SECARĂ c. ROUMANIE

RESPONDENT

ROU

HOTĂRÂRE

28.01.2025

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Irrecevable (Art. 35) Conditions de recevabilité;(Art 35-1) Délai de quatre mois (précédemment six mois)

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2025
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

SECARĂ c. ROUMANIE (CtEDO, 2025)

HUDOC · oficial

Secțiunea a patra Cerere nr. 56658/22 Nela-Mirela SECARĂ împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care are loc la 28 ianuarie 2025 într-o cameră compusă din Lado Chanturia, președintele Jolien Schukking, Faris Vehabović, Ana Maria Guerra Martins, Anne Louise Bormann, Sebastian Rădulețu, András Jakab, judecători și Simeon Petrovski; grefier adjunct al secțiunii, având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 2 decembrie 2022, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de recurentă, După ce a deliberat, pronunțând următoarea decizie în fața recurentei, Nela-Mirela Secară, este un resortisant român născut în 1960 și rezident în Santandrei. Ea a fost reprezentată în fața Curții de către domnul R.V. Doseanu, un avocat care își desfășoară activitatea în Oradea. Guvernul român a fost reprezentat de agentul său, dl O.F. Ezer, de la Ministerul Afacerilor Externe. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează: printr-un rechizitoriu din 26 august 2013, recurenta, care conduce mai multe societăți comerciale, a fost rejudecată în fața Tribunalului județean din Bihor (jurisdicția județenească) a fost acuzat de faptul că a instituit un circuit financiar pentru a evita plata în avans și pentru a-i asigura beneficiul direct al unei părți din fondurile societăților comerciale în cauză. Printr-o hotărâre din 9 iulie 2020, tribunalul județean a numit reclamanta celor trei șefi de urmărire penală, reținând că dovezile examinate (mai mulți martori audiați în cursul investigației sau în fața tribunalului departamental, un raport de expertiză fiscală și contracte comerciale) nu au confirmat, dincolo de orice îndoială rezonabilă, comisia celor trei infracțiuni. Procuratura a făcut apel la judecată în fața instanței judecătorești a lui Cluj. Instanța de apel a decis să procedeze la audierea a zece dintre martorii deja auziți în timpul anchetei și în primă instanță. Doar patru dintre aceștia s-au prezentat și au depus mărturie în fața instanței judecătorești. Pentru ceilalți șase, instanța de apel a judecat că era imposibil ca ei să se prezinte înaintea ei și să citească declarațiile lor anterioare în instanță. Printr-o hotărâre definitivă din 22 noiembrie 2021, notificată la data de 10 decembrie 2021, Curtea, după examinarea probelor, printre care cele zece depoziții și de competență fiscală, a condamnat reclamanta la trei ani de închisoare cu suspendare pentru risipire și spălare de bani și a dispus relaxarea sa din partea șefului de evaziune fiscală, pe motiv că prejudiciul cauzat de activitățile urmărite ale acestui șef fusese recuperat și că o valoare de 20 % a fost plătită de către persoana în cauză ca sancțiune. La 28 decembrie 2021, recurenta, reprezentată de un avocat ales de acesta, a depus o cerere în vederea unei căi de atac în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție (denumită în continuare " Curtea"), invocând motivul prevăzut la art. 438 alineatul (1) punctul 7 din Codul de procedură penală intrat în vigoare la 1 februarie 2014 (denumit în continuare "CPP" (denumit în continuare "CPP") (denumit în continuare "CPP"). Această dispoziție prevedea, ca motiv de casare, situațiile de condamnare pentru fapte care nu erau pedepsite de legea penală. În ceea ce privește interpretarea eronată a dovezilor din partea instanței de apel și considera că condamnarea sa pentru dilapidare și spălare de bani pe baza aspectelor legate de evaziunea fiscală era ilegală, mai degrabă decât în speță, faptele nu corespundeau elementului obiectiv descris de lege pentru cele două infracțiuni în cauză. Pe de altă parte, aceasta nu se plângea de o omisiune a instanței judecătorești de apel cu privire la audierea martorilor înainte de răsturnarea verdictului de judecată. Prin hotărârea definitivă din 15 iunie 2022 și redactată la 4 august 2022, Înalta Curte a respins ca nefondată acțiunea în casarea recurentei. După ce a amintit că circumstanțele de fapt, cum ar fi cele prezentate de instanța de apel, precum și dovezile, nu pot face obiectul unei reexaminări în casare, Curtea a statuat că faptele pentru care recurenta fusese condamnată corespundeau incriminării legale și că legea a definit în mod distinct și clar cele trei infracțiuni pentru care persoana în cauză fusese judecată. Potrivit Înaltei Curți, faptul că reclamanta nu a fost condamnată de către șeful evaziunii fiscale implică aplicarea unui motiv de exonerare de răspunderea sa penală, ceea ce nu înseamnă existența celorlalte două infracțiuni în funcția de șef. CADRUL JURIDIC ȘI PRACTICA INTERNE PERTINENTE Codul de procedură penală din 1968 Dispozițiile Codului de procedură penală în vigoare înainte de 1 februarie 2014 (denumit în continuare "CPP") erau prevăzute în materie penală de trei grade de instanțe: examinarea cauzei în primă instanță, urmată de două căi de atac ordinare, și anume, în conformitate cu termenii legali, "acuzația" și "acuzația" (c) (c) ) Dispozițiile legale ale CPP care reglementează domeniul de aplicare al competențelor instanțelor sesizate cu privire la o acțiune în justiție sunt descrise în Hotărârea Găitanaru c. România 26082/05, § 17 și 18, 26 iunie 2012). Codul de procedură penală în vigoare începând cu 1 februarie 2014 12. În februarie 2014, noul CPP a intrat în vigoare. Potrivit noului CPP, dreptul întemeiat al unei acuzații penale este examinat în fața a două grade de instanță: în primă instanță și apoi în apel. Acțiunea astfel cum a existat în cadrul CPP (punctul 11 de mai sus) nu mai există. Dispozițiile relevante în speță ale noului CPP privind competența instanței de apel, astfel cum au fost completate de ordonanța de urgență a guvernului nr. 18/2016, intrată în vigoare la 23 mai 2016, sunt astfel formulate articolele 420 alineatele (5), (8) și (9). Instanța de apel poate readministra dovezile care au fost administrate de prima instanță și poate, de asemenea, administra noi probe (...). Instanța de apel se adresează hotărârii atacate pe baza înscrisurilor din dosar (Lucreilor șiși Materialului ) și pe baza probelor administrate în fața acesteia. Pentru a pronunța recursul, instanța de apel poate, motivând-o, să procedeze la o nouă interpretare a probelor. art. 421 § 2 □ Soluțiile adoptate în recurs Instanța de apel ia una dintre următoarele decizii (...) relocă recursul și Anulează hotărârea primei instanțe și pronunță o nouă hotărâre în conformitate cu normele privind examinarea acțiunii penale și a acțiunii civile în cadrul instanței de judecată în fond. Instanța de recurs reține declarațiile [judecatorilor] care au întemeiat executarea pronunțată de prima instanță (...). Noul CPP conține, de asemenea, capitolul V, intitulat " Căile de atac restante, dispozițiile referitoare la acțiunea în casare (articolele 433 Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție întrebarea dacă hotărârea atacată este în conformitate cu normele de drept aplicabile. art. 434: Hotărârile care fac obiectul acțiunii în Casație 1. Deciziile pronunțate de instanțele de apel și de Înalta Curte de Casație și Justiție ca instanță pot face obiectul unui recurs în Casație, (...). (a) procurorul, în ceea ce privește partea penală și partea civilă (b) acuzat, în ceea ce privește partea penală și partea civilă, împotriva hotărârilor prin care se dispune condamnarea, exonerarea sau amânarea pedepsei sau încheierea procedurii penale; (c) partea civilă și partea responsabilă din punct de vedere civil, (...). (6) La arestarea instanței care respinge un recurs nu poate fi contestată printr-o acțiune în casare de către persoanele care nu au făcut recurs sau care s-au retras din apelul lor. art. 438 ) în următoarele cazuri 1. în cursul procesului, dispozițiile privind competența materială sau în statul de drept al persoanelor nu au fost respectate [și] procesul a fost condus de o instanță inferioară instanței competente în temeiul locului său de jurisdicție 2.-6. Abrogate 7. a fost condamnat pentru un act (fapt) care nu este prevăzut de dreptul penal. 8. Procedura penală a fost închisă în mod eronat 9.-10. Abrogate 11. Nu s-a acordat nici o grație sau s-a considerat în mod eronat că pedeapsa cu închisoarea trebuie să fie grațiată 12. pedepsele au fost aplicate în limite diferite de cele prevăzute de legea 13.-14. Abrogate (2) Cazurile menționate la alin. (1) nu pot constitui motive de casare a hotărârii judecătorești decât dacă au fost invocate în recurs sau în procedura de recurs sau dacă, deși au fost aduse în discuție, au fost respinse sau instanța nu le-a examinat. (...). Art. 440 (1) Admisibilitatea recursului în casare este examinată în camera Consiliului de către o formare de judecător unic, după depunerea raportului magistratului adjunct și după încheierea procedurii de comunicare în mod regulat, fără ca părțile să fie convocate și fără participarea procurorului public. (2) Dacă acțiunea în casare nu este introdusă în termenul prevăzut de lege sau dacă dispozițiile art. 434, 436 alin. (1) și (6), (...) și 438 nu sunt respectate, instanța respinge acțiunea printr-o hotărâre definitivă (incheiere) (...). Art. 442 (2) Instanța competentă nu examinează cauza decât în limita motivelor de Casație prevăzute în art. 438 [care sunt] invocate în acțiunea în cauză. art. 447 □ Controlul legalității hotărârii Instanța competentă este obligată să se pronunțe asupra tuturor motivelor de recurs în casare invocate în cererea lor de către procurorul public sau de către părți, și nu mai mult decât legalitatea hotărârii judecătorești care face obiectul căii de atac. art. 448 □ Soluțiile după hotărârea recursului în Casație (1) Instanța competentă, hotărând cu privire la acțiunea în casare, pronunță una dintre următoarele hotărâri 1. respinge acțiunea în casare, confirmând hotărârea atacată, dacă acțiunea n (b) dispune o nouă examinare a cauzei de către instanța de apel sau de către instanța [care este] competentă raționalizează materia sau [pe baza] calității persoanei, în cazul în care se aplică celelalte motive de anulare prevăzute la art. 438. (...). Jurisprudența internă privind întinderea acțiunii în casare Părțile au depus la dosar mai multe hotărâri pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în urma unor acțiuni în Casație formulate în temeiul articolului 438 alineatul (1) punctul 7 din noul CPP. În special, într-o hotărâre definitivă nr. 211 din 2 iulie 2020, Înalta Curte și-a precizat competența în cadrul acțiunii în casare, indicând următoarele [...] În jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a ajuns la concluzia că: dispozițiile articolului 438 alineatul (1) punctul 7 din CPP exclud integral din domeniul de control al Înaltei Curți orice modificare în ceea ce privește circumstanțele faptice, singura posibilitate deschisă în acest stadiu fiind o analiză a faptelor, astfel cum au fost stabilite de instanța de apel, în scopul de a stabili dacă acestea sunt incriminate, dacă acestea corespund definiției dreptului de proprietate intelectuală sau dacă sunt legate, dintr-un punct de vedere obiectiv, de elementele care țin de dreptul de proprietate intelectuală reprovocată inculpatului (Decizia nr. 350/RC/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, Camera Penală (...)). dispozițiile articolului 438 alineatul (1) punctul 7 din CPP nu permit, în scopul de a concluziona că faptele nu intră sub incidența legii penale, să analizeze mijloacele de probă, să efectueze o nouă apreciere a elementelor de probă sau să stabilească o situație de fapt, examinarea deciziei [contestat] care se face exclusiv în temeiul dreptului (...). Verificările pe care instanța de Casație le efectuează sub aspectul noțiunii de act care nu intră sub incidența legii penale se referă atât la incriminarea abstractă, și anume, dacă comportamentul intră sub incidența unei norme de incriminare, cât și la condițiile de tipicitate obiectivă, și anume identitatea între comportamentul însuși și elementele obiective ale incriminării (legăturii (legătură subiectică nejudicivă, care nu a fost examinată, [deoarece] absența tipicității subiective constituia o situație distinctă, prevăzută la art. 16 § 1 litera (b) din CPP [în materie de sănătate]], care nu a fost reținută la art. 438 alineatele (1) și (7) din CPP (hotărârea nr. 78/RC/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, Camera Penală, (...)). Prin urmare, exercitarea căii de atac în caz de casare nu poate viza o reevaluare a elementelor sau a circumstanțelor de fapt stabilite [prin intermediul unei decizii privind] a autorității de lucru judecat, întrucât Înaltei Curți de Casație și Justiție nu i se permite să dea o nouă interpretare elementelor de probă și să rețină o stare de fapt diferită de cea care a fost formulată și evaluată în decizia care face obiectul căii de atac. (...) În hotărârile Înaltei Curți depuse la dosar de către părțile care au fost pronunțate între 2021 și 2023 (punctul 15 de mai sus), instanța superioară a reiterat aceeași observație cu privire la sfera competenței sale (a se vedea, de exemplu, hotărârile finale nr 40 și, respectiv, 176 pronunțate la 29 ianuarie 2021 și 9 martie 2023). În cinci din cele 18 hotărâri relevante ale părților, au fost acceptate acțiuni în casare. GRIEF Invochează art. 6 alineatul (1) și art. 3 litera (d) din convenție, recurenta se plânge că nu a beneficiat de un proces echitabil. Recurenta consideră că procesul său nu a fost echitabil, în timp ce a fost condamnată de instanța de departament, în lipsa unei administrații directe a probelor, și în special a depozițiilor, în timp ce aceasta a fost soluționată de tribunalul departamental pe baza acelorași dovezi. (1) și (3) lit. (d) din Convenție, care, în părțile relevante ale acesteia, este astfel formulată Orice persoană are dreptul la audierea echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...) care va decide (...) de temeinicia oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva ei. (...) Orice acuzat are dreptul în special la (...) (d) să interogheze sau să interogheze martorii acuzați și să obțină convocarea și interogarea martorilor cu descărcare de gestiune în aceleași condiții ca și martorii acuzați. Excepțiile de la cererea adresată de guvern Guvernul consideră că cererea este întârziată și consideră că decizia internă definitivă În sensul articolului 35 alineatul (1) din convenție, hotărârea definitivă pronunțată de Curtea la 22 noiembrie 2021 (punctul 8 de mai sus). Acesta explică faptul că, în dreptul român, răspunderea penală a unei persoane este examinată de două grade de jurisdicție (de primă instanță și de recurs) și că acțiunea în casație este o acțiune extraordinară care nu are un efect evolutiv și care nu poate fi angajată decât în cazuri foarte excepționale (a se vedea art. 438 alineatul (1) din noul CPP menționat la punctul 14 de mai sus). Domeniul de aplicare al examinării efectuate de înalta instanță în cadrul acestei căi de atac extraordinare nu ar fi decât foarte limitat și ar avea ca scop asigurarea unui echilibru între principiul legalității și cel al autorității de lucru judecat astfel încât nu este de natură să ducă la remedierea încălcărilor drepturilor garantate de convenție. În observațiile sale suplimentare din 7 februarie 2024, guvernul a ridicat pentru prima dată o excepție de la obligația de a invoca un abuz de drept de recurs individual, denminând limbajul în opinia sa lipsit de respect pe care recurenta l-ar fi folosit împotriva sa în observațiile sale. Recurenta 21. recurenta susține că, în speță, "decizia internă definitivă" (punctul 10 de mai sus) și, prin urmare, a sesizat Curtea în termenul de șase luni prevăzut la art. 35 alineatul (1) din convenție în redactarea sa în vigoare la momentul respectiv. 22. Potrivit recurentei, acțiunea în casare este o cale de atac accesibilă și pe deplin eficientă cu privire la mijloacele pe care le invoca în fața Înaltei Curți. În această privință, Comisia arată că, în cazul în care ar fi fost admis recursul la Casație, Curtea Supremă ar fi putut anula condamnarea sa și ar fi pronunțat o hotărâre cu privire la faptul că actele pentru care a fost acuzată nu intră sub incidența legii penale. Aceasta adaugă că Curtea aplică regula epuizării căilor de atac interne într-un mod flexibil, susținând că Õ aceasta a considerat, în special, că, atunci când un solicitant a utilizat o cale de atac aparent disponibilă și nu și-a dat seama decât mai târziu de ineficiența sa, poate fi oportun să se considere că termenul de șase luni a început să curgă de la data la care reclamantul și-a dat seama de situație. 23. În ceea ce privește presupusul abuz al dreptului său de a introduce căi de atac (punctul 20 de mai sus), recurenta susține că afirmația sa potrivit căreia guvernul a prezentat o documentație incompletă este justificată. Evaluarea Curții 24. Curtea se va referi în primul rând la o excepție a guvernului cu privire la nerespectarea termenului de șase luni aplicabil la momentul faptelor (punctul 19 de mai sus). Principii generale 25. Principiile generale privind respectarea termenului de șase luni au fost enunțate în Hotărârea Lopes de Soura Fernandes c. Portugalia ([GC], n 56080/13, §§ 129-132, 19 decembrie 2017) și Mocanu și alții c. România [[GC], n 10865/09 și 2 altele, § 260, CEDO 2014 (extras)). 26. În general, termenul prevăzut la art. 35 alineatul (1) din Convenție pentru a sesiza Curtea începe să curgă la data deciziei definitive din cadrul procesului de epuizare a căilor de atac interne (Svinarenko și Slyadnev c. Rusia [GC], n 32541/08 și 43441/08, § 86, CEDH 2014 (extrași) și Lekić c. Slovenia [GC], n 36480/07, § 65, 11 decembrie 2018). În cadrul acestei dispoziții, pot fi luate în considerare numai căile de atac normale și efective, deoarece un solicitant nu poate amâna termenul strict impus de convenție prin încercarea de a adresa cereri inoportune sau abuzive unor organisme sau instituții care nu au autoritatea sau competența necesară pentru a acorda, în temeiul convenției, o reparație efectivă cu privire la litigiul în cauză ( Lekić, citată anterior, punctul 65, și Lopes de Sousa Fernandes, citată anterior, punctul 132. Pentru a stabili dacă o procedură internă constituie o cale de atac eficientă în sensul articolului 35 alineatul (1) din Convenție, trebuie să se ia în considerare o serie de factori, printre care și cauza reclamantului, domeniul de aplicare al obligațiilor pe care le exercită asupra statului dispoziția convenției în cauză, căile de atac disponibile în statul pârât și circumstanțele specifice ale cauzei ( Lopes de Sousa Fernandes, citată anterior, punctul 134. Aceste căi de atac trebuie să existe într-un grad suficient de certitudine, în practică și în teorie, în caz contrar, le lipsesc eficacitatea și accesibilitatea dorită. În plus, pentru a putea fi judecat efectiv, o cale de atac trebuie să poată remedia în mod direct situația incriminată și să prezinte perspective rezonabile de succes ( Comunitatea genevoise d a ci un i le sindicale (CGAS) c. Elveia [GC], n 21881/20, § 139, 27 noiembrie 2023, și trimiterile la acestea. Aplicarea principiilor în cazul de mai sus 28. Curtea constată că recurenta denunță faptul că a fost condamnată de instana de apel în lipsa unei administraii directe a depoziiilor, în timp ce aceasta fusese achitată pe baza acelorași probe de către instana de departament care a judecat cauza în primă instană (punctul 18 de mai sus). Sesizarea de obiecțiuni similare cu cea a recurentei, Curtea a statuat în mod constant, în cauzele referitoare la România, că instanța competentă să soluționeze cauza în cadrul ultimei căi de atac ordinare era obligată să ia din oficiu măsuri care urmăreau să pună la îndoială martorii cu privire la depozițiile a căror executare a persoanei în cauză pronunțată de instanța inferioară era întemeiată, A se vedea, printre multe altele, Găitanaru c. România, n 26082/05, § 34, 26 iunie 2012 Manolachi c. România, n 36605/04, § 50, 5 martie 2013, Hanu c. România, n 8990/04, § 38, 4 iunie 2013 și Moinescu c. România, n 16903/12, § 28, 15 septembrie 2015). În contextul legislativ aplicabil în speță, în cazul în care dorește să efectueze o nouă apreciere a probelor, instanța de judecată în cauză ultima cale de atac obișnuită (art. 421 alineatul (2) litera (a) din noul CPP menționat la alineatul (13) de mai sus) are obligația de a sesiza martorii care au fost ascultați anterior în cursul procedurii și pe baza depozițiilor în care s-a pronunțat un verdict în favoarea persoanei în cauză în primă instanță (art. 421 alineatul (2) litera (a) din noul CPP menționat la alineatul (13) de mai sus). 30. Curtea constată, prin urmare, că recurenta se plânge în fața sa de o încălcare de către instana de apel pe una dintre obligaiile sale procedurale impuse de dreptul intern și de art. 6 alin. (1) din Convenie. În aceste condiții, sarcina Curții constă în a examina dacă, în lumina observațiilor părților, acțiunea în casare astfel cum este definită în sistemul juridic al statului pârât constituie o cale de atac eficientă care poate remedia în mod direct situația denunțată de recurentă (a se vedea jurisprudența menționată la punctul 27 de mai sus). 31. În această privință, Curtea subliniază, în primul rând, că, în dreptul penal român, acțiunea în casare a fost, de la intrarea în vigoare a noului CPP în În 2014, o cale de atac extraordinară (punctul 14 de mai sus), direct accesibilă părților la litigiu (a se vedea art. 436 din CPP menționat la punctul 14 de mai sus). Cu toate acestea, simplul fapt că o cale de atac este calificată drept cale de atac în dreptul intern nu o face intențială d a: (Dinchev c. Bulgaria (dec), nr. 17220/09, § 28, 21 noiembrie 2017; și S.C. Raissa M. Shipping S.R.L. c. România, n 37576/05, § 25, 8 ianuarie 2013, unde Curtea a admis că o contestație în anulare, o cale de atac extraordinară, constituie o cale de atac eficientă pentru a remedia cauza recurentei care a fost trasă din culpă în cursul procesului. 32. Curtea constată apoi că acțiunea în cauză este destinată numai să corecteze situațiile de neconformare vădită (a se vedea art. 433 din noul CPP menționat la alineatul (14) de mai sus). Întradevăr, aceasta este strict limitată la cinci motive de casare clar definite în CPP, care se referă la erori comise fie în stabilirea competenței de atribuire sau a competenței rația personae, fie în ceea ce privește aplicarea de măsuri de grație prezidențială, aplicarea ilegală a pedepselor sau închiderea ilegală a procedurilor, fie în ceea ce privește persoanele condamnate pentru fapte care nu fac obiectul legii penale (a se vedea art. 438 alineatul (1) din noul CPP menționat la punctul 14 de mai sus). 33. Curtea constată, de asemenea, că, în jurisprudența sa, Înalta Curte și-a precizat domeniul de aplicare atunci când este sesizată, ca și în speță, cu privire la o acțiune în casare fondată pe mai mult de art. 438 alineatul (1) punctul 7 din CPP. Astfel, Curtea Supremă a indicat în mod constant că competența sa era limitată la o verificare cu privire la incriminarea actelor sau la existența elementelor obiective ale dreptului comunitar (punctul 15 de mai sus). Din punctul de vedere al Curții, este vorba aici despre un control restrâns care să permită Înaltei Curți să examineze numai problema dacă a fost condamnată pentru un act care constituia o încălcare în conformitate cu dreptul penal național, ceea ce se poate compara cu un alt drept garantat prin Convenție decât cel invocat de către persoana în cauză în această specie, în special la art. 7 din Convenție. 34. Prin urmare, Curtea constată că nu se referă la niciunul dintre motivele menționate la art. 438 din CPP, în special la art. 438 alineatul (1) punctul 7 din CPP, care să acopere cauza formulată de recurentă în fața Curții. În plus, Curtea consideră că legea definește în mod clar cazurile de contestare și că acestea au fost, de asemenea, explicate de către Înalta Curte. Prin urmare, recurenta, care a fost asistată de un avocat la alegerea sa (punctul 9 de mai sus), putea să știe în mod rezonabil, din momentul în care a inițiat acțiunea în casation, că o astfel de procedură nu era susceptibilă de a aduce un remediu la privirea pe care inteniona să o ridice în fața Curții și că, ulterior, aceasta nu ar fi putut fi luată în considerare la calcularea termenului pentru a sesiza Curtea ( Jeronovičs c. Letonia [GC], nr. 44898/10, § 75, 5 iulie 2016. În plus, deși reclamanta și-a exprimat, în acțiunea sa în casare, că faptele nu erau pedepsite prin legea penală, aceasta nu a ridicat un astfel de litigiu în fața Curții. 35. Toate elementele de drept intern relevante produse în speță arată că, având în vedere competența limitată de care dispune Înalta Curte în cadrul acțiunii în casare, această cale de atac extraordinară nu permite să se obțină despăgubiri pentru încălcarea care se face în fața Curții, nici mai mult decât altfel, nu ar permite repararea oricărei alte prejudicii denunțate de un reclamant cu privire la administrarea probelor de către instanțele ordinare (punctul 27). În fine, mai sus, nu mai puțin de 1 iunie 2006, ci mai puțin de 26828/06, § 297, CEDH 2012 (extrași) 36. Curtea subliniază că decizia sa se limitează la circumstanțele din speță și că nu trebuie să se înțeleagă ca o declarație generală, care ar însemna că o cale de atac în casare n Õ este niciodată o cale de atac în sensul articolului 35 alineatul (1) din convenție, cu atât mai mult cu cât cauza invocată în fața Curții coincide cu motivul acțiunii în casare prevăzut de dreptul intern (a se vedea, mutatis mutandis Selmuni c. Franța [GC], nr 25803/94, § 81, CEDO 1999-V, și Kurić și alții, citată anterior, § 304. 37. În acest context, este suficient ca Curtea să ia în considerare faptul că, în speță, decizia internă definitivă este pronunțată de instana de apel la 22 noiembrie 2021, care a fost 8 de mai sus. Având în vedere că hotărârea definitivă a fost pronunțată în speță înainte de 1 februarie 2022, data la care modificarea adusă prin Protocolul nr. 15 a duratei termenului prevăzut la art. 35 alineatul (1) din convenție este de șase luni (Orhan c. Türkiye (dec.), nr. 385/85/22, § 44, 6 Începând cu 11 decembrie 2021 (Orhan, decizia menționată anterior, punctul 31), termenul în cauză a expirat la 11 iunie 2022 la miezul nopții, iar cererea a fost depusă la 2 decembrie 2022, adică după data expirării. 38. Având în vedere cele de mai sus, trebuie să se primească o excepție preliminară din partea guvernului de a nu respecta termenul de șase luni. Prin urmare, nu este necesar să se ia o decizie cu privire la excepția statului de a abuza de dreptul la recurs individual (punctul 20 de mai sus). 39. Prin urmare, se consideră inadmisibilă cererea în sensul articolului 35 alineatul (1) din convenție și că aceasta trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (4). Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Făcut în franceză și comunicat în scris la 20 februarie 2025. Simeon Petrovski Lado Chanturia grefier adjunct