MAKAROVY AND OTHERS v. UKRAINE

O listă a reclamantul este prezentată în anexă. Au fost reprezentați de D.A. Gudyma și S.V. Khyliuk, avocați care practică în Lviv.

Guvernul Ucrainei ("Statul pârât") au fost reprezentați de Agenții lor, în cea mai recentă vreme de I. Lishchyna. A. Circumstanțele cauzei

Pe 27 iulie 2002, Forțele Aeriene ale Ucrainei au organizat un spectacol de aviație militară la aerodromul Sknyliv din Lviv. În timpul demonstrației acrobatice, un avion militar SU-27 s-a prăbușit în mulțimea de spectatori și a explodat. Ambii piloți au ejectat cu succes înainte de explozie. Ca rezultat al prăbușirii, șaptezeci și șapte de persoane, inclusiv rude ale reclamantul, au fost ucise.

Pe aceeași dată s-au inițiat proceduri penale pentru a stabili cauza prăbușirii.

La diferite daten reclamanti au fost admișii în aceste proceduri ca părți vătămate și demandanti civili.

Pe 27 august 2004, procedurile penale împotriva patru ofițeri cu gradul de General (denumiți în continuare "cauza organizatorilor") au fost separate din procedurile penale împotriva piloți și echipajului de suport pământ (denumiți în continuare "cauza executanților").

Pe 23 iunie 2005, Curtea Militară de Apel a Regiunii Centrale a examinat "cauza executanților" și a găsit doi piloți ai avionului care s-a prăbușit și trei membri ai echipajului de suport vinovați de neglijență. Acești ofițeri au fost condamnați la diferite termene de închisoare.

În aceeași dată, curtea a mai decis și asupra plângerilor civile depuse de reclamanti, acordând diverse sume ca despăgubire, care trebuia să fie plătite de Ministerul Apărării.

Reclamanti au apelat, căutând, în special, o creștere a plăților de compensație.

Pe 2 martie 2006, Panelul Militar al Curții Supreme a Ucrainei a respins apelurile reclamantul și rudelor acestora.

Între iunie 2006 și februarie 2007, toate premiile judecătorești datorate reclamantul au fost plătite.

Un număr de reclamanti au depus plângeri civile suplimentare în cadrul "cauzei organizatorilor", care era încă în derulare la momentul material.

Pe 11 iunie 2008, Curtea Militară de Apel a Regiunii Centrale a examinat "cauza organizatorilor" și a achitat cei patru ofițeri acuzați în acest set de proceduri.

Pe 22 octombrie 2008, această decizie a fost confirmată de Panelul Militar al Curții Supreme a Ucrainei și toate plângerile civile depuse în cadrul "cauzei organizatorilor" au fost lăsate neexaminate.

La diferite daten, cei mai mulți reclamanti au obținut, de asemenea, diverse plăți în ajutor de stat și municipal din fondurile destinate să sprijine victimele accidentului Sknyliv. Au obținut, de asemenea, plăți suplimentare din fonduri caritabile gestionate de autorități.

În multe cazuri, plăți de compensație au fost, de asemenea, făcute altor rude ale reclamantul, care nu sunt ei înșiși reclamanti în cauza de față. B. Dreptul intern relevant

Prevederile relevante ale dreptului intern sunt citate în sentința Curții în cauza Mikhno. PLÂNGERI

Reclamanti s-au plâns sub articolul 2 din Convenție că autoritățile Statului au eșuat în a lua măsuri rezonabile pentru a proteja viața rudelor lor în timpul spectacolului aerian; că au fost direct responsabili pentru morțile rudelor lor; și că investigația accidentului a fost inefectivă.

S-au mai plâns, de asemenea, sub articolul 6 § 1 din Convenție că procedurile penale, în care au participat ca părți vătămate și demandanti civili, au fost în exces în privința lungimii și nedreptate. În special, autoritățile judiciare militare nu au fost nici independente, nici imparțiale.

Reclamanti s-au mai plâns sub articolul 13 din Convenție pentru lipsa oricăror mijloace de a accelera considerația cererilor lor de compensație.

În final, reclamanti au mai invocat articolele 3 și 14 din Convenție și articolul 1 din Protocolul nr. 1 la faptele cauzei de față. S-au mai plâns că autoritățile Statului au refuzat să încheie cu ei un acord de soluționare amiabilă; că compensația acordată lor a fost calculată în mod arbitrar și a fost mult mai mică decât aceea plătită de Ucraina pentru morțile unor cetățeni ruși și israelieni într-o prăbușire de avion din 4 octombrie 2001 conform acordurilor de soluționare amiabilă. DREPTUL A. Conexarea petiții

Petiții ar trebui conectate conform Regulii 42 § 1 a Regulamentului Curții având în vedere contextul factual și juridic similar al acestora. B. Presupuse încălcări ale articolului 2 din Convenție

Reclamanti s-au plâns că autoritățile Statului au eșuat în a pune în aplicare garanții legislative, administrative și practice necesare pentru a proteja viața rudelor lor în timpul spectacolului aerian; că au fost direct responsabili pentru prăbușirea avionului care a rezultat în morțile rudelor lor și că investigația circumstanțelor prăbușirii nu a fost nici adecvată, nici promptă, nici independentă. Reclamanti au invocat articolul 2 din Convenție, care cites după cum urmează: "1. Dreptul fiecărei persoane la viață este protejat de lege. Nicio persoană nu va fi privată de viață în mod intenționat, cu excepția executării unei condamnări a unei curți după condamnarea pentru o crimă pentru care această pedeapsă este prevăzută de lege." 1. Prezentări de către părți

Statul pârât a prezentat că încălcarea dreptului la viață al rudelor reclamantul a fost recunoscută la nivel intern și reclamanti au obținut compensație pentru această încălcare. Pe lângă asta, investigația penală internă a circumstanțelor accidentului a fost promptă și efectivă. În lumina acestuia, Statul pârât a argumentat că plângerea reclamantul sub rama substanțială a articolului 2 din Convenție ar trebui respinsă ca incompatibilă ratione personae cu dispoziții ale Convenției pe motiv că reclamanti au pierdut statutul de victimă în sensul articolului 34 din Convenție.

Reclamanti au dezacordat, referindu-se la plângerile prezentate mai sus. 2. Evaluarea Curții (a) Rama substanțială a articolului 2 din Convenție

Curtea observă că argumente similare au fost prezentate de către părți în cazurile anterioare de Mikhno și Svitlana Atamanyuk și Alții. În acele cazuri, Curtea a acceptat obiecția Statului pârât în privința pierderii statutul de victimă, după ce a decis că materia a fost corespunzător abordată la nivel intern. Curtea a stabilit că încălcarea dreptului la viață al rudelor reclamantul a fost recunoscută și reparată la nivel intern, deoarece autoritățile Statului au condus o investigație oficială a circumstanțelor accidentului, care s-a conformat cererii de efectivitate în scopul Convenției. Reclamanti au fost furnizați cu reparație compensatorie echitabilă și promptă.

Curtea consideră că constatările privind efectivitatea investigației și adecvarea compensației primite sunt în mod egal pertinente în cauza de față. Observă că reparația compensatorie plătită de autoritățile Statului familiilor rudelor morți ale reclamantul a fost pusă la dispoziție prompt și suma sa globală era comparabilă cu satisfacția dreaptă prevăzută sub articolul 41 din Convenție.

Rezultă că plângerile reclamantul sub rama substanțială a articolului 2 din Convenție privind morțile rudelor lor sunt incompatibile ratione personae cu dispoziții ale Convenției, deoarece reclamanti au pierdut statutul lor de victime în sensul articolului 34 din Convenție.

Aceste plângeri trebuie, prin urmare, respinse ca inadmisibile în conformitate cu articolul 35 §§ 3 (a) și 4 din Convenție. (b) Rama procedurală a articolului 2 din Convenție

În lumina constatărilor anterioare și a circumstanțelor particulare ale cauzei de față, Curtea consideră că plângerile reclamantul nu ridică o problemă sub Convenție și ar trebui respinse ca în mod evident neîtemeiată. C. Presupuse încălcări ale articolelor 6 și 13 din Convenție

Reclamanti s-au mai plâns că procedurile penale privind cererile lor de despăgubire au fost nedreptate. Curțile militare nu au fost suficient de independente de Ministerul Apărării și de autoritățile militare, și au acționat în interesele acestor entități. Procedurile au fost, de asemenea, în exces în privința lungimii și reclamanti nu au avut remedii eficiente care le-ar permite să accelereze rezolvarea cererilor civile.

Reclamanti au invocat articolele 6 § 1 și 13 din Convenție: Articolul 6 "1. În determinarea drepturilor și obligațiilor civile ale acestuia... orice persoană are dreptul la o audiere dreaptă și publică în termen rezonabil de un tribunal independent și imparțial stabilit de lege..." Articolul 13 "Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți sunt încălcate are dreptul la un remediu efectiv devant o autoritate națională, în pofida faptului că încălcarea a fost comisă de persoane care acționează în calitate oficială." 1. Prezentări de către părți

Statul pârât a contestat prezentările reclamantul. Curțile militare au fost suficient de independente și imparțiale, iar lungimea procedurilor a fost rezonabilă. Nu exista problemă sub articolul 13 din Convenție.

Reclamanti au dezacordat. 2. Evaluarea Curții

Curtea consideră că articolul 6 din Convenție sub rama civila este aplicabil procedurilor în cauză în privința perioadelor în care reclamanti au acționat ca demandanti civili. (a) Privind plângerea sub articolul 6 privind presupusa nedreaptate a procedurilor

În măsura în care reclamanti argumentează că procedurile au fost nedreptate, Curtea observă că a examinat deja și a respins argumente similare ca în mod evident neîtemeiată în cazurile anterioare de Mikhno și Svitlana Atamanyuk și Alții. Nu vede nici un motiv pentru a se abate de la constatările anterioare.

Acest aspect al plângerii ar trebui respins ca inadmisibil. (b) Privind plângerea sub articolul 6 referitor la lungimea procedurilor

Reclamanti se plâng că procedurile au fost în exces în privința lungimii. Curtea observă că reclamanti și-au depus cererile civile și au primit premiile judecătorești la diferite daten. Un număr de reclamanti au depus plângeri civile suplimentare în cadrul cauzei separate. Perioadele care trebuie luate în considerare sunt diferite. Curtea constată că lungimea generală a procedurilor penale nu era de natură să ridice o problemă sub articolul 6 § 1 din Convenție.

Procedurile penale au fost inițiate pe 27 iulie 2002. Sentința în "cauza executanților" a devenit finală pe 2 martie 2006 și premiile au fost plătite între iunie 2006 și februarie 2007. Unii reclamanti au depus plângeri civile suplimentare în cadrul cauzei separate, care au durat până pe 22 octombrie 2008.

Perioada totală a procedurilor penale, inclusiv stadiul de execuție a sentințelor, a fost de șase ani și trei luni pentru două niveluri de jurisdicție.

În opinia Curții, având în vedere criteriile stabilite în jurisprudența sa și natura și complexitatea procedurilor particulare, perioada nu era de natură să atragă răspunderea Guvernului pârât sub Convenție.

Plângerea privind lungimea procedurilor este, prin urmare, în mod evident neîtemeiată.

Ar trebui respinsă ca inadmisibilă. (c) Privind presupusa încălcare a articolului 13 din Convenție

În lumina constatării că plângerile privind lungimea procedurilor nu ridică o problemă care ar putea fi discutabilă sub articolul 6 din Convenție, garanțiile articolului 13 nu se aplică plângerii privind imposibilitatea de a accelera procedurile.

Plângerile sub articolul 13 din Convenție ar trebui respinse ca inadmisibile. D. Alte plângeri

Curtea a examinat plângerile rămase sub articolele 3 și 14 din Convenție și articolul 1 din Protocolul nr. 1. Constată că ele nu dezvăluie nici o apariție a unei încălcări a drepturilor și libertăților prevăzute în Convenție.

Aceste plângeri trebuie respinse ca fiind în mod evident neîtemeiată. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, Decide conectarea petiții; Declară petiții inadmisibile. Întocmit în limba engleză și notificat în scris pe 21 septembrie 2017. Anne-Marie Dougin Nona Tsotsoria Grefier adjunct Președintă

A list of the applicants is set out in the appendix. They were represented by Mr D.A. Gudyma and Ms S.V. Khyliuk, lawyers practising in Lviv.

The Ukrainian Government (“the Government”) were represented by their Agents, most recently Mr I. Lishchyna. A. The circumstances of the case

On 27 July 2002 the Air Force of Ukraine staged a military aviation show at the Sknyliv aerodrome in Lviv. During the aerobatics performance, an SU-27 military aircraft crashed into a crowd of spectators and exploded. Both pilots had successfully ejected before the explosion. As a result of the crash, seventy-seven persons, including the applicants’ relatives, were killed. 4 . On the same date criminal proceedings were instituted to establish the cause of the crash.

On various dates the applicants were admitted in these proceedings as injured parties and civil claimants.

On 27 August 2004 the criminal proceedings against four officers of the rank of General (hereinafter “the organisers’ case”) were disjoined from the criminal proceedings against the pilots and the supporting land crew (hereinafter “the performers’ case”).

On 23 June 2005 the Central Region Military Court of Appeal examined “the performers’ case” and found the two pilots of the crashed aircraft and three supporting crew members guilty of negligence. These officers were sentenced to various terms of imprisonment.

On the same date the court also ruled on the civil claims lodged by the applicants, awarding them various amounts in compensation to be paid by the Ministry of Defence (see details in the appended table below).

The applicants appealed, seeking, in particular, an increase in the compensation payments. 10 . On 2 March 2006 the Military Panel of the Supreme Court of Ukraine rejected the applicants’ and their relatives’ appeals. 11 . Between June 2006 and February 2007 all the judgment awards due to the applicants were paid.

A number of applicants lodged further civil claims within the framework of the “organisers’ case”, still on-going at the material time.

On 11 June 2008 the Central Region Military Court of Appeal examined “the organisers’ case” and acquitted the four officers charged in this set of proceedings. 14 . On 22 October 2008 this decision was upheld by the Military Panel of the Supreme Court of Ukraine and all the civil claims lodged within the framework of the “organisers’ case” were left unexamined.

On various dates most of the applicants also obtained various payments in State and municipal aid from the funds designated to support the Sknyliv accident victims. They also obtained further payments from charitable funds managed by the authorities (for more details concerning the accident, the ensuing investigation and State aid to the victims see Mikhno v. Ukraine, no. 32514/12, §§ 6-8, 12-58 and 67-71, 1 September 2016 and Svitlana Atamanyuk and Others v. Ukraine , nos. 36314/06 and 3 others, §§ 6-64 and 71-75, 1 September 2016).

In many cases, compensatory payments were also made to other relatives of the applicants, not themselves applicants in the present case. B. Relevant domestic law and International materials

The relevant provisions of domestic law are cited in the Court’s judgment in the case of Mikhno (cited above, §§ 76-105). COMPLAINTS

The applicants complained under Article 2 of the Convention that the State authorities had failed to take reasonable measures to protect their relatives’ lives during the air show; that they had been directly responsible for the deaths of their relatives; and that the investigation into the accident had been ineffective.

They also complained under Article 6 § 1 of the Convention that the criminal proceedings, in which they had participated as injured parties and civil claimants, had been inordinately lengthy and unfair. In particular, the judicial military authorities had been neither independent, nor impartial.

The applicants next complained under Article 13 of the Convention about lack of any means to speed up the consideration of their compensation claims.

Finally, the applicants also invoked Articles 3 and 14 of the Convention and Article 1 of Protocol no. 1 to the facts of the present case. They also complained under these provisions that the State authorities had refused to conclude a friendly settlement agreement with them; that the compensation awarded to them had been calculated arbitrarily and had been much lower than that paid by Ukraine for the deaths of the Russian and Israeli nationals in an airplane crash of 4 October 2001 pursuant to the friendly settlement agreements concluded in that case between the Governments of Russia, Ukraine, and Israel. THE LAW A. Joinder of the applications

The applications should be joined pursuant to Rule 42 § 1 of the Rules of Court given their similar factual and legal background. B. Alleged violations of Article 2 of the Convention

The applicants complained that the State authorities had failed to put in place necessary legislative, administrative and practical safeguards to protect the lives of their relatives during the air show; that they had been directly responsible for the airplane crash resulting in their relatives’ deaths and that the investigation of the circumstances of the crash had not been either adequate, prompt or independent. The applicants referred to Article 2 of the Convention, which, insofar as relevant, reads as follows: “1. Everyone’s right to life shall be protected by law. No one shall be deprived of his life intentionally save in the execution of a sentence of a court following his conviction of a crime for which this penalty is provided by law.” 1. Submissions by the parties 24 . The Government submitted that the breach of the applicants’ relatives’ right to life had been acknowledged at the domestic level and the applicants had obtained compensation for that breach. In addition to that, the domestic criminal investigation of the circumstances of the accident had been prompt and effective. In view of the above, the Government argued that the applicants’ complaint under the substantive limb of Article 2 of the Convention should be rejected as incompatible ratione personae with the provisions of the Convention on account of the fact that the applicants had lost victim status within the meaning of Article 34 of the Convention. Their complaint under the procedural limb should, in turn, be rejected as manifestly ill-founded. 25 . The applicants disagreed referring to the complaints outlined in paragraphs 18 and 23 above. 2. The Court’s assessment (a) Substantive limb of Article 2 of the Convention

The Court notes that arguments similar to those cited in paragraphs 24-25 above were presented by the parties in the aforementioned cases of Mikhno (cited above, §§ 110-115 and 122-123) and Svitlana Atamanyuk and Others (cited above, §§ 114-118 and 127-128). In those cases the Court allowed the Government’s objection as to the loss of victim status, having decided that the matter had been properly addressed at the domestic level. Notably, the Court established that the breach of the applicants’ relatives right to life had been acknowledged and redressed at the domestic level, as the State authorities had conducted an official investigation of the circumstances of the accident, which complied with the effectiveness requirement for the purposes of the Convention. In addition, the applicants had been provided with fair and prompt compensatory redress (see Mikhno , cited above, §§ 116-120, 130 and 151-154 and Svitlana Atamanyuk and Others , cited above, §§ 119-125, 135 and 155-158).

The Court considers that the findings in the aforementioned Mikhno and Svitlana Atamanyuk and Others judgments concerning the effectiveness of the investigation and the adequacy of the compensation received are equally pertinent in the present case. It further observes that compensatory redress disbursed by the State authorities to the families of the diseased applicants’ relatives was made available promptly and its global amount was comparable to the just satisfaction as provided for under Article 41 of the Convention.

It follows that the applicants’ complaints under the substantive limb of Article 2 of the Convention concerning the deaths of their relatives are incompatible ratione personae with the provisions of the Convention as the applicants lost their status as victims within the meaning of Article 34 of the Convention.

These complaints must therefore be rejected as inadmissible in accordance with Article 35 §§ 3 (a) and 4 of the Convention. (b) Procedural limb of Article 2 of the Convention

In light of the findings in the aforementioned Mikhno and Svitlana Atamanyuk and Others judgments (see Mikhno , cited above, §§ 151-152 and Svitlana Atamanyuk and Others , cited above, §§ 155-156) and of the particular circumstances of the present case, the Court considers that the applicants’ complaints do not raise an issue under the Convention and should be rejected as manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 §§ 3 (a) and 4 of the Convention. C. Alleged violations of Articles 6 and 13 of the Convention

The applicants further complained that the criminal proceedings concerning their claims for damages lodged within the framework of the criminal proceedings against the military officers had been unfair. In particular, the military courts had not been sufficiently independent of the Ministry of Defence and of the military authorities, and had acted in the interests of those entities. In addition, the proceedings had also been inordinately lengthy and the applicants had had no effective remedies allowing them to accelerate the resolution of their civil claims.

The applicants referred, in respect of the above complaints, to Articles 6 § 1 and 13 of the Convention, which, insofar as relevant, read as follows: Article 6 “1. In the determination of his civil rights and obligations ... everyone is entitled to a fair and public hearing within a reasonable time by an independent and impartial tribunal established by law...” Article 13 “Everyone whose rights and freedoms as set forth in [the] Convention are violated shall have an effective remedy before a national authority notwithstanding that the violation has been committed by persons acting in an official capacity.” 1. Submissions by the parties

The Government contested the applicants’ submissions. In their view, the military courts had been sufficiently independent and impartial, and the length of the proceedings in issue, including the enforcement of judgments stage, was reasonable. They further argued that in view of these considerations, there was no issue under Article 13 of the Convention.

The applicants disagreed. 2. The Court’s assessment

The Court considers that Article 6 of the Convention under its civil limb is applicable to the proceedings at issue in respect of the periods during which the applicants acted in those proceedings as civil claimants (see Mikhno , cited above, §§ 157 and 174, with further references and Svitlana Atamanyuk and Others , cited above, §§ 167 and 185). (a) Concerning the complaint under Article 6 of the Convention regarding alleged unfairness of the proceedings

Insofar as the applicants argue that the proceedings were unfair, the Court notes that it has already examined and dismissed similar arguments as manifestly ill-founded in its judgments in the aforementioned cases of Mikhno (see paragraphs 160-171) and Svitlana Atamanyuk and Others (see paragraphs 170-182). It does not see any reason to depart from its previous findings in the present case.

This aspect of the applicants’ complaint should therefore be rejected as inadmissible in accordance with Article 35 §§ 3 (a) and 4 of the Convention. (b) Concerning the complaint under Article 6 regarding the length of the proceedings

Insofar as the applicants complain that the proceedings were inordinately lengthy, the Court notes that the applicants lodged their civil claims and received the judgment awards in the “performers’ case” on different dates. It also notes that, based on the information in the case-file, a number of applicants, but not all of them, lodged further civil claims within the framework of the “organisers’ case,” which was disjoined from the initial set of the criminal proceedings. Accordingly, the periods to be taken into account for the determination of the length of the proceedings in each applicant’s case are different. However, the Court finds it not necessary to make individual calculations, because it considers that the overall length of the criminal proceedings within the framework of which the applicants’ civil claims were lodged was in any event not such as to raise an issue under Article 6 § 1 of the Convention.

The Court notes in this respect that the criminal proceedings in question were initiated on 27 July 2002 (see paragraph 4 above). The judgment in the “performers’ case”, whereby the applicants’ civil claims were partly allowed, became final on 2 March 2006 (see paragraph 10 above) and the awards were paid to the applicants between June 2006 and February 2007 (see paragraph 11 above). Insofar as some applicants lodged additional civil claims within the framework of the “organisers’ case” disjoined from the initial criminal case, these proceedings lasted until 22 October 2008 (see paragraph 14 above).

The total period of the criminal proceedings, including the enforcement of judgment stage for the “performers’ case”, was six years and three months for two levels of jurisdiction, with the periods relevant for the determination of the civil claims lodged by individual applicants being shorter.

In the Court’s view, regard being had to the criteria established in its jurisprudence (see, among many other authorities, Frydlender v. France [GC], no. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII) and the nature and complexity of the particular proceedings at issue in the present case, the aforementioned period was not such as to attract the liability of the respondent Government under the Convention (see also Svitlana Atamanyuk and Others , cited above, §§ 186-187).

The complaint concerning the length of the proceedings with a view to determination of the applicants’ civil claims raised by the applicants under Article 6 of the Convention is therefore manifestly ill-founded.

It should therefore be rejected as inadmissible in accordance with the requirements of Article 35 §§ 3 (a) and 4 of the Convention. (c) Concerning the alleged breach of Article 13 of the Convention

In view of the Court’s finding in the preceding paragraph that the applicants’ complaints concerning the length of the proceedings do not raise an arguable claim under Article 6 of the Convention, the guarantees of Article 13 of the Convention do not apply to the applicants’ complaint about the impossibility of accelerating these proceedings (see, in particular, Vergelskyy v. Ukraine, no. 19312/06, § 124, 12 March 2009 and Svitlana Atamanyuk and Others , cited above, § 191).

It follows that the applicants’ complaints under Article 13 of the Convention should be rejected as inadmissible in accordance with the requirements of Article 35 §§ 3 (a) and 4 of the Convention. D. Other complaints

The Court examined the applicants’ remaining complaints under Articles 3 and 14 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention (see paragraph 21 above). Having regard to all the material in its possession, and in so far as these complaints fall within the Court’s jurisdiction, it finds that they do not disclose any appearance of a violation of the rights and freedoms set out in the Convention (see also Mindrova, cited above , § 26).

It follows that these complaints must be rejected as being manifestly ill-founded, pursuant to Article 35 §§ 3 (a) and 4 of the Convention. For these reasons, the Court, unanimously, Decides to join the applications; Declares the applications inadmissible. Done in English and notified in writing on 21 September 2017. Anne-Marie Dougin Nona Tsotsoria Acting Deputy Registrar President APPENDIX No. Application no. Applicant Date of birth Place of residence Immediate victim Relationship to the applicants Global compensation to the applicants (including court award and out-of-court payments from State funds (rounded in hryvnias) [1] 32545/12 Ganna Viktorivna MAKAROVA 11/02/1946 Slovyansk Oleksandr Ivanovych MAKAROV 25/01/1974 Slovyansk Volodymyr Ivanovych MAKAROV son brother 150,000 32586/12 Vasyl Mykolayovych KORENCHUK 25/11/1957 Zhovkva Olena Vasylivna YUFYM 17/07/1980 Zhovkva Taras Vasyliovych KORENCHUK son brother 125,000 32588/12 Lyudmyla Mykhaylivna KONCHAKOVSKA 02/06/1974 Gorodok Bronislava Yosypivna KONCHAKOVSKA 26/09/1938 Pidruddya Sergiy Volodymyrovych KONCHAKOVSKYY 14/08/1959 Ovruch Lyubov Volodymyrivna KRYSHCHENKO 25/02/1958 Ovruch Volodymyr Stepanovych KONCHAKOVSKIY father-in-law husband father father Volodymyr Volodymyrovych KONCHAKOVSKIY husband son brother brother 360,000 32597/12 Anastasiya Oleksandrivna KOLOMIYETS 17/03/1926 Lviv Volodymyr Fedorovych KOLOMIYETS 05/08/1948 Lviv Olena Volodymyrivna YATSKIY 18/04/1972 Lviv Viktor Volodymyrovych KOLOMIYETS grandson son brother 140,000 32628/12 Volodymyr Oleksiyovych IVANOV 24/03/1951 Lviv Nina Oleksandrivna IVANOVA 14/06/1950 Lviv Roman Volodymyrovych IVANOV son son 170,000 32894/12 Olga Ivanivna DUDCHENKO 01/02/1961 Lviv Sergiy Petrovych DUDCHENKO husband Maryana Sergiyivna DUDCHENKO daughter 125,000 32969/12 Viktor Volodymyrovych BUDASOV 14/04/1968 Lviv Vitaliy Viktorovych BUDASOV 11/08/1992 Lviv Anastasiya Mykhaylivna DOLYNNA 11/02/1949 Lviv Roman Stepanovych DOLYNNYY 04/08/1972 Lviv Galyna Stepanivna BUDASOVA wife mother daughter sister 180,000 32995/12 Tetyana Anatoliyivna TYMOSHENKO 05/05/1962 Lviv Yevgeniya Sergiyivna YAKYMENKO daugther 140,000 32998/12 Dmytro Vyacheslavovych VESELOV 02/11/1977 Lviv Vyacheslav Oleksandrovych VESELOV 05/09/1950 Lviv Tetyana Volodymyrivna VESELOVA 06/11/1954 Lviv Nina Vyacheslavivna VESELOVA sister daughter daugther 135,000 33047/12 Andriy Yuriyovych GITAYLO 25/12/1977 Lviv Ivan Vasylyovych TYMAN 14/07/1967 Lviv Ganna Vasylivna TYMAN 25/01/1944 Vyshnya Valentyna Mykolayivna GITAYLO 02/02/1957 Lviv Yuriy Ivanovych GITAYLO 18/11/1952 Lviv Nataliya Yuriyivna TYMAN sister wife daugther-in-law daughter daugther Oleg Ivanovych TYMAN nephew son grandson grandson grandson 330,000 33140/12 Ivan Blazheyovych DUSHENKO 17/05/1959 Gorodok Iryna Yaroslavivna SOLTYS 08/02/1984 Gorodok Yaroslav Ivanovych SHYNAL 17/05/1959 Gorodok Olena Yosypivna DUSHENKO 17/05/1959 Gorodok Galyna Yaroslavivna GLADKA 04/05/1986 Gorodok Ganna Vasylivna SHYNAL daughter mother wife daughter mother Yaroslav Yaroslavovych SHYNAL grandson brother son grandson brother 435,000 33150/12 Mariya Vasylivna IVANYUK 20/08/1944 Korolivka Oleksandra Mykhaylivna SHUMEIDA (SERBYN) 18/03/1970 Stryy Volodymyr Markiyanovych SERBYN son-in-law husband Rostyslav Volodymyrovych SERBYN grandson son Yuriy Volodymyrovych SERBYN grandson son 325,000 33168/12 Galyna Mykhaylivna PRYTULYAK 09/02/1955 Lviv Oleksandr Alimovych PRYTULYAK 15/06/1981 Lviv Sergiy Alimovych PRYTULYAK son brother 150,000 33176/12 Yaryna Pavlivna PAVLOVYCH 18/11/1983 Lviv Nataliya Semenivna PAVLOVYCH 24/05/1963 Lviv Pavlo Volodymyrovych PAVLOVYCH father husband Ruslan Pavlovych PAVLOVYCH brother son 205,000 33183/12 Ganna Andriyivna CHYZHO 15/05/1957 Shchyrets Mariya Ivanivna ONYSHCHAK 15/10/1955 Semenivka Volodymyr Mykolayovych CHYZHO 15/06/1951 Shchyrets Oleg Bogdanovych ONYSHCHAK son-in-law son son-in-law Yuriy Bogdanovych ONYSHCHAK brother Iryna Volodymyrivna ONYSHCHAK daughter daughter-in-law daughter Yaryna Olegivna ONYSHCHAK granddaughter granddaughter granddaughter 545,000 33194/12 Ananiy Mykhaylovych OMELCHUK 13/11/1932 Lviv Nadiya Grygorivna OMELCHUK 09/02/1934 Lviv Viktor Ananiyovych OMELCHUK son son Andriy Viktorovych OMELCHUK grandson grandson 125,000 33208/12 Oksana Volodymyrivna MOTUZYUK 17/08/1977 Lviv Volodymyr Ivanovych MOTUZYUK 16/02/1952 Lviv Nataliya Yosyfivna MOTUZYUK 10/10/1954 Lviv Bogdan Volodymyrovych MOTUZYUK brother son son Iryna Yevgenivna MOTUZYUK sister-in-law daugther-in-law daugther-in-law 190,000 [1] . In majority of cases further payments were received by other, non-applicant, relatives of the same deceased persons. These payments are not included in the table. Likewise, payments from charitable funds managed by the authorities to assist the Sknyliv accident victims are not included in the table.