Decizia nr. 13554/11 Suna OLGUN împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care a stat la 5 septembrie 2017 în calitate de comitet compus din: Ledi Bianku, președinte, Paul Lemmens, Jon Fridrik Kjølbro, judecători și Hasan Bakırcı, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 31 decembrie 2010, După deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dna Suna Olgun, este un național turc, care s-a născut în 1947 și trăiește în Ankara. Guvernul turc (“ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. În momentul evenimentelor, reclamantul a lucrat ca funcționar din Ziraat Bankası, o bancă de stat. În urma anumitor modificări legislative, autoritățile au inițiat proceduri de privatizare a lui Ziraat Bankası și, prin urmare, reclamantul a fost atribuit unei alte instituții publice. În 2004, reclamantul a solicitat să fie reintegrat și cererea ei a fost respinsă. În continuare, reclamantul a interzis o procedură în fața Curții administrative din Ankara, cerând anularea atribuției sale. La 24 februarie 2006, Curtea administrativă din Ankara a susținut că atribuirea reclamantului a fost în conformitate cu legislația internă și a respins cazul. În timpul procedurii de recurs ulterioare dinaintea Curții Supreme de Administrație, Procurorul public șef a emis un aviz scris cu privire la acest caz; fără a ridica nicio problemă nouă, el a invitat instanța să susțină hotărârea impugnată. Acest aviz nu a fost notificat reclamantului. La 23 octombrie 2007, Curtea Supremă de Administrație a susținut hotărârea Curții administrative din Ankara. Reclamantul a solicitat ulterior rectificarea hotărârii Curții Supreme de Administrație. Solicitarea ei a fost respinsă la 12 aprilie 2010. Legea internă relevantă 10. Descrierea dreptului intern relevant poate fi găsită în Kılıç și alții c. Turcia ((dec.), nr. 33162/10, §§ 10-13, 3 decembrie 2013). COMPLAINTE 11. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că necomunicarea avizului scris al Procurorului public șef în cadrul procedurii de recurs în fața Curții Supreme de Administrație a încălcat dreptul ei la o ședință adversară și echitabilă. 12. În conformitate cu aceeași dispoziție, reclamantul s-a plângut și de rezultatul procedurii și a declarat că procedura nu a fost corectă. 13. În cele din urmă, reclamantul a susținut că Curtea Supremă de Administrație a depărtat din practica sa stabilită anterior în cazul ei și, în acest sens, a încălcat drepturile în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție. Necomunicarea avizului scris al procurorului public șef 14. Reclamantul s-a plâns că necomunicarea avizului scris al procurorului șef în cadrul procedurii de recurs în fața Curții Supreme de Administrație și-a încălcat dreptul la o ședință adversară și echitabilă. În acest sens, ea s-a bazat pe art. 6 § 1 din Convenție. 15. Curtea constată că a examinat deja aceeași chestiune în cazul Kılıç și alții c. Turcia (dec.), nr. 33162/10, §§ 19-23, 3 decembrie 2013) și a considerat că reclamanții nu au suferit niciun dezavantaj semnificativ. Prin urmare, aceasta a declarat această plângere inadmisibilă în conformitate cu art. 35 § 3 litera (b) din Convenție. 16. Având în vedere în special conținutul avizului scris depus de procurorul public șef în cadrul procedurii dinainte de Curtea Supremă Administrativă (a se vedea punctul 8 de mai sus), Curtea nu constată motive speciale în prezenta cerere, ceea ce ar solicita să se depărteze de concluziile sale în cazul menționat anterior. 17. Având în vedere cele de mai sus, această plângere este inadmisibilă și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 §§ § 3 litera (b) și al articolului 4 din Convenție. Alte plângeri 18. Având în vedere materialul în posesia sa și în măsura în care chestiunile reclamate sunt în competența sa, Curtea constată că aceste plângeri nu dezvăluie nici o încălcare a drepturilor și libertăților prevăzute în Convenția sau în Protocolurile sale. 20. În consecință, această parte a cererii trebuie declarată inadmisibilă, vădit nefondată, în conformitate cu art. 35 §§ 3 litera (a) și cu art. 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea inadmisibilă. Adoptată în engleză și notificată în scris la 28 septembrie 2017. Hasan Bakırcı Ledi Bianku Președintele adjunct al Registrului Bianku
Application no. 13554/11
Suna OLGUN
against Turkey
The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 5
September 2017 as a Committee composed of:
Ledi Bianku,
President,
Paul Lemmens,
Jon Fridrik Kjølbro,
judges,
and Hasan Bakırcı,
Deputy Section Registrar,
Having regard to the above application lodged on 31 December 2010,
Having deliberated, decides as follows:
1.
The applicant, Ms Suna Olgun, is a Turkish national, who was born in
1947 and lives in Ankara.
2.
The Turkish Government (“the Government”) were represented by their Agent.
A.
The circumstances of the case
3.
The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.
4.
At the time of events, the applicant worked as a civil servant in Ziraat Bankası, a state-owned bank. Following certain legislative amendments, the authorities started proceedings for the privatisation of Ziraat Bankası, and the applicant was, therefore, assigned to another public institution.
5.
In 2004 the applicant asked to be reinstated and her request was rejected.
6.
Subsequently, the applicant brought proceedings before the Ankara Administrative Court, requesting the annulment of her assignment.
7.
On 24 February 2006 the Ankara Administrative Court held that the applicant’s assignment had been in accordance with the domestic law and rejected the case.
8.
During the subsequent appeal proceedings before the Supreme Administrative Court, the Chief Public Prosecutor delivered a written opinion on the case; without raising any new issue, he invited the court to uphold the impugned decision. This opinion was not notified to the applicant. On 23 October 2007 the Supreme Administrative Court upheld the judgment of the Ankara Administrative Court.
9.
The applicant subsequently requested the rectification of the Supreme Administrative Court’s decision. Her request was rejected on 12 April 2010.
B.
Relevant domestic law
10.
The description of the relevant domestic law may be found in
Kılıç
and others v. Turkey
((dec.), no. 33162/10, §§ 10-13, 3 December 2013).
11.
The applicant complained under Article 6 § 1 of the Convention that the non-communication of the Chief Public Prosecutor’s written opinion during the appeal proceedings before the Supreme Administrative Court violated her right to an adversarial and fair hearing.
12.
Under the same provision, the applicant also complained about the outcome of the proceedings and stated that the proceedings had not been fair.
13.
Finally, the applicant alleged that the Supreme Administrative Court had departed from its previously established practice in her case and in doing so infringed her rights under Article 6 § 1 of the Convention.
A.
Non-communication of the Chief Public Prosecutor’s written opinion
14.
The applicant complained that the non-communication of the Chief Public Prosecutor’s written opinion during the appeal proceedings before the Supreme Administrative Court had violated her right to an adversarial and fair hearing. In this respect, she relied on Article 6 § 1 of the Convention.
15.
The Court notes that it has already examined the same issue in the case of
Kılıç and others v. Turkey
((dec.), no. 33162/10, §§ 19-23, 3
December 2013) and considered that the applicants had not suffered any significant disadvantage. Accordingly, it has declared this complaint inadmissible in accordance with Article 35 § 3 (b) of the Convention.
16.
Having in particular regard to the content of the written opinion filed by the Chief Public Prosecutor in the proceedings before the Supreme Administrative Court (see paragraph 8 above), the Court finds no particular reasons in the present application which would require it to depart from its findings in the aforementioned case.
17.
In the light of the foregoing, this complaint is inadmissible and must be rejected pursuant to Article 35 §§ 3 (b) and 4 of the Convention.
B.
Other Complaints
18.
The applicant raised further complaints under Article 6 of the Convention.
19.
In the light of the material in its possession and in so far as the matters complained of are within its competence, the Court finds that these complaints do not disclose any appearance of a violation of the rights and freedoms set out in the Convention or its Protocols.
20.
It follows that this part of the application must be declared inadmissible as being manifestly ill-founded, pursuant to Article 35 §§ 3 (a) and 4 of the Convention.
For these reasons, the Court unanimously,
Declares
the application inadmissible.
Done in English and notified in writing on 28 September 2017.
Hasan Bakırcı
Ledi Bianku
Deputy Registrar
President