CASE OF OLÁH v. HUNGARY

În cazul Oláh v. HUNGARY (Declarația nr. 33800/12) HOTĂRÂREA Strasburg 18 iulie 2017 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Oláh v. Ungaria, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A IV-a secțiune), în calitate de comitet compus din: Vincent A. De Gaetano, președinte, Georges Ravarani, Marko Bošnjak, judecători și Andrea Tamietti, Registrul adjunct al secțiunii, deliberat în particular la 27 iunie 2017, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 33800/12) împotriva Ungariei depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național maghiar, dl István György Oláh („reclamantul”), la 29 mai 2012. Reclamantul a fost reprezentat de dl E. Kiss, un avocat practicant în Budapesta. Guvernul maghiar (“Guvernul”) a fost reprezentat de dl Z. Tallódi, agent, Ministerul Justiției. La 16 decembrie 2015, reclamația reclamantului în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția privind impunerea taxei 98% asupra plății sale de indemnizare a fost comunicată guvernului și restul cererii a fost declarată inadmisibilă în temeiul articolului 54 § 3 din Regulamentul Curții. FACTE Reclamantul s-a născut în 1970 și trăiește în Budapesta. Reclamantul a fost angajat la National Infocommunication Services Ltd de stat. Angajamentul său a fost încheiat la 7 ianuarie 2012. Plata de lichiditate a fost taxată la 98% din partea sa depășește 3,5 milioane de forints maghiari (HUF), în valoare de HUF 3.424.359 (aproximativ 11.400 euro (EUR)). Reclamantul s-a plâns că impunerea de 98% impozitului pe o parte din remunerația sa datorată încetării ocupării forței sale de muncă a constituit o privare de bunuri în încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. Guvernul nu a contestat acuzațiile reclamantului. Curtea constată că plângerea nu este vădit nefondată în sensul art. 35 § 3 lit. (a) din Convenție, circumstanțele practic identice au dus la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 în cazul R.Sz. v. Ungaria (nr. 41838/11, §§ 54-62, 2 iulie 2013) și este convins că nu există motive de a deține altfel în prezenta cerere. Rezultă că s-a constatat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1. II. APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 AL CONVENȚIEIONULUI CU art. 41 din Convenție, reclamantul a susținut HUF 3.424.359 (aproximativ 11.400 EUR) în ceea ce privește prejudiciu material și 1.000.000 HUF (aproximativ 3.300 EUR) în ceea ce privește prejudiciu moral. Guvernul a susținut că cererea reclamantului este excesivă. 10. Având în vedere faptul că, în absența ratei fiscale 98%, lichidarea reclamantului ar fi fost în orice caz supusă impozitului general al venitului personal, Curtea condamna reclamantul 6,700 EUR în ceea ce privește prejudiciu material și moral combinate. 11. Reclamantul a solicitat rambursarea costurilor și cheltuielilor suportate în fața Curții să fie acordată în valoare de 340.000 HUF (aproximativ 1.100 EUR). Guvernul a susținut că reclamația de costuri este excesivă. 12. Având în vedere toate materialele din caz, Curtea consideră că este rezonabil atribuirea reclamantului 500 EUR, plus orice impozit care poate fi taxabil. 13. Curtea consideră oportun ca rata dobânzii implicite să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL, UNANIMOUS, declară cererea admisibilă; declară că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție; deține (a) faptul că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, următoarele sume, care urmează să fie convertite în forinturi maghiare la rata aplicabilă la data decontare: (i) 6,700 EUR (sex mii șapte sute de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciu material și moral; și (ii) 500 EUR (cincă sute de euro), plus orice impozit care poate fi imputabil reclamantului, în ceea ce privește costurile și cheltuielile; (b) cel de la expirarea celor trei luni menționate mai sus, până la decontarea dobânzilor simple se achită pe sumele de mai sus, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în cursul perioadei de default plus trei puncte procentuale; restul cererii reclamantei pentru o justă satisfacție. Efectuată în limba engleză și notificată în scris la 18 iulie 2017, în conformitate cu articolele 2 și 3 din Regulamentul de judecată. Andrea Tamietti Vincent A. De Gaetano Președintele adjunct al grefierului

FOURTH SECTION

CASE OF

OLÁH v. HUNGARY

(Application no. 33800/12)

JUDGMENT

STRASBOURG

18 July 2017

This judgment is final but it may be subject to editorial revision.

In the case of Oláh v. Hungary,

The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting as a Committee composed of:

Vincent A. De Gaetano,

President,

Georges Ravarani,

Marko Bošnjak,

judges,

and Andrea Tamietti,

Deputy Section Registrar,

Having deliberated in private on 27 June 2017,

Delivers the following judgment, which was adopted on that date:

PROCEDURE

1.

The case originated in an application (no. 33800/12) against Hungary lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Hungarian national, Mr István György Oláh (“the applicant”), on 29

May 2012.

2.

The applicant was represented by Mr E. Kiss, a lawyer practising in Budapest. The Hungarian Government (“the Government”) were represented by Mr Z. Tallódi, Agent, Ministry of Justice.

3.

On 16 December 2015 the applicant’s complaint under Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention concerning the imposition of 98% tax on his severance payment was communicated to the Government and the remainder of the application was declared inadmissible pursuant to Rule

54 §

3 of the Rules of Court.

THE FACTS

4.

The applicant was born in 1970 and lives in Budapest.

5.

The applicant was employed at the State-owned National Infocommunication Services Ltd. His employment was terminated as of 7

January 2012. His severance payment was taxed at a 98% rate in its part exceeding 3.5 million Hungarian forints (HUF), in the amount of HUF

3,424,359 (approximately 11,400 euros (EUR)).

THE LAW

I.

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 1 OF PROTOCOL NO. 1 TO THE CONVENTION

6.

The applicant complained that the imposition of 98% tax on part of his remuneration due on termination of his employment had amounted to a deprivation of property in breach of Article 1 of Protocol No.

1 to the Convention.

The Government did not dispute the applicant’s allegations.

7.

The Court notes that the complaint is not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 (a) of the Convention. It further notes that it is not inadmissible on any other grounds. It must therefore be declared admissible.

8.

The Court observes that virtually identical circumstances gave rise to a violation of Article 1 of Protocol No. 1 in the case of

R.Sz. v. Hungary

(no.

41838/11, §§ 54-62, 2 July 2013); and is satisfied that there is no reason to hold otherwise in the present application.

It follows that there has been a violation of Article 1 of Protocol No. 1.

II.

APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION

9.

Relying on Article 41 of the Convention, the applicant claimed HUF

3,424,359 (approximately EUR 11,400) in respect of pecuniary damages and HUF 1,000,000 (approximately EUR 3,300) in respect of non-pecuniary damages.

The Government argued that the applicant’s claim was excessive.

10.

Having regard to the fact that, in the absence of the 98% tax rate, the applicant’s severance would have been in all likelihood subject to the general personal income taxation, the Court awards the applicant EUR

6,700 in respect of pecuniary and non-pecuniary damage combined.

11.

The applicant claimed the reimbursement of costs and expenses incurred before the Court to be awarded in the amount of HUF 340,000 (approximately EUR 1,100).

The Government argued that the applicant’s cost claim was excessive.

12.

Having regard to all materials in the case file, the Court finds it reasonable to award the applicant EUR 500, plus any tax that may be chargeable.

13.

The Court considers it appropriate that the default interest rate should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.

FOR THESE REASONS, THE COURT, UNANIMOUSLY,

1.

Declares

the application admissible;

2.

Holds

that there has been a violation of Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention;

3.

Holds

(a)

that the respondent State is to pay the applicant, within three months, the following amounts, to be converted into Hungarian forints at the rate applicable at the date of settlement:

(i)

EUR 6,700 (six thousand seven hundred euros), plus any tax that may be chargeable, in respect of pecuniary and non-pecuniary damage; and

(ii)

EUR 500 (five hundred euros), plus any tax that may be chargeable to the applicant, in respect of costs and expenses;

(b)

that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points;

4.

Dismisses

the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction.

Done in English, and notified in writing on 18 July 2017, pursuant to Rule

77

§§

2 and 3 of the Rules of Court.

Andrea Tamietti

Vincent A. De Gaetano

Deputy Registrar

President