999 IV). 14. Curtea constată că pasajul în litigiu a fost publicat ca atare, fără niciun comentariu jurnalistic care îl prezintă sau îl analizează. În acest sens, dacă este adevărat că reclamantul nu este asociat personal cu declarațiile exprimate în art. [GC], nr. 24735/94, § 41, 8 iulie 1999), dreptul de a furniza informații care nu pot servi drept alibiu sau ca pretext pentru difuzarea de declarații ale grupărilor teroriste (Falakao În cele din urmă, Curtea amintește că natura și povara pedepselor impuse sunt elemente care trebuie luate în considerare în măsura proporționalității unei încălcări a dreptului la libertatea de exprimare garantat prin art. 10 din convenție (a se vedea, printre altele, Ceylan c. Turcia [GC], nr 23556/94, § 37, CEDH 1999 IV. În speță, Curtea arată că reclamantul a fost condamnat la plata unei amenzi de aproximativ 758 EUR. Deși această sumă este de o anumită importanță, Curtea este de părere că sancțiunea aplicată nu poate fi considerată excesivă sau de natură să aibă un efect disuasiv pentru exercitarea libertății de exprimare a reclamantului. 16. Prin urmare, Curtea consideră că, în speță, măsura luată împotriva reclamantului, având în vedere marja de apreciere de care se bucură autoritățile naționale în astfel de cazuri (Sürek [GC], citată anterior, § 65), nu poate fi considerată disproporționată în raport cu obiectivele legitime urmărite 17. Prin urmare, în conformitate cu art. 35 alineatul (3) litera (a) și art. 4 din Convenție, acest aspect este în mod evident greșit întemeiat și trebuie respins. Cu privire la încălcarea articolului 6 alineatul (1) din Convenție 18. Reclamantul susține că durata procedurii penale inițiate împotriva sa a încălcat principiul termenului rezonabil. 1 din Convenție, ale cărei dispoziții relevante în speță se citesc astfel Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) de temeinicia oricărei acuzații în materie penală îndreptată împotriva ei. 19. Curtea reamintește deja să fie pronunțată asupra unui motiv similar celui prezentat de reclamant în cauza § 58 și 60, 26 martie 2013; Comisia a concluzionat că reclamanții, care susțin că durata procedurii nu a respectat principiul termenului rezonabil În conformitate cu art. 35 alineatul (1) din convenție, în conformitate cu art. 35 alineatul (1) din convenție, care se plângeau de existența în Turcia a unei instanțe care ar putea cunoaște plângeri cu privire la durata excesivă a unei proceduri, trebuie să sesizeze, în măsura în care este vorba a priori, Tribunalul de Justiție din Turcia cu privire la hotărârea nr. 6384. , cu o acțiune accesibilă și care le-ar putea oferi perspective rezonabile de redresare a obiecțiilor lor (Turgeut și altele , decizie menționată anterior, § 56). 20. Curtea constată că, în speță, reclamantul nu a indicat că a exercitat această cale de atac. 1 și 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Făcut în franceză și comunicat în scris la 7 septembrie 2017. Hasan Bak
Requête n
o
47098/11
Hasan BAYAR
contre la Turquie
La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 4 juillet 2017 en un comité composé de
:
Ledi Bianku,
président,
Valeriu Grițco,
Stéphanie Mourou-Vikström,
juges,
et de Hasan Bakırcı,
greffier adjoint de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 20 mai 2011,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
1.
Le requérant, M. Hasan Bayar, est un ressortissant turc né en 1982 et résidant à Bern. Il est le rédacteur en chef du quotidien
Ülkede Özgür Gündem.
Il a été représenté devant la Cour par M
e
İ. Akmeșe, avocat à Istanbul.
A.
Les circonstances de l’espèce
2.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
3.
Le 2 août 2004, le requérant – qui, à l’époque, était déjà le rédacteur en chef du quotidien
Ülkede Özgür Gündem
– fit publier dans ce journal un article annoncé à la une sous le titre «
l’État a agi de façon opportuniste
» (
Devlet firsatçı davrandı
) et intitulé en pages intérieures «
Karayılan a commenté les décisions des 1
er
août et 1
er
juin et la conduite de l’État
» (
Karayılan, 1 Ağustos ve 1 Haziran kararları ile devletin yaklașımlarını değerlendirdi
). Il s’agissait d’une publication rapportant des déclarations de Murat Karayılan, le président du «
comité de défense
» du KONGRA
‑
GEL, une branche du Parti des travailleurs du Kurdistan (PKK), au sujet de la décision de quitter le territoire turc prise à la suite d’un appel lancé le 2
août 1999 par Abdullah Öcalan, le chef du PKK. Dans ses déclarations, M.
Karayılan soutenait notamment que, après l’appel en question, les guérilléros s’étaient retirés du sol turc pour tenter de bâtir une paix durable, mais que l’État n’avait pas saisi cette occasion. Il y affirmait en outre que l’État avait tiré profit du cessez-le-feu qui aurait été annoncé et qu’il avait mené des attaques contre des bandes de guérilléros alors que, à ses dires, celles-ci s’étaient mobilisées pour traverser la frontière. L’article susmentionné contenait également des propos de M. Karayılan sur la restructuration des bandes de guérilléros, ainsi qu’un appel adressé par ce dernier aux jeunes kurdes. Les parties pertinentes en l’espèce de cet appel se lisaient ainsi
:
«
(...) La guérilla du Kurdistan n’est plus une guérilla classique. Elle [poursuit] une perspective de formation ayant un caractère idéologique et politique, se développant aussi du point de vue humain et culturel et enrichissant ainsi l’art militaire.
(...)
À cette occasion, j’appelle tous les jeunes du Kurdistan à se joindre à la guérilla. Certes, le mouvement des citoyens libres joue un rôle important dans la lutte de la rébellion démocratique (
demokratik serhildan
). Néanmoins, la jeunesse du Kurdistan ne doit pas se contenter de cela. Une grande partie des jeunes doivent participer à la guérilla, éprouver sa formation originale progressiste et devenir [de meilleurs combattants] pour ce peuple. (...)
»
4.
Des poursuites furent déclenchées à l’encontre du requérant. Par un arrêt du 21 juin 2007, la cour d’assises d’Istanbul jugea l’intéressé coupable des infractions visées à l’article 6 §§ 2 et 4 de la loi n
o
3713 et le condamna au paiement d’une amende de 1 326 livres turques (TRY) (soit environ 758
euros (EUR) selon le taux de change en vigueur à l’époque des faits). Elle précisa que sa décision était susceptible de pourvoi.
5.
Le 2 juillet 2007, le requérant se pourvut en cassation. Dans son mémoire, il se prévalait de l’article 10 de la Convention.
6.
Le 15 février 2011, la Cour de cassation rejeta le pourvoi au motif que l’arrêt contesté était définitif compte tenu de ce que le montant de l’amende infligée était inférieur à la limite légale autorisant un pourvoi.
B.
Le droit et la pratique internes pertinents
7.
Pour le droit et la pratique internes pertinents, la Cour renvoie à son arrêt
Gözel et Özer
c.
Turquie
(n
os
43453/04 et 31098/05, § 23, 6 juillet 2010).
8.
Invoquant l’article 10 de la Convention, le requérant se plaint d’une atteinte à sa liberté d’expression en raison de l’arrêt de condamnation rendu à son encontre.
9.
Sur le terrain de l’article 6 de la Convention, il soutient que sa cause n’a pas été entendue dans un délai raisonnable.
A.
Sur la violation alléguée de l’article 10 de la Convention
10.
Le requérant estime que sa condamnation pénale prononcée à la suite de la publication de l’article de presse litigieux a enfreint son droit à la liberté d’expression. Il invoque l’article 10 de la Convention, qui, en sa partie pertinente en l’espèce, est ainsi libellé
:
«
1.
Toute personne a droit à la liberté d’expression. Ce droit comprend la liberté d’opinion et la liberté de recevoir ou de communiquer des informations ou des idées sans qu’il puisse y avoir ingérence d’autorités publiques et sans considération de frontière. (...)
2.
L’exercice de ces libertés comportant des devoirs et des responsabilités peut être soumis à certaines formalités, conditions, restrictions ou sanctions prévues par la loi, qui constituent des mesures nécessaires, dans une société démocratique, à la sécurité nationale, à l’intégrité territoriale ou à la sûreté publique, à la défense de l’ordre et à la prévention du crime, à la protection de la santé ou de la morale, à la protection de la réputation ou des droits d’autrui, pour empêcher la divulgation d’informations confidentielles ou pour garantir l’autorité et l’impartialité du pouvoir judiciaire.
»
11.
La Cour observe que l’ingérence dénoncée était prévue par la loi et qu’elle poursuivait plusieurs buts légitimes au sens de l’article 10 § 2 de la Convention, à savoir le maintien de la sûreté publique, la défense de l’ordre et la prévention du crime (
Gözel et Özer
,
c.
Turquie
(n
os
43453/04 et 31098/05, §§ 43-45, 6 juillet 2010, et
Belek c.
Turquie
, n
os
36827/06, 36828/06 et 36829/06, § 26, 20 novembre 2012). Elle constate ainsi que le différend porte sur la question de savoir si cette ingérence était «
nécessaire dans une société démocratique
».
12.
À cet égard, la Cour note que le requérant a été condamné pour avoir fait publier, par le biais d’un quotidien dont il était le rédacteur en chef, des propos tenus par le dirigeant d’une organisation illégale armée. Il s’agissait des déclarations de M. Karayılan au sujet de l’attitude de l’État relativement au cessez-le-feu qui aurait été annoncé par Abdullah Öcalan le 2
août 1999 et de la formation de la guérilla. La Cour tient à en souligner le passage suivant
:
«
À cette occasion, j’appelle tous les jeunes du Kurdistan à se joindre à la guérilla. Certes, le mouvement des citoyens libres joue un rôle important dans la lutte de la rébellion démocratique (
demokratik serhildan
). Néanmoins, la jeunesse du Kurdistan ne doit pas se contenter de cela. Une grande partie des jeunes doivent participer à la guérilla, éprouver sa formation originale progressiste et devenir [de meilleurs combattants] pour ce peuple.
»
13.
La Cour estime que le passage cité ci-dessus contient une invitation explicite faite à de jeunes Kurdes de participer à la guérilla. Elle relève, à cet égard, que le texte litigieux non seulement déclare l’insuffisance du «
mouvement des citoyens
», mais aussi lance un appel sans équivoque en faveur d’une adhésion à la guérilla. Elle note, de surcroît, que l’appel en cause s’adresse à «
une grande partie
» des jeunes et exhorte ces derniers à «
devenir de meilleurs combattants
». Compte tenu de la gravité de l’appel, ainsi que de l’identité de son auteur – le président du «
comité de défense
» du KONGRA-GEL, une branche du PKK (organisation illégale armée) –, la Cour considère que, lus dans leur contexte, ces propos doivent se comprendre comme une incitation à la violence (
Sürek c. Turquie
(n
o
1)
[GC], n
o
26682/95, §§ 62 à 65, CEDH 1999
‑
IV).
14.
La Cour note que le passage litigieux a été publié tel quel, sans aucun commentaire journalistique le présentant ou l’analysant. À cet égard, s’il est vrai que le requérant ne s’est pas personnellement associé aux déclarations exprimées dans l’article litigieux, il n’en a pas moins fourni une tribune à leur auteur et en a permis la diffusion. Or, s’étant trouvé en charge de la ligne éditoriale du journal en cause, l’intéressé ne saurait s’exonérer de toute responsabilité quant au contenu de celui-ci (
Sürek c.
Turquie
(n
o
3)
[GC], n
o
24735/94, § 41, 8 juillet 1999), le droit de communiquer des informations ne pouvant servir d’alibi ou de prétexte à la diffusion de déclarations de groupements terroristes (
Falakaoğlu et Saygılı c. Turquie
, n
os
22147/02 et 24972/03, § 34, 23 janvier 2007).
15.
Enfin, la Cour rappelle que la nature et la lourdeur des peines infligées sont des éléments à prendre en considération lorsqu’il s’agit de mesurer la proportionnalité d’une atteinte au droit à la liberté d’expression garanti par l’article 10 de la Convention (voir, entre autres,
Ceylan c.
Turquie
[GC], n
o
‑
IV). En l’occurrence, la Cour relève que le requérant a été condamné au paiement d’une amende d’environ 758 EUR. Bien que cette somme soit d’une certaine importance, la Cour est d’avis que la sanction infligée ne saurait être considérée comme excessive ou de nature à emporter un effet dissuasif pour l’exercice de la liberté d’expression du requérant.
16.
Par conséquent, la Cour estime qu’en l’espèce la mesure prise à l’encontre du requérant, eu égard à la marge d’appréciation dont les autorités nationales jouissent en pareil cas (
Sürek
(n
o
1)
[GC], précité, § 65), ne peut être considérée comme disproportionnée par rapport aux buts légitimes poursuivis.
17.
Il s’ensuit que ce grief est manifestement mal fondé et qu’il doit être rejeté, en application de l’article 35 §§ 3 a) et 4 de la Convention.
B.
Sur la violation alléguée de l’article 6 § 1 de la Convention
18.
Le requérant soutient que la durée de la procédure pénale engagée contre lui a méconnu le principe du «
délai raisonnable
» énoncé à l’article
6 §
1 de la Convention, dont les dispositions pertinentes en l’espèce se lisent ainsi
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle.
»
19.
La Cour rappelle s’être déjà prononcée sur un grief similaire à celui présenté par le requérant dans l’affaire
Turgut et autres c. Turquie
((déc.) n
o
4860/09, §§ 58 et 60, 26 mars 2013). Elle y a conclu que les requérants, qui soutenaient que la durée de la procédure avait méconnu le principe du «
délai raisonnable
» et qui se plaignaient de l’inexistence en Turquie d’une juridiction susceptible de connaître de plaintes relatives à la durée excessive d’une procédure, devaient, conformément à l’article 35 § 1 de la Convention, saisir la commission d’indemnisation instaurée par la loi n
o
6384, dans la mesure où il s’agissait,
a priori
, d’un recours accessible et susceptible de leur offrir des perspectives raisonnables de redressement de leurs griefs (
Turgut et autres
, décision précitée, § 56).
20.
La Cour observe qu’en l’espèce le requérant n’a pas indiqué avoir exercé cette voie de recours. Il s’ensuit que ce grief doit être rejeté pour non
‑
épuisement des voies de recours internes, en application de l’article
35 §§
1 et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.
Fait en français puis communiqué par écrit le 7 septembre 2017.
Hasan Bakırcı
Ledi Bianku
Greffier adjoint
Président