SECȚIUNEA 2 CAUZA BAYAR c. TURCIA (Cercetarea nr. 603/09) HOTĂRÂREA STRASBURG 24 octombrie 2017 Această hotărâre este definitivă. Poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Bayar c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care se află într-un comitet compus din Ledi Bianku, președinte, Valeriu Grițco, Stephanie Morou-Vikström, judecători, și de Hasan Bak din secțiune După ce a intenționat în camera Consiliului la 3 octombrie 2017, hotărârea a fost adoptată la această dată, La originea cauzei se află o cerere (n 603/09) îndreptată împotriva Republicii Turcia și al cărei resortisant al acestui stat, dl Hasan Bayar ( La 15 septembrie 2008, Tribunalul a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (inclusiv Convenția privind protecția drepturilor omului).
Reclamantul a fost reprezentat de dl Akmeșe, avocat la Istanbul. La 15 noiembrie 2013, a fost comunicat guvernului, iar cererea a fost declarată inadmisibilă pentru surplus, în conformitate cu art. 54 alineatul (3) din Regulamentul de procedură al Curții. ÎN FAVOAREA CIRCONSTANCES DE LA La 5 septembrie 2004, în numărul 189 al ziarului Ülkede Özgür Gündem a fost publicat un articol intitulat "Landem" al Tribunalului din Mahkemeden infial . Acest articol se referea la arestarea a treizeci și cinci de persoane care au fost servite drept scuturi umane în sudul Turciei, cu scopul de a descuraja forțele militare turce să ia în considerare membrii PKK. Potrivit articolului în cauză, persoanelor arestate li s-a părut că au provocat probleme în cadrul societății.
Articolul se încheia cu o declarație din partea HPG (Forțele de apărare populare, o ramură armată a PKK), prin care acesta descrie utilizarea de scuturi umane de acțiune pașnică și considera că tinerii trebuiau să avanseze lupta pentru democrație prin intermediul unor acțiuni creative În plus, HPG a considerat că gherilă a fost, de asemenea, un scut uman pentru a proteja poporul. S-au intentat urmăriri penale împotriva reclamantului. Prin hotărârea din 14 mai 2008, Curtea de Assesie din Istanbul l-a condamnat pe acesta din urmă la plata unei amenzi de 1 591 de lire turce (TRY) (aproximativ 825 de lire turce) EUR (EUR) în conformitate cu cursul de schimb în vigoare la momentul relevant) în temeiul articolului 2 și al articolului 4 din Legea nr. 3713 privind combaterea terorismului.
La 31 octombrie 2011, Curtea de Casație a respins cererea de recurs pe motiv că hotărârea în cauză era definitivă la data pronunțării sale, valoarea lacunei fiind sub limita legală care permitea recursul. La 17 iulie 2012, instana de judecată din statul membru în cauză reexaminează condamnarea reclamantului. 6352, care a intrat în vigoare la 5 iulie 2012, a suspendat executarea pedepsei pronunțate împotriva acestuia și a ordonat, de asemenea, plasarea persoanei aflate sub control judiciar timp de trei ani. Reclamantul consideră că condamnarea sa penală pronunțată în urma publicării articolului de presă în litigiu a încălcat dreptul său la libertatea de exprimare. Constatând că respondența nu este în mod clar întemeiată în sensul articolului 35 alineatul (3) litera (a) din convenție și că aceasta nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz, Curtea o declară admisibilă.
12. Curtea constată că ingerința în cauză era prevăzută de lege și urmărea mai multe obiective legitime în sensul articolului 10 2 din Convenție, și anume menținerea securității publice, apărarea ordinii și prevenirea criminalității (Gözel și Özer c. Turcia, nr. 43453/04 și 31098/05, § 43 45, 6 iulie 2010 și Belek c. Turcia, nr. 36827/06, 36828/06 și 36629/06, § 26, 20 noiembrie 2012). 13. Curtea amintește că a tratat deja cazuri care ridică probleme similare celor din cazul de față și au constatat încălcarea articolului 10 din convenție (a se vedea, de exemplu, Gözel și Özer, citată anterior, § 64, și Belek, citată anterior, § 29). Prin urmare, aceasta va examina prezenta cauză în lumina acestei jurisprudențe 14. Curtea va acorda o atenție deosebită termenilor utilizați în articolul Õ (punctul 5 de mai sus) și contextului publicării sale, ținând seama de circumstanțele din jurul cazului supus examinării și, în special, de dificultățile legate de lupta împotriva terorismului (Sürek c. Turcia (n [GC], n 24762/94, § 58, 8 iulie 1999 15. În acest sens, Comisia constată că articolul în cauză nu conținea nici un apel la violență, rezistență armată sau revoltă și că acesta nu constituia un discurs de ură, ceea ce este, în opinia sa, elementul esențial care trebuie luat în considerare.
16. Întrucât a examinat motivele prezentate de instanța de judecată pentru a-l condamna pe solicitant, aceasta concluzionează că nu pot fi considerate, ca atare, ca fiind suficiente pentru a justifica aplicarea dreptului la libertatea de exprimare. Prin urmare, ea nu vede nici un motiv de a se abține de la concluzia la care a ajuns în cauzele Gözel și Özer. (citată la punctul 64), Belek (citată la punctul 29) și Belek și Velioćlu Turcia 44227/04, § 26 și 27, 6 octombrie 2015). Reclamantul solicită 15 000 EUR (EUR) pentru prejudiciul moral pe care îl consideră a fi suferit. În plus, solicită taxe și cheltuieli de judecată pe care le-a angajat, fără a furniza nicio justificare, 5 022 de lire turce (TRY) pentru cheltuielile de avocatură și 300 de TRY pentru cheltuielile de judecată.
19. Guvernul contestă aceste sume. 20. În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea consideră, având în vedere jurisprudența sa în materie (Belek și Velioatul , citată anterior, § 35), că circumstanțele din speță au cauzat reclamantului o anumită dezorientare. Statuând în echitate în temeiul articolului 41 din convenție, aceasta îi alocă suma de 1 250 EUR.
21. În ceea ce privește cererea depusă pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, având în vedere lipsa documentelor relevante, Curtea respinge cererea (Ato c. Turcia, n 29873/02, § 27, 8 iunie 2010). Prin aceste motive, Curtea, la L.UNANIMITATE, declară cererea admisibilă A se vedea că a avut loc o încălcare a articolului 10 din Convenție A declarat că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, pentru daune morale, 1 250 EUR (o mie două sute cincizeci de euro), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, care trebuie convertită în moneda statului pârât la rata aplicabilă la data regulamentului de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus.
24 octombrie 2017, în aplicarea articolului 77 alineatul (2) și a articolului 77 alineatul (3) din Regulamentul de procedură al Curții. Hasan Bak
AFFAIRE BAYAR c. TURQUIE (Requête n o 603/09) ARRÊT STRASBOURG 24 octobre 2017 Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire Bayar c. Turquie, La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant en un comité composé de : Ledi Bianku, président, Valeriu Grițco, Stéphanie Mourou-Vikström, juges, et de Hasan Bakırcı, greffier adjoint de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 3 octobre 2017, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE 1. À l’origine de l’affaire se trouve une requête (n o 603/09) dirigée contre la République de Turquie et dont un ressortissant de cet État, M. Hasan Bayar (« le requérant »), a saisi la Cour le 15 septembre 2008 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales (« la Convention »).
2.Le requérant a été représenté par M e İ. Akmeșe, avocat à Istanbul. Le gouvernement turc (« le Gouvernement ») a été représenté par son agent.
3.Le 15 novembre 2013, le grief concernant l’article 10 de la Convention a été communiqué au Gouvernement et la requête a été déclarée irrecevable pour le surplus conformément à l’article 54 § 3 du règlement de la Cour. EN FAIT
4. Le requérant est né en 1982 et réside à Berne. À l’époque des faits, il était le rédacteur en chef du quotidien Ülkede Özgür Gündem .
5.Le 5 septembre 2004, un article intitulé « l’indignation provoquée par le tribunal ( Mahkemeden infial ) » fut publié dans le numéro 189 du quotidien Ülkede Özgür Gündem . Cet article portait sur l’arrestation de trente-cinq personnes qui s’étaient servies de boucliers humains dans le sud ‑ est de la Turquie dans le but de dissuader les forces militaires turques de prendre pour cible les membres du PKK. Selon l’article en cause, les personnes arrêtées s’étaient vu reprocher d’avoir provoqué de l’indignation au sein de la société. L’article se terminait par une déclaration émanant du HPG (Forces de défense populaire, une branche armée du PKK) par laquelle celui-ci qualifiait l’usage de boucliers humains d’action pacifique et considérait que la jeunesse devait faire avancer la lutte pour la démocratie au travers d’actions « créatives » du même type. Le HPG estimait en outre que la guérilla était, elle aussi, un bouclier humain pour protéger le peuple.
6.Des poursuites furent engagées contre le requérant. Par un jugement du 14 mai 2008, la cour d’assises d’Istanbul condamna ce dernier au paiement d’une amende de 1 591 livres turques (TRY) (soit environ 825 euros (EUR) selon le taux de change en vigueur à l’époque pertinente) sur le fondement de l’article 6 §§ 2 et 4 de la loi n o 3713 relative à la lutte contre le terrorisme. Le requérant se pourvut contre cette décision.
7.Le 31 octobre 2011, la Cour de cassation rejeta la demande de pourvoi au motif que le jugement en cause était définitif au moment de son prononcé, le montant de l’amende infligée étant en dessous de la limite légale autorisant un pourvoi.
8.Le 17 juillet 2012, la cour d’assises d’Istanbul réexamina la condamnation du requérant. Se fondant sur la loi n o 6352, entrée en vigueur le 5 juillet 2012, elle sursit à l’exécution de la peine prononcée à l’encontre de celui-ci. Elle ordonna, par ailleurs, le placement de l’intéressé sous contrôle judiciaire durant trois ans. EN DROIT I.
9. Le requérant estime que sa condamnation pénale prononcée à la suite de la publication de l’article de presse litigieux a enfreint son droit à la liberté d’expression. Il invoque l’article 10 de la Convention.
10.Le Gouvernement conteste cette thèse. De son côté, le requérant réitère ses allégations.
11.Constatant que la requête n’est pas manifestement mal fondée au sens de l’article 35 § 3 a) de la Convention et qu’elle ne se heurte par ailleurs à aucun autre motif d’irrecevabilité, la Cour la déclare recevable.
12.La Cour note que l’ingérence en cause était prévue par la loi et poursuivait plusieurs buts légitimes au sens de l’article 10 § 2 de la Convention, à savoir le maintien de la sûreté publique, la défense de l’ordre et la prévention du crime ( Gözel et Özer c. Turquie , n os 43453/04 et 31098/05, §§ 43 ‑ 45, 6 juillet 2010, et Belek c. Turquie , n os 36827/06, 36828/06 et 36829/06, § 26, 20 novembre 2012). Elle observe que le différend porte sur la question de savoir si l’ingérence était « nécessaire dans une société démocratique ».
13.La Cour rappelle avoir déjà traité des affaires soulevant des questions semblables à celles du cas d’espèce et avoir constaté la violation de l’article 10 de la Convention (voir, par exemple, Gözel et Özer , précité, § 64, et Belek , précité, § 29). Elle examinera donc la présente affaire à la lumière de cette jurisprudence.
14.La Cour portera une attention particulière aux termes employés dans l’article litigieux (paragraphe 5 ci-dessus) et au contexte de sa publication, en tenant compte des circonstances qui entouraient le cas soumis à son examen et en particulier des difficultés liées à la lutte contre le terrorisme ( Sürek c. Turquie (n o 4) [GC], n o 24762/94, § 58, 8 juillet 1999).
15.Elle constate à cet égard que l’article en cause ne contenait aucun appel à la violence, à la résistance armée ou au soulèvement, et qu’il ne constituait pas un discours de haine, ce qui est à ses yeux l’élément essentiel à prendre en considération.
16.Ayant examiné les motifs avancés par la cour d’assises pour condamner le requérant, elle conclut qu’ils ne sauraient être considérés, en tant que tels, comme suffisants pour justifier l’atteinte portée au droit de l’intéressé à la liberté d’expression. Par conséquent, elle ne voit pas de raison de s’écarter de la conclusion à laquelle elle est parvenue dans les affaires Gözel et Özer (précitée, § 64), Belek (précitée, § 29) et Belek et Velioğlu c. Turquie (n o 44227/04, §§ 26 et 27, 6 octobre 2015).
17.Partant, la Cour dit qu’il y a eu violation de l’article 10 de la Convention. II.
18. Le requérant réclame 15 000 euros (EUR) au titre du préjudice moral qu’il estime avoir subi. Il sollicite en outre au titre des frais et dépens qu’il dit avoir engagés, sans fournir aucun justificatif, 5 022 livres turques (TRY) pour les frais d’avocat et 300 TRY pour les dépens.
19.Le Gouvernement conteste ces sommes.
20.En ce qui concerne le dommage moral, la Cour estime, eu égard à sa jurisprudence en la matière ( Belek et Velioğlu , précité, § 35), que les circonstances de l’espèce ont causé au requérant un certain désarroi. Statuant en équité en vertu de l’article 41 de la Convention, elle lui alloue la somme de 1 250 EUR.
21.Pour ce qui est de la demande présentée au titre des frais et dépens, compte tenu de l’absence de documents pertinents, la Cour la rejette ( Ato c. Turquie , n o 29873/02, § 27, 8 juin 2010).
22.La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ, 1. Déclare la requête recevable ; 2. Dit qu’il y a eu violation de l’article 10 de la Convention ; 3. Dit a) que l’État défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois, pour dommage moral, 1 250 EUR (mille deux cent cinquante euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt, à convertir dans la monnaie de l’État défendeur au taux applicable à la date du règlement ; b) qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ce montant sera à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage ; 4. Rejette la demande de satisfaction équitable pour le surplus. Fait en français, puis communiqué par écrit le 24 octobre 2017, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement de la Cour. Hasan Bakırcı Ledi Bianku Greffier adjoint Président