ABBOUD c. BELGIQUE

Comunicat la 13 iulie 2017 a doua secțiune Cerere nr. 29119/13 Jean ABBOUD împotriva Belgiei introdusă la 15 aprilie 2013 EXPOSAT DE FAPTĂ Reclamantul, dl Jean Abboud (cunoscut anterior drept Ibrahim-Van Buggenhout), este un resortisant belgian născut în 1960 și rezident la Bruxelles. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: Până la sfârșitul anului 2002, reclamantul a acordat profesiei de traducător autorizat. În această calitate, acesta oferă prestații în special în cadrul audierilor reclamanților de azil, cărora li se acordase asistență juridică. La sfârșitul anului 2002, a apărut un conflict cu biroul de asistență juridică din partea biroului francez de avocatură din baroul din Bruxelles cu privire la notele de plată și cheltuielile prezentate de reclamant. Acest conflict a dus la o plângere depusă la 29 octombrie 2003 de către tribunalul francez al avocaților împotriva reclamantului, în special pentru escrocherie, port ilegal al titlului de avocat și denunțare calomnioasă. La 7 ianuarie 2004, reclamantul a fost ascultat pentru prima dată de către serviciile de poliție. La 5 mai 2004, cauza a fost respinsă. Judecătorul a comunicat dosarul la Parchet pentru rechiziție la 25 mai 2008. Parchetul a luat o rechiziție de trimitere la 31 martie 2009. Printr-o cerere din 22 ianuarie 2010, reclamantul a solicitat să se țină de obligații suplimentare de investigare. Judecătorul judecător a respins cererea printr-o ordonanță din 5 februarie 2010 pe motiv că acestea nu erau utile pentru manifestarea adevărului. La o dată nedeterminată a fost respins de către Camera pentru punerea sub acuzare a tribunalului din Bruxelles. Printr-o ordonanță din 13 ianuarie 2011 a Camerei Consiliului Tribunalului de Primă Instanță din Bruxelles, reclamantul a fost trimis la tribunalul corecțional pentru fapte de înșelăciune și tentativă de înșelăciune, denunțare calomnioasă și purtarea titlului de avocat fără a fi înscris în tabloul ordinii. Ca răspuns la concluziile reclamantului prin care acesta solicita să se dea în judecată pentru nerespectarea termenului rezonabil, camera consilierului, luând ca punct de plecare o percheziție din 17 mai 2006, a constatat că nu a depășit termenul rezonabil în această etapă, întrucât procedura a fost prelungită în mod considerabil prin exercitarea dreptului reclamantului de a solicita sarcini suplimentare și de a face apel la ordonanța instanței judecătorești din statul de executare. Reclamantul a făcut apel, solicitând în special urmărirea penală pentru nerespectarea termenului rezonabil. Printr-o hotărâre din 21 iunie 2012, camera de acuzare a Tribunalului de apel din Bruxelles a confirmat ordinul de trimitere, considerând că termenul rezonabil nu a fost depășit. Urmând camera de punere sub acuzare, lacul, referitor la mai multe infracțiuni care ar fi fost comise între 18 ianuarie 2002 și 1 octombrie 2007, a fost efectuată cu toate celeritatea dorită, cu amploarea sa, cauza care a făcut obiectul unei comunicări la Parchet la 25 martie 2008 și al unui rechizitoriu de trimitere la 31 martie 2009 și care a fost stabilită pentru a se pronunța cu privire la regulamentul de procedură la 26 ianuarie 2010. Întârzierea ulterioară a fost cauzată de procedura de executare a obligațiilor suplimentare și de acțiunile care au fost interjudecate. Reclamantul avea pe deplin dreptul de a exercita toate acțiunile prevăzute de lege, dar era nepotrivit să se plângă apoi de întârzierea pe care o cauzase el însuși. Recurentul s-a ocupat de casare, cu un motiv întemeiat pe art. 6 din convenție și cu încălcarea termenului rezonabil. Recursul său a fost respins printr-o hotărâre a Curții de Casație din 14 noiembrie 2012. Curtea de Casație a considerat în special că art. 6 din Convenția nr. a interzis instanței să țină seama de comportamentul persoanei acuzate în cazul în care a apreciat caracterul rezonabil al duratei procedurii, hotărârea atacată nu reproșează reclamantului că a utilizat dreptul la acțiune prevăzut de lege, ci doar a considerat că nu era necesar să se ia în considerare perioada care a trecut din cauza acțiunilor pe care le-a exercitat pe nedrept. Pentru restul, decizia Camerei pentru punerea sub acuzare conținea un răspuns la concluziile reclamantului. Tribunalul de Primă Instanță din Bruxelles, hotărând în mod implicit, a pronunțat o hotărâre la 10 mai 2013 prin care îl condamna pe reclamant la o pedeapsă de trei ani de închisoare și la 3 000 EUR (EUR) d . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Prin hotărârea din 5 martie 2014, Tribunalul de Primă Instanță din Bruxelles, hotărând în contradictoriu cu privire la opoziția reclamantului, l-a condamnat la o pedeapsă de doi ani de închisoare, precum și la o pedeapsă de 2 000 EUR d . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . La civil, reclamantul a fost condamnat să plătească suma de un euro pentru barierul francez al avocaților din baroul Bruxelles-ului, plus dobânda judiciară. În concluziile sale, reclamantul s-a referit la rejudecarea pe care a depus-o în fața Curții și a solicitat în principal ca urmărirea penală să fie declarată inadmisibilă. Prin hotărârea Curții din Bruxelles din 17 februarie 2016, acțiunea publică a fost declarată prescrisă. Instanța de apel rămâne competentă pentru a cunoaște acțiunea civilă, aceasta a considerat că faptele care stau la baza prevenirii bazate pe portul ilegal al titlului de avocat au fost stabilite și a confirmat hotărârea pronunțată cu privire la acțiunea civilă. GRIEF Invocând art. 6 alineatul (1) din convenție, reclamantul se plânge de durata procedurii. RĂSPUNSURI LA PĂRȚI Constatarea prescripției acțiunii publice de către instanța de apel de la Bruxelles în Hotărârea din 17 februarie 2016 constituie recunoașterea unei depășiri a termenului rezonabil În acest sens, este aceasta o reparație adecvată? În circumstanțele concrete, reclamantul poate încă să se declare victimă a unei încălcări a termenului rezonabil Presupunând că reclamantul poate încă să se considere victimă a unei încălcări a dreptului la o decizie într-un termen rezonabil, acest drept a fost ignorat Părțile sunt invitate să precizeze data la care reclamantul a făcut obiectul unei acuzații în materie penală, precum și data la care a avut loc contestația în materie civilă și să depună documentele relevante în acest sens.

Communiquée le 13 juillet 2017

DEUXIÈME SECTION

Requête n

o

29119/13

Jean ABBOUD

contre la Belgique

introduite le 15 April 2013

EXPOSÉ DES FAITS

Le requérant, M. Jean Abboud (anciennement nommé Ibrahim-Van Buggenhout), est un ressortissant belge né en 1960 et résidant à Bruxelles.

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.

Jusqu’à la fin de l’année 2002, le requérant exerça la profession de traducteur interprète assermenté. En cette qualité, il fournit des prestations notamment dans le cadre d’auditions de demandeurs d’asile, auxquels le bénéfice de l’assistance juridique avait été octroyé. Fin 2002, un conflit surgit avec le bureau d’aide juridique de l’Ordre français des avocats du barreau de Bruxelles au sujet des notes d’honoraires et frais soumis par le requérant.

Ce conflit donna lieu à une plainte déposée le 29 octobre 2003 par l’Ordre français des avocats à l’encontre du requérant, notamment pour escroquerie, port illégal du titre d’avocat et dénonciation calomnieuse.

Le 7 janvier 2004, le requérant fut entendu pour la première fois par les services de police.

Le 5 mai 2004, l’affaire fut mise à l’instruction.

Le juge d’instruction communiqua le dossier au parquet pour réquisition le 25 mai 2008.

Le parquet prit un réquisitoire de renvoi le 31 mars 2009.

La cause fut fixée le 26 janvier 2010 pour le règlement de la procédure.

Par une requête du 22 janvier 2010, le requérant sollicita la tenue de devoirs d’enquête complémentaires.

Le juge d’instruction rejeta la requête par une ordonnance du 5 février 2010 au motif que ceux-ci n’apparaissaient pas utiles à la manifestation de la vérité.

L’appel interjeté par le requérant à l’encontre de cette ordonnance fut rejeté à une date indéterminée par la chambre des mises en accusation de la cour d’appel de Bruxelles.

Par une ordonnance du 13 janvier 2011 de la chambre du conseil du tribunal de première instance de Bruxelles, le requérant fut renvoyé devant le tribunal correctionnel pour des faits d’escroquerie et tentative d’escroquerie, dénonciation calomnieuse et port du titre d’avocat sans être inscrit au tableau de l’ordre. Répondant aux conclusions du requérant par lequel celui-ci sollicitait l’irrecevabilité des poursuites pour non-respect du délai raisonnable, la chambre du conseil, prenant comme point de départ du délai une perquisition du 17 mai 2006, constata l’absence de dépassement du délai raisonnable à ce stade, la procédure ayant été considérablement rallongée par l’exercice, bien que légitime, du droit du requérant de solliciter des devoirs complémentaires et de faire appel de l’ordonnance du juge d’instruction.

Le requérant interjeta appel, sollicitant notamment l’irrecevabilité des poursuites pour non-respect du délai raisonnable.

Par un arrêt du 21 juin 2012, la chambre des mises en accusation de la cour d’appel de Bruxelles confirma l’ordonnance de renvoi, jugeant que le délai raisonnable n’était pas dépassé. Suivant la chambre des mises en accusation, l’instruction, relative à de multiples infractions qui auraient été commises entre le 18 janvier 2002 et le 1

er

octobre 2007, avait été menée avec toute la célérité voulue nonobstant son ampleur, l’affaire ayant fait l’objet d’une communication au parquet le 25 mars 2008 et d’un réquisitoire de renvoi le 31 mars 2009 et ayant été fixée pour statuer sur le règlement de procédure le 26 janvier 2010. Le retard subséquent était dû à la procédure tendant à l’exécution des devoirs complémentaires et aux recours ayant été interjetés. Le requérant avait parfaitement le droit d’exercer tous les recours prévus par la loi mais était malvenu de se plaindre ensuite du retard qu’il avait lui-même causé.

Le requérant se pourvut en cassation, se prévalant d’un moyen tiré de l’article 6 de la Convention et de la violation du délai raisonnable.

Son pourvoi fut rejeté par un arrêt de la Cour de cassation du 14

novembre 2012. La Cour de cassation releva notamment que l’article 6 de la Convention n’interdisait pas au juge de tenir compte du comportement de l’accusé lorsqu’il appréciait le caractère raisonnable de la durée de la procédure, l’arrêt attaqué ne reprochant pas au requérant d’avoir utilisé un droit de recours prévu par la loi mais se bornant à considérer qu’il n’y avait pas lieu d’avoir égard à la période écoulée en raison des recours vainement exercés. Pour le reste, la décision de la chambre des mises en accusation contenait une réponse aux conclusions du requérant.

Le tribunal de première instance de Bruxelles, statuant par défaut, rendit un jugement le 10 mai 2013 condamnant le requérant à une peine de trois ans d’emprisonnement et à 3 000 euros (EUR) d’amende, portés à 16

500

EUR.

Par un jugement du 5 mars 2014, le tribunal de première instance de Bruxelles statuant contradictoirement sur l’opposition du requérant, le condamna à une peine de deux ans d’emprisonnement ainsi qu’à une peine de 2 000 EUR d’amende, portés à 11 000 EUR. Au civil, le requérant fut condamné à payer la somme d’un euro au bâtonnier de l’Ordre français des avocats du barreau de Bruxelles majorée des intérêts judiciaires.

Le requérant et le ministère public interjetèrent appel de ce dernier jugement. Dans ses conclusions, le requérant fit référence à la requête qu’il avait déposée devant la Cour et sollicita à titre principal que les poursuites soient déclarées irrecevables.

Par un arrêt de la cour d’appel de Bruxelles du 17 février 2016, l’action publique fut déclarée prescrite. La cour d’appel restant compétente pour connaître de l’action civile, elle estima que les faits à la base de la prévention fondée sur le port illégal du titre d’avocat demeuraient établis, et confirma le jugement entrepris quant à l’action civile.

GRIEF

Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint de la durée de la procédure.

QUESTIONS AUX PARTIES

1.

Le constat de la prescription de l’action publique par la cour d’appel de Bruxelles dans son arrêt du 17 février 2016 constitue-t-elle la reconnaissance d’un dépassement du délai raisonnable

?

Dans l’affirmative, constitue-t-elle une réparation adéquate ?

Dans les circonstances concrètes, le requérant peut-il encore se prétendre victime d’une violation du délai raisonnable

?

2.

À supposer que le requérant puisse encore se prétendre victime d’une violation du droit à une décision dans un délai raisonnable, ce droit a-t-il été méconnu

?

Les parties sont invitées à préciser à partir de quelle date le requérant a fait l’objet d’une accusation en matière pénale ainsi que celle où la contestation en matière civile est née, ainsi qu’à déposer les pièces pertinentes à cet égard.